28,267 matches
-
În Rusia postsovietică, au intrat pe orbita organizațiilor naționaliste de extremă dreaptă. Dar liderii sovietici au realizat mult mai devreme că făcuseră o gafă monumentală. Pe lângă costurile umane și de echipament, războiul de uzură În munții afgani timp de un deceniu a reprezentat o umilință internațională. El excludea o altă desfășurare a Armatei Roșii dincolo de frontierele sale În viitorul apropiat: după cum i-a declarat mai târziu Igor Ligacev, membru În Biroul Politic, jurnalistului american David Remnick, după Afganistan nu se mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Într-o economie de schimb locală. Pe de altă parte, o „piață” nu putea fi pur și simplu decretată. Simplul termen prezenta serioase riscuri politice Într-o societate În care „capitalismul” fusese În mod oficial condamnat și detestat timp de decenii (Însuși Gorbaciov a evitat orice mențiune a economiei de piață până târziu, În 1987, chiar și după aceea referindu-se invariabil la o „piață socialistă”). Instinctul reformistului era să Încerce compromisuri, să experimenteze creând (prin decret) câteva Întreprinderi privilegiate, eliberate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de cercetare secretă de lângă Ekaterinburg, În Munții Urali, poluând o zonă lată de 8 km și lungă de 100 km. 76 de milioane de metri cubi de reziduuri nucleare au fost deversate În bazinul hidrografic al Uralilor, contaminându-l pentru decenii Întregi. Zece mii de oameni au fost evacuați și 23 de sate rase cu buldozerele. Reactorul de la Celiabinsk făcea parte din prima generație de instalații nucleare sovietice și fusese construit prin muncă forțată Între 1948 și 195111. Alte catastrofe ecologice de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nichelului. Acestea și alte dezastre ecologice erau rezultatul direct al indiferenței, proastei conduceri și al metodei „razi și arzi” prin care sovieticii exploatau resursele naturale. și toate s-au născut din secretomanie. Explozia de la Celiabinsk-40 nu a fost recunoscută oficial decenii la rând, deși s-a produs la doar câțiva kilometri de un oraș mare - același unde, În 1979, sute de oameni au murit În urma contaminării cu antrax de la o fabrică de arme biologice amplasată În centrul orașului. Problemele de la reactoarele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
credea complet ce spunea, Însă Își imagina probabil că rezolvarea unor vechi doleanțe și o oarecare slăbire a controlului de la centru erau suficiente (În 1989, de exemplu, tătarilor din Crimeea li s-a permis să se Întoarcă acasă după multe decenii de exil asiatic). Într-un imperiu continental cu peste o sută de grupuri etnice presărate de la Marea Baltică la Marea Ohotsk, majoritatea având vechi doleanțe pe care glasnost le Încuraja să iasă la lumină, acest calcul se va dovedi profund greșit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
parțială - sau reforma unui singur sector În detrimentul altora - era o contradicție În sine. „Pluralismul controlat” sau „piața socialistă” erau din start sortite eșecului. Ideea că partidul putea să-și mențină rolul conducător, lepădând numai excrescențele patologice produse de cele șapte decenii de putere absolută, indică o anumită naivitate politică din partea lui Gorbaciov. Într-un sistem autoritarist puterea este indivizibilă - dacă cedezi o parte din ea, ajungi În cele din urmă să o pierzi cu totul. Cu patru secole În urmă, regele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Cel mai surprinzător aspect al situației din Polonia anului 1987 era neajutorarea absolută a organelor de partid. Fără ca monopolul puterii să-i fie periclitat vizibil, Partidul Muncitoresc Unit Polonez aluneca În obscuritate. „Contrasocietatea” teoretizată de Michnik și alții cu un deceniu Înainte devenea sursa reală a autorității și inițiativei. După 1986, dezbaterile din interiorul opoziției poloneze vizau nu atât educarea societății Întru libertate, cât gradul de confruntare dintre opoziție și regim și scopul final al acesteia. Sub conducerea lui Leszek Balcerowicz
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aflau deja de mulți ani pe scenă. După 1981, țara trecuse de la o scurtă perioadă de relativă libertate la legea marțială, urmată de un lung și nebulos purgatoriu de semitoleranță represivă care a culminat cu Întoarcerea la crizele economice din deceniul anterior. Biserica Catolică era puternică, Solidaritatea populară, iar națiunea poloneză nutrea o ură neîmpăcată față de conducătorii comuniști - Însă aceștia s-au agățat atât de mult de putere, Încât căderea lor finală a venit oarecum prin surprindere. Fusese un lung adio
