KorAP: Find »[drukola/base=verde & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...110 111 112 ...1727 >

43,157 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

la 202, așa socoteam. Tipul s-a uitat la mine de parcă nu mi-ar fi Înregistrat vocea. Sau poate era ocupat să stocheze noul vizitator În memorie? Dacă era așa, nu cred că era foarte dificil: păr roșcat și ochi verzi, cei din urmă lucind sticlos, o pereche de urechi cu lobii Înroșiți și pistrui maro pe nas și bărbie. Ca să preiau inițiativa, m-am Întrebat cu o gură largă, elastică Dacă Nu Cumva Suferea De Deficiențe de Auz? Nu, n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
se aplecă Înainte. — Există cizmari care fac Încălțăminte de toate formele și mărimile, cu sau fără toc, broderii, modele complicate sau cleme de metal. În funcție de culoare, Îți poți da seama de specialitatea celei care o poartă. Uitați-vă aici: cizme verzi și șireturi aurii. Asta semnifică o noapte de corvoadă, dar Încununată cu șampanie. Sau aici: roșu sau castaniu - flagelare și caviar. Și acum, spuse Karp, dându-și seama că se făcuse târziu, trebuie să-mi iau la revedere. Furnizorul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
o rearanjez după ce terminam. Mai aveam șase minute. Sau mai bine să Încerc banda elastică pentru aplatizarea sânilor? Dar n-o să mă schimbe așa cum voiam. Ar fi mers o combinație, poate? Maică-mea avea ceva Într-o nuanță de măr verde, de care eram atașat În mod deosebit. Sau portjartiera neagră spre maroniu, ca boabele de cafea? Nu, e aceeași chestie ca și brasiera. Atunci ce? mai aveam trei minute sigure. Da, trebuia să mă mulțumesc cu izmenele, cu toate că mă mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
ca flacăra de la aragaz, platforma, goală. De data aceasta la recepție era altcineva, o tânără care arăta vag bolnavă și vlăguită. Cu o eșarfă În jurul gâtului, prefera un machiaj accentuat și avea niște ochi de culoarea - să mă gândesc - lămâii verzi. Se mișca mult, repede și fără rost. În ciuda acestor activități uimitoare, femeia nu prea era atentă - Într-o clipă era doar ochi și urechi; În alta, se Împrăștie Într-un amestec de membre și mișcare dezintegrată. Brusc, apucă registrul cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Întorcând-o astfel că o alinie cu marginea biroului. Apoi plecă fără a mai spune ceva. Din obișnuință, absolut inutil Într-o zi Însorită ca aceasta, m-am Întins după brățara de alamă conectată la lampa de citit cu abajur verde și am aprins lumina. Karp nu-mi spusese nimic despre o eventuală plecare de la fundație. Desigur, era decizia sa, dacă dorea să-și dea demisia. Dar nu era ciudat că plecase imediat după vizita mea? Îl speriasem cumva cu ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
care a văzut-o Anton, parcată lângă clădire. Erau Diels și Pieplack, mai mult ca sigur. Din câte știu, stau Încă la pândă. Un semnal sonor pluti prin aer, apoi Stadtbahn-ul Își continuă drumul spre vest, spre lacuri și spațiile verzi de la periferia orașului. Oamenii care au coborît erau Îmbrăcați În haine de vară și, indiferenți la Încurcătura mea, s-au Împrăștiat În direcții diferite. Am tăiat-o printre două mașini și am intrat pe o stradă lăturalnică, mărginită de copaci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
de cei din jur. Sunt convins că viitorul va demonstra ce se va Întâmpla cu oameni de genul lui Knisch. Dr. Gunnar Wickert Departamentul de Medicină Legală Ianuarie, 1934 Legumă rară, sub formă de tomată, de culoare roșie-portocalie, cu dungi verzi (n. trad. ). Arsch - fund, fig. prostănac (n. trad. ). Menșevicii (din rusă меншевиr) au fost o facțiune a mișcării revoluționare din Rusia, care a apărut În 1903 după o dispută dintre HYPERLINK "/wiki/Vladimir Ilici Lenin"Vladimir Ilici Lenin și HYPERLINK "/wiki/Iulius Martov

