13,143 matches
-
folosite direct, singure, aplicate pe locul durerosă sau pe tot corpul, în exterior sau interior, însoțite uneori de incantații versificate sau nu, numite descântece. Descântecul, rostit de baba satului, pricepută în scosă răul, deochiul din om, se adresa spiritului răului, îndemnându-l să iasă, să se ducă, să lase în pace pe cel atinsă de deochi, de sperietură, de farmece, să plece pe lume blestemat, să nu se mai întoarcă etc. Descântatul seamănă cu activitatea șamanului de la populațiile din Asia Centrală, care
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
la doctorul Dărângă, acuzând o durere acută acolo unde se întâmpl desă să o aibă femeile. Dacă omul nostru, posesor al femeii cu pricina, ar fi tăcut politicosă din gură, n-ar fi fost nimic, însă, „drăcușorul” politică l-a îndemnat să-l atenționeze pe doctor: „Tov. doctor, eu sunt membru de partid, așa că te rog să-mi repari nevasta ...”, la care dr. Dărângă, nealiniat politică și diliu peste poate i-a zisă că: „Te bag..., dacă ești membru (al PMR
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
a partidului comunist, făcută prin sate de activiști și instructori de partid, unii nefiind convinși de ce spuneau și învățau (erau îndoctrinați, la centru!), urmărea să îndepărteze din conștiința țăranului român sentimentele religioase, atâtea câte le avea. Înainte de Cooperativizare, țăranii erau îndemnați să iasă la arat și în zilele de Paști. în legătură cu acest aspect, în satul Lunca s-a petrecut o scenă care a făcut vâlvă atunci; acum s-a uitat: La poarta lui Toader Vortolomei Pușcuță ajunge un activist în ziua
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și în zilele de Paști. în legătură cu acest aspect, în satul Lunca s-a petrecut o scenă care a făcut vâlvă atunci; acum s-a uitat: La poarta lui Toader Vortolomei Pușcuță ajunge un activist în ziua de Paști și-l îndeamnă pe gospodar că iasă la arat. Toader Pușcu nu i-a răspunsă nimic, nu l-a alungat cu vorbe grele, ci s-a întorsă spre casă și l-a strigat tare pe fecioru-său, Veniamin, spunându-i să aducă boii cu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
va dura, da, domnule, dar înfrângerea e sigură și garantată, de altfel, să fim rezonabili, cui i-ar trece prin minte că o acțiune ca aceasta ar reuși să se impună, oameni votând masiv în alb fără să-i fi îndemnat nimeni, doar de nebuni, deocamdată guvernul încă nu a ieșit din buimăceala sa și încearcă să-și regăsească suflul, totuși prima victorie o au deja, ne-au întors spatele și ne-au trimis la dracu’, căci, în opinia lor, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
pe care le va fi suferit a izbutit să le ascundă. Cu multă inteligență, a văzut că lumea se plictisește repede de relatările nenorocirilor ei și că preferă să evite spectacolul suferinței. Ori de câte ori ieșea - și compasiunea pentru nenorocirile sale îi îndemna prietenii și prietenele s-o invite cât mai des - avea o comportare desăvârșită. Era plină de curaj, fără să-l afișeze însă cu ostentație. Era vesela, dar fără agresivitate. Și părea mai dornică să asculte necazurile altora decât să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
la mare ananghie, sunt gata să-l ajut puțin. Am să-ți trimit o mică sumă de bani și i-ai putea-o da treptat, după nevoie. Foarte drăguț din partea dumitale, i-am răspuns. Dar știam că nu bunătatea o îndemnase să facă această ofertă. Nu este adevărat că suferința înnobilează caracterul oamenilor. Asta o face uneori fericirea, dar suferința îi face pe oameni, în cele mai multe cazuri, meschini și răzbunători. XVIII De fapt, l-am întâlnit pe Strickland la mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
blândețe și confort, întrucât în mintea majorității femeilor acestea trec drept dragoste. Este un sentiment adormit capabil să fie stârnit de orice obiect, așa cum vița sălbatică poate să crească pe orice copac. Iar înțelepciunea lumii îi recunoaște forța atunci când o îndeamnă pe o fată să se mărite cu bărbatul care o vrea, dându-i asigurări că dragostea va veni de la sine. Este o emoție care vine din satisfacția unei vieți sigure, mândria proprietății, plăcerea de a fi dorită, mulțumirea căminului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Îl credeam capabil să smulgă din rădăcină din adâncul inimii lui, chiar cu prețul unor chinuri cumplite care să-l lase zdrobit, stors de sânge și de vlagă, orice lucru care intervenea între el și acea poftă neînțeleasă ce-l îndemna mereu către un țel necunoscut chiar lui. Dacă am reușit cât de cât să redau impresia atât de complicată pe care mi-o făcuse Strikland, nu va părea nesăbuit să spun că-l simțeam deopotrivă prea mare și prea mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
