KorAP: Find »[drukola/base=deceniu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1113 1114 1115 ...1131 >

28,267 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

unul la fiecare patru persoane În Franța, Austria și Elveția, unul la fiecare trei persoane În Scandinavia și Germania de Est. Practic, fiecare familie avea un radio 19. Majoritatea aparatelor domestice evoluaseră puțin de la unitățile mari, greoaie, cu lămpi, din deceniile interbelice. Exista, de obicei, unul la o familie. Era pus la loc de cinste În salon sau bucătărie: când familia se reunea, era musai să Îl asculte. Chiar și radiourile pentru mașină s-au modificat puțin: familia călătorea Împreună și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și mulți oameni au urmărit Încoronarea reginei Elisabeta din iunie 1953 În direct la televiziune. În 1958 erau autorizate mai multe licențe de televiziune decât de radio: țara avea zece milioane de aparate TV pentru uzul domestic chiar Înainte ca deceniul al șaptelea să Înceapă. Franța, În schimb, deținea doar 60.000 de televizoare În iunie 1953 (Într-o perioadă În care existau 200.000 În Germania de Vest și 15 milioane În Statele Unite); chiar și În 1960, doar o familie

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Televiziunea comercială s-a lansat În Marea Britanie În 1955 și nu a depășit granițele naționale decât mult mai târziu - În majoritatea țărilor europene nu s-a pus problema Înființării de posturi TV private până târziu În anii ’70. În primele decenii ale noului mijloc de comunicare, majoritatea programelor TV erau convenționale, greoaie și mai mult decât moralizatoare - ele nu subminau, ci confirmau normele și valorile tradiționale. În Italia, Filiberto Guala, directorul RAI (Radio Audizioni Italiane - rețeaua națională de radio) Între 1954

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Londra era apanajul unei elite conduse de lideri Îndepărtați, cunoscuți doar prin vocile lor imateriale de la radio, fotografii fără viață din ziare sau apariții scurte, stilizate În secvențele standard de știri prezentate la cinema. Acum, În mai puțin de două decenii, liderii politici au trebuit să devină plăcuți În aparițiile televizate: capabili să transmită autoritate și Încredere, concomitent cu simularea confortului egalitar și a caldei familiarități În fața unei audiențe de masă - o performanță pentru care politicienii europeni erau mai puțin pregătiți

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
avea să remarce În memoriile lui conservatorul britanic Edward Heath referindu-se la succesul mediatic al adversarului său, liderul laburist Harold Wilson, televiziunea „putea fi abuzată de orice șarlatan capabil să o manipuleze cum trebuie. Așa s-a dovedit În deceniul următor”. Ca mediu vizual, televiziunea reprezenta o provocare directă pentru cinema. Nu numai că oferea divertisment alternativ pe ecran, dar mai putea să aducă filme de lung metraj În casele oamenilor, astfel Încât aceștia nu mai erau nevoiți să iasă din

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mediteraneană - În special În Italia, unde nivelurile de audiență au rămas constante până la mijlocul anilor ’70. Dar atunci italienii nu numai că mergeau la film regulat (de obicei săptămânal), ci erau și mari producători de film: În Roma de la mijlocul deceniului al șaselea, industria filmului era al doilea mare angajator după industria construcțiilor, făcând nu numai filme clasice ale unor faimoși auteurs, dar și (mai profitabil) zeci de filme minore În care jucau regine ale frumuseții și starlete efemere - le maggiorate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
unei generații de intelectuali francezi conservatori În 1960, când i-a apărut primul disc. Privind retrospectiv, reacția Îngrozită a părinților, profesorilor, clericilor, liderilor de opinie și a politicienilor din toată Europa de Vest pare bizar de energică. În mai puțin de un deceniu, Haley, Donegan, Steele, Hallyday și gusturile lor vor părea demodate fără speranță, relicve ale unei preistorii inocente. Adolescenții europeni de la sfârșitul anilor ’50 și Începutul anilor ’60 nu visau să schimbe lumea. Ei crescuseră În siguranță și Într-o relativă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Americii În cultura franceză a fost constant infuzată cu ideea de rasism. În anii ’50, impactul exemplului american asupra audienței europene se resimțea preponderent prin intermediul filmului. Publicul european avea acces aproape liber la tot ceea ce Hollywoodul putea exporta: spre sfârșitul deceniului, Statele Unite comercializau aproape 500 de filme pe an, În timp ce producția totală a Europei era de aproximativ 450 de pelicule. Filmele americane sufereau de dezavantajul limbii, desigur (deși În multe locuri, mai ales Italia, erau pur și simplu dublate en masse