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

amintiri vagi despre părinții mei, despre însușirile și secretele lor. Tata făcea într-o oală o infuzie din foi uscate de siminichie, iar aceasta, împreună cu supozitorul care i se topea în rect, constituia vrăjitoria lui: infuzia făcută din frunzele alea verzi, cu nervuri pronunțate, lichidul rău mirositor amestecat cu lingura, turnarea atentă a acestuia prin strecurătoare și apoi în trupul lui ferecat, cu expresia aceea de extenuare și suferință întipărită pe față. După care, aplecat în tăcere deasupra paharului gol, parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
îl întrupez pe Louis - cum poate ea să se înalțe împreună cu mine pe culmile genialității în acele superbe ore de amurg, după școală, iar apoi, seara, să-ndrepte cuțitul de pâine spre inima mea, fiindcă nu vreau să mănânc fasole verde și-un cartof copt? Și oare de ce n-o oprește tata? Laba A urmat apoi adolescența - cu jumătate din ceasurile în care nu dormeam, încuiat în baie, unde-mi împroșcam sămânța în closet sau în coșul de rufe murdare, ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Sâmbăta după-amiază, când ajungeam la film, îmi lăsam prietenii să meargă să cumpere dulciuri de la automat, iar eu mă retrăgeam la cucurigu, în fundul sălii, și îmi împroșcam jeturile de frișcă într-un ambalaj de ciocolată. La o ieșire la iarbă verde organizată de asociația noastră familială, am scobit la un moment dat un măr de cotor, am observat cu uimire (ajutat și de obsesia mea) cam cu ce aduce și am fugit în pădure să mi-o înfig în orificiul fructului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
unde-ai învățat-o, mă rog frumos, la picioarele lui? N-am știut, bre, că ești irlandez. — La colegiu, scumpi. De la o fată pe care am cunoscut-o la colegiu. Tot ea m-a învățat și Forța care prin lujerul verde împinge floarea. Dar gata, ajunge - ce rost are s-o compar cu alta? De ce să n-o las să fie așa cum e? Ce idee! S-o iubesc așa cum e! Cu toate defectele ei - care, la urma urmei, poate că sunt pur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
grozav?“ îmi zic în sinea mea. „O țară de evrei!“ Ideea însă e mai ușor de exprimat decât de înțeles; nu reușesc să mi-o însușesc cu adevărat. Alex în Țara Minunilor. După-amiază mă împrietenesc cu o tânără cu ochii verzi și pielea smeadă, care-i locotenentă în armata israeliană. Locotenenta mă duce la un bar de noapte din zona portului. Clienții, îmi explică ea, sunt în marea lor majoritate docheri. Docheri evrei? Da. Pufnesc în râs și ea mă întreabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

ea. Se gândi pentru prima oară fericită: Poate că trăiesc În mințile altora când nu sunt de față ca să mă vadă sau să-mi vorbească. Se uită iarăși afară, pe geam, dar satul nu mai era, și nici acele coline verzi pe care le văzuse. Doar râul era același. Adormi. Domnișoara Warren se bălăngănea pe culoar, străbătând trenul În lungul lui. Nu putea să se țină de balustradă cu mâna dreaptă, pentru că Încă o mai durea umărul, deși stătuse aproape două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ea clătină din cap: — E prea frumos ca să fie adevărat. Dar expresia ei de neîncredere se pierdu În șuierul aburului și scrâșnetul roților ce se puseră În mișcare. În timp ce cuplajele dintre vagoane se Întinseră și semnalul, având acum o lumină verde, trecu În smucituri lente prin fața lor, Josef Grünlich spunea „Sunt președintele Republicii“. Se trezi tocmai când un gentleman În frac se pregătea să-i Înmâneze o cheie aurie, ca să deschidă noul seif bancar al orașului. Se trezi complet conștient de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
tânăra văzu pe fereastră că erau Într-o gară mică și noroioasă. „Subotica“ scria cu litere negre Între două felinare. Clădirile gării nu erau decât un șir de barăci și nu exista peron. Un grup de ofițeri vamali În uniforme verzi se prezentară Între linii, Însoțiți de șase soldați. Nu păreau că se grăbesc să Înceapă verificarea. Se Îndreptau, râzând și vorbind, către vagonul de serviciu. Un șir de țărani stăteau și se uitau la tren, iar una din femei alăpta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
În loc de asta, Începu o alta: — Mă Întreb dacă nu ai fi atât de bună... ochelarii mi-s plini de promoroacă... Ce vezi În fața noastră? — Niște ofițeri vamali care vin spre noi de la vagonul de serviciu. — Asta-i tot? În uniforme verzi? — Nu, În gri. Doctorul se opri. — Așa? Îi prinse mâinile Într-ale lui și ea simți că-i strecura un plic În palmă. — Du-te repede Înapoi În compartimentul dumitale! Ascunde asta. Când ajungi la Istanbul, pune-l pe poștă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și s-o iau la Belgrad și s-o duc la un spectacol. La Început se gândi cu invidie la fata asta străină Închisă În sala de așteptare, la Îmbrăcămintea ei, care i se păru foarte costisitoare, și la eșarfa verde ce-o avea la gât, dar, comparând-o cu soția lui, Își uită curând invidia și Începu s-o privească și pe străină cu afecțiune. Frumusețea și fragilitatea femeilor Îl făceau să se simtă mișcat. Își lovi iar palmele lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

