27,980 matches
-
viață occidental, nu mai suntem cei care am fost, dar nici nu avem clare reperele profunde și temeinice ale propriei identități. Viețuim deseori larvar sub semnul destinal al uniformizării și anulării diferențelor. Aproape în orice colț al lumii, oamenii se îmbracă similar, vorbesc engleza, se raportează la legislația occidentală, preferă gastronomia europeană. Cu toate acestea, locuitorii lumii din secolul XXI sunt diferiți. Uneori sunt chiar profund diferiți. Or, tocmai aceste diferențe profunde sunt date de acele constructe ideatice, subtile și permanente
[Corola-publishinghouse/Science/84985_a_85770]
-
acela, gândind laolaltă necunoscutul și gestul, s-a livrat din capul locului unei alte instanțe. El își dobândește eul printr-o prealabilă ieșire din sine, pe când nehotărâtul nu-l obține tocmai pentru că nu-l poate părăsi. Forma pe care o îmbracă această nepărăsire a eului este regretul. Nehotărâtul trăiește în permanență în orizontul regretului, al unui dublu regret. Pe de-o parte, el anticipează regretul pe care l-ar cunoaște acționând și care în fapt, el tocmai, îl face să nu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
punctul de vedere al unei teleologii extra umane, orice destin este menire, este lucrarea în finit a spiritului infinit. În cazul acesta, destinul apare drept scenariul unei libertăți fictive și chiar și dramatismul destinului devine forma întâmplătoare pe care o îmbracă jocul calm al proiectării divine. Menirea lărgește cadrul de referință al umanului și transformă în simplă iluzie credința că destinul este o faptă a libertății umane. * Trecerea de la destin la menire se face când certitudinea unei fericite coincidențe se transformă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în iubire eu nu sunt decât prin raportarea la altul și prin pierderea de mine, „a fi“ a încetat să fie purul fapt de a fi care se manifestă în frică. Acest nou sens al lui „a fi“ poate să îmbrace deopotrivă forma lui „a nu mai fi“ și să fie moarte. În măsura în care în esența ei iubirea este împlinire a eului prin pierderea de sine înseamnă că în anumite circumstanțe moartea, ca pierdere de sine fizică a eului, devine o exigență
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
să triumf, cu vagul meu, asupra a tot ceea ce, prin fiecare determinare a ființei mele, mă fixează și mă face să întârzii în precis. EPILOG Nu ne temem niciodată de vag, ci doar de precis. Îmi imaginez un omuleț care îmbracă o togă și care îmi rostește sentința. Totul aici e precis: judecătorul, vina, sentința. Răspunderea mea este de asemenea precisă, dar e mică, iar consecințele nu sunt ultime. Și totuși teama mea e teribilă și fac tot ce pot pentru
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
că răul nu se află „nici în ființe, nici în realitatea care este dincolo de ființe“. Atunci, conchide Plotin, „el există în ceea ce nu este, el are într-un fel forma ne-ființei“. Iar această „formă a neființei“ pe care o îmbracă răul și care-l desparte de bine întocmai precum neființa este despărțită de ființă poate fi sugerată printr-o suită de determinări care țin de însăși substanța răului. „Putem concepe răul considerând că el este față de bine precum lipsa de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fiecare dată în propria lui zăbovire (das jeweilig Anwesende), ta eonta, ființează (west) în limită (peras).“<ref id=”1”>Martin Heidegger, Holzwege, Frankfurt am Main, Klostermann, p. 339. </ref> Este drept că raportul între faptul de a fi și limită îmbracă un caracter paradoxal, în măsura în care acest raport presupune coincidența între un sfârșit și un început. Ceva trebuie mai întâi să se sfârșească, „să fie gata“, să și dobândească limita ca semn al încheierii și desăvârșirii sale, pentru ca, apoi abia, să înceapă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
concentrați în Moldova, au pus stăpînire pe orașe, sate, pămînt și grădini. Ca deținători ai pămînturilor, îi tratau pe țărani ca pe niște scalvi. Împotriva acestei situații s-a declanșat răscoala din 1907. Evreii nu vorbeau românește, ci nemțește, se îmbrăcau altfel și aveau o ură neîmpăcată pentru gentili. Erau străini și cuceritori, neavînd nici un sentiment față de România și nu făceau nici un sacrificiu față de ea. Iorga nu considera toate acestea drept o persecuție religioasă sau rasială, pe care, personal, le detesta
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
spuneau ei) să meargă pe jos pînă la Port-Arthur decît să renunțe la demnitatea națională 114. Prințul Carol nu a contribuit deloc la alinarea durerii și umilinței părinților săi. Ghidîndu-se după firea sa, și-a părăsit țara în suferință și, îmbrăcat într-o uniformă de ofițer rus, a plecat la Odessa cu dansatoarea Zizi Lambrino ca să se căsătorească cu aceasta. După acest gest pripit, a fost arestat și, drept pedeapsă, exilat pînă în toamnă la Mănăstirea Bistrița. Carol era elevul lui
