29,232 matches
-
fiind sprijinită spre interior pe doi stâlpi lucrați din trunchiuri de stejar. Parapetul are panouri pictate cu motive florale. Câteva locașuri de grinzi, vizibile pe peretele nordic, indică faptul ca tribuna continua pe această latură. Ultima construcție care compune ansamblul cetății din Câlnic, dar prima ca vechime este masivul turn donjon. În epoca romantică, acest impresionant vestigiu medieval a fost supranumit turnul Siegfried. De plan dreptunghiular (cca 9x13 m), cu ziduri groase de cca 1 m, turnul se ridică până la 27
Cetatea din Câlnic () [Corola-website/Science/322689_a_324018]
-
pivniță nobiliară. Vinurile din Câlnic sunt cunoscute încă din evul mediu, mențiunile documentare fiind încă din secolul al XVI-lea. În 1659 sunt amintite via bisericii evanghelice câlnicene (Vineta ecclesiae Kelnicensis) sau via Parohiei (Vineta parochiae Kelnicensis). Elementele constitutive ale cetății din Câlnic, așa cum se văd astăzi, nu aparțin unei singure etape de edificare, ci sunt rezultatul unor faze succesive, a unor adaptări și refuncționalizări. Considerată în ansamblu, fortificația nu este una care să impresioneze prin dimensiuni sau prin sisteme defensive
Cetatea din Câlnic () [Corola-website/Science/322689_a_324018]
-
în ansamblu, fortificația nu este una care să impresioneze prin dimensiuni sau prin sisteme defensive complexe și elaborate. este mai degrabă mică și cu elemente de fortificare de bază, simple ca realizare tehnică. Totuși deși nu poate concura cu marile cetăți, fortăreața din Câlnic este considerată foarte reprezentativă pentru o civilizație locală, transilvăneană, și o epocă particulară.
Cetatea din Câlnic () [Corola-website/Science/322689_a_324018]
-
morți de foame, degerături și alte vitregii ale iernii. Vremea umedă a dus la epuizarea proviziilor de praf de pușcă; tunurile nu puteau nici ele să fie folosite, întrucât nu aveau muniție. Prima acțiune a lui Carol a fost asedierea cetății Poltava de pe râul Vorskla din Ucraina. Petru organizase deja o forță redutabilă care să o apere și a sosit rapid. La 27 iunie, Carol a primit de veste că un număr mare de kalmîci i se vor alătura lui Petru
Bătălia de la Poltava () [Corola-website/Science/322725_a_324054]
-
la 1 iulie. Aproape întreaga armată suedeză rămasă, circa câteva mii de oameni, a capitulat la Perevolocina la 30 iunie 1709 (S.V.) / 1 iulie 1709 (calendarul suedez) / 11 iulie 1709 (S.N.). Prizonierii au fost puși să muncească la construirea noii cetăți Sankt Petersburg. Carol și Mazepa au fost lăsați să plece cu circa 1.500 de oameni la cetatea Bender, controlată de Imperiul Otoman, aflată la granița cu Moldova. Carol a stat cinci ani în exil înainte de a reuși să revină
Bătălia de la Poltava () [Corola-website/Science/322725_a_324054]
-
30 iunie 1709 (S.V.) / 1 iulie 1709 (calendarul suedez) / 11 iulie 1709 (S.N.). Prizonierii au fost puși să muncească la construirea noii cetăți Sankt Petersburg. Carol și Mazepa au fost lăsați să plece cu circa 1.500 de oameni la cetatea Bender, controlată de Imperiul Otoman, aflată la granița cu Moldova. Carol a stat cinci ani în exil înainte de a reuși să revină în Suedia. Bătălia a fost ilustrată în filmul suedez din 1925 "Karl XII" cu Gösta Ekman în rolul
Bătălia de la Poltava () [Corola-website/Science/322725_a_324054]
-
este situată în partea sud-estică a județului Alba, la poalele Munților Cindrel, 25 de km distanță de orașul Sebeș. Așezarea de la Gârbova a fost constituită de sașii chemați aici de regele Ungariei, Geza I (1141-1161) pentru a apăra granițele voievodatului. Cetatea a fost construită în centrul localității de către greavul sas Herbord de Wrbow, în a doua parte a secolului al XIII-lea. Reședința nobiliară era fortificată cu un zid care delimita o incintă circulară și dispunea de un donjon romanic. În
Cetatea Greavilor din Gârbova () [Corola-website/Science/322730_a_324059]
-
centrul localității de către greavul sas Herbord de Wrbow, în a doua parte a secolului al XIII-lea. Reședința nobiliară era fortificată cu un zid care delimita o incintă circulară și dispunea de un donjon romanic. În secolul al XV-lea cetatea este vândută, devenind proprietatea comunității. Donjonul romanic a fost transformat în turn-clopotniță, i s-a adăugat o nouă incintă fortificată și a fost construit un turn de poartă cu două etaje, numit și „turnul slăninilor”. În timpul înaintării spre Alba Iulia
Cetatea Greavilor din Gârbova () [Corola-website/Science/322730_a_324059]
-
fost trimis un detașament de soldați, prilej cu care fortificația a suferit mari pierderi. Abia în 1625 locuitorii au refăcut-o și au restaurat biserica din centrul satului. Între anii 1657-1661 așezarea este devastată de oastea turcească. Pentru ultima dată, cetatea Gârbovei a fost asediată și cucerită în timpul revoltei curuților din anul 1703.
