27,980 matches
-
vieții, cumulând cele două funcții de protagonist și de actor al dramei. În Paradoxul despre comediant 39 unde Diderot părăsește teza entuziasmului pe parcursul jocului pentru a o susține pe cea a insensibilității, se exprimă principii noi. În această operă care îmbracă forma dialogului filosofic drag lui Diderot, unul din cei doi protagoniști, numit când "Cel Dintâi", când "omul cu paradoxul", declară, în mod provocator: "Ceea ce-i face pe actori mediocri este extrema lor sensibilitate; iar lipsa absolută de sensibilitate îi pregătește
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și mine, dacă sunt capabili să facă mai bine, ci pentru a-mi manifesta clar intenția și să-i conduc la un rezultat bun pe o cale pe cât de dreaptă posibil." 4.2.2. Abandonarea măștii Un alt punct care îmbracă o importanță capitală în reforma lui Goldoni este abandonarea măștii. Goldoni ia foarte repede cunoștință de limitele pe care ea le impune, atât în privința jocului, cât și a textului, prin fixarea personajului într-un tip care nu este capabil de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fiecărui fapt. Personajele noastre moderne, individualizate, acționând sub imperiul influențelor înconjurătoare, trăind viața noastră pe scenă, ar fi perfect ridicole în decorul secolului al șaptesprezecelea. Ele se așează, și le trebuie fotolii; scriu, și le trebuie mese; se culcă, se îmbracă, mănâncă, se încălzesc, și le trebuie un mobilier complet. Pe de altă parte, noi studiem toate lumile, piesele noastre ne plimbă în toate locurile imaginabile, tablourile cele mai variate trebuie obligatoriu să defileze pe dinaintea rampei. Aceasta este o necesitate a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dorința-i de a face din actor un fel de marionetă, Oskar Schlemmer recurge la măștile impersonale și geometrizează toate formele, cubul scenei, pe care-l tapițează cu negru și-l acoperă cu ecrane transparente sau cu oglinzi, trupurile interpreților, îmbrăcați cu colanți negri, cărora le cere să execute mișcări mecanice, apropiate de acelea ale unor automate. Astfel inventează el în 1922 "baletul obiectelor". Va merge până acolo încât să le dea baletelor sale, ca titlu, La Danse des Boîtes, în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în cadrul sacrificiului slujbei religioase. Din punct de vedere teatral, nu știu nimic mai eficace decât înălțarea." Teatrul le apare ca un loc special în care, în momente excepționale, se poate manifesta ceva care este de ordinul transcendenței. Întâlnirea actori/ spectatori îmbracă atunci un caracter ceremonios până la a deveni comuniune. Acesta este cazul lui Artaud în Franța, al lui Grotowski în Polonia, sau, cu un grad mai scăzut, al lui Stanislavski în Rusia, care, pe căi diferite, vizează scopuri destul de apropiate. Teatrul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Atella, orășel din Campania, celebru pentru teatrul său popular. Autosacramental. Piesă într-un act jucată cu ocazia Sărbătorii Domnului în Spania despre misterul Euharistiei. Cheironomie. Ansamblu de reguli care codifică simbolica gesturilor mâinilor. Comedia. Piesă profană din teatrul spaniol care îmbracă, începând cu finele secolului al XVI-lea, o formă mixtă, amestecând elemente de tragedie și de comedie. Comedie eroică. Gen intermediar între tragedie și comedie, creat cu Don Sanche d'Aragon în 1650, de către Corneille, care introduce în universul comic
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o piatră lată și călduță, deasupra capătului văii Apei care Curge. Avea, din stânga, zbuciumul apelor acesteia, și, în dreapta, luciul nesfârșit al Apei care Dă Nori. Se simțea bine, ghiftuit, cu burta plină de zmeură din zmeurișul întins la soare care îmbrăca cumpăna dintre cele două Ape, în care poți da oricând nas în nas cu vreun urs din neamul pașnic al mâncătorilor de zmeură. Dintr-o dată, cu un bubuit de tunet, și cu un cutremur al pământului, fața văii dinspre Apa
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
primordială. C. se relevă acum ca un poet al tragicului, transpunând teme eterne, precum nașterea, viața, moartea, scurgerea ireversibilă a timpului și relativitatea consecințelor lui, într-o meditație sceptică (Timpul). Problematica existențială are accente grave, elegiace (Elegie). Viziunile cosmice sunt îmbrăcate într-o melopee de esență mioritică (Sus). Romanul Singurătatea din urmă (1986), de sorginte autobiografică, pune accente speciale pe o copilărie și o adolescență trăite într-un mediu familial bântuit de neliniști și vicisitudini, pe care autorul caută să le
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286476_a_287805]
-