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Polonia, legea marțială și urmările ei au pus În lumină limitele și carențele partidului; represiunea a coagulat opoziția, dar a făcut-o și mai precaută. În Ungaria, aceeași prudență s-a ivit dintr-o experiență cu totul diferită. Două decenii de toleranță ambiguă estompaseră limita până la care se putea Întinde disidența cu aprobarea tacită a autorităților. La urma urmelor, Ungaria era o țară comunistă unde, În decembrie 1976, s-a deschis primul hotel Hilton din spatele Cortinei de Fier, unde În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
urmelor, Ungaria era o țară comunistă unde, În decembrie 1976, s-a deschis primul hotel Hilton din spatele Cortinei de Fier, unde În anii ’80 evanghelistul american Billy Graham organizase nu unul, ci trei turnee publice, și care, În decursul aceluiași deceniu, fusese vizitată (și implicit favorizată) de doi secretari de stat americani și de vicepreședintele George Bush. În 1988, Ungaria comunistă avea o imagine categoric „bună”. În parte din acest motiv, a trecut multă vreme până să apară o opoziție deschisă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mișcarea de reformă maghiară nu fusese nimic altceva decât o „contrarevoluție”. Kádár era exponentul viu al conspirației tăcerii care Îl Înconjurase pe Imre Nagy după răpire, procesul secret și execuția și Înmormântarea și mai secrete petrecute În urmă cu trei decenii 19. Înlăturarea lui Kádár a avut darul să sugereze că În viața publică maghiară se petrecuse o mutație fundamentală - impresie confirmată atunci când succesorii lui au permis apariția Fidesz (Alianța Tinerilor Democrați, un grup de tineri disidenți comuniști și necomuniști), ba
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
conducătorii partidului demisionaseră În masă, o jumătate de milion de oameni s-au adunat pe stadionul Letná din Praga, nu atât pentru a cere anumite reforme, cât pentru a-și face cunoscută prezența - unul altuia și fiecare sieși - după două decenii de tăcere sub teroare. În aceeași seară, lui Havel i s-a luat un interviu la televiziunea cehă. În ziua următoare, el s-a adresat unei mulțimi de 250.000 de oameni În Piața Wenceslas, Împărțind podiumul cu prim-ministrul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Înconjurător curat; 5. Un popor educat; 6. Prosperitate; 7. Întoarcerea În Europa. Amestecul de revendicări politice generice, idealuri culturale și ecologiste și invocarea „Europei” era tipic cehesc și datora mult diverselor luări de poziție ale Cartei 77 de-a lungul deceniului precedent. Însă tonul Programului reflecta cu acuratețe starea de spirit a mulțimii În zilele euforice din noiembrie: În același timp pragmatică, idealistă și teribil de ambițioasă. La Praga și În restul țării, atmosfera era mult mai optimistă decât În cazul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Informațiilor, iar Václav Klaus, un economist liberal până atunci necunoscut, urma să conducă ministerul de Finanțe. Noul guvern a depus jurământul pe 10 decembrie În fața președintelui Husák, care a demisionat neîntârziat. Reapariția lui Alexander Dubček pe scena politică după două decenii petrecute În obscuritate crease posibilitatea ca el să devină președinte În locul lui Husák - pe de o parte ca simbol al continuității cu speranțele frânte din 1968, pe de altă parte pentru a alina sentimentele rănite ale comuniștilor și poate chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe o poliție secretă tentaculară. Spre deosebire de dictatura brutală a lui Dej din anii ’50, regimul lui Ceaușescu s-a descurcat fără multă brutalitate fățișă. Dar rarele semne de protest public - precum grevele minerilor din Valea Jiului din august 1977 sau, un deceniu mai târziu, la Uzina de tractoare „Steagul Roșu” din Brașov - au fost reprimate violent și sigur. În plus, Ceaușescu putea conta nu numai pe o populație terorizată, ci și pe absența notabilă a reacției internaționale la acțiunile sale interne: la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu vechiul regim. Dar, din varii motive - printre care și evenimentele din Tiananmen, transmise pe posturile de televiziune chiar În ziua alegerilor poloneze -, protestatarii din 1989 au evitat deliberat violența. Revoluția poloneză nu a fost singura care se „autolimita”. După decenii de violență În care au avut monopolul armelor și gloanțelor, regimurile comuniste reușiseră să-și convingă cetățenii că este imprudent și impropriu să recurgi la forță. Cum poliția a spart capete În Praga și Berlin până În ultima clipă a vechiului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu interesele „ucrainene”, iar limba ucraineană era vorbită de tot mai mulți orășeni și folosită În presă, așa Încât complementul fragmentării sovietice a fost, cum era de așteptat, naționalismul local 11. În noiembrie 1988 a fost fondată la Kiev, după multe decenii, prima organizație politică ucraineană autonomă: RUKH („Mișcarea Populară pentru Perestroika”). Ea s-a bucurat de un sprijin considerabil, mai ales În orașele importante și din partea comuniștilor reformiști șaizeciști, dar, spre deosebire de mișcările pentru independență din zona baltică, ea nu a primit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al Cehoslovaciei și s-a reîncarnat ca președinte al unei țări În racursi: Cehia 23. Într-o primă fază a fost greu de spus dacă divorțul fusese o idee bună - nici Republica Cehă, nici Slovacia nu au Înflorit În primul deceniu postcomunist. „Terapia de șoc” a lui Klaus și național-comunismul lui Mečiar au dat amândouă greș, fiecare În felul său. Nici chiar atunci când steaua lui Klaus a pălit la Praga, iar slovacii au ajuns să regrete că au cochetat cu Vladimir
