KorAP: Find »[drukola/base=val & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...110 111 112 ...1084 >

27,085 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

prin sticlele cărora treceau impetuoase două fascicule de lumină de o intensitate neobișnuită. Cum trebuie că aveau pe vremuri bolnavii de plămâni sau de malarie când Încă mai luptau cu boala, Înainte ca strălucirea ochilor să se stingă Într-un val de sânge. Bărbatul avea o Înfățișare foarte plăcută dar apariția sa nu prevestea nimic bun. Petru se ridică În picioare și o sărută pe Iolanda ca de obicei pe amândoi obrajii; Îmbujorați, catifelați, umezi, reci. 15. Bărbatul cu ochelari se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
se retragă pe ulița copilăriei sale, În Arbatul său chesaro-crăiesc, unde fiecare lucru Își are povestea sa și unde nimic nu e mai poetic decât a fi punctual, corect, protocolar, eficient, demn, serios... Și ar mai fi continuat, luat de val, dar bunul simț Îl opri: știa că asemenea cartier nu există nicăieri, aici. Nu mă Îngrijorează deloc, veni Într-un târziu răspunsul lui Flavius-Tiberius, mă revoltă... Și unde ți-ar fi plăcut totuși să te naști? Admițând că ai fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
plus, forma aceea, pe atunci o vedeam supradimensionată, caldă și elastică, adulmecând parcă asemenea unui animal o pradă nevăzută sau plutind Încet la suprafață ca un șarpe de apă. Semăna cu gâtul viorii mele de Reghin. Simțeam În mine un val de căldură, un plus de energie cu care nu știam ce să fac. M-am uitat din nou În oglindă. Nu se schimbase nimic. Atunci am apucat gâtul viorii cu ambele mâini și am izbit oglinda. S-a fisurat În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
ia În seamă. Nepăsarea ei Îl Întărâta, dar Îl și ajuta să termine mai repede ce tocmai Începuse. Parcă aș viola roata, Doamne apără și păzește, Își zise el când trebui să admită că trupul Îi era năpădit de un val de căldură care nu avea nici o legătură cu soarele ăsta beteag de saturnism. O boală care te poate lăsa fără dinți și fără urmași, dacă nu te grăbești să dai cu bulanul În populație. Cam asta scria și pe bilețelul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
le spune și dom' profesor la cursuri. Și lor le plăcea să creadă că dom' profesor nu se Înșela... Altfel, poate, nu ar mai fi fost printre ei... Și nici ei aici. Petru era la fel de derutat ca și ei În fața valului neașteptat de musafiri care năvăliră În casă odată cu domnul Brândușă, de nerecunoscut În ținuta sa de magnat al veniturilor obscure, convertit peste zi În colecționar rafinat de tablouri sau Într-un Coluche autohton, patron spiritual al faimoaselor „restos du coeur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
se oprească cu gesturile unui agent de circulație, o parodie trivială a propriilor ei gesturi. Își scoase căștile nedumerită și privi În jur ca și cum lucrul acesta ar fi fost cu neputință până atunci din cauza ploii care cădea peste ea În valuri purpurii. Se făcuse de râs, de bună seamă. Lumea Însă nu părea să se intereseze de soarta ei, preocupată fiind de două fenomene tulburătoare: ingestia și deglutiția. Avea În fața ei o cireadă de vite hipnotizate de căldură În adăpători la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Cum se Întâmpla adesea, În cazul marilor firme. Ieși din casă doar când auzi claxonul prelung al taxiului. Își sărută părinții În fugă și ieși În stradă ținând antena deasupra capului ca pe o umbrelă peste care zăpada venea În valuri sparte de vânt. 30. Moartea Reginei a lăsat urme la „Vorkuta”. În primul rând a fost schimbat directorul. Apoi, Într-o ședință de partid, s-a propus interzicerea cu desăvârșire a transmiterii de cunoștințe pe cale sexuală. La „Vorkuta”, tocmai acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
mult respect, iar dimensiunea simbolică pe care o acordase inițial gestului său sfârșea acum În deriziune. Trăise și el ca toți ceilalți din propria sa osânză, mâncase și el În fiecare an ceva dintr-un frate. Obosit, moleșit de un val neașteptat de căldură, se lipi de omuleț și Îi spuse Încet: O să fie bine. O să vezi. Totul se va aranja, omule, camarade, tovarășe, frate! Vru să adauge ceva lămuritor În legătură cu ultimul cuvânt, dar se opri văzându-l pe Grațian În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

vedere fizic și asta înseamnă că nu ai de ce să nu-ți revii complet. — Așadar, e vorba de ceva temporar? Timpul chinuitor, încremenit al lui nu știu, în care trăiam de când deschisesem ochii pe covor păru să cedeze puțin. Un val cald de ușurare mă lovi sub coaste. — Așa cred, zise doctorița și-mi oferi un zâmbet reținut, care mi-a făcut senzația de ușurare să bată în retragere. — Dar? — Dar probabil că aici e vorba de-o recuperare pe termen

