8,047 matches
-
în tendința „nobilă și demnă” de a modela limba română, edificând „o cultură începândă”. Din aceeași prețuire pentru înaintași publică în „Revista română” postume ale lui Alecu Russo, republică din poeziile lui V. Cârlova, editează Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul, reluată, alături de alte lucrări ale lui N. Bălcescu, și în volum (1878). Un voluptuos al ideilor, dar și al erudiției, asupra cărora arcuiește întotdeauna un nimb de poezie, este O. și în paginile literare. Având structura unui umanist, el crede
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
a inteligenței” (Vladimir Streinu), condiție într-adevăr fericită, așteptată, întâmpinată, cultivată și fixată în scris. Desigur, proiectele literare i-au fost, la începuturi, grandioase. A încercat să dramatizeze sub înrâurirea romantismului subiecte legendare foarte diferite, schițând tragedia în versuri Mihai Viteazul (1848), o dramatizare a cărții despre Ruth din Biblie, dramele Urban Grandier, Ioanițiu, craiul românilor, Decebal ș.a. Din visurile de dramaturg ale lui O. nu s-a născut nici o piesă terminată, iar localizările de mai târziu - Radicalele (1881), după E.
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
la constituirea unei noi structuri. În istoria comunităților umane există probabil multe asemenea momente de răspântie în care, obiectiv, sunt posibile căi alternative de evoluție, iarun eveniment banal poate fi responsabil de împingerea istoriei într-o direcțiesaualta. Tentativa lui Mihai Viteazul de a uni cele trei principate române a fost poate un asemenea moment de răspântie. Nu știu dacă o analiză mai amănunțită a contextului concret istoric al actului lui Mihai Viteazul ar susține sau nu o asemenea ipoteză. Să o
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de împingerea istoriei într-o direcțiesaualta. Tentativa lui Mihai Viteazul de a uni cele trei principate române a fost poate un asemenea moment de răspântie. Nu știu dacă o analiză mai amănunțită a contextului concret istoric al actului lui Mihai Viteazul ar susține sau nu o asemenea ipoteză. Să o presupunem însă justificată. Conform ei, o serie de evenimente particulare (decizii individuale, accidente) au fost responsabile de cursul „real” al evenimentelor, în timp ce alte evenimente particulare, perfect posibile, ar fi putut duce
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
1994, Londra), poet și prozator. Este fiul Ecaterinei (n. Dinescu) și al lui Lazăr Niculescu, institutori. Urmează școala primară, al cărei director era chiar tatăl său, în orașul natal, după care, familia mutându-se la București, frecventează cursurile Liceului „Mihai Viteazul”. Va fi student, în paralel, la două facultăți ale Universității bucureștene, obținând licența în drept în 1930 și licența în litere în 1931. În 1931 devine elev al Școlii Militare de Ofițeri în Rezervă de Geniu de la Otopeni, pe care
NICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288456_a_289785]
-
în manuscris, cum s-a întâmplat cu studiile Obiceiurile din ciclurile calendaristice și familiale și Istoria socială a zonei Năsăud, care urmau să fie integrate în monografia acestei zone folclorice. Aceeași soartă a avut-o și monografia consacrată baladei Pintea Viteazul. Chiar dacă unele cercetări nu au putut fi finalizate, etnologul a izbutit totuși să se impună, investigând cultura populară românească cu mijloace de pregnantă modernitate. Mai multe studii publicate în reviste de specialitate, precum și câteva prefețe, împreună cu alte texte inedite au
NICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288453_a_289782]
-
greșeli în cazurile când resursele profunde nu sunt viciate. Texte lozincarde, cu o brumă de referiri la evenimente istorice, sunt Lucaci în temnița de la Seghedin, Inimă de soldat, ecou al luptelor de la Plevna, Lumină nouă (1914), unde este omagiat săteanul viteaz ca un „leu paraleu” în campania din 1913, la care participă cu „voioșie”, ca și În vârfuri, De la Marna, toate cu o croială de ocazie. N. a tradus drame (Renée de Émile Zola, Alexandra de Richard Voss, În fundul minei de
NICOLAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288442_a_289771]
-
