29,239 matches
-
să mă angajez și eu aici!” (râde - n.n.) M-a Întrebat cine sunt, ce fac, și i-am spus: „Domne, am fost ofițer, am fost Închis politic”. „Cum te cheamă, domne?” „Veleanu.” Și atuncea: „Ești rudă cu Veleanu din port?”. (râde - n.n.) „Da, domne! Mi-e văr.” „Că io sunt șeful serviciului plan În port.” Și ’ce: „Hai cu mine, domne. Lasă-i pe-ăștia, că nu sunt serioși.” Și m-a dus la un domn care fusese numit director cu
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
a fost Închis politic pentru nește bancuri”... Atunci el m-a chemat și m-a Întrebat: „Ia, să-mi spui ce-ai făcut!” „Tovarășu’ ministru’ n-am făcut nimic.” „Păi ai făcut pușcărie!” „Da!” „Pă’ ce-ai făcut?” Zâc: „Am râs când a spus unu’ un banc!”. „Numai atât?” Și m-a Întrebat dacă am făcut vreun memoriu să arăt c-am fost nevinovat. Și io am spus că n-am făcut și mi-a zis: „Până mâine să faci un
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
om de doi metri Înălțime, fost căpitan de Securitate. Vine la Întreprindere: „Nea Velene, hai, că te cheamă primu’ secretar!” Da’ io zâc: „Ce mama mă-sii am mai făcut, mă? Că n-am făcut nimic!”. Chiar așa am zâs... (râde - n.n.) M-a luat acolo, a adunat tot secretariatul județean, plus domnu’ Ceaușescu, și s-a ridicat primu’ secretar și, după ce am vorbit noi, au venit și m-au instalat șef la ILF... A doua zi am adunat toți salariații
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
sincer, când am intrat În sală și-am văzut completu’ de judecată format din cinci colonei, dintre care doi de Securitate, cu epoleți, am murit. Și toți se uitau la mine și mă-njurau că io am declanșat treaba asta (râde - n.n.). În fine. A Început procesu’ la opt dimineața și s-a terminat la șapte seara. Norocu’ nostru că primu’ a luat cuvântu’ procuroru’, un locotenent-colonel, care, am aflat pe urmă..., să numea Ciunganu. A vorbit circa două ore de
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ascundeam sub gard, că trecea știuca (Stuka - n.n.), avionul ăla care merge repedea... De atuncea știu de el. Și ne ascundeam sub gard ca să nu ne vadă... Mi-era frică... Eu m-am speriet și mi-a turnat mama cositor... (râde - n.n.) Eram copchil atuncea când a venit rușii... Și au dormit noaptea acolo, că se cazau, și țin minte că tăiau oi și avea cazan și mirosea a oaie fiartă... Mergea bucătăria... Ce vă mai amintiți despre anii instaurării comunismului
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
aranjat și eu, da’ m-am gândit că de acum trebe să mă căsătoresc... Eram băieți mai mulți În situația asta... Și m-am căsătorit, am stat vreo două luni la mama, până mi-a dat un șut să plec... (râde - n.n.) Mi-a dat un purcel, o vacă, două băniți di porumb și am venit aici... Dar dormeam pe jos În casă... De unde? Ce să faci! Eu n-aveam posibilitate... Ați avut de suferit de pe urma comuniștilor după eliberare? Am avut
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
a venit Înapoi, erau rași, și la popă curgea sânge. Și a venit Șomlea și-i spune lu’ Iovan: „Ia spune-i, mă, lu’ dracu să vie să mă ieie În furcă!”. Așa. Eram tineri, na, 23-24 de ani și râdeam, na, acolo... Ce să faci? Că așa era. Da’ nu râdeam de popă, că râdeam de-al nostru, consăteanu’ meu, că și lui i-a tăiat mustața, deși nu o avea... Și așa a mers până când a venit un ordin
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
a venit Șomlea și-i spune lu’ Iovan: „Ia spune-i, mă, lu’ dracu să vie să mă ieie În furcă!”. Așa. Eram tineri, na, 23-24 de ani și râdeam, na, acolo... Ce să faci? Că așa era. Da’ nu râdeam de popă, că râdeam de-al nostru, consăteanu’ meu, că și lui i-a tăiat mustața, deși nu o avea... Și așa a mers până când a venit un ordin... Era În iunie... La etaju’ 1, 2, 3 și 4 era
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
-i spune lu’ Iovan: „Ia spune-i, mă, lu’ dracu să vie să mă ieie În furcă!”. Așa. Eram tineri, na, 23-24 de ani și râdeam, na, acolo... Ce să faci? Că așa era. Da’ nu râdeam de popă, că râdeam de-al nostru, consăteanu’ meu, că și lui i-a tăiat mustața, deși nu o avea... Și așa a mers până când a venit un ordin... Era În iunie... La etaju’ 1, 2, 3 și 4 era plasă. Și te scotea