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
răspândit decât era. Conservatorii culturali, ca André Siegfried În Franța - al cărui Tableau des États-Unis relua toate resentimentele și câteva dintre antisemitismele polemicilor interbelice -, Îi aprobau pe radicalii culturali, cum ar fi Jean-Paul Sartre (sau britanicul Harold Pinter În ultimele decenii): America era tărâmul puritanilor isterici, sclavi ai tehnologiei, standardizării și conformismului, lipsiți de originalitatea gândirii. Asemenea pericole culturale aveau de-a face mai mult cu ritmul schimbării În Europa decât cu provocarea sau amenințarea reprezentată de America. Așa cum adolescenții europeni

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din import ieftină, fără a restricționa cererea străină pentru produsele germane - acestea erau, de regulă, de mare valoare și avansate din punct de vedere tehnic și s-au vândut pe baza calității, nu a prețului. În orice caz, În primele decenii postbelice concurența era slabă: dacă firmele suedeze, franceze sau olandeze voiau un anumit tip de produs sau unealtă pentru construcții, aveau doar opțiunea de a o cumpăra din Germania și la prețul cerut. Prețurile afacerilor germane s-au menținut la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
toate avantajele schimbărilor aduse de nazism și de război, industriile tradiționale și necompetitive ale Marii Britanii moșteniseră stagnarea și o profundă teamă de schimbare. Industria textilă, mineritul, construcțiile navale, industria energetică și siderurgică aveau toate nevoie de restructurare și retehnologizare În deceniile de după război; Însă, așa cum au ales să calmeze sindicatele, și nu să atace ineficiența practicilor de muncă, managerii fabricilor britanice au preferat, de asemenea, să opereze Într-un ciclu de subinvestiții, cercetare și dezvoltare limitată, salarii mici și un portofoliu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
respectau cu sfințenie postulatul conform căruia capitalismul e inerent disfuncțional, iar socialismul Îi este superior moral și economic. Dar, spre deosebire de comuniști, ei nu credeau că decesul capitalismului era iminent, nici că trebuia grăbit prin inițiative politice. Misiunea lor, revelată după decenii de criză economică, divizare și dictatură, era să folosească resursele statului pentru a elimina patologiile sociale asociate cu formele capitaliste de producție și cu funcționarea neîngrădită a economiei de piață, construind nu utopii economice, ci societăți viabile. Politica social-democrată nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de producție și cu funcționarea neîngrădită a economiei de piață, construind nu utopii economice, ci societăți viabile. Politica social-democrată nu era Întotdeauna pe placul tineretului nerăbdător, după cum aveau să arate evenimentele ulterioare. Dar ea rezona cu cei care trecuseră prin deceniile teribile de după 1914: În anumite zone din vestul Europei, la mijlocul anilor ’60 social-democrația nu mai Însemna o politică, ci un mod de viață. Lucru de netăgăduit În Scandinavia. Între 1945 și 1964, scorul Partidului Social-Democrat Danez la scrutinul național a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a fost dintotdeauna săracă: o zonă cu păduri, ferme, cherhanale și câteva industrii de bază, cele mai multe În Suedia. Relațiile de muncă, mai ales În Suedia și Norvegia, erau afectate de conflicte severe - rata grevelor În ambele țări era, În primele decenii ale secolului XX, printre cele mai ridicate din lume. În timpul Marii Crize din anii ’30, regiunea a cunoscut un șomaj cronic. În perioada 1932-1933, un sfert din forța de muncă suedeză era În șomaj, iar În Norvegia și Danemarca, 40

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a condiției umane, de ce să nu profităm În același timp de cuceririle științei pentru a face anumite ameliorări mărunte? De ce să nu Încercăm, pe măsură ce prevenim sau eliminăm defectele condiției umane, să prevenim (sau să eliminăm) făpturile umane imperfecte? În primele decenii ale secolului XX, proiectele sociale sau genetice bazate pe descoperiri științifice erau des Întâlnite și perfect respectabile; ideea a fost discreditată În Europa abia de naziști, prin ambițiile lor „igieniste” care au debutat cu o antropometrie contrafăcută și au culminat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
rurală, ca și Suedia sau Norvegia, devenise o oază prosperă și calmă de bunăstare asigurată de stat. și În Austria se Încheiase un adevărat pact - Între socialiști și conservatorii din Partidul Popular - pentru a evita Întoarcerea la conflictul deschis din deceniile interbelice. Dar asemănările se sfârșesc aici. Austria era Într-adevăr „socială” (având cel mai mare sector naționalizat dintre democrațiile vest-europene, după Finlanda), dar nu era foarte social-democrată. Primul șef de guvern socialist a fost cancelarul Bruno Kreisky În 1970. Deși

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
laburiști au Încercat vag să elimine această moștenire jenantă, dar fără succes; e unul dintre motivele pentru care Marea Britanie nu a rivalizat niciodată cu performanțele social-democrației continentale. Mai mult, caracterul universal al sistemului britanic de asistență socială, introdus cu două-trei decenii Înaintea celui din Franța sau Italia, masca reușitele foarte modice ale Regatului Unit În domeniul egalității materiale: În 1967, 80% din averea totală se afla Încă În mâinile a 10% din populație. Măsurile redistributive din primele trei decenii postbelice au