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exacerbat dificultățile locale: de exemplu, dacă ministrul german de Externe Hans-Dietrich Genscher nu ar fi recunoscut „prematur” În 1991 independența Sloveniei și Croației, bosniacii nu ar fi vrut și ei independența, Belgradul nu ar fi intervenit În forță și un deceniu de dezastre ar fi fost evitat. Indiferent ce credem despre aceste două interpretări ale istoriei balcanice, trebuie să remarcăm că, În ciuda incompatibilității lor aparente, ele au În comun o trăsătură importantă. Ambele minimalizează sau ignoră importanța iugoslavilor Înșiși, reduși la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Macedonia, Muntenegru și Bosnia) s-a aflat timp de secole sub stăpânirea turcilor otomani, de unde numărul mare de musulmani pe lângă sârbii majoritar ortodocși. Dar aceste diferențe istorice (deși autentice și accentuate de al doilea război mondial) s-au atenuat În deceniile următoare. Transformarea economică a pus În contact, În orașe ca Vukovar sau Mostar, populații rurale până atunci izolate, dar tot ea a accelerat integrarea, slăbind vechile granițe etnice și sociale. Deși mitul comunist al unității frățești impunea ca amintirile și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fără să aibă grija iugoslavilor neajutorați din sud. Autoritatea personală a lui Tito și Înăbușirea energică a criticilor substanțiale au Împiedicat popularizarea unor asemenea opinii. Dar, după moartea lui, situația s-a deteriorat rapid. În anii ’60 și la Începutul deceniului următor, când boomul occidental atrăgea În Vest forța de muncă iugoslavă și trimitea Înapoi sume substanțiale În valută, suprapopularea și șomajul din sud nu puneau probleme atât de mari. Dar la sfârșitul anilor ’70 economia iugoslavă a Început să se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cel mult neliniștea străinilor, În Iugoslavia riscul era mult mai mare. Pentru a-și consolida poziția În republica sârbă, Miloševiæ a Început să Încurajeze fățiș În 1988 mitinguri naționaliste În care erau arborate În public, pentru prima oară după patru decenii, simbolurile cetnicilor din timpul războiului: Însemn al unui trecut refulat de Tito și manevră menită să-i sperie pe croați. Naționalismul era pentru Miloševiæ o tactică pentru acapararea Serbiei - validată de scrutinul din mai 1989, În urma căruia a devenit președintele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
NATO și-a Încetat atacurile, iar Națiunile Unite au dispus ocuparea „temporară” a provinciei de către KFOR, o forță internațională de menținere a păcii coordonată de NATO. Ocupația provinciei Kosovo a marcat sfârșitul unui ciclu de războaie iugoslave lung de un deceniu - și Începutul sfârșitului pentru Miloševiæ. Ultimul și cel mai devastator eșec al proiectului naționalist sârb Îi subminase definitiv credibilitatea. La alegerile prezidențiale din septembrie 2000, el a fost Învins de candidatul opoziției, Vojislav Koštunica. Miloševiæ a avut cinismul să declare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tineri, Împinși la paroxistisme de ură și cruzime sub efectul propagandei și al conducerii unor baroni locali Împuterniciți În ultimă instanță de Belgrad. Ce a urmat nu era chiar atât de neobișnuit: se mai Întâmplase În Europa cu doar câteva decenii În urmă, când - pe tot continentul și sub pretextul războiului - oameni obișnuiți au comis delicte deloc obișnuite. Fără Îndoială, Bosnia Îndeosebi avea o istorie pe care propaganda sârbă o putea invoca - o istorie de suferințe trecute, Îngropată superficial sub aspectul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
posturilor de televiziune și radio străine și, Într-o măsură tot mai mare, internetului. Tinerii votanți din Est erau astfel mai cosmopoliți și chiar mai sofisticați, dar acest lucru provoca simultan o ruptură cu părinții și bunicii lor. La un deceniu de la declararea independenței, un sondaj făcut printre tinerii slovaci scotea la iveală prăpastia dintre generații. Tinerii erau complet rupți de trecutul de dinainte de 1989, despre care nu știau mai nimic. În schimb, se plângeau că În minunata lume nouă a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]