ia ce să chiamă cucu - sunt sfătuiți urmașii - care-și dă oaolă dă le clocescu alte păsări și-i scot pui, ci fiți ca șoimul și vă păziți cuibul vostru. Că șoimul, feții miei, are altă pildă și are inimă vitează și bărbată întru sine și multe pasări oblăduiaște și biruiaște și nici de una nu-i iaste frică, nici să teme...”. Prudența și înțelepciunea sunt chemate să vegheze curajul și să cenzureze manifestările pripite. Aceste sfaturi nu sunt bune pentru
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
loc. Relația cu un anume pământ, cu o experiență și cu o vreme plină de neliniști se simte. Este o pecete inconfundabilă a modelului monarhic, model pe care îl va pune în aplicare, în ziua sa combatantă, Radu de la Afumați, viteazul ginere al lui Neagoe Basarab, model pe care Udriște Năsturel i-l va recomanda insistent (alături de alte pilde din Învățături...) lui Matei Basarab, model de care se vor interesa, peste timp, Constantin Brâncoveanu, Ștefan Cantacuzino și chiar Nicolae Mavrocordat. Valorile
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
PĂCURARIU, Dim.[itrie] (9.III.1925, Șcheia, j. Suceava - 18.I.2002, București), istoric și critic literar. Este fiul Xeniei (n. Lucaciu) și al lui Isaia Păcurariu, țărani. După ce urmează Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava (1937-1944) și Liceul „Mihai Viteazul” din București (1944-1945), va absolvi în 1949 Facultatea de Filologie a Universității din Cluj. Funcționează ca profesor la Liceul „Gh. Barițiu” din Cluj (1949-1950), bibliotecar la Biblioteca Academiei Române (1951-1954), iar din 1953 intră ca asistent la Catedra de istoria literaturii
PACURARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288605_a_289934]
-
Papahagi, profesor, director al Institutului Român din Constantinopol, autor al lucrării Les Roumains de Turquie. Începe școala primară la Constantinopol (1914), își continuă învățătura în particular până în 1919, când se mută cu familia la București, unde urmează cursurile Liceului „Mihai Viteazul”, luându-și bacalaureatul în 1927. Datorită succeselor școlare și obținerii Premiului I la concursul „Tinerimea artistică”, are ocazia să viziteze Parisul și Londra. Intră la Facultatea de Drept a Universității din București (1927-1930) și audiază totodată cursurile Facultății de Filosofie
PAPAHAGI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288674_a_290003]
-
publicist. Urmează cursurile secundare în localitatea natală, fiind absolvent al Liceului „Vasile Alecsandri” (1912), apoi devine licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1916). Din 1920 predă, ca profesor definitiv, româna și latina la Liceul „Mihai Viteazul” din București (până în 1928), ținând aici și cursuri de italiană (1922-1923), apoi la liceul din Câmpina, unde a întemeiat Ateneul Popular „B. P. Hasdeu”, și din nou la Liceul „Mihai Viteazul”, unde în 1934 obține definitivarea. A tipărit, singur sau
PAPADOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288670_a_289999]
-
ca profesor definitiv, româna și latina la Liceul „Mihai Viteazul” din București (până în 1928), ținând aici și cursuri de italiană (1922-1923), apoi la liceul din Câmpina, unde a întemeiat Ateneul Popular „B. P. Hasdeu”, și din nou la Liceul „Mihai Viteazul”, unde în 1934 obține definitivarea. A tipărit, singur sau în colaborare, metodici, manuale și cursuri de limbă și literatură pentru liceu. Debutează în 1909, cu epigrame, la „Dunărea de Jos”. Conduce o perioadă „Universul literar” și revistele școlare „Drum” (1931
PAPADOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288670_a_289999]
-
București, 1912; Poezia înstrăinării la aromâni, București, 1912; Numiri etnice la aromâni, București, 1925. Antologii: Jocuri copilărești, București, 1893; Din literatura poporană a aromânilor, pref. Gr. Tocilescu, București, 1900; Românii din Meglenia, București, 1900; Basme aromâne, București, 1905; Vânătorul cel viteaz și Frumoasa Pământului, transpunere în dacoromână de Mihail Magiari, București, 1977. Ediții: Scriitori aromâni în secolul al XVIII, București, 1909; Ioan D. Caragiani, Studii istorice asupra românilor din Peninsula Balcanică, I-II, pref. edit., București, 1929-1941. Repere bibliografice: Gr. G.