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ajuns la măsuța de la intrare, țârâitul se opri. Amintirea unui ecou se lovi de pereții din jurul meu. Am format 1471. Pe fir am auzit un zgomot ca vuietul unei scoici puse la ureche; acel sunet apropiat de timpan al unor valuri fantomatice spărgându-se în depărtare. Am apăsat clapele mici și negre de pe furca telefonului și-am format din nou. De data asta mi-a răspuns vocea metalică a telefonistei computerizate: „Ați fost sunat la... ora... opt... și... douăzeci și șase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
și să-l lungesc destul de mult, încât să atrag atenția cuplului de bătrâni de pe bucata de plajă de lângă a noastră și s-o fac pe Clio, care stătea acum până la brâu în apă și cu brațele ridicate în echilibru deasupra valurilor înspumate, să încremenească îngrozită preț de o fracțiune de secundă, înainte să-și caute o cale de săpare înapoi în mare. Întotdeauna am fost mai priceput la chestiile pe termen lung. Clio! am strigat, mult prea tare. Cuplul de bătrâni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
și am așteptat cât să numeri până la trei. Clio Aames! Apoi am salutat din nou în felul acela vag. Clio, te iubesc! am strigat, fluturând neîncetat din mână. Avea deja un public restrâns când a început să lovească apa împotriva valurilor, dându-și jos masca și tubul de respirat cu o mână și cu cealaltă netezindu-și părul pe spate, într-o coadă udă, nelegată. Era goală până la jumătate, deși asta nu avea nici o importanță în jocul nostru de-a „ha