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
sacru, ci mai curînd drept un obstacol care trebuie să fie învăluit și evitat. Constituția și votul universal vor deveni totuși în ultimă instanță un obstacol de netrecut. Principalul sprijin al "sistemului liberal" erau Coroana, birocrația și poliția (atît cea îmbrăcată în uniformă, cît și temuta Siguranță; plus vechiul sprijin al liberalilor, marile bănci, presa lor și mașina de partid liberală. În 1926 (imitînd Legea Acerbo din Italia), liberalii au introdus un sistem potrivit căruia partidul care primea 40% din voturi
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
zdrobitoare. Îi interzisese lui Codreanu să ia cuvîntul, dar nu declarase întrunirea ilegală. Și o mulțime de bieți țărani simpli umpluseră pînă la refuz curtea bisericii. Dintr-o dată, un murmur să înălță din mijlocul mulțimii. Un bărbat negricios și chipeș îmbrăcat într-un costum popular românesc alb a intrat în curte călare pe un cal alb. S-a oprit lîngă mine și n-am văzut nimic monstruos sau rău la el. Dimpotrivă, zîmbetul lui copilăros și sincer îi învăluia pe sărmanii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
însoțiți la București ca să răspundeți la cîteva întrebări". Iorga a sesizat imediat situația: "Este vorba despre moartea lui Codreanu?", a întrebat el. "Da!", a răspuns șeful echipei morții. Fără să scoată o vorbă, Iorga și-a luat haina, s-a îmbrăcat și a ieșit. Ajuns în camera de zi, a cerut să i se dea căciula de blană și galoșii. Doamna Catinca i le-a adus. Iorga a cerut apoi permisiunea să se ducă la baie, dar rugămintea aceasta i-a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a Magdei Lupescu 58 Așa cum își amintea dna Liliana Pippidi-Iorga, Profesorul Iorga nu voia să poarte acest veșmînt fascist ridicol. Călinescu l-a amenințat că-i va confisca biblioteca la care ținea atît de mult. Iorga a cedat și a îmbrăcat uniforma împotriva voinței sale. A doua zi s-a întîlnit cu jurnaliștii îmbrăcați în uniformele propriei lor corporații. "Purtați uniforme noi, dar aveți încă vechile voastre standarduri morale și profesionale" le-a spus el 59 Roberts, op. cit., pp. 206-214 și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
voia să poarte acest veșmînt fascist ridicol. Călinescu l-a amenințat că-i va confisca biblioteca la care ținea atît de mult. Iorga a cedat și a îmbrăcat uniforma împotriva voinței sale. A doua zi s-a întîlnit cu jurnaliștii îmbrăcați în uniformele propriei lor corporații. "Purtați uniforme noi, dar aveți încă vechile voastre standarduri morale și profesionale" le-a spus el 59 Roberts, op. cit., pp. 206-214 și 344-345 60 Memorii, vol. VII, p. 459 61 "Neamul românesc", 13 octombrie 1933
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
declin constant, accelerat spre sfârșitul anilor ’50. Aceste divertismente Își aveau originea În perioada victoriană târzie, după cum atestau și accesoriile spectatorilor: basca francezului și șapca englezească, venite la modă În anii 1890, erau Încă ținuta tipică În 1950. Băieții se Îmbrăcau precum bunicii lor altădată, cu excepția omniprezenților pantaloni scurți. Dansul era și el la modă din cauza soldaților americani: ei au adus În Europa genuri precum swing și be-bop, preponderente În sălile de dans și cluburile de noapte și intens difuzate la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unde turiștii puteau alege Între locurile de tip demipensiune (bed-and-breakfast), pensiunile și hotelurile modeste de pe malul mării rezervate În bloc de o nouă specie de operatori de turism profilați pe pachete. La toate acestea se putea ajunge acum cu mașina. Îmbrăcate În haine de vară lejere (un produs nou În sine și o dovadă a noii prosperități), milioane de familii se Înghesuiau În mașinile lor Fiat, Renault, Volkswagen sau Morris - adesea În aceeași zi, Întrucât concediile se dădeau de obicei În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de cumpărare a adolescenților s-a manifestat În vestimentație. Cu mult Înainte ca generația baby-boom să descopere minijupele și părul lung, predecesoarea ei - generația născută În timpul războiului, nu imediat după el - și-a afirmat prezența printr-un cult al bandelor. Îmbrăcați În haine Închise la culoare, mulate - uneori din piele, alteori din piele Întoarsă, Întotdeauna croite strâmt și cumva amenințătoare -, așa-zișii blousons noirs (Franța), Halbstarker (Germania și Austria), skinknuttar (Suedia) și londonezii teddy boys afișau o atitudine cinică, indiferentă, un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atitudine