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
A perit cu moartea ei! M.I. Ellias Observați bine că, de la cea dintâi și până la ultima literă, totul este vag, absurd, rece, mistificat, fără creier și fără inimă, o adunătură de silabe sonore. Titlul Eu și ea ne face a râde din capul locului. Gablitz este un poet care n-a existat nicăieri și niciodată; inventând acest sunet nemțesc, eu avui în vedere predilecțiunea Convorbirilor literare pentru tot ce se aduce pre la Berlin. Subscrierea M.I. Ellias este un nume evreiesc
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
surdul, care cânta la berăria Ströbel, al doilea Angheluș din Ploiești care, în realitate, nu era Angheluș, ceva mai târziu Marin Buzatu, chitarist și cântăreț, un alt lăutar numit Muscalu, care avea în repertoriu un cântec pe care-l cânta râzând cu hohote etc. Pădureanu, nu surdul, a făcut senzație la expoziția din Paris și în Rusia.271 Alături de lăutari erau vioriști străini. Mai întâi Wiest, o figură foarte expresivă și foarte populară a epocii. Fără să fi fost un artist
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
număr de clienți se aruncă claie peste grămadă în două trăsuri și... mână la „Steaua albastră“. Iar Cilibi Moise rânjea. Peste douăzeci de minute, ceata se întoarce furioasă. Dar evreul era impasibil. Un potop de imprecațiuni izbucnește: — Măgarule! Ți-ai râs de noi! Și te-ai jurat și pe copii! Ghetele costă 12 lei; de ce ne-ai mințit?... Stați, domnilor, eu nu v-am mințit. E adevărat că perechea de ghete costă 12 lei, dar eu când v am spus că
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
înainte, victorii morale pe care le prețuim numai când ne uităm înapoi. Oare ce vor zice urmașii noștri de după o sută de ani despre epoca în care trăim? moravuri și farse Pe vremea aceea se întâlnea încă adevărata veselie. Oamenii râdeau cu toată inima. Se făceau farse cari făceau epocă. Se vorbea de ele ani înde lungați și tot se mai făcea haz. Trăiau pe vremea aceea doi domni Crețeanu: unul Ulysse și celălalt Nicu. Ulysse Crețeanu nu era numai un
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
și mahalagii; încalecă de-a ndărătelea pe o saca și se plimbă pe Podul Mogoșoaii escortat în triumf de toți ștrengarii zamparagii care-l aclamă strigând: «Ura! vivat musiu Berlicoco!» Se duce vestea pân’ la Vodă de isprăvile bandei; Vodă râde și dă poruncă lui Aga să prinză numaidecât pe musiu Berlicoco și să-l Mai înainte fusese ofițer de cavalerie și, ca fiu de boier, făcea parte din garda domnească. Domnitor era Știrbei, căruia Rosetti îi lua deseori parale, sub
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Ești șters din cartea lumii, tu, care din vechime Stai rezemat în somnu-ți de-o putredă mărime. Și vrei să ții în lanțuri popoarele creștine? Și vrei, Balcane gârbov, eu să mă-nchin la tine? Dar n-auzi cum te râde și Dunărea, și Marea? Deviza ți-e sclavia ș-a mea neatârnarea!“ Cum zic, doi vulturi ageri zburând din vârf de munte Se-nalță până-n ceruri și scot țipete crunte. E unul din Balcanuri și din Carpați e altul. Mult
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
pare ridicol, dar, exprimîndu-mă medical, unii au dezvoltat un „complex”, o „manie” a „sectorului”! De aci, animozitățile repetate, episodice sau persistente. După zile de încordare, veneau însă și zile de relaxare, cînd munca alterna cu veselia, încît aveam senzația că rîdem nefiresc de mult. Curenții discuțiilor se schimbau: reci în ședințe, mai ales cînd se desfășurau sub ochiul cuiva de la partid, calzi în afara acestora, ca de pildă la „întîlnirile cu cititorii”, prelungite în casa unui învățător sau profesor cu masă întinsă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
fost asta n-a precizat), de față fiind și bunică-mea, Melixina, în timp ce el „îndruga de-ale lui”, mătușa Marința l-ar fi întrebat: „Măi Vasile, aud mereu că tu mergi «în jos»; da, unde-i «în jos»?” Atunci a rîs de vorbele ei; i-a răspuns abia acum cîțiva ani, cînd a întîlnit-o mergînd spre Poieni să îngrijească de copiii lui Valeriu, care-i profesor acolo. „Iată, Marință, unde-i «în jos»: acolo unde te duce nevoia!” Domeniul în care
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