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
pe suprafața apei într-o spirală lentă. — E ceva viu acolo? Clio încuviință. — Da. — Ce e? — Nu știu, zise ea, privind apa. Ceva din adâncuri, unde e întuneric. Se auzi un alt bubuit. Pe suprafața murdară a apei se iscară valuri mici, lovind marginile placate și mucegăite ale băii. — Ești pregătit? Acum e-acum. Clio mă ținu de brațe și-mi oferi un zâmbet care se voia puternic și aproape că era. — Ce? Clee, ce se întâmplă? Bum. 6 Timpul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Bum. Ian dispăru într-un salt roșcat de energie năvalnică, iar eu, șocat, m-am făcut ghem. Un alt bum. Un trosnet. Un bufnet. Un bum. Un alt trosnet. Instinctele mi se treziră și îmi răspândiră în tot trupul un val de substanțe chimice, amorțindu-mi vârfurile degetelor, buzele și urechile. Stomacul mi se strânse și toate firele de păr de pe corp mi se ridicară, un conductor electric. Tot trupul mă îndemna să fug, să scap. Dar n-am fugit. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
în vreme ce plutiți prin fâșiile yin-yang ale dimineții. Păsările ciripesc. E-un sunet ascutit, clar, curat, fără zumzetul de fundal al zilei care mai are până să înceapă. Din când în când se aude foșnetul vântului printre frunze și clipocitul unui val mai mare, care se lovește de barca ta, dar nimic altceva. Întinzi mâna peste margine și simți răceala apei, legănarea neîntreruptă a lacului, apa urcând și coborând ritmic pe degete tale. Îți retragi brațul; savurezi amorțeala pe care răceala apei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
suprafață tușind, icnind după aer, după ideea de aer. O vagă amintire fizică a realității podelei supraviețuise, dar acum mă legănam, pluteam și încercam să pășesc pe apa din ideea unei podele, din conceptul unui lichid omogen, din nesfârșitele lui valuri reci de asociere și istorie. Totul era întunecat și negru, cu excepția verdelui slab al Stelei Polare. Nu mai exista nici un contur, nici o siluetă a bibliotecii și-a spatelui televizorului răsturnat, doar eu călcând apa, singur în mijlocul acelei vaste și fundamentale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
apoi pe obraji și bărbie. Clipind, m-am străduit să îndepărtez cât mai multă apă posibil. Apoi am văzut ce era acolo și-am șovăit. Doamne, rostiră buzele mele. Cuvântul se născu mort și minuscul și fu măturat de-un val al furtunii. Sperasem ca poarta să aparțină unei clădiri vechi, Hotelului Willows, conform hărții mele, dar nu era așa. Părăsisem drumul ori prea devreme, ori prea târziu; asta era intrarea într-un parc, nu într-o parcare. Dincolo de stâlpii porții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ca identitate falsă. Dacă voiam ca dispozitivele mele de apărare să reziste, întâlnirile cu alți oameni, comunicarea, strângerea de informații, toate lucrurile astea trebuiau făcute jucând rolul lui Richardson. Numai așa puteam să mă mișc prin lume fără să isc valuri, fără să fiu găsit și sfâșiat în bucăți. Dar a fi Richardson însemna să fiu Richardson tot timpul, nu numai atunci când mi se părea necesar. Așa că socializam. În fața mea, noul meu prieten-epavă mușcă din mijlocul unui alt triunghi de sendviș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ca să reintru în tempo. Dinspre mare bătea o briză slabă și cerul era încețoșat la orizont. Clio păstrase tăcerea mare parte din drum și-a rămas tăcută când am ajuns, urcându-se pe stâncă și uitându-se în depărtare, la valuri. Știu ce am de făcut atunci când se întâmplă asta, așa cum și Clio știe ce să facă atunci când sufăr de una dintre ciudatele mele schimbări de dispoziție. Datoria mea e să rămân pe aproape și să nu spun nimic, doar să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
promit. — Nu-mi poți promite asta. — Știu doar c-o să fii bine. Tavernele din jurul taberei au toate felinare multicolore atârnate în verande, ca niște beculețe imense de Crăciun. Noaptea, acestea se reflectă în mare pe tot întinsul țărmului, proiectând pe valuri nuanțe de albastru și roșu și verde și galben. În golful animalelor, marea e lăsată să-și vadă singură de propriile culori. — E așa cum se spune despre soldații care se întorc din război. Peste tot în jurul tău oamenii mor. Mor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
am încercat să le țin așa, luptându-mă cu forța gravitației. — Hmm. La asta mă gândeam când am spus-o. Am băut restul de bere în tăcere pe când cerul de seară se întuneca, pescărușii fâlfâiau din aripi și bombardau marea, valurile se loveau de stâncile mari și maronii, măsurându-ne clipele vacanței. Toate zilele, m-am gândit, fiecare zi care începe ajunge întotdeauna la sfârșit. Trecuse deja aproape o jumătate de oră când Clio se hotărî să vorbească din nou: — Hei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
de mult. La fel și Clio Aames. Totul, tot ce-a fost el acum s-a terminat. Ar trebui să-i abandonezi și corpul. Ar trebui să nu te mai agiți și să-l lași să plutească, să salte pe valuri până departe. Lasă-l să cadă pe fundul oceanului, acolo unde e tăcere și sunt pietre și crabi. O să fie bine, furtunile de la suprafață nu ne mai pot face rău. Când se ridică în scaun, apa maronie continuă să i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
mai departe care sunt vitale pentru ca angajatorul meu să studieze pe deplin ludovicianul. În urma lor, vei ajunge să te bazezi, așa cum am ajuns eu, pe anumite substanțe chimice protetice. Nu e o soluție perfectă, dar este mai bună decât alternativa. Valul de greață se retrăgea decongestionându-mi obrajii și gâtul. Stomacul mi se liniști puțin și mintea începu să mi se limpezească. Totul, de când mă trezisem cu o stare de rău în patul de la hotelul Willows și până când găsisem drumul prin spital

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Ludovicianul, murmură Nimeni. — Ai spus că-l poți captura, am șoptit, dureros de tare în tăcerea aceea. — Nu, zise el, nu fără... Am nevoie de-o echipă și de echipament. Nu e posibil fără... Cercul de lumină fu străbătut de valuri mici, precum ceaiul dintr-o ceașcă. Nimeni se întrerupse la jumătatea propoziției și făcu atent un pas înapoi de la margine. — Teritorialitatea, zise el. După tine a venit. După tine, nu după mine. A venit după mine. Am început să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Nimeni se trase și mai în spate de la marginea cercului de lumină. — N-am spus asta. De ce să spun că suntem aceeași persoană? Mi-am simțit sprâncenele coborând. — Ai spus... Se auzi încă o bubuitură, de data asta mai puternică. Valul premergător al unui lucru imens și încă nevăzut pătrunse în cercul de lumină, distorsionând geometria dalelor albe și negre cu unduiri rostogolitoare. — O, Doamne. Nimeni se prinse cu o mână de piciorul lămpii și-i dădu ocol încet, privind întunericul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]