PAPAHAGI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288672_a_290001]
-
stinge lăsând pe masa de lucru manuscrisul cărții Introducere la istoria culturii românești, apărută postum, în 1969. În P., cercetător modern, înclinat să acorde prioritate instrumentelor științifice ce evită aproximările, autor al unor „monografii domnești” - Alexandru cel Bun (1932), Mihai Viteazul (1936), Mircea cel Bătrân (1944) - și al unor cercetări întemeiate frecvent pe izvoare inedite, unul dintre promotorii „școlii noi” de istorie (opusă orientării lui N. Iorga) grupate în jurul „Revistei istorice române”, cultura românească, cea veche în particular, a avut pe
PANAITESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288650_a_289979]
-
istoria românilor. Influența rusă și polonă asupra vechii culturi românești, București, 1927-1928; Călători poloni în Țările Române, București, 1930; La Littérature slavo-roumaine (XV-e-XVII-e siècles), son importance pour l’histoire des littératures slaves, Praga, 1931; Alexandru cel Bun, București, 1932; Mihai Viteazul, București, 1936; Mircea cel Bătrân, București, 1944; Interpretări românești. Studii de istorie economică și socială, București, 1947; ed. îngr. și postfață Ștefan S. Gorovei și Maria Magdalena Székely, București, 1994; Viața feudală în Țara Românească și Moldova (sec. XIV-XVII) (în
PANAITESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288650_a_289979]
-
Daciada), Grigore H. Grandea (Vlăsia sau Ciocoii noi). Spiritul pașoptist vibrează, cu vii rezonanțe, în versurile lui Andrei Mureșanu, în Cântarea României, în studiile și rememorările lui Al. Russo ori, chiar cu o mai puternică intensitate, în Românii supt Mihai-Voievod Viteazul de N. Bălcescu. Sub impulsul romantismului național, în perioada pașoptistă are o bună reprezentare și poezia naturii, individualizată geografic. Rare înainte de 1840 (Iancu Văcărescu, Primăvara amorului, V. Cârlova, Înserare, Gh. Asachi, La Italia, Cezar Bolliac, Meditații), elemente de pastel pătrund
PASOPTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288709_a_290038]
-
Dealului, Mormintele. La Drăgășani, Meditație, Miezul nopții și alte poeme de Grigore Alexandrescu, Ermitul și O dimineață pe Caraiman de Cezar Bolliac, în San-Marina, Mihnea și baba, Florile Bosforului, Conrad de D. Bolintineanu, în Cântarea României, în Românii supt Mihai-Voievod Viteazul de Bălcescu. Priveliști din natură nu lipsesc din aproape nici o poezie a lui Alecsandri, și nici din scrierile sale în proză. La deplina maturitate, „bardul de la Mircești” încununează nu doar propria sa operă, ci întreaga poezie românească a naturii cu
PASOPTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288709_a_290038]
-
Poeme, București, 1932, Povestea despre iubirea și moartea stegarului Christoph Rilke, cu desene de Florica Cordescu, București, 1946; Petöfi Sándor, Poeme alese, cu ilustrații de Florica Cordescu, București, 1949, Versek es költemények - Poezii și poeme, ed. bilingvă, București, 1969, János Viteazul, București, 1973; Pablo Neruda, Poeme, cu ilustrații de Florica Cordescu, București, 1951; Ady Endre, Poeme, București, 1955; Poeme maghiare, pref. trad., București, 1956; Poeți ai libertății, București, 1957; Nicolas Guillén, Poeme cubane, București, 1963. Repere bibliografice: Cioculescu, Aspecte, 210-212, 505-506
JEBELEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