am dus acolo. A apărut Bălăiță. Puțin nădușit, s-a așezat pe scaun: „Ei, ce zici de asta?”, m-a întrebat. Au apărut și ceilalți. Constat cum, brusc, Mișu a trecut în amintire. B. spune cîteva din ultimele lui glume. Rîdem, apoi, speriați, batem în lemn. Da, ăsta era Mișu: un om cu simțul umorului! După-amiază, ne-am dus toată redacția la el, într-un turn de lîngă stadion, în care eu nu mai intrasem niciodată. Peste trupul său era așezat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
lucrătură» a lui Constantin Țoiu”. „Ce motive ar avea?”, l-am întrebat. N-a apucat să-mi răspundă. Ne-a salutat Ilie Boca. Discuția s a întrerupt. Ne-am despărțit și n-am mai reluat-o. *„Adie un vînt înmiresmat... / Rîzînd, glumind a și trecut viața”, cîntă Raju și Tanu, personajele din Prietenii mei, elefanții, film indian lung și cu de toate (o prăjitură cinematografică), la care m-am uitat ca să-mi țin promisiunea făcută copiilor. Dar nu despre film vreau
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
iar la fiecare stație, de coborît nu cobora nimeni, ci se mai urcau cîțiva, împingînd și strigînd: „Hai oleacă, înc oleacă!...” în fund, cineva ducea un purcel într-un sac. Înghesuit, purcelul a început să guițe. Cei din preajmă au rîs. La capătul drumului, spre surprinderea mea, nimeni nu mai era supărat! *La recenta ediție a „Zilelor” de la Onești (1-3 iunie 1978), prelegerea despre Călinescu a făcut-o lingvistul Boris Cazacu. Profesorul a amintit și cîteva din vorbele spuse în diverse
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a relevat suspiciunile lui Călinescu față de Tudor Vianu. Odată, la Academie, după ce l-a întîmpinat cordial, radios, pe autorul marii Istorii a literaturii române cu „Salut, colega! Mă bucur să te văd!”, esteticianul a primit următoarea replică: „Nu te bucuri, rîzi!...” Cam spre sfîrșitul prelegerii, în sala mare a Casei de Cultură și-a făcut apariția Nichita Stănescu. Aburit de băutură, a vociferat mereu pe seama conferențiarului. Apoi a vorbit și el, scurt. A zis: „Călinescu a fost un glonț cu aripi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
gura?” * Răspunsul lui Mihai la o anchetă a revistei „Dialog” (nr. 3/1979) despre anii de formare a tînărului scriitor a provocat replica lui D. Ignea, în ședința Asociației Scriitorilor din Iași. De ce? Pentru că M. nu se desparte de trecut rîzînd, ci acuzîndu-l. Ranchiuna sa e încă vie. Nu poate uita că a fost refuzat, cu anumite texte, de „Iașul literar”. Asta l-a obligat să iasă adesea în afara Dulcelui Tîrg. Și ori de cîte ori a reușit și-a creat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
genunchii îi tremură. E gata să plîngă. Face un efort să se stăpînească și să spună prima frază: „Domnu’ Călin, tatic-tu matale venea și mă rădea. Ne luam cu vorba despre una, despre alta, și despre moarte. El zicea rîzînd: «Cum am să plec eu înaintea matale, bade? Doar ești mai mare cu unsprezece ani decît mine!...» și iaca, sînt patru ani de cînd el s-o dus...” Gîfîie, se oprește un pic, apoi adaugă: „Nimeni nu și știe ceasul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
urcam pe ea ca pe o scară. Aplecat în față, vedeam drumul la deal și la vale, cît mergea în linie dreaptă, de la Motrici la Pîrțu, adică vreo sută și ceva de metri. Uneori banda cobora cîntînd, alteori trăncănind și rîzînd. În primul caz, atenția mea se concentra asupra trompetistului și taragotistului. Deoarece în anumite momente erau îndreptate către cer, trompeta și taragotul mi se păreau instrumente solare. La sunetul lor vibram, mă umpleam de elanuri. În schimb, aproape că nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
îl disprețuiește profund pe nașul său literar. Teodor Mazilu, Marin Sorescu, Angela Marinescu, șt. Bănulescu și alții, în genere scriitori de succes, au fost minimalizați de Profesor cam în același fel. Verva sa comică amuza, delecta, contraria, nedumerea. S-a rîs în hohote prelungite, zgomotos. Uneori însă (ca în cazul observațiilor de natură filologică), din pură inerție. În ceea ce mă privește, m am simțit ca într-o expoziție de caricaturi reușite, fără a mă lăsa cuprins total de veselie sau fără
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]