28,176 matches
-
literă a canonului său. În schimb, aceste stiluri au manipulat expresia sa, căutând să exprime transcendența după care năzuiau"27. Opinia lui Hans H. Hofstätter constituie un loc comun, Nicole Tuffelli, spre exemplu, consideră simbolismul nu un stil, ci "mai degrabă o mișcare amorfă"28, iar termenul de "mișcare" este uneori preferat celui de curent artistic. Avem un simbolism și mai multe stiluri, spre deosebire de un singur impresionism, unde numaidecât principiile formale sau tehnice utilizate ne pun în temă, oferă un factor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
simțurilor informate cultural. Des Esseintes nu este singurul care caută armonii menite să pună în acord sensibilitatea cu cadrul propice ei, iar acest fapt este departe de recluziunile romantice în solemnitatea sau sub protectoratul benevolent al naturii. Simbolismul este mai degrabă interesat de rezultatul "științific" al experienței corespondențelor, de experiment, pe când esteții decadenți folosesc arta "corespondențelor" în scop hedonist, ca formă superioară de juisanță, uneori calificată psihotrop sau ca deschidere inițiatică. Mateiu Caragiale ilustrează excelent capacitatea unui tablou de a distorsiona
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
caracteristică decadentă mai ales când realizăm conexiunea cu temele predilecte ale tablourilor sale și cu efeminarea personajelor masculine, androginia fiind numitorul comun al majorității reprezentărilor masculine: Orfeu, Oedip, Prometeu etc. "Principiul său al bogăției necesare (richesse nécessaire, s.n.) predomină, mai degrabă, în lucrările de mici dimensiuni; a fost influențat de primitivi care-și plasau personajele, cel mai adesea, în spații himerice și le înconjurau de ceea ce vedeau mai rar și mai curios în jurul lor. Gustave Moreau spunea că o pictură trebuie
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în laboratorul estetic al pictorului, Rapetti relevă faptul că Moreau își apropie tema tot prin intermediul picturii și nu al literaturii, cu toate că este calificat drept "peintre "littéraire"". În ce-l privește pe John Reed, identificarea lui Moreau cu decadentismul "depinde mai degrabă de temele și subiectele sale decât de stilul său"42. Această afirmație are la bază o importantă distincție, menționată anterior, pe care criticul o face între Arta Decadentă și Arta Decadenței. Astfel, consideră criticul, există teme predilecte decadenței, menite să
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Chavannes, nu gustă simplitatea, naivitatea picturii acestuia pe care o interpretează ca pe o dovadă de prețiozitate. Sărmanul pescar -, tablou pe care Georges Seurat îl va include mai târziu ca mise en abîme într-una din picturile sale induce mai degrabă un sens spiritualizat al pauperității. Chipul emaciat și corpul consumat al pescarului, ca și atitudinea sa de resemnare și umilitate, contribuie la impresia de decuplare hieratică de lumescul acțiunii, de franciscană simplitate. În fundal se află probabil soția sa, care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
viziunea artistică a lui Puvis de Chavannes, în acord cu pesimismul veacului. Plasarea subiectului său într-o atemporalitate care reunește statuarul și simbolicul generează o armonie stranie, în acord cu insolitarea melancolică. Avem aici un tardiv reflex romantic, vizibil mai degrabă în pictura unui Caspar David Friedrich decât a lui Delacroix și congenerilor francezi, dacă excludem componenta mistică a picturii sale. Așa cum remarcă și Lucie-Smith, se pot decela în picturile lui Puvis de Chavannes trăsăturile unui pesimism care devine placă turnantă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
rafinată și opere de artă precum frescele din Vila Misterelor, decoratorii pompeieni inspirându-se din cultura greacă din epoca helenistică. În Italia, Böcklin se apropie de pictura Renașterii, iar prin intermediul ei, obține o nouă viziune asupra Greciei antice, așezată mai degrabă sub semnul arheologiei sau al filologiei clasice ca deplasare de la formă spre expresie 65. În opinia lui Rodolphe Rapetti, această descoperire devine o marcă a abordării böckliniene a temelor legate de antichitatea greacă cu mitologia aferentă. "Transpoziția böckliniană" își găsește
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
luminescență bizară, la apele încremenite într-o oglindă glasată, de la atitudinea solemn-statuară a omului în giulgiu, noul locuitor al Insulei morților, la verticalitatea chiparoșilor asemeni coloanelor unui templu. Nu există nicio pasăre, niciun semn de viață în acest peisaj mai degrabă mental decât real. Böcklin "construiește" o arhitectonică sepulcrală, necropolitană, accentuând construcția pe verticală a tabloului, la care se adaugă un efect de focalizare pe care circul funerar îl amplifică. Însăși toposul insular induce această centralizare expusă în tablou. Silueta înveșmântată
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