pentru o Înmormântare - o, mulțumesc frumos, spuse Lauren când Maria reveni cu o carafă de limonadă cu gheață și două pahare Înalte. Scuze. Doamne, cred că va trebui să fumez o țigară. Lauren scotoci În sac și scoase o cutiuță verde din piele de crocodil de mărimea unui etui pentru ruj. Cutia cu margini de argint conținea două „platine“, cum le zice ea, două țigări Marlboro Ultra Lights. Își aprinse una, apoi o lăsă neatinsă pe marginea scrumierei. —Așa că iată-mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
observându-i claia de păr castaniu, o binecuvântare de care, din păcate, duc lipsă mulți bărbați de treizeci și patru de ani. „Zâmbet cuceritor“, m-am gândit, roșind fără să arăt atunci când mi-a strâns mâna. Avea o expresie veselă, iar ochii verzi Îi străluceau șăgalnic. „Are cel puțin 1,90 Înălțime“, calculasem eu, uitându-mă la el. Cred că, fără să Îmi dau seama, Îmi ziceam: „da’ bună moștenire genetică mai are“. —Nu-i așa că e o nuntă minunată? mi-a spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
și pantofi negri cu tocuri Înalte. Pășea legănat, ca și cum ar fi fost Într-o trupă de dans de pe Broadway. — Ce servesc doamnele? zise ea. —Mini-hamburgeri, au strigat, În același timp, Lauren și Tinsley. —Eu o să iau o porție de salată verde, am spus. Nu prea mi-era foame. Să comandăm niște șampanie? am sugerat. —Vă aduc comanda imediat, spuse chelnerița, Întorcându-se scurt pe călcâie. — Nu știu dacă sunt În stare să nu-i spun nimic lui Hunter legat de Sophia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Grange când se măritase, acesta fiind motivul pentru care locuia acum Într-un apartament care arăta ca interiorul catedralei Notre-Dame. Când, puțin după ora 6, am ajuns la ea, am găsit-o pe Marci În salon, cocoțată pe o sofa verde Închis, decorată În stil auster, țeapăn, pe care se afla un exemplar din cartea Sunt necesari bărbații? de Maureen Dowd. Avea un pahar cu ceva de băut Într-o mână și telecomanda În mâna cealaltă. Ochii nu i se dezlipeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
parte a după-amiezii colindând prin magazinele cu antichități de pe malul stâng. Magazinul nostru preferat era Comoglio, un magazin de decorațiuni minunat, care vindea produse din textile franțuzești la niște prețuri de care nu te puteai apropia, inclusiv catifea din mătase verde fistic la 300 Euro metrul. (Numai În Franța se poate așa ceva, oameni buni, numai În Franța). Pe la ora 4 eram deja epuizați și am fost ușurați când, În sfârșit, ne-am văzut așezați În două fotolii Îmbrăcate cu damasc bleumarin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
de aiurea... de ciudat... de parcă era gelos sau ceva de genul ăsta, spuse Lauren. Pot să fumez? — Doar de data asta, zise Thack. Dacă Îmi dai și mie o țigară, să fumez și eu. Lauren Își scoase portțigaretul din poșetuța verde din piele de șopârlă și Îi oferi lui Thack o „platină“. —Divină, zise el, privind țigara și aprinzându-i Întâi lui Lauren țigara, și apoi lui Însuși. Trase un fum, apoi, exhalând, continuă: — Bineînțeles că este gelos. Sanford a făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
o Încuviințare, cu ochii plini de lacrimi. —Vai de mine, Dumnezeule, constată Lauren cu mîhnire. Ești foarte palidă. Ai aceeași culoare ca vopseaua aia cu care toată lumea din Londra Își zugrăvește acum, o combinație Între var și o tentă de verde lămâie. Nici nu te mai deosebești de pereți. Hai să-ți spun ce se face musai când Îți părăsești soțul: Îți faci rost de o perfuzie ilegală cu vitamine de la doctorul Bo Morgan. Știi senzația aia de plutire pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
era Îndrăgostită nebunește. Nu Își luă ochii de la Giles În timp ce acesta citea: — Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic... Făcu o pauză și privi la cei strânși acolo, ca și cum căuta pe cineva. El mă paște În pășuni verzi ... Făcu din nou o pauză și păru să prindă privirea lui Lauren. Pentru o clipă, amândoi au rămas cu ochii fixați unul la altul. — Și mă duce la ape de odihnă... ZDRANG! Lauren leșinase. — Mda, oftă Salome fără pic de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]