6,856 matches
-
care se gândește în fața oglinzii la toate posibilitățile de a interpreta o scenă puternică, așa îmi strâmb gândul după o formă unică de pedeapsă. Neștiind întru cât va avea efectul dorit răutatea mea, imaginația mi se zbate în van. Cu vaga intenție de a o face să se reîntoarcă, îmi schimonosesc figura ca să-i arăt cât sunt de nenorocit. Sau arătîndu-mă indiferent va durea-o mai mult? Dar sentimentul acesta este prea fin ca să-l simtă cu tăria cu care vreau
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în soba de fier, am așezat cărbuni în samovar, monologând prin cameră și prefăcîndu-mă că nu observ răceala ei; m-a lăsat să mă ostenesc jumătate de oră și, când i-am servit paharul cu ceai, a făcut un gest vag: Nu beau, nu mi-e foame, mulțumesc". Am pornit o rugăminte impetuoasă, în care puneam ultima mea speranță de a-i destinde indiferența și, în fața tânguirilor mele, a adăugat: "Dacă vrei tu", pe un ton lipsit de orice căldură, și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ei nu putea să-i fie de folos, și deci era inutil s-o mai continue, întrebuința un alt procedeu, care astfel avea să mă copleșească mai sigur. Dar contase prea puțin pe nevoi și pe sînge: întîi doar câteva vagi tresăriri, apoi respirația tot mai apăsată și mai inegală, și la urmă zbuciumul complect. Ne-am regăsit abătuți, stânjeniți unul față de altul. Am spus ca să încep într-un fel: - S-a făcut frig în odaie! M-am dus să mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Sunt totuși lucruri pe care nu le-aș face... Poate... De-aș ști că iubește pe altul sau se amuză cu altul, n-aș chema-o. Totuși... m-aș duce la dânsa, aș lăcrima, aș spune vorbe tainice cu planul vag de a o redeștepta și a o întoarce. Știu eu de tot ce aș fi în stare? În armonia perfectă, o mică surpriză, imperceptibilă, care se întinde încet și fără să bagi de seamă, a cuprins și stricat totul. În
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
acesta era înțelesul aluziilor ei) nu era nevoie să se mărite. Însă nu trebuie să credem neapărat că ar fi din partea ei niște minciuni ridicole și că eram netot că le mai iau în considerație. Ideile îi erau așa de vagi, lipsa de logică așa de complectă, gândul faptului ascuns și urât o tulburase în același timp, prezumția în superioritatea ei intelectuală, cu care o deprinsesem, îi sugera ideea că e o "sacrificată", încît era în stare de fapte pozitive, dar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cuminte. El, fluturând mâna între eternitatea ce se așeza din nou între noi și el, ne-a strigat: "Mergeți cu Dumnezeu!" Este oribil felul cum se despart doi oameni care s-au iubit. Două rude îndepărtate, doi prieteni, două cunoștințe vagi se pot revedea oricând, dar între doi îndrăgostiți totul s-a terminat. Te-a interesat cel mai mic eveniment din viața celuilalt, ai suferit sau te-ai bucurat împreună, ți-ai făcut o mie de planuri, și deodată totul trebuie
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Ioana a rămas curată. O revăd doar pentru o clipă: plângând disperată la reproșurile mele. Deci nu se poate să nu fie adevărat păcatul ei. Nu pot s-o contrazic, să-i pun întrebări, căci ar însemna că am o vagă speranță că nu s-a întîmplat nimic. Mă asemăn prostului, care, nepricepând bine dacă îi vorbești în serios sau îți bați joc de el, tace așteptând ca vreo vorbă nouă să-l lămurească. De ce m-ar minți acum Ioana? Deodată
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
făcut și pe ăsta doctor! Habar n-are! (Parcă doctorul Bogdan știuse ceva!) Si, pe deasupra, și încăpățînat!" Ioana e tot așa de indignată ca și mine. Dar printr-un curios joc psihologic al ei, emite tocmai o pretenție și ea vagă, de a doctorului Petroff. - Trebuie să ne facem injecții antitifice! Cum protestez energic împotriva acestei idei, căci e inutil să mai suportăm niște injecții cu efecte dezagreabile pentru o boală inexistentă, și pentru că mă irită contrazicerea Ioanei, ascultând pe doctorul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu toate riscurile ei. (Calm pe care ți-l dă vreo rudă apropiată, care, după ce se zbate să moară îndelung, în sfârșit moare. Cu toate că în viață, oricât de bolnavă ar fi fost și condamnată de medici, tot mai era o vagă speranță de salvare). - Cred însă că chiar de atunci îți dădeai seama perfect de toatăpersoana lui, indiferent dacă nu era încă cu nimic vinovat față de tine. - Știam totul cu precizie, căci nu m-am înșelat niciodată asupra lui. Voiam numai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
