3,553 matches
-
după o aparentă răsturnare de valori eroul cel integru învinge. Prin temă, Ciocoii vechi și noi e un mic roman stendhalian (fără filiație directă și fără luciditatea analitică), iar Dinu Păturică un Julien Sorel valah. Păturică nu e un simplu vulgar vânător de avere, ci un însetat de toate senzațiile vieții. Latineasca lui Julien e înlocuită aci cu puțină elinică. Julien intră ca preceptor la un nobil rural și devine amantul soției aceluia. Păturică intră în slujba postelnicului Andronache Tuzluc și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
îl autorizează să ceară și el servicii oricui ("Să nu zici că nu poți! Știu că poți! trebuie să poți!"). El e comod, cu oroare de suferință și e mai ales un om manierat. Impresia că eroii lui Caragiale sunt vulgari e falsă și vine mai ales de acolo că, voind să pară distinși, ei nu și-au educat încă limbajul și gesticulația. Lărgind sfera balcanismului, Caragiale încearcă o nuvelă de limbaj și atmosferă. Pastramă trufanda e o prelucrare a unei
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Brînzovenescu, Cetățeanul turmentat sunt mai mult niște intrări grase în scenă, Cațavencu e zgomotos, schelă-lăitor, escroc, galant, sentimental, patriot, adică un Mitică, Pristanda un Polonius pentru această lume bombastică, funcționând ca un ecou docil. Femeile sunt fără interes, mai degrabă vulgare. Îndeobște comicul rezultă din combinarea mijloacelor și rămâne în sfera indemonstrabilului, constituind "caragialismul". Teatrul lui Caragiale e plin de ecouri memorabile ce au asupra spectatorului, care le anticipează, efectul delirant al melodiei în opera italiană. Tot ce se poate tăia
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
învinșii în viață, micii melancolici, care, în loc să se urce pe Alpi ca solitarii lui Lamartine sau în câmpul sideric, caută liniștea provincială, suferind cu apatie agresiunea societății. Eroul din Liniște, soi de Jocelyn al câmpiei dunărene, rămâne impasibil când glumeți vulgari îi pun muște în mâncare. Ca mai toți scriitorii ieșiți din mahalaua bucureșteană, a căror reputație de vulgaritate nu se justifică, Delavrancea e un idilic cu înclinare spre policromie. Sultănica se deschide cu un peisaj hibernal de un colorit fantastic
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
uleiuri țipătoare (gușe roșie, păr roșcat, fond portocaliu). În nuvelistica lui Delavrancea e o intenție de verism, în chipul mai puțin pedant al lui G. Verga. Însă observația e superficială, mai curând satirică, și puținele note realiste sunt puerile și vulgare. Cosmin are în cursul acțiunii două turburări stomacale, iar devotamentul Sașei se vădește mai ales când îl doare "vreo măsea". Proza delavranciană e patetică, stilizată într-un chip ce devine nota esențială și manierismul scriitorului, nu fără ecou din Hasdeu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
frânt popoare multe de jos și de pe cal"), Ion Gorun, Constanța Hodoș făceau un fel de jurnalistică umanitară romanțată, inte-resîndu-se de clasa umilă, mici slujbași, cârciumari, găzari, punând probleme sociale, N. G. Rădulescu-Niger, îngrozitor romancier popular mai târziu, compunea versuri vulgare cu pretenții mussetiene ori idilice, Haralamb G. Lecca (1873-1920) interpreta odios în versuri pe Fr. Coppée și pe Eugène Manuel, într-o poezie de spital și cimitir, remarcîndu-se totuși într-o serie de drame (Casta Diva, Câinii, Jucătorii de cărți
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ticălosul de pântec să treacă prin toate sudorile iadului". Limba scriitorului e savuroasă și savantă, căci are cultură întemeiată pe Biblie și pe Viețile sfinților, cultură nu de simple lecturi ci de exercițiu zilnic. Cealaltă literatură cu motive profane e vulgară și regretabilă. GH. BRĂESCU Continuând pe Tony Bacalbașa, Gh. Brăescu evoacă, cu un talent superior, viața cazonă, bizuindu-se pe observarea și pe cât cu putință îngroșarea mecanizărilor sufletești. Noul Moș Teacă este și el de o ignoranță crasă, facil infatuat
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
personajelor - invazia straturilor celor mai de jos în viața socială - și apoi lipsa de personalitate a acestor personaje, insignifiența lor - caracterul de turmă. Aceste personaje, ridicate spre suprafață, sunt pasta amorfă pe care formele noi lasă aceeași pecete, pocită și vulgară. Și, mai întîi, toată această turmă este lipsită de interesele adevărate ale vieții, umplîndu-și în chip mizerabil golul sufletesc, de ființe dezrădăcinate, cu tot felul de îndeletniciri fără rost. Iată familia care se zbuciumă să petreacă o zi la Sinaia
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