drept model Ceciliei Cuțescu-Storck este însă Edward Burne-Jones, "un Moreau englez" (C. Philipps), a cărui estetică merge împreună cu o exigență ce limitează dintru început accesul la mesajul operei sale. Cecilia Cuțescu-Storck se va dispensa însă de subiectul mitologic, reținând mai degrabă o notă alegorică de efect decorativ și coregrafia gestuală care întreține o atmosferă de mister. În monografia pe care i-o consacră pictorului, Patrick Bade nu ezită să-l afilieze simbolismului și sensibilității fin de siècle: "Cu toate acestea, în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Ies din păcate numai trei numere și cu un impact mult mai mic decât îl vor avea The Yellow Book sau The Studio la sfârșitul secolului. Nu tehnica îi va separa de artiștii victorieni, tradiția renascentistă se păstrează, ci, mai degrabă, felul de a-și trata subiectele "obișnuit, modest, chiar umil [...] lipsit de fastul neorenascentist al stilului artistic oficial"85, ignorând datele istoriei contemporane și concentrându-și atenția asupra subiectelor livrești cu caracter legendar, consideră Nicole Tuffelli. Faptul cotidian, indiferent de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
al spiralei alcătuită de corpurile umane îi acoperă gura, astfel încât Filozofia/Înțelepciunea este redusă la tăcere participând la misterul universal. Conștiința pe care o întruchipează personajul este una rece, nemiloasă, care nu oferă rezolvare sau alinare umanității, ci constituie mai degrabă un semn al damnării ei: "Preoteasa filozofică a lui Klimt trădează prin ochii săi de o strălucire nepământeană o atitudine diferită: o înțelepciune în același timp sălbatică și glacială, afirmând lumea Voinței"98. Regimul nocturn sugerează deopotrivă lumea către care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și prezintă o continuitate de viziune cu Filozofia, ca și cum Klimt ar fi vrut să aprofundeze tema unei omeniri aflată în pragul colapsului. Același lanț uman, de data aceasta chiar mai dens, plutește în spațiu, nu unul nocturn, ci unul, mai degrabă, crepuscular. Umanitatea este supusă nu doar exacțiunii maladiilor, cât singurului flagel care nu are un remediu, moartea, figură centrală a tabloului, simbolizată printr-un schelet al cărui craniu se află lângă chipul emaciat al unei femei ale cărei trăsături au
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
inspira "extaze și vise noi care cresc din sufletele actuale", extazele fiind generate de o pietate mai mult poetică decât religioasă, cum concede criticul. Visul și extazul indică aici nu doar o tradiție religioasă, un pietism monastic ortodoxist, ci mai degrabă un misticism estetizat în laboratoarele și cu alchimia simbolismului, de fapt, o nouă sensibilitate modernă asociată unui revival al artei bizantine, reconsiderate în contextul modernității. Peisajele românești și arta populară oferă o sursă de inspirație inepuizabilă, iar printre primii cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
flori într-un peisaj silvan, într-o atitudine de extaz, Marian Constantin relevă factura poetică, onirică, imaginară a acestui peisaj, care consună cu transa extatică a personajului seminud. Ideea de sugestie, de sentiment poetic care se transmite observatorului vine mai degrabă din caracterul enigmatic care se degajă din atitudinea ambiguă a personajului, ale cărui fantezii rămân destinate intuiției"181. Așa cum variațiunile florale de spectru larg, care servesc și ornamental, sugerează horticultura rafinată a serei, infirmând insertul realist într-un cadru natural
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
precizate freudian prin relația cu peștele, pe când la Mirea, dincolo de fluiditățile feminine, avem și un obiect al seducției, tânărul păstor refugiat pe vârful de munte. În cazul pictorului vienez este vorba de un efect asumat, pe când G.D. Mirea pare mai degrabă atras de transpunerea într-o cheie senzuală a scenei de basm. G.D. Mirea reia fragmente-variante din acest tablou separat, ca pe un puzzle care întârzie să reconstituie originalul, poate și datorită succesului pe care tabloul l-a avut la prima
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o expresie alegoric-simbolică unei état d'âme pe care pictorii simboliști o privilegiază. De asemenea, tabloul pictorului belgian Léon Frederic, Poporul va vedea într-o zi răsăritul soarelui (1890-1891) este în măsură să ofere nu un posibil model, ci mai degrabă un echivalent simbolic. În special voletul central al tripticului reprezentând un grup de femei, bărbați și copii sub amenințarea unui val imens pe punctul de a se sparge, ilustrează umanitatea covârșită de dificultățile vieții, umanitate căreia îi rămâne numai speranța
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sociale și mai ales lumii țărănești, dar Verona rămâne cantonat într-o viziune idilică, calofilă, a unui rusticism sesizat estetic în dimensiunea sa pitorească atunci când nu se adâncește în direcția unui simbolism interesat de misterios, de vag, de absolut. Mai degrabă, ponderea elementului simbolist înclină balanța către o accepție filozofică-spiritualizată a acestei picturi. În monografia dedicată pictorului, Ion Zurescu încearcă să minimalizeze portanța simbolistă a picturii, "discreție" menită să camufleze temele sociale și latura pozitivă a scenariului dramatic, unde speranța este
