28,267 matches
-
acest scop, intelectualii fuseseră acuzați În trecut pentru fapte, nu doar pentru vorbe. După lejeritatea epocii Hrușciov, tratamentul aplicat lui Daniel și Siniavski a stârnit proteste fără precedent chiar și În URSS. Astfel s-a născut mișcarea disidentă din ultimele decenii ale Uniunii Sovietice: samizdatul (autopublicarea) a Început În anul arestărilor și din cauza lor, iar cele mai importante figuri din cercurile disidente sovietice și-au făcut apariția ca protestatari În acest caz. Vladimir Bukovski, pe atunci un student de 25 de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dar propriii lor conducători răspundeau stăpânirii din capitala URSS. Principiile Imperiului Sovietic fuseseră ilustrate prompt la Budapesta În noiembrie 1956. Mai mult, În Cehoslovacia și România, victimele proceselor-spectacol de după război se aflau Încă În Închisori după mai bine de un deceniu. și totuși, Europa de Est era altfel - tocmai fiindcă reprezenta o expansiune colonială recentă a regimului comunist. În anii ’60, majoritatea locuitorilor Uniunii Sovietice nu apucaseră alt regim În afară de comunism, care dobândise chiar o anumită legitimitate În umbra Marelui Război pentru Apărarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era atât de prost organizat, Încât lipsurile autentice erau agravate artificial de o penurie indusă: blocaje, tactici de acaparare a pieței, corupție și - la alimente și alte produse perisabile - pierderi exagerate. Ineficiența frapantă a comunismului fusese parțial camuflată În primul deceniu postbelic de reconstrucție și solicitările ei. Dar, spre Începutul anilor ’60, după ce Hrușciov afirmase că Occidentul va fi „depășit” de comunism, iar proclamațiile oficiale susțineau că tranziția spre socialism s-a Încheiat, prăpastia dintre retorica partidului și penuria zilnică nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca la a Cincea Coloană a Poloniei a fost transmisă la radio și televiziune și auzită de milioane de polonezi. Mesajul era clar. Nu era limpede dacă Gomu³ka Își exprima propriile păreri, căuta țapi ispășitori pentru eșecul măsurilor din ultimul deceniu sau doar anticipa tentativa lui Moczar de a-l detrona și decisese să le-o ia Înainte opozanților staliniști. Dar hotărârea lui a avut consecințe dramatice. Autoritățile poloneze au dezlănțuit un val de atacuri la adresa evreilor: În toată Polonia, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
omologii lor din Cehia. Dar „naționaliștii burghezi”, comuniștii, evreii și intelectualii erau mai puțin numeroși În Slovacia și mult mai izolați de restul societății. Majoritatea slovacilor erau săraci și lucrau la țară. Pentru ei, urbanizarea rapidă și industrializarea din primul deceniu postbelic au adus avantaje reale. Spre deosebire de cehi, ei nu erau deloc nemulțumiți de soarta lor. Atmosfera din regiunea slovacă s-a schimbat subit după 1960. Noua Constituție „socialistă” făcea și mai puține concesii inițiativei sau opiniei locale decât cea dinainte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dreptul la vot a devenit 18 ani: mai Întâi În Marea Britanie, apoi În celelalte țări. Universitățile au Încercat, cu mai mult sau mai puțin succes, să-și modernizeze programa și dotările, adoptând o atitudine deschisă față de cererile studenților. În cursul deceniului următor a fost facilitat peste tot accesul la divorț, avort și contracepție, iar restricțiile asupra vieții sexuale - În vorbă sau În faptă - au dispărut. Prin Statuto dei lavoratori din mai 1970, lucrătorii italieni au câștigat dreptul la protecție Împotriva concedierii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cultural, reflectând o disjuncție mai amplă Între practică și teorie. La Paris sau Berlin, cei care Își declarau agresiv intenția de a „schimba lumea” erau adesea oamenii cei mai acaparați de obsesii locale și chiar corporale - anticipând politica solipsistă din deceniul ce va urma - și absorbiți de contemplarea efectului produs. „șaizecismul” devenise un obiect de cult chiar Înainte ca deceniul să ia sfârșit. Dar dacă anii ’60 par să se fi Încheiat În umbră, fără a lăsa multe moșteniri durabile, e
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
intenția de a „schimba lumea” erau adesea oamenii cei mai acaparați de obsesii locale și chiar corporale - anticipând politica solipsistă din deceniul ce va urma - și absorbiți de contemplarea efectului produs. „șaizecismul” devenise un obiect de cult chiar Înainte ca deceniul să ia sfârșit. Dar dacă anii ’60 par să se fi Încheiat În umbră, fără a lăsa multe moșteniri durabile, e tocmai pentru că schimbările aduse de ei erau atât de ample, Încât păreau firești și, la Începutul deceniului următor, deja