epuizată de flori și puse în valoare, pentru ca fiecare să fie văzută. La un capăt, loc pentru colive și lumânări, iar în preajmă, cât mai mulți musafiri. Să vie toți cei ce au cunoscut pe Viky. Și cunoștințele ei mai vagi sau ale doamnei Axente. Și chiar străinii. Toți n-au decât de câștigat văzând o fată așa de frumoasă, de care doamna Axente poate spune cu mîndrie: "Este nepoata mea!" Ca să nu se întîmple încurcătură, oamenii să intre pe o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
lumea sensibilă în care oamenii vorbesc, se agită, suferă și mor. Cel care citește așa ceva își va spune imediat că filozoful antic gândește foarte bizar, dinspre nimeni și pentru nimeni, despre ceva cu neputință de înțeles. Pare pierdut definitiv în vagul eterat al unei simple idei. Vorbește singur, cu privirea aruncată nu se știe unde. Nul poate urma nimeni, căci vorbește despre ceea ce nu a fost, nu este și nu va fi niciodată. Și nu poate fi întors din drumul său
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
legarea problemei vieții se vede în dispariția acestei probleme. (Nu este, oare, acesta motivul pentru care oamenii cărora sensul vieții le-a de venit clar după îndelungi îndoieli nu pot spune în ce constă acest sens?)“ (§ 6.521). În acest vag cuprins, pe care îl desco peră viața însăși, se ivește ceea ce nu poate fi spus și, deopo trivă, nonsensul însuși. Doar că, de această dată, nonsensul este departe de înțelesul său neutru, formal, cu care unii logicieni își bat capul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Unele apariții ale nonsensului sunt pitorești, precum cele narative, altele stranii, mai ales cele poetice și religioase. Există moduri elevate, subtile, altele inocente. Unele vin cu pretenții docte, de pildă când omul de știință spune ceva precis despre o entitate vagă, indeterminată ca atare. Altele exprimă vise ciudate din timpul nopții. Sau sunt proprii conștiinței mi tice, animiste. Privesc uneori masca omului adult, alteori copilul ascuns sub această mască. După criterii formale, toate ar putea fi respinse, însă nu s ar
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
om, ca un semn din eter. Ceea ce a așteptat ani de-a rândul, întreaga viață, pare să se arate în ultima clipă. Sau, probabil, doar un semn, sesizat de vederea sa tot mai slabă. Imediat însă povestitorul lasă în urmă vagul acestei apariții: „Numai că nu apucă să trăiască mult.“ Înainte de a-și da sufletul, întreabă paznicul de ce nu a mai încercat nimeni să intre înăuntru, mai ales că, spune el, fiecare om se străduiește să afle cei legea. Răspunsul din
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
lumea sensibilă în care oamenii vorbesc, se agită, suferă și mor. Cel care citește așa ceva își va spune imediat că filozoful antic gândește foarte bizar, dinspre nimeni și pentru nimeni, despre ceva cu neputință de înțeles. Pare pierdut definitiv în vagul eterat al unei simple idei. Vorbește singur, cu privirea aruncată nu se știe unde. Nul poate urma nimeni, căci vorbește despre ceea ce nu a fost, nu este și nu va fi niciodată. Și nu poate fi întors din drumul său
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Dez legarea problemei vieții se vede în dispariția acestei probleme. (Nu este, oare, acesta motivul pentru care oamenii cărora sensul vieții lea de venit clar după îndelungi îndoieli nu pot spune în ce constă acest sens?)“ (§ 6.521). În acest vag cuprins, pe care îl desco peră viața însăși, se ivește ceea ce nu poate fi spus și, deopo trivă, nonsensul însuși. Doar că, de această dată, nonsensul este departe de înțelesul său neutru, formal, cu care unii logicieni își bat capul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Unele apariții ale nonsensului sunt pitorești, precum cele narative, altele stranii, mai ales cele poetice și religioase. Există moduri elevate, subtile, altele inocente. Unele vin cu pretenții docte, de pildă când omul de știință spune ceva precis despre o entitate vagă, indeterminată ca atare. Altele exprimă vise ciudate din timpul nopții. Sau sunt proprii conștiinței mi tice, animiste. Privesc uneori masca omului adult, alteori copilul ascuns sub această mască. După criterii formale, toate ar putea fi respinse, însă nu s ar