Cetatea Greavilor din Gârbova () [Corola-website/Science/322730_a_324059]
-
istorie bimilenara, presărată cu multe urcușuri și coborâșuri, este astăzi cea mai veche organizare creștină de pe teritoriul României, fiind întemeiata însuși de apostolii lui Hristos, Andrei și Filip. Veniți să propovăduiască Evanghelia lui Hristos, aceștia au hirotonit ierarhi în principalele cetăți din Scytia Minor. Nu se știe cu exactitate câți episcopi au fost rânduiți în regiune de către Sfinții Apostoli, dar, la un anumit moment al istoriei, conducerea ierarhică a provinciei s-a unificat, istoricul Sozomen (sec. VI) amintind că Scythia Minor
Arhiepiscopia Tomisului () [Corola-website/Science/322849_a_324178]
-
denumirea "Eparhia litoralului Mării Negre". În anul 536 această eparhie a fost reorganizata, reducându-se semnificativ teritoriul în care se întindea și rămânând numai arealul aproximativ al Dobrogei de astăzi. În același timp au fost înființate 14 episcopii sufragane în importanțele cetăți din provincia română Scytia. În urmă invaziei slavo-avare, structura administrativă a Mitropiliei s-a dezintegrat, scaunul de la Tomis fiind retrogradat la rangul de Arhiepiscopie Autocefala. După mai multe valuri de migratori care au destabilizat atât viața socială, cât și cea
Arhiepiscopia Tomisului () [Corola-website/Science/322849_a_324178]
-
acumulări lente, fără evenimente notabile. Războiul marcoman (166-180) a prilejuit trimiterea în Dacia romană a Legiunii a V-a Macedonica, pentru întărirea granițelor de nord ale provinciei Dacia. Legiunea a fost cantonată între anii 168-170 la Potaissa, pe platoul Dealului Cetății, unde a construit un puternic castru. Prin stabilirea legiunii la Potaissa, s-a întărit considerabil comunitatea de cives Romani, ceea ce a dus la acordarea statutului de municipiu fostei așezări rurale (vicus). Legiunea, compusă din cca 5000 militari, a contribuit decisiv
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
și cives Romani) în Potaissa au fost situate la sud și la sud-est de castru. La intrarea în defileul Arieșului, în satul Moldovenești (la circa 15 km sud-vest de Turda de azi, lângă râul Arieș), romanii au mai avut o cetate, de dimensiuni mai reduse, cu rol de control al accesului spre minele de aur din Munții Apuseni. Cetatea a fost distrusă cu ocazia invaziei tătarilor din anul 1241, ulterior nemaifiind refăcută. În epoca romană exploatarea sării din cele 2 masive
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
defileul Arieșului, în satul Moldovenești (la circa 15 km sud-vest de Turda de azi, lângă râul Arieș), romanii au mai avut o cetate, de dimensiuni mai reduse, cu rol de control al accesului spre minele de aur din Munții Apuseni. Cetatea a fost distrusă cu ocazia invaziei tătarilor din anul 1241, ulterior nemaifiind refăcută. În epoca romană exploatarea sării din cele 2 masive de la Potaissa s-a intensificat, sarea fiind transportată și în alte părți. Spre mijlocul secolului al III-lea
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
a existat la Turda în secolele XI-XII. Într-un document din anul 1177 se arată că partea din Aranyas-Aureus denumită Egyhàzfalva (Satul Bisericii/Satul Mănăstirii) aparținea consistoriului din Arad. Într-un recent document se afirmă următoarele: "Este adevărat că pământul cetății Turda este amintit în anul 1177, dar în acest document pasajul respectiv constituie un fals introdus în secolul al XIV-lea, și, în consecință, nu are valoare documentară pentru stabilirea datei formării „Comitatului Turda". Mai mult, cetatea Turda ("castrum, quod
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
adevărat că pământul cetății Turda este amintit în anul 1177, dar în acest document pasajul respectiv constituie un fals introdus în secolul al XIV-lea, și, în consecință, nu are valoare documentară pentru stabilirea datei formării „Comitatului Turda". Mai mult, cetatea Turda ("castrum, quod vocatur Torda") apare de fapt deja în diploma referitoare la ctitorirea abației de Garamszentbenedek (Hronský Benadik, Slovacia - azi: Strigoniu-Gran-Esztergom, Ungaria), din 1075, dar, din păcate, în partea interpolată a documentului, și astfel nici această informație nu constituie
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
apare de fapt deja în diploma referitoare la ctitorirea abației de Garamszentbenedek (Hronský Benadik, Slovacia - azi: Strigoniu-Gran-Esztergom, Ungaria), din 1075, dar, din păcate, în partea interpolată a documentului, și astfel nici această informație nu constituie un indiciu sigur cu privire la existența cetății Turda și a Comitatului Turda la sfârșitul secolului al XI-lea. Data cea mai veche și sigură referitoare la locuitorii cetății Turda ("populi castrenses") este anul 1219". În secolul al XII-lea au fost aduși la Turda minieri germani și