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Înainte ca deceniul să ia sfârșit. Dar dacă anii ’60 par să se fi Încheiat În umbră, fără a lăsa multe moșteniri durabile, e tocmai pentru că schimbările aduse de ei erau atât de ample, Încât păreau firești și, la Începutul deceniului următor, deja perfect normale. La Începutul anilor ’60, Europa era condusă de (și aparent pentru) bătrâni. În dormitor, În familie, pe străzi, În instituțiile de Învățământ, la locul de muncă, În media sau În politică, autoritatea nu era pusă sub
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
una dintre amăgirile vremii. „Toată lumea” (sau cel puțin toți cei care aveau sub 25 de ani, frecventau o instituție de Învățământ și erau atrași de ideile radicale) era În stradă, mobilizată pentru o cauză. Deflația de cauze și demobilizarea din deceniile următoare conferă, retrospectiv, un aer de eșec acestui deceniu de activitate politică frenetică. Dar În anumite privințe importante, anii ’60 au fost o perioadă vitală, exact din motivul contrar: au reprezentat un moment În care europenii din ambele jumătăți de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cei care aveau sub 25 de ani, frecventau o instituție de Învățământ și erau atrași de ideile radicale) era În stradă, mobilizată pentru o cauză. Deflația de cauze și demobilizarea din deceniile următoare conferă, retrospectiv, un aer de eșec acestui deceniu de activitate politică frenetică. Dar În anumite privințe importante, anii ’60 au fost o perioadă vitală, exact din motivul contrar: au reprezentat un moment În care europenii din ambele jumătăți de continent au amorsat abandonul definitiv al politicii ideologice. Așadar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
teoriei culturale - și, Într-un fel, chiar a fost. Robert Hewison Nici nu se stinsese bine efervescența anilor ’60 și complexul de factori care o făcuse posibilă a dispărut pentru totdeauna. În numai trei ani de la sfârșitul celui mai prosper deceniu din istoria umanității, explozia economică postbelică se terminase. Celor „treizeci de ani glorioși” le-au urmat, În Europa de Vest, o eră a inflației monetare, cu rate de creștere tot mai mici, șomaj pe scară largă și nemulțumiri sociale. Majoritatea radicalilor șaizeciști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au stârnit-o autorităților - au iscat discuții nervoase despre starea „neguvernabilă” a societăților vestice. Îngrijorarea era exagerată: supuse la stres, instituțiile occidentale s-au dovedit mai rezistente decât Își imaginaseră unii și alții. Dar Întoarcerea la optimismul - sau iluziile - primelor decenii de după război devenise imposibilă. Ritmul mai lent al dezvoltării abia Începuse să se simtă, când două șocuri externe au frânat brutal economia occidentală. La 15 august 1971, președintele american Richard Nixon a anunțat decizia unilaterală a țării sale de a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
costul acestuia era mai mult decât dublu. Pentru a Înțelege semnificația acestor evenimente, În special pentru Europa Occidentală, este important să ne amintim că prețul petrolului, spre deosebire de celelalte bunuri primare pe care se bazează economia industrială modernă, rămăsese neschimbat pe parcursul deceniilor de creștere economică. Un baril de petrol saudit neprelucrat - etalonul oficial - costa 1,93 dolari În 1955 și numai 2,18 dolari În ianuarie 1971. Având În vedere inflația modestă din acești ani, Înseamnă că prețul real al petrolului chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cărbuni sau electricitatea generată acum - mai ales În Franța - de energia nucleară. Până atunci, petrolul importat fusese evaluat În dolari ficși. Ratele de schimb variabile și creșterile prețului petrolului au provocat așadar o nesiguranță fără precedent. Dacă În ultimele două decenii prețurile și salariile crescuseră constant, dar moderat - un preț acceptabil pentru armonia socială Într-o eră a creșterii accelerate -, inflația monetară a luat acum proporții. Conform Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), rata inflației În Europa necomunistă Între anii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și ’603. și totuși, neplăcerea era reală, agravată de competiția la export a noilor țări industriale din Asia și de importurile din ce În ce mai scumpe, pe măsură ce prețul mărfurilor (nu numai al petrolului) era tot mai ridicat. Rata șomajului creștea implacabil. Până la sfârșitul deceniului, mai mult de 7% din populația activă a Franței nu avea de lucru; În Italia, 8%; În Marea Britanie, 9%. În Belgia și Danemarca, nivelul șomajului În anii ’70 și la Începutul anilor ’80 era comparabil cu cel din anii ’30
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Întors În Spania În căutarea unei slujbe; cei care reveneau În Italia erau, pentru prima oară În memoria modernă, mai numeroși decât cei care plecau; același lucru avea să se Întâmple curând În Grecia și Portugalia. În prima jumătate a deceniului, peste 300.000 de emigranți iugoslavi au fost nevoiți să se Întoarcă În Balcani, unde șansele lor de a găsi un loc de muncă nu erau mai mari decât În Franța sau Germania. Criza slujbelor nord-europene era pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