popor de viitor, și nu era necesar tot ceea ce putea să înăbușe unele însușiri fericite, specific naționale. Cultura străină avea să pună în valoare energiile poporului, iar nu să atrofieze cumva unele din aceste energii. Ca să întrebuințăm o comparație cam vulgară, cultura străină avea să hrănească organismul viu al poporului român, făcîndu-l robust și apt pentru munca creatoare, și nu trebuia să aibă rolul acelor substanțe care, în loc să dea vigoare organismului, îl slăbesc, îl predestinează morții, fie prin nepotrivirea cu cerințele
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
propriu) riguros serios serios (la modul cel mai serios) sigur (la modul foarte sigur) simbolic steril (la modul cel mai steril cu putință) stupid subtil (la modul subtil, discret) superlativ tehnic (la modul cel mai tehnic) teoretic ticălos universal următor vulgar (la modul cel vulgar al evidenței) la (un) mod + adjectiv declarativ (doar la mod declarativ) general (la un mod foarte general) nuanțat (la un mod nuanțat și subtil) subtil (la un mod nuanțat și subtil) în chip + adjectiv academic actual
[Corola-publishinghouse/Science/85011_a_85797]
-
la modul cel mai serios) sigur (la modul foarte sigur) simbolic steril (la modul cel mai steril cu putință) stupid subtil (la modul subtil, discret) superlativ tehnic (la modul cel mai tehnic) teoretic ticălos universal următor vulgar (la modul cel vulgar al evidenței) la (un) mod + adjectiv declarativ (doar la mod declarativ) general (la un mod foarte general) nuanțat (la un mod nuanțat și subtil) subtil (la un mod nuanțat și subtil) în chip + adjectiv academic actual adecvat admirativ aparent armonios
[Corola-publishinghouse/Science/85011_a_85797]
-
a apariției și a dezvoltării religiei. A fost o idee dominantă în secolul al XIX-lea și în prima jumătate a secolului XX. Religia se dezvoltă în timp, se perfecționează, apoi degenerează, plecând de la formele perfecte și ajungând la altele vulgare și patologice. Religia a fost înțeleasă ca un organism asemănător cu societatea, arta, cultura. Religia a fost văzută ca un feno men social și cultural căreia i s-au aplicat cele patru principii evoluționiste ale lui Herbert Spencer: - există legi
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
și lumea femeii; între societate și familie; între exoterism și ezoterism. în mistica islamică, femeia simbolizează ezoterismul însuși. Vălul semnifică singularitatea și ascunderea femeii, iar pe plan simbolic, ocultarea adevărului suprem. Sexualitatea islamică are un dublu aspect: pură/impură; nobilă/vulgară. „Noblețea sexualității derivă din Prototipul său divin, pentru că «Dumnezeu este iubire»; în termeni islamici, se va spune că «Dumnezeu este unitate», iar iubirea, fiind un mod al unirii (tawhid), constituie una dintre conformitățile la Natura divină”. De exemplu, după cum arată
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
pe M. Eminescu, n. n./ cu o pietricică. (...) Contrar zvonurilor melodramatice, Eminescu n-a suferit prea mult de pe urma așa-zisului atentat care îi pricinuise o simplă zgârietură și nici nu pare a fi avut stări de agitațiune așa cum scria, cu o vulgară declamațiune, Scipione Bădescu: „îndată ce-l dezleagă rupe tot cu o putere de fiară și strigă de produce un ecou îngrozitor.” în realitate, slăbit de marile preocupări intelectuale și de erizipelul de altfel vindecat ce i se iscase pe față din cauza
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
de pildă primarul urbei, Hasnaș.) Se cunosc exagerările lui Scipione Bădescu, redactorul de la Curierul român din Botoșani care și cât timp a stat poetul în urbe (9 aprilie 1887 - 9 aprilie 1888) a scris prăpăstii despre boala sa. Din această „vulgară de Boala și clamațiune”, însă, G. Călinescu putea să ia referirea la lovitura mortală dată poetului care concordă cu mărturia Hanrietei Eminescu și, peste ani, cu cea a lui Dumitru Cosmănescu. În același număr din „Universul”, unde se publică amintirea
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
în jurul filosofiei lui Kant, Schopenhauer și a celei indice. Este eronată părerea că, dacă Eminescu ar fi trăit altă viață materială, și-ar fi modificat sensibil convingerile filosofice ale scrierilor lui. Dacă Eminescu ar fi fost un pesimist în înțelesul vulgar al cuvântului, n-ar fi fost cel mai mare doctrinar al naționalismului. Alături de Gh. Mârzescu și Vasile Conta, Eminescu a dus lupta pentru modificarea art. 7 din Constituție. D. prof. Cuza, după ce aduce laude comitetului pentru inițiativa luată, spune că
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
cu cei din antichitate. Procedeul s-a extins și asupra statuilor de zei - iar chipul Fecioarei a fost dedus din cel al Venerei păgâne. Desigur, este o impietate să compari (să asemeni până la identitate, să-i transferi imaginea) zeița iubirii vulgare, pe Venus Vulgivaga, cu Fecioara Maria. Aceasta este tema poemului „Venere și Madonă” de Mihai Eminescu, poetul demonstrând că procedeul poate fi folosit și în scris („ut pictura poesis”, cu vorbele lui Horatius) dar observând imediat că are cumplite consecințe