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
din păcate, în partea interpolată a documentului, și astfel nici această informație nu constituie un indiciu sigur cu privire la existența cetății Turda și a Comitatului Turda la sfârșitul secolului al XI-lea. Data cea mai veche și sigură referitoare la locuitorii cetății Turda ("populi castrenses") este anul 1219". În secolul al XII-lea au fost aduși la Turda minieri germani și austrieci, ca specialiști în extragerea sării. Documentele acestor familii, păstrate în cetatea de la Colțești și în cetatea din satul Sânmiclăuș (Szentmiklós
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
Data cea mai veche și sigură referitoare la locuitorii cetății Turda ("populi castrenses") este anul 1219". În secolul al XII-lea au fost aduși la Turda minieri germani și austrieci, ca specialiști în extragerea sării. Documentele acestor familii, păstrate în cetatea de la Colțești și în cetatea din satul Sânmiclăuș (Szentmiklós) (fost sat, azi parte din Turda), au fost arse în timpul invaziei tătare din anul 1241. În primii ani, aceste familii de germani și austrieci au locuit în fostul castru roman Potaissa
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
sigură referitoare la locuitorii cetății Turda ("populi castrenses") este anul 1219". În secolul al XII-lea au fost aduși la Turda minieri germani și austrieci, ca specialiști în extragerea sării. Documentele acestor familii, păstrate în cetatea de la Colțești și în cetatea din satul Sânmiclăuș (Szentmiklós) (fost sat, azi parte din Turda), au fost arse în timpul invaziei tătare din anul 1241. În primii ani, aceste familii de germani și austrieci au locuit în fostul castru roman Potaissa ("Saxodonia"). Sânmiclăuș (Szentmiklós), sat cu
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
Sânmiclăuș (Szentmiklós) (fost sat, azi parte din Turda), au fost arse în timpul invaziei tătare din anul 1241. În primii ani, aceste familii de germani și austrieci au locuit în fostul castru roman Potaissa ("Saxodonia"). Sânmiclăuș (Szentmiklós), sat cu o mică cetate care apăra podul peste râul Arieș, localizat in partea de sud-est a orașului actual, a fost menționat deja în anii 1202-1203, într-un act de hotărnicie emis de regele maghiar Emeric (Imre). Mănăstirea din Satul Bisericii (Egyházfalva), construită în anul
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
Egyházfalva (stăpânit de consistoriul din Arad) și satul Sânmiclăuș pe care l-a primit Banul Mikud de la regele ungur Béla IV (1235-1270). Hotarul între celor doua posesiuni "începea la pârâul Peșeleu (Valea Săndulești) aproape de capela din satul Sânmiclăuș, înaintând la cetatea patrulateră Saxodonia (fostul castru roman Potaissa)...". În 1279 se înființează Comitatul Turda (unul din cele 7 comitate ardelene). Nobili maghiari își construiesc case în tot orașul. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIII-lea Turda va primi și
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
Turda a fost supusă invaziilor devastatoare ale tătarilor. În anul 1287 regele Ladislau IV Cumanul a întreprins o acțiune militară contra tătarilor, care a afectat și Turda. Documentele consemnează faptul că Banul Mikud a donat în jurul anului 1288 mica fortificație (cetate) de la Sânmiclăuș (Szentmiklós) din Turda episcopiei din Alba-Iulia (ca răscumpărare pentru faptul că nu luase parte la o cruciadă). Coloniștilor Germani și Austrieci li s-a acordat în anul 1291 dreptul de a-și alege un jude (primar), fiind scoși
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
contribuție potențială la PIBul României de 19 miliarde de dolari, prin prisma efectului de multiplicare generat de proiect pe întreaga să durată de viață. Proiectul se va întinde pe o suprafață de 12 km² și prevede dezvoltarea a patru cariere (Cetate, Cârnic, Jig și Orlea), urmând a fi extrase 314 tone de aur și 1480 tone de argint. Pentru a ajunge la minereul util se vor efectua pușcări, folosind o tehnologie specială pentru fiecare zonă cu scopul de a reduce impactul
Roșia Montană Gold Corporation () [Corola-website/Science/322132_a_323461]
-
cu placheta de versuri Manuscris în colecția „Luceafărul”. A fost redactor la revista "Tribuna" (1957-1970), redactor și director adjunct al Studioului de Radioteleviziune Cluj (1970-1983), redactor la Editură Tineretului, redactor-șef la "Renașterea Română" (1994-1995) și redactor-șef adjunct la "Cetatea culturală". Colaborează la numeroase reviste, iar opera îi este tradusă în limbile franceză, germană, engleză, rusă, maghiară, sârbo-croată. Manuscris - versuri, București 1962 Fântâni - versuri, București 1966 Drumul Gomorei, București 1967 Ultima vânătoare de toamnă - versuri, București 1969 Comoara din peșterea
Miron Scorobete () [Corola-website/Science/322250_a_323579]