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cu două-trei decenii Înaintea celui din Franța sau Italia, masca reușitele foarte modice ale Regatului Unit În domeniul egalității materiale: În 1967, 80% din averea totală se afla Încă În mâinile a 10% din populație. Măsurile redistributive din primele trei decenii postbelice au avut ca efect deplasarea venitului și proprietăților de la primii 10% spre următorii 40%, În timp ce ultimii 50% s-au ales cu mai nimic, În ciuda ameliorării de ansamblu a siguranței și bunăstării. Orice bilanț al erei statului asistențial În Occident

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În timp ce ultimii 50% s-au ales cu mai nimic, În ciuda ameliorării de ansamblu a siguranței și bunăstării. Orice bilanț al erei statului asistențial În Occident este alterat inevitabil de faptul că știm cu ce probleme s-a confruntat sistemul În deceniile următoare. Azi e ușor de constatat că o inițiativă precum Legea reformei asigurărilor sociale din RFG (1957), care le garanta lucrătorilor o pensie În funcție de salariul avut În momentul pensionării și indexări ulterioare În funcție de costul vieții, avea să devină o povară

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
târziu proporția era de unul la trei. Reformele liberale și liberalizante din Anglia anilor ’60 au fost aplicate În tot nord-vestul Europei, Însă la distanțe variabile În timp. Social-democrații vest-germani conduși de Willy Brandt au introdus schimbări similare spre sfârșitul deceniului și În anii ’70, stânjeniți mai puțin de lege sau precedent cât de ezitările partenerilor de coaliție - mai ales liber-democrații, liberali În probleme economice, dar conservatori În cele sociale. În Franța, pedeapsa capitală a fost abolită abia când socialiștii lui

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
fonduri de la guvern și suport ministerial. În schimb, Într-o țară realmente descentralizată precum RFG, cultura și artele emanau direct din politica locală și interesul regional. În Germania, ca peste tot În Occident, bugetul pentru arte a crescut dramatic În deceniile postbelice. Dar cum problemele culturale și educaționale intrau sub autoritatea regională, efortul s-a dublat. Fiecare land și majoritatea orașelor aveau o operă, săli de concert, o companie de dans, teatre și grupuri artistice subvenționate. Conform unui studiu, În Germania

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În mare măsură fictiv. În Look Back in Anger (Privește Înapoi cu mânie), personajul lui John Osborne, Jimmy Porter, detestă prosperitatea și suficiența anilor „Închipuiți” de după război - și, fără Îndoială, pojghița de conformism social care s-a păstrat până la sfârșitul deceniului Îi scotea pe mulți din sărite, Îndeosebi pe cei tineri 10. Dar anii ’50 au fost și o epocă a inovației - cea din teatru, literatură și cinema fiind mult mai durabilă decât ce avea să urmeze. Europa de Vest compensa În domeniul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Sagan și The Outsider (1956) de Colin Wilson, cronici ale narcisismului postadolescentin (cu o tentă, În cazul lui Wilson, de autoritarism mizantrop), erau la vremea lor originale. Scrise când autorii aveau 18, respectiv 24 de ani, ele anticipau cu un deceniu Întreg, prin subiect și prin succes, „revoluția tineretului” din anii ’60. Deși numărul spectatorilor de cinema scădea constant, sfârșitul anilor ’50 și Începutul anilor ’60 reprezintă perioada În care filmele europene au dobândit o reputație durabilă de măiestrie și originalitate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mai veche de regizori italieni de valoare nu părăsise Încă scena - Vittorio De Sica a realizat I Sequestrati di Altona (Sechestrații din Altona, 1962) după piesa lui Sartre, a regizat Împreună cu Fellini Boccaccio ’70 (1962) și va turna la sfârșitul deceniului Il Giardino dei Finzi-Contini -, Însă operele lor nu mai aveau răsunetul politic și estetic al marilor filme neorealiste de la sfârșitul anilor ’40, cu care publicul Îl identifica pe de Sica. Mai multă influență avea, de pildă, Michelangelo Antonioni. În L

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de bine să-și submineze propria reputație În toate domeniile, mai puțin În vestimentația masculină, Încât singura nișă rămasă comercianților britanici În anii ’60 era aceea a „mofturilor” ieftine și stridente - piață pe care o vor exploata fără milă În deceniul următor. Comerțul european se caracteriza prin segmentarea pe produs și pe țară. Se știa prea bine că mașinile italiene - Fiat, Alfa Romeo, Lancia - sunt nefiabile și de proastă calitate, Însă această reputație jenantă nu a umbrit deloc faima altor produse

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]