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
m-aș face-un ----- decît Sfînt"; Bufnițele Învățăturii* pot admira noaptea". [*The Owls of Learning: idee ce amintește de faimoșii "cai ai învățăturii" (horses of instruction) ai lui Blake.] "Cu-atenție voi cercetați Scripturile, și veți găsi Ce mai greșeli vulgare sînt cu-adevăruri combinate. Ci adevărurile voastre chinuite, pe care Moise a părut că le cunoaște El nu putea ca să le datoreze Inspirației; Dar dacă de la Dumnezeu voi o greșeală acceptați, Au cît de îndoielnic este restul Sfintei Biblii?" The
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
să înțeleagă și să stăpânească mecanismul transmigrărilor (samsăra) și misterioasa lui cauză, karma. Ei foloseau mijloace multiple și variate, de la asceza extremă, extazul yoghin sau analiza empirică a materiei, până la metafizica cea mai obscură, practicile orgiastice, nihilismul extravagant sau materialismul vulgar. Textele buddhiste și jainiste indică uneori numai doctrinele anumitor autori religioși, fără a le menționa și numele. Astfel, se spune că unii speculează asupra ciclurilor trecute ale vremii, afirmând eternitatea Sinelui (ătman, păli: atta) și a lumii și dobândind printr-
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
lui Bacalbașa (enumerate și cu altă ocazie: Camille Desmoulins, Victor Hugo, J. Michelet, Louis Blanc) și care i-au îndreptat pașii către liberalii rosettiști și apoi către social-democrați, s-a numărat și cartea Forța si materia (1855) a filozofului materialist vulgar german Ludwig Büchner (1824-1899). moartea lui ion heliade-rădulescu și a lui dimitrie bolintineanu În ziua de 27 aprilie, la ora 3 după-amiază, a murit Ion I. Heliade-Rădulescu. Duminică, la 30 aprilie, i s-a făcut înmormântarea națională la care au
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
nici n-am putut să mă apropii, atît era de mare aglomerația. Următorul a venit după două ore. În fine, după ce m-am urcat, distanța pînă la compartiment mi s-a părut nesfîrșită: soldați care se întorceau din permisie, beți, vulgari pînă la nerușinare, țigani dormind pe jos între flegme și mucuri de țigară, fete lipite îndrăzneț de partenerii lor ocazionali, mormane de bagaje etc. În timpuri de criză, toți aceștia s-ar călca unii pe alții, s-ar (și ne-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
noi insistăm să se lucreze din interiorul organului; să crească răspunderea organului”? Scund, îndesat, cu fălcile late, sanguinolente, V.P. insista asupra acestor „recomandări” cu o gravitate comică. Din păcate pentru el, preocupat de „lucrul din interiorul organului”, nu sesiza conotațiile vulgare, trimiterile la fiziologie și hoțomănie ale limbajului său. Așadar, în ciuda pretențiilor de emancipare, promoția lui rămîne în continuare captiva unor formulări nefericite, ca să nu zic imbecile, și a pisălogelii care, în loc să instruiască, tîmpește. *O vorbă bine găsită: „obsedantul prezent” (Ileana
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
refuzat colaborarea. întotdeauna, de pe margine, veleitarii cred că publicația ar putea deveni „dinamică și eficientă” doar prin apariția textelor lor. Vom ști cine sînt peste douătrei săptămîni, cînd ne vor bate la ușă, aducîndu-ne prețioasa lor „marfă”, convinși că scrisoarea (vulgară, insultătoare) și-a făcut efectul. Partea suspectă a întîmplării e că ea nu a fost adresată Partidului sau Comitetului de Cultură, ci lui Genoiu, în care cei șase zic că și-au pus oarecari speranțe de înviorare a „Ateneului”. Or
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Ciopraga, care i-ar fi „jignit pe toți din catedră”, la plecare. Situațiile sînt complet diferite - i-am spus -, la fel ca și naturile celor cu care ne confruntăm. Să nu comparăm catifeaua cu tovalul. Dat fiind temperamentul său funciarmente vulgar, G. este opusul lui Ciopraga, un „domn fin” în cvasitotalitatea situațiilor. „Jignirea” acestuia va fi constat, presupun, în formularea vreunei decepții sau într-o apreciere mai rezervată, nu în obstrucții, în „mizerii”, în note observatorii. Finalmente, discuția cu M. mi-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
barbă a lui Genoiu și unealta lui de lux, face cu ochiul, iar „cel ce face cu ochiul - avertiza Isus Sirah - meșteșugește rele și cel înțelept se va depărta de el”. Să compui, la peste 40 de ani, un pseudozodiac vulgar, sub care să-ți acoperi îndeletnicirea de polemist dirijat (undeva mă atinge și pe mine), e o treabă neserioasă. Actualmente, el forțează succesul de public (sînt destui nepricepuți care-l aplaudă) cu texte ambigue, pline de lucruri heteroclite, de aluzii
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]