József, București, 1969; Szarvasokká vált fiúk. Román kolindák [Feciorii schimbați în cerbi. Colinde românești], îngr. și introd. Faragó József, București, 1971: Mihai Beniuc, Az égő sas [Vulturul de foc], București, 1973; Márk vitéz. Román népballadák Petrea Crețul Șolcan repertoárjából [Marc Viteazul. Baladele populare ale lui Petrea Crețul Șolcan], îngr. și introd. Faragó József, București, 1974; Három testvér, kilenk sárkány. Román fantasztikus balladák [ Ăi trei frați cu nouă zmei. Balade fantastice românești], îngr. și introd. Faragó József, București, 1976; Körutazás. Román novellák
KISS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287717_a_289046]
-
1970). Debutează cu versuri în „Vremea” (1941). La începutul carierei K. se simte atras de literatura rusă clasică și sovietică, pe care o cercetează și din care traduce. Manifestă un interes deosebit față de literatura gruzină și transpune în românește epopeea Viteazul în piele de tigru (1956) a celui mai important poet gruzin, Șota Rustaveli, apoi traduce din Konstantin Gamsahurdia, Nikolai Baratașvili ș.a. Afinitățile cu Gruzia s-au concretizat și într-o carte de reportaje, Țara dintre zăpezi și portocali (1958). Ca
KERNBACH. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287711_a_289040]
-
București, 1948; Aspecte din literatura rusă, București, 1948; Maiakovski despre America, București, 1950 (în colaborare); N. Pospelov, V. Șabliovski, A. Zercianinov, Istoria literaturii ruse, București, 1950 (în colaborare cu B. Jordan); Stepan Șcipaciov, Căsuța din Șușensk, București, 1950; Șota Rustaveli, Viteazul în piele de tigru, București, 1956; Petrus Brovka, Când se unesc râurile, București, 1959 (în colaborare cu N. Negrea); Gh. Leonidze, Versuri alese, București, 1959; Basme populare gruzine, București, 1961 (în colaborare cu Eleonora Mircea); Elisaveta Drabkina, Toamna aurie, București
KERNBACH. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287711_a_289040]
-
din schița omonimă, folosește apelul autorităților de a pleca în Oltenia „să ajute” la mecanizarea agriculturii ca pe un bun prilej să își abandoneze soția și să își hiperdimensioneze orgoliul de erou local, stupefiat că presa centrală nu-i remarcă viteazul gest și nu se grăbește a-i publica poza cu explicația „Înainte de începerea epopeii”. În Buricul pământului se prezintă, cu ironie constatativă, un ins în exercițiul funcțiunii, al cărui comportament îi ilustrează perfect apelativul. Un alt „exponat” e personajul din
MAZILU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
satisface și exigențele istoriografice, și pe cele literare. În povestire, imaginea orașului cu vechi tradiții se încheagă din mitul întemeierii, din umbra și fapta eroică a voievozilor și a luptătorilor pentru libertate (Gelu, Iancu de Hunedoara, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Gheorghe Doja, Tudor Vladimirescu, Iancu Jianu și încă mulți alții), din spiritul cărturarilor (Miron Costin, Alecu Russo, Dimitrie Țichindeal, Aaron Florian, Gh. Lazăr, Nicolae Bălcescu), din valori ale artei - Bucureștii în legende și povestiri (1975), Craiova în legende și povestiri
MITRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288188_a_289517]
-
prin care sunt remodelate întâmplări petrecute în timpul războiului daco-roman, ce face obiectul narațiunii cu ambiții epopeice Cântecul Columnei (1981), inspirată din imaginile Columnei Traiane din Roma. Ca dramaturg, M. reia teme din proză și adaugă altele noi, ca în Isprăvile viteazului Heracle (1959), Avionul de Cluj (1970, în colaborare cu Constantin Mateescu). Compune drame, texte pentru teatrul de păpuși și marionete, teatru radiofonic, de televiziune. O parte din scrieri i-au fost traduse în limbile germană, rusă, maghiară, japoneză, albaneză. SCRIERI
MITRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288188_a_289517]