serios de neplată a datoriei naționale, iar Fondul Monetar Internațional a fost chemat să salveze Marea Britanie. Dar nici alții nu o duceau mai bine. Balanța franceză de plăți a intrat pe minus În 1974 și așa a rămas mai tot deceniul următor. Italia, ca și Regatul Unit, a fost nevoită În aprilie 1977 să ceară ajutor de la FMI. La fel ca și În cazul britanic, liderii italieni au putut apoi să dea vina pe „organismele internaționale” pentru măsurile nepopulare luate pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1947, Marea Britanie se putea lăuda cu 958 de mine de cărbune; 45 de ani mai târziu, rămăseseră doar 50. Forța de muncă În domeniu a scăzut de la 718.000 la 43.000; cele mai multe locuri de muncă s-au desființat În deceniul 1975-1985. Oțelul, un alt sector esențial al Europei industriale, a suferit o soartă asemănătoare. Nu fiindcă cererea scăzuse brusc: spre deosebire de cărbune, oțelul nu avea un substitut. Dar, pe măsură ce tot mai multe țări neeuropene se industrializau, competiția s-a accentuat, prețul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oțel european s-a prăbușit. Între 1974 și 1986 au fost disponibilizați 166.000 de oțelari britanici (deși În acest din urmă an, liderul În domeniu, British Steel Corporation, a realizat pentru prima oară profit În mai mult de un deceniu). Construcțiile navale au intrat În declin din același motiv; la fel construcția de autovehicule și industria textilă. Courtaulds, cel mai mare combinat chimic și textil din Marea Britanie, a renunțat Între 1977 și 1983 la jumătate din angajați. Recesiunea din anii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să fi pierdut controlul era În sine o sursă de angoasă publică - mai ales că politicienilor le convenea Într-un anumit sens, după cum am văzut, să-și exhibe neputința. Denis Healey, ministru de Finanțe În nefericitul guvern laburist de la jumătatea deceniului, deplora un continent Înecat În miliarde de eurodolari, opera unor „oameni fără chip care administrează negura atomică tot mai deasă a fondurilor mobile acumulate În europiețe pentru a eluda controlul guvernelor naționale”6. Paradoxal, partidul lui Healey câștigase alegerile În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
contemporanii, foarte prezentă. După al doilea război mondial, conflictele civile și violența deschisă au ocolit Europa de Vest. Forțe armate au fost desfășurate cu urmări crâncene În toată Europa de Est, În coloniile europene, de-a latul Asiei, Africii și Americii de Sud. În afară de Războiul Rece, deceniile postbelice au adus lupte aprinse și letale: din Coreea până În Congo, milioane de soldați și civili și-au pierdut viața. Chiar și În Statele Unite au avut loc trei asasinate politice și câteva revolte violente. Dar Europa de Vest fusese o insulă de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era vorba despre străini, adesea de culoare 7. Dincolo de ciocnirile ocazionale cu manifestanții comuniști, forțele de ordine din Europa Occidentală erau rareori chemate de guverne să Înfrunte opoziția violentă; când acest lucru se Întâmpla, violența era adesea opera lor. Față de deceniile interbelice, străzile orașelor europene erau incredibil de sigure - lucru subliniat frecvent de cei care comparau societatea europeană atent reglementată cu individualismul galopant și crud din America urbană. Cât despre „revoltele” studențești din anii ’60, ele nu făceau decât să confirme
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
i-ar putea pierde pe simpatizanții moderați, mulțumiți cu autoguvernarea și dreptul la exprimare lingvistică și culturală -, ETA și-a intensificat campania de asasinate și atacuri cu bombă. În perioada 1979-1980, organizația a revendicat moartea a 181 de oameni; În deceniul următor, numărul de victime a fost În medie de 34 pe an. Cu toate acestea - și În ciuda fragilității tinerei democrații spaniole -, ETA și aliații ei nu au izbutit să fructifice politic campania teroristă: singurul ei succes, În februarie 1981, când
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
destul de numeroasă de protestanți recalcitranți. Dar, pentru puținii naționaliști irlandezi, acest abandon constituia o trădare: sub drapelul IRA, ei au continuat să lupte pentru unificarea - cu forța, dacă era nevoie - a Întregii insule. Aceasta a fost situația timp de patru decenii. În anii ’60, poziția oficială a autorităților de la Dublin semăna cu cea a autorităților de la Bonn: deși susțineau public dezideratul reunificării naționale, În sinea lor erau mulțumite de amânarea sine die a chestiunii. În paralel, guvernele britanice succesive au ales
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]