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
acelui om, ca un semn din eter. Ceea ce a așteptat ani dea rândul, întreaga viață, pare să se arate în ultima clipă. Sau, probabil, doar un semn, sesizat de vederea sa tot mai slabă. Imediat însă povestitorul lasă în urmă vagul acestei apariții: „Numai că nu apucă să trăiască mult.“ Înainte de ași da sufletul, întreabă paznicul de ce nu a mai încercat nimeni să intre înăuntru, mai ales că, spune el, fiecare om se străduiește să afle cei legea. Răspunsul din urmă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
am văzut, prin excelență un ideal spiritual. Salazar avea marele privilegiu de a putea vorbi despre primatul spiritualului după ce se dovedise în ochii tuturor un financiar desăvârșit și un om politic de mare clasă. Nu vorbea, de altfel, despre un vag climat al spiritualului, despre anumite nostalgii personale - ci se revendica tradiției spirituale a Portugaliei, care era creștină, latină și europeană. Educația religioasă nu-l îndepărtase de lume: dimpotrivă, îl ajutase să descopere valoarea sacră a vieții sociale. Structură antimistică, Salazar
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cum să spun... pregătește terenul pentru noi, înțelegi? Dacă totul merge cum trebuie să meargă, el va fi cel care ne însoțește după aceea la Gundovek cu toate onorurile Audbert se încruntă: — Despre cine e vorba? Balamber făcu un semn vag cu mâna. — Nu-ți bate capul. O să afli la momentul potrivit. însă la acest mijlocitor trebuie să ajungem fără să fim observați, asta e important, fiindcă altfel burgunzi din toate satele de pe drum ne-ar sări în spinare ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spălătorie. îndesat și puternic, sever și imperturbabil, ținea stindardul clanului lui Balamber - un taur negru pe un câmp verde - și privea, fără a face comentarii, satul în flăcări; chipul său împietrit, străbătut de cicatrici adânci, nu trăda nici cea mai vagă expresie. în realitate, Mandzuk era mult mai mult decât un simplu scutier: toți războinicii lui Balamber, inclusiv Khaba și Odolgan, precum și capii celor zece jagun, centuriile mingan-ului, știau să execute fără șovăială ordinele pe care li le transmitea, fiindcă Mandzuk
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
își explică acum de ce nimeni nu avusese curajul să vegheze la barieră! — Prin urmare, constată sarcastic, nu vă mai rămâne decât să cereți îndurare. Un fulger sclipi în ochii lui Canzianus, dar imediat el lăsă capul în jos, ca o vagă resemnare; când îl ridică din nou, privirea sa era dreaptă și fermă: — Da. Sunt aici pentru a te implora... De ce vrei să faci vărsare inutilă de sânge? Ce onoare o să obții dintr-o asemenea acțiune? Dacă însă o să-i lași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nici o rudă. Khaba ridică din umeri. — Ce importanță are? Dacă e adevărat că e un ambasador, împăratul lui va plăti ca să-l aibă înapoi. Cel puțin, adăugă zâmbind întors spre Sebastianus, tu speră că așa e. Balamber făcu un gest vag cu mâna: — O să mai vedem, spuse. Se ridică brusc în picioare și îi trimise pe toți afară, dar nu și pe Sebastianus și pe Mandzuk, pe care romanul îl observase încă înainte de a-l cunoaște pe el, grație descrierii perfecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în confuzia aceea, deși incendiul mistuia cu zgomot mare, vedea foarte puțin și îi era imposibil să se orienteze —asta și fiindcă, atunci când intrase în clădire, nu avusese nici timpul necesar și nici posibilitatea să-și facă o idee măcar vagă despre planul ei și despre șansele pe care le oferea în cazul unei tentative de fugă. Tras în toate părțile de gloata ce se înghesuia, asurzit de urletele tovarășilor, îi venea tot mai greu să rămână în picioare și stăpân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ea și cu Lidania până când coloana avea să poposească undeva. După aceea, își luă rămas bun de a ei: — Eu mă duc în față. Ne vedem mai târziu. Aranjându-și după ureche o șuviță de păr, Lidania încuviință cu un zâmbet vag: — Bine. La revedere, atunci! Sebastianus o salută, recomandându-le să nu se depărteze niciodată de Maliban, apoi își îndemnă calul și, fără să se mai întoarcă, porni să urce spre capătul coloanei mult mai repede decât o făcuse până atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]