știai deja că n-am nici pic de mândrie. — Ce vrei să spui? Îmi relată o poveste foarte ciudată. XXXIX Când l-am părăsit după ce am îngropat-o pe biata Blanche, a intrat cu inima grea în casă. Ceva îl îndemna să intre în atelier, un fel de dorință obscură de a se autotortura, și totuși era speriat de durerea pe care o prevedea. S-a târât cu greu în sus pe scări. Parcă picioarele nu voiau să-l ducă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-l agite prin aer. Ridică brațul ca și cum ar fi vrut să lovească, dar apoi, desfăcând mâna, îl lăsă să cadă cu zgomot pe jos. Mă privi cu un zâmbet tremurător. Nu scoase o vorbă. — Ei, dă-i înainte, l-am îndemnat. — Nu știu ce mi s-a întâmplat. Tocmai voiam să fac o gaură mare în pânză, îmi pregătisem brațul pentru lovitură, când deodată parcă l-am văzut. — Ce anume ai văzut? — Tabloul. Era o operă de artă, nu mă puteam atinge de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
departe de singurele meleaguri pe care le-au cunoscut vreodată. Poate că tocmai acest sentiment al înstrăinării îi trimite pe oameni hăt departe în căutarea unui lucru durabil de care să se poată atașa. Poate că vreun atavism înrădăcinat îl îndeamnă pe călător să se întoarcă spre țări pe care strămoșii lui le-au părăsit în vremuri pierdute în negura istoriei. Uneori un om dă peste un loc de care se simte în mod misterios legat. Iată căminul pe care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ancorei, atârna o scară de frânghie. Dante Își Înfășură gura și nasul cu vălul beretei, iar apoi se ridică pe rămășițele vârfului retezat, iar de acolo Începu să urce anevoie de-a lungul bordului. La jumătatea urcușului se uită Îndărăt, Îndemnându-l pe bargello, care continua să se zgâiască la statuetă cu o expresie năucită. Îl așteptă să Își Înceapă urcușul și, cu un ultim efort, sări pe castel prora. Șeful gărzilor ajunse și el pe punte, gâfâind. Se apropie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de sete sub soarele arzător, fără ca asasinul să fi catadicsit să le desfacă butucii. Încercaseră până În ultima clipă să se elibereze, și probabil că strigătele lor disperate umpluseră mlaștina vreme de câteva zile. Dar limba lor de neînțeles, În loc să Îi Îndemne pe oameni să dea fuga, Îi Înspăimântase pe puținii locuitori, terorizați de groaza de năluci. Dante parcă Încă mai auzea urletul care se ridica de pe bănci. I se adresă lui bargello: - Dă poruncă oamenilor dumitale să adune cu grijă toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În sala de jos. Dacă mă urmezi... Dante se porni În urma lui, urmat Îndeaproape de bargello. În dușumeaua de scânduri de la primul etaj se deschidea un chepeng larg, probabil gura de Încărcare de la vechea fânărie. Hangiul Îl ridică și Îl Îndemnă să se apropie de deschidere. Dedesubt, un grup de bărbați ședea În jurul unei mese din lemn de stejar, bând din niște ulcele de lut. Erau adânciți Într-o convorbire pașnică, departe de obișnuita efervescență a tonurilor de cârciumă. Păreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nu știu dacă Îmi poartă recunoștință pentru asta. Bătrânul Îi Întinse sclavului angrenajul, arătându-i Înscrisul. Acesta fixă pentru o clipă punctul arătat, iar apoi Își feri brusc privirea. Expresia lui, Înainte vreme impasibilă, apărea acum tulburată. - Ei bine? Îl Îndemnă Dante, deranjat de acea șovăială. Tânărul continua să nu răspundă, cu privirea din ce În ce mai supărată. - E o blasfemie. O insultă adusă lui Alah cel puternic și milostiv, murmură el În cele din urmă. De ce vreți să reînnoiesc această jignire, traducând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi găsit cuvinte ca să exprime ce avea În minte. - Nu, nu-l cunoșteam. Decât În scurtul răstimp cât am fost găzduiți Împreună la han. Totuși, am avut impresia că el mă cunoștea pe mine. Ba chiar că... - Ce anume? Îl Îndemnă poetul. - Că Înadins trăsese la hanul acela. Ca să mă aștepte. De parcă ar fi știut că acolo voi ajunge, murmură celălalt. - Fii mai lămurit. - Era ceva În purtarea lui... tonul confidențial cu care mi se adresase Încă din seara când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