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nu oferă decât o fericire de moment. Forța declinului este activă, pe când Iubirea apare ca o etapă de parcurs, iar atitudinea femeii din tablou este una pasivă, retrasă. Nu sentimentul plenitudinii vieții se impune pe acest traseu destinal, ci, mai degrabă, finalul ei tragic. Pe filiera acestui joc al tensiunilor admirabil condus de-a lungul firului ținut de Ursitoare se află și dualismul vitalității instinctelor umane și al speranței care renaște și ruinarea acestei voințe în perspectiva morții și a destinului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
indiferent de vârstă și de raporturile care o definesc. Amplitudinea de val a mișcării care ridică pentru a coborî, reflectă într-un fel derizoriul energiei pusă în slujba ei. Dinamismul personajelor, poate alegorii ale vârstelor, copilăria și maternitatea, deși mai degrabă plutind într-un vag simbolist, nu este prins decât în vederea atingerii unui prag de intensitate accentuată de sensul fatal al acestei mișcări. Regăsim aceeași dinamică distructivă în Prăbușirea. De pe o creastă, un corp feminin alunecă cu capul înainte; jos, cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
n-aibă nicio legătură cu acest țăran gânditor, menit să ilustreze nu atât o categorie socială, ci condiția umană. Peisajul se deschide către o adâncime infinită, un orizont de la care nu vine niciun răspuns. Tabloul este menit să înfățișeze mai degrabă categoria simbolică a vieții ca trecere dificilă spre neant și condiția umilă a umanității originare, confruntate cu paradoxurile existenței în absența unor repere sustenabile. Tema socială nu este complet eludată, tabloul face parte dintr-o serie în care se înscriu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
suspendate deasupra conjuncturalului uman. În opinia lui Petre Popescu-Gogan care realizează o trecere în revistă a reprezentărilor având ca subiect personalitatea sau opera poetului, primii artiști care valorifică imaginea acestuia la scurt timp după moartea sa ar fi atrași, mai degrabă, de dimensiunea umană a suferinței acestuia. Ei surprind chipul îmbătrânit prematur al unui Eminescu consumat de boală, într-o abordare naturalistă care lasă loc descripției impudice, expresiei cariației corozive a suferinței și maladiei, a exacțiunilor fiziologice, opera rămânând într-un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
bărbat atrage luarea aminte prin poziția adoptată, care seamănă cu aceea a Gânditorului (1880-1882/1904) lui Rodin, însă nicio clipă acest corp nu reflectă liniștea, autocentrarea subiectului într-un efort cognitiv materializat la nivelul corporalității. Acest corp contorsionat sugerează, mai degrabă, rezistența pe care materia o opune modelării sale, temă care va deveni centrală pentru sculptura paciuriană. Există și o viziune tragică asupra actului creației, corpul operei, soclul-stâncă pe care tronează capul poetului, devine un corp de substitut, menit să reflecte
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Ioana Vlasiu îl recunoaște ca model ce a servit figurii centrale din partea inferioară a sculpturii lui Paciurea. "Modelul acestei figuri nu poate fi decât Gânditorul lui Rodin, nu numai din cauza asemănărilor exterioare amplificarea analoagă a unei musculaturi herculeene ci mai degrabă pe planul semnificației"272. Gândirea, meditația, reveria constituie forme de sublimare ale materiei în perfectă concordanță cu estetica simbolistă, cum observă Ioana Vlasiu, temă vizibilă ulterior și în ciclul Himerelor. Trebuie remarcată totuși diferența între sfinxul paciurian în consonanță cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a recuzitei decorative, proiectând poemul în dimensiunea simbolic-onirică, "hiper-eonică" a operei poetului. Cel mai prolific ilustrator al poeziei lui Eminescu, autor de tușuri, creioane, cărbuni, tempera, laviuri etc., Leonard Salmen, nu este însă un simbolist autentic. Importanța sa survine, mai degrabă, popularității de care s-au bucurat cărțile sale poștale realizate după diverse poeme din opera emiensciană, câteva dintre ele prezentând o edulcorată tentă simbolistă, înecată în notele dulcege ale unui romantism minor, împins spre idilism. "Nu există corp de corespondență
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în alte culturi, unii uitați, precum George Swiacinsky. În definitiv, este dificil de a stabili ponderea pe care a reprezentat-o simbolismul pentru toți acești sculptori, opera lor fiind disipată în colecții particulare, reproducerile diferitelor piese putând fi recuperate mai degrabă din ziare și reviste decât din puținele albume și monografii care le-au fost consacrate, acolo unde ele chiar există. Îi revine meritul Adrianei Șotropa de a fi încercat o dificilă recuperare și configurare a operei simboliste a sculptorilor români
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]