cinică, indiferentă, un amestec de Marlon Brando (În The Wild One șSălbaticulț) și James Dean (În Rebel Without a Cause șRebel fără cauzăț). Dar, În ciuda unor izbucniri de violență sporadice - cele mai serioase În Marea Britanie, unde bande de tineri Îmbrăcați În piele au atacat imigranții caraibieni -, acești tineri și hainele lor nu amenințau decât noțiunile de bunăcuviință ale unei generații mai În vârstă. Ei arătau diferit. Vestimentația specifică vârstei era importantă, ca o declarație de independență și chiar semn de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Muzica din filmele americane a reapărut În Europa la radio, În cafenele, baruri și discoteci. Limbajul corporal al tinerilor rebeli americani - așa cum se vedea În film - a devenit pentru contemporanii lor europeni ultimul răcnet. Tinerii europeni au Început să se Îmbrace „În stil american”: când primii blugi „Levi’s originali” au fost scoși la vânzare În Paris, la Marché aux Puces În mai 1963, cererea a epuizat stocul. Uniforma tinerilor americani (blugi și tricouri) avea minime conotații de clasă (cel puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
constituit cel mai violent și mai disperat dintre conflictele ce au marcat confruntarea dintre Margaret Thatcher și Uniunea Națională a Minerilor În 1984. Mulți mineri erau de atunci șomeri, iar unii au participat (contra unei sume de bani) la reconstituire, Îmbrăcați În haine corespunzătoare „de epocă”. „Jucarea” unor bătălii faimoase era În Anglia un hobby național. Dar faptul că evenimentele de la Orgreave au avut parte de tratament „patrimonial” ilustrează procesul accentuat de istoricizare. La urma urmei, bătălia de la Naseby din războiul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și al XIII-lea, în numeroase romane (în special în opera neterminată a lui Chrétien de Troyes) se povestește despre "Căutarea Graalului" de către cavalerii regelui Arthur. Legenda Sfântului Graal se adresează înainte de toate "noilor cavaleri", adică celor care s-au îmbrăcat cu "armele luminii" despre care vorbește apostolul Pavel, în căutarea harului dumnezeiesc. În secolul al XVI-lea, marii pictori venețieni precum Iacopo Robusti, supranumit Tintoretto, sau Paolo Caliari, zis Veronese, au sporit fastul în reprezentarea nunții din Cana. Leonardo da
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
de, ceea ce am putea numi, "singurătate colectivă". De obicei "desculț" (mai precis cu picioarele goale în sandale), călugărul are capul ras (ceea ce semnifică ascultarea lui) păstrând din propriul păr doar o fâșie asemeni unei coroane care simbolizează soarele și este îmbrăcat cu un veșmânt care îl izolează de lumea exterioară, prevăzut cu o glugă care îi este ca o mică chilie. Urmând dispozițiile Conciliului de la Aix-la-Chapelle din anul 816, care încurajau viticultura ecleziastică, podgoriile franceze sunt de obicei rezultatul unei alăturări
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
romană și trei ani mai târziu, a fost trimis în garnizoană la Amiens. În acest oraș din regiunea Picardia se petrece faimosul episod al împărțirii mantiei pe care Martin, într-o zi foarte friguroasă o rupe în două pentru a îmbrăca un cerșetor. Sfânta scenă i-a inspirat în mod deosebit pe italianul Giotto și pe spaniolul de origine greacă, supranumit El Greco, meșterul sticlar al catedralei din Le Mans. În noaptea care a urmat acestui gest de milostenie, Hristos i s-
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
se desfășoară într-una din cele treizeci și două de localități de pe coastele înalte ale Burgundiei, unde au loc o slujbă religioasă și o procesiune în timpul căreia statuia Sfântului este purtată solemn de-a lungul străzilor satului de către "Cavalerii Tastevin", îmbrăcați în costume specifice confreriei. De vreo cincizeci de ani încoace, în jur de 100000 de persoane vin în satul burgund, ales pentru desfășurarea ceremonialului destinat acestei sărbători, profane și religioase, pentru a se bucura împreună sub ocrotirea Sfântului Vincențiu. Pe
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
vorbește mult dar care nu apare niciodată. (n. trad.) 91 Vizitatorul Catedralei din Strasburg poate admira în absida altarului un vitraliu al meșterului sticlar Max Lugrand, oferit de către Consiliul Europei, ce o înfățișează pe Fecioara Maria, protectoarea orașului. Ea este îmbrăcată cu o manta de culoarea cerului și poartă coroana cu douăsprezece stele aurii "simbolul perfecțiunii și a desăvârșirii...". 92 În tratatul semnat în orașul olandez Maastricht (Maëstricht în franceză) la data de 7 februarie 1992, instituțiile comunitare își măresc numărul
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]