schingiuit al lui Bigarelli nu Încetase să-l urmărească. Și, În același timp, opera lui splendidă și Îngrozitoare, dacă era adevărat ceea ce i se povestise. Și apoi fața de ceară a statuii și curiosul său simulacru de viață. Rațiunea Îl Îndemna să caute vinovatul Între oaspeții de la han, evitând ambiguul tărâm al umbrelor care se manifestase la Abație. Totuși, instinctul Îi spunea că și miracolul era o verigă din acel lanț al morții. - Spune-le celorlalți priori să se lipsească de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Încăpățânare să privească spre el, adresându-i-se Lagia. - Iat-o pe Martina cea mută. Deținătoarea bordelului Își ridică bărbia către prior, În așteptare. - Spune-i să o Întrebe pe femeie cine este și de ce a venit la Florența, o Îndemna cât mai limpede el. Femeia Îi repetă Întrebarea fetei palide, stând În fața ei și scandând cuvintele cu acuratețe. Tânăra era pesemne În stare să deducă ceva din mișcarea buzelor, pentru că făcu un semn de Încuviințare. Apoi Îi strânse mâna femeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Împăratului. Însă numai trecând de poarta Împărăției se va putea ajunge la ea. Gândește-te, messer Alighieri. Găsește răspunsul la Întrebarea mea. Cât despre fratele Elia... - A fost cu adevărat acel mare spirit despre care se spune? Un magician? Îl Îndemnă poetul. Arrigo Îl fixă Îndelung fără să Îi răspundă. Apoi se uită În altă parte. - Elia a fost Într-adevăr mare. Dar nu În științele obscure, ci În acelea luminoase ale cunoașterii. Urcă În chilia mea: e ceva ce vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să repetați schema cruciadei a patra, când oameni, lănci și cai au fost adunați pentru Țara Sfântă și asmuțiți În schimb Împotriva Imperiului de Răsărit, pentru a-l jefui. Același proiect era În mințile voastre: să strângeți credincioși, să Îi Îndemnați la luptă, să le Înfierbântați capetele cu visul mântuirii și al prăzii. Să cuceriți mințile simple cu lucirea miracolului. Și, Între timp, să infiltrați ghibelini de Încredere În toate posturile cheie. Iar apoi, În drum spre Țara Sfântă, iată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai ales cele care sunt cu adevărat dezgustătoare, și care se infectează încetul cu-ncetul, în serile de monotonie și ranchiună. Din amor propriu sau din prostie, o țară întreagă era gata să se repeadă la gâtul alteia. Tații își îndemnau fiii. Fiii își îndemnau tații. Numai femeile, mame, soții sau surori, mai priveau toate astea cu inimile îndoite de prevestirea unei nenorociri și de o luciditate care le făcea să vadă dincolo de aceste după-amieze cu răcnete pline de voioșie, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
sunt cu adevărat dezgustătoare, și care se infectează încetul cu-ncetul, în serile de monotonie și ranchiună. Din amor propriu sau din prostie, o țară întreagă era gata să se repeadă la gâtul alteia. Tații își îndemnau fiii. Fiii își îndemnau tații. Numai femeile, mame, soții sau surori, mai priveau toate astea cu inimile îndoite de prevestirea unei nenorociri și de o luciditate care le făcea să vadă dincolo de aceste după-amieze cu răcnete pline de voioșie, cu tunuri și cântece patriotice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
toate femeile. Mental: Superioritate totală, indubitabilă. Iar acum va trebui să facem o mărturisire. Amory avea o conștiință destul de puritană. Nu că se lăsa dominat de ea - mai târziu În viață avea s-o anihileze -, dar la cincisprezece ani Îl Îndemna să se considere mult mai nereușit decât alți băieți... lipsit de scrupule... animat de dorința de a-și influența semenii În toate privințele, chiar și În rău... cu o anumită răceală, o lipsă de afect ce putea degenera În cruzime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
propoziție o Încântase pe Isabelle. Le punea pe amândouă pe picior de egalitate, deși era și ea capabilă să-și regizeze propriile povești romantice, cu sau fără pregătire publicitară. Dar, după tremurul anticipativ, trăise o senzație de scufundare care o Îndemnase să Întrebe: Cum adică a auzit multe despre mine? Ce fel de lucruri a auzit? Sally zâmbise. Față de verișoara sa mai provincială simțea nevoia să fie călăuză. Știe că ești... că ești considerată frumoasă și așa mai departe . Făcuse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]