puternic și în aceste probe, nu poate fi dozat fierul din minereuri. Cleștele de creuzete, confecționat din nichel, oțel inoxidabil, alamă sau aluminiu este folosit la manipularea creuzetelor curate și uscate. Pentru creuzete de platină, vârful cleștelui trebuie să fie îmbrăcat în foiță de platină, sau se poate folosi un clește de nichel . Becuri de gaz sunt model Bunsen, Teclu de mărime potrivită sau bec Meker și suflător. Există și dispozitive speciale, cu care se pot obține flăcări mai mari sau
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
EGIPTEANĂTC "RELIGIA EGIPTEANĂ" Sergio Donadonitc "Sergio Donadoni" Egiptul a lăsat o serie de monumente neobișnuite, de texte și de mărturii ale civilizației sale complexe, dintre care o parte considerabilă privește viața religioasă sub diferitele aspecte pe care aceasta le poate Îmbrăca Într-o societate atât de diferențiată, care s-a dezvoltat organic timp de peste trei milenii. Este evident că această mărturie nu e univocă; Însă trebuie să se țină cont de faptul că, Încă de la origini, Egiptul se prezintă (sau cel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
anterioare nivelării teologice și dă impuls cercetărilor filologice și mitologice. În realitate, lumea religioasă din această epocă este rezultatul celei imediat precedente, iar acum se va accentua și mai tare diferența dintre religia populară și cea din temple. Preoții sunt Îmbrăcați diferit de ceilalți, au alte reguli de viață, cunosc o limbă și o scriere de neînțeles pentru ceilalți (scrierea hieroglifică, hieratică - nu degeaba i se spunea acestei scrieri hierai - diferită de cea populară). În lumea greacă se naște mitul „preotului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
divine" a) Antropomorfismul Mesopotamienii, la fel ca alte popoare, și-au creat despre zei o imagine preponderent antropomorfă, fapt ce rezultă din atestarea arheologică și epigrafică, cu un caracter preponderent mitologic. Zeii au trup, cap, membre, sentimente; mănâncă, beau, se Îmbracă, obosesc, dorm etc. Cultul divin este conceput În mod fundamental ca un serviciu pe care omul Îl aduce divinității pentru a-i satisface toate aceste nevoi „umane”. De asemenea, zei iubesc, urăsc, se Înfurie, sunt generoși, capricioșii, apatici, se tem
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
omul-pește („Oannesxe "Oannes"”), capra-pește, mușhușșu, menționat mai sus ca simbol al lui Mardukxe "Marduk", taurul-om etc. d) Eroii Despre eroii mesopotamieni vorbesc atât izvoarele epigrafice, cât și reprezentările (mai ales sigiliile, unde există multe reprezentări de eroi nuzi sau Îmbrăcați cu veșminte caracteristice)1. Este greu să conciliem În mod satisfăcător definițiile pentru „erou” așa reies din izvoarele clasice greco-latine cu cele care pot fi folosite În lumea mesopotamiană: acestea din urmă sunt acceptabile În baza principiului analogiei. În acest
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se cereau cunoștințe deosebite, nici nu existau structuri sau școli speciale pentru pregătirea lor. Supus unui număr de interdicții pe toată durata Îndatoririi, dintre care cea mai importantă era castitatea (dar nu lipseau nici interdicțiile alimentare), hierèus era obligat să Îmbrace un veșmânt special, Împodobit cu semne distinctive care variau de la un sacerdoțiu la altul. Lui Îi reveneau și niște porții speciale ale victimelor jertfite În timpul sacrificiilor publice pe care le conducea intonând rugăciunea, fără să fie executantul lor material. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
concepere, naștere, profesie, căsătorie, război, moarte). Elementele care, conform unei specifice „gramatici a simbolurilor”1, alcătuiesc o acțiune simbolică simplă sau complexă sunt, În cea mai mare parte, gesturi foarte simple și cotidiene (a mânca, a se spăla, a se Îmbrăca, a saluta), ca și obiectele și materialele folosite pentru Împlinirea lor. De aceea, acestei istorii a cultului i se acordă puțină importanță față de ansamblul ideilor (credință, salvare, mântuire, mister - fides, credere, salus, servare, arcanum), filozofia religiei (Cicero, Lucrețiu, Varro, Seneca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ei o exercitau pe viață. Se stabilește În mod expres că ei se bucură de aceleași privilegii ca și pontifex din Roma: Împreună cu fiii lor ei sunt scutiți de serviciul militar și de obligațiile publice. În timpul serviciului lor trebuie să Îmbrace toga praetexta; la teatru și la luptele de gladiatori au un loc de onoare printre membrii consiliului. În acest fel, este făcută vizibilă legătura dintre puterea sacră și puterea politică. Puterea sacrală le revine administratorilor (magistri) care sunt numiți de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
purificare). Aluaturi: pâini, prăjituri, plăcinte/turte (popana, phthies), găluște, pâini modelate; mola salsa. VI. Acțiuni/acte (actiones) 1. Limba și limbajul corpului: (a) a vorbi - a cânta (singur/În grup: cu/fără instrumente); (b) a acoperi/descoperi capul; a se Îmbrăca/dezbrăca („haina nouă”); (c) a urca (pe Capitoliu); a merge Împrejur ( În jurul câmpurilor, orașului, pompa); a dansa; (d) a se pleca, a Îngenunchea, a se prosterna. 2. A observa: zborul păsărilor; culoarea, locul, direcția fulgerului; viscerele, forma, culoarea, desenul lor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
forța speculativă: animale simbolice și de sacrificiu; lira, punguțe de bani, vargă, cârmă, ghioagă, lance; diferite acoperăminte de cap: coif, pălărie Înaripată, cunună, panglică; Venusxe "Venus" Înveșmântată numai cu bijuterii de podoabă; Mercur cu mantie și apărătoare la gât, Minerva Îmbrăcată În Întregime și Înzestrată cu arme; Apolloxe "Apollo" și Mercur sunt imberbi, Herculexe "Hercule" și Zeusxe "Zeus" sunt Înfățișați cu barbă. Diferențele În interiorul panteonului și deci individualizarea zeilor În epoca clasică sunt deosebit de bogate. Imaginea principelui divin sau divinizat după
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Imaginea este inaugurată, dedicată și (câteodată cu o rânduială proprie) consacrată. Nu poate fi Îndepărtată din templu, nici așezată În alt loc În interiorul lui; poate fi atinsă de personalul destinat cultului numai pentru a fi curățată și Înfrumusețată (spălată, unsă, Îmbrăcată). Dacă i se aduc stricăciuni trebuie restaurată În forma ei originară 1. Comunicarea cu imaginile de cult nu poate fi descrisă doar prin criteriile discursului verbal. În fața imaginilor și cu imaginile se acționează În diferite moduri și se vorbesc diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de o a doua ofrandă a unei turte sfințite. În acest proprium al lui Cato nu sunt numite trei faze generale: pregătire-masă-reparație succesivă (după consumarea mesei). În faza pregătitoare animalul este ales, curățat, Împodobit; cei Însărcinați cu sacrificiul și participanții Îmbracă haine curate și au mâinile spălate (purae manus). Sunt pregătite focul, instrumentele și materialul pentru cult. După ofrandă Începe masa. Știm puține despre formula și caracterul acestei paranteze: participanții la sacrificiu trebuiau să mănânce carnea, sau puteau să ia parte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ea prevede, după o serie de practici de abstinență și catarctice, experiența antrenantă a unui contact direct cu zeitatea Într-un cadru de dimensiuni cosmice și asumarea de către inițiat a unor caracteristici solare, exprimate În veșmântul sacru cu care este Îmbrăcat și oferit spre venerare credincioșilor, care evocă un scenariu astral. Zeița la care fac referire misteriile Îi făgăduiește credinciosului reușită și bunăstare pentru viața prezentă și, În calitatea ei de „regină a celor morți”, o ședere fericită În Împărăția infernului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de dat, acolo unde este necesar să distingem timpuri și Împrejurări, dincolo de faptul că trebuie să pătrundem În intențiile și În convingerile intime ale personajelor ce fac obiectul cultului și ale adoratorilor lor. Se poate observa doar că acest cult Îmbracă forme destul de variate ce merg de la asimilarea regilor și reginelor elenistice, Împăraților și Împărăteselor și a altor membri ai familiei imperiale cu o zeitate sau alta a panteonurilor tradiționale la o asociere a acestora cu zeitățile titulare ale sanctuarelor și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
rugăciunile tradiționale cele mai importante și eficiente (cf. supra, subcapitolul 1.1). După ce a murit, i se pun În gură câteva picături de haoma ca viatic pentru lumea cealaltă. Cadavrul este purificat cu g½m¶z și apă, iar apoi este Îmbrăcat cu un veșmânt de bumbac alb și Încins cu cordonul sacru, totul petrecându-se În prezența a doi asistenți. Pe urmă, trupul este transportat de doi gropari Într-un loc special, unde este Înconjurat cu trei cercuri trasate sub privirea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În Iranul occidental, Între Media și Persia (Gnoli, 1989a, pp. 29 sqq.). O urmă evidentă a „arianizării” tradiției zoroastriene se regăsește În ideea de „extensie (sau spațiu) arya” - Airyana Va¶jah (În limba pahlavi, xr³nw¶z) - care, absentă În G³th³, Îmbracă În veșminte zoroastriene concepția indo-iraniană antică a centrului lumii. În mod semnificativ, aceasta este prezentă mai ales În Yașt, dar și În Wid¶wd³d (Gnoli, 1989a, pp. 38 sqq.). Prima informație certă, pentru că este databilă Într-o cronologie absolută, este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
categorie diferențiată psihologică) s-a făcut relativ recent. În sec. al XVII-lea găsim: „Atunci jale și amar va cădea pe păcătoși, că de vor fi mai proști, pre carii de multe ori i-au dosădit și i-au asuprit, Îmbrăcați Într-atâta podoabă și frămăsețe și Într-atâta mărire și cinste, care omul nu poate să o spuie” (Cartea româneascăde Învățătură, Iași, 1643). Înțelesul este clar și la Neculce: „că de la lăcuitorii dintâi n-au aflat scrisori, că n-au
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]