12,626 matches
-
care doresc să o vadă pe copilă suferind. Nuharoo vine neanunțată la miezul nopții. Eunucii ei bat la poarta mea atât de tare, încât aproape că o dărâmă. Nuharoo se repede la mine în clipa în care îi ies în întâmpinare pentru a o saluta. Pare bolnavă și suspină în timp ce vorbește: Mă urmărește! — Cine te urmărește? o întreb. — Doamna Yun! — Trezește-te, Nuharoo! Trebuie să fi avut un coșmar. Stătea lângă patul meu, îmbrăcată într-o rochie verzuie transparentă, suspină Nuharoo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
parcurs, să nu izbucnească de mai multe ori în hohote de râs sau de plâns. Fiindcă el nu va considera niciodată o carte bună drept o carte ratată, care l-a încîntat de la început până la sfârșit ieșindu-i perfect în întîmpinare și dîndu-i toate satisfacțiile: certitudinea că a citit o carte mare, mândria că a înțeles totul, orgoliul că soluțiile autorului răspund pe deplin celor ale lui în cazul 1 dat. Închide voios cartea și vorbește despre ea în societate cel
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
frazele acestea n-au fost rostite niciodată. * Ușa se deschise larg. Cu chipuri buhăite, trei personaje îi pășiră pragul. În înaintarea lor elefantină, indivizii ne priveau sever ca și cum ne-ar fi zis: „Aha, v-am prins!” Directoarea le sări în întîmpinare și pentru întîia oară am zărit în splendizii săi ochi, pierduți într-un fumuriu mîlos, un zîmbet. În preajmă se gudura și Costică, dezvelindu-și coroana de aur din care lipsea un dinte. În graba cu care țîșniseră în picioare
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
grabă ca lectica să-i fie coborâtă la pământ și, ridicându-se în picioare, îi vorbi zâmbitor: — Generale Goto, sunt Kuroda Kanbei și mă aflu aici ca trimis al Seniorului Hideyoshi. Mă simt îndatorat că toată lumea mi-a ieșit în întâmpinare. Kanbei era complet lipsit de afectare. În calitate de emisar al inamicului, făcuse o impresie foarte favorabilă. Asta pentru că li se adresase din inimă, lăsând la o parte orice gând de victorie sau de înfrângere și se comportase conform tradiției și înțelegerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întoarse spre o clădire cu aspect străin, din mijlocul unui pâlc de copaci. De la o fereastră se auzea sunet de vioară. Seniorul descălecă pe neașteptate și intră, urmat de câțiva dintre însoțitori. Doi sau trei iezuiți îi ieșiră grabnic în întâmpinare, însă Nobunaga înainta deja prin casă cu pași mari. — Domnia Voastră! exclamară preoții, surprinși. Aceea era școala care fusese construită lângă Biserica Înălțării. Nobunaga fusese unul dintre binefăcătorii școlii, dar toate materialele de construcție, de la cherestea și până la mobilier, erau contribuții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-ul oferit în acea zi. Dar Mitsuhide mergea pe jos, părând abătut. Un vasal îi ducea de căpăstru calul, care mergea fără chef, în timp ce ajutoarele veneau în tăcere pe urma lor, cu aceeași stare de spirit. — V-am ieșit în întâmpinare. Pesemne sunteți obosit. Când Toshimitsu se înclină în fața lui, Mitsuhide păru luat prin susprindere. — Toshimitsu? Nu te-am văzut. Ai avut bunătatea de a fi îngrijorat de întârzierea mea. Iartă-mă. Azi am băut cam mult, așa că intenționat am venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sakamoto. În dreapta se afla țărmul lacului, în stânga, Muntele Hiei. Vântul, care sufla în jos de pe munte, zburlea pelerinele de paie ale oamenilor, făcându-i să arate ca niște arici țepoși. — Ia priviți acolo, stăpâne. Seniorul Mitsuharu v-a ieșit în întâmpinare, îi spuse Masataka lui Mitsuhide. Castelul de pe malul lacului - Sakamoto - se afla drept în față. Mitsuhide dădu ușor din cap, ca și cum ar fi observat deja. Deși Sakamoto se afla destul de aproape de Azuchi pentru a se putea întoarce în loc să vadă până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
piele scăderea bruscă a temperaturii; în vârful muntelui era simțitor mai frig decât fusese la poale. — Domnul Shoha vă trimite scuzele sale, îi spuse Gyoyu lui Mitsuhide când ajunseră în camera de oaspeți a templului. V-ar fi ieșit în întâmpinare, dar, din moment ce s-a gândit că, probabil, vă veți ruga mai întâi la templele și capelele de pe drum, a spus că vă salută după ce vă aduceți prinosul. Mitsuhide dădu din cap, tăcut. Apoi, după ce bău o ceașcă de apă, ceru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Kyoto. Cu siguranță, asigurarea acestor două castele-cheie, care se aflau aproape în mijlocul teritoriului inamic, avea să-i confere lui Hideyoshi enorme avanjate strategice și logistice. Astfel, ajungând la tabăra sa, fuseseră convinși că Hideyoshi însuși avea să le iasă în întâmpinare. Tot ce le rămânea de făcut celor doi generali era să aștepte. În acel timp, văzură sosind diverși luptători răzleți. Încontinuu veneau și plecau mesageri, în toate direcțiile. Printre ei era și un samurai pe care Nakagaba Sebei îl recunoscu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și trei mii de oameni. — Unde-i Seniorul Nobutaka? răcni Hideyoshi, descălecând, în mijlocul soldaților transpirați, care-l priveau trecând; când văzu că nimeni nu-l recunoșteau, anunță: eu sunt, Hideyoshi! Soldații făcură ochii mari de uimire. Hideyoshi nu așteptă o întâmpinare oficială. Îmbulzindu-se prin mulțimea de oameni, se îndreptă spre copacul sub care Nobutaka își înălțase stindardul. Înconjurat de statul său major, Nobutaka stătea așezat pe taburetul de campanie, ținându-și mâna streașină la ochi pentru a și-i feri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hideyoshi se opri sub oblon, scuturându-și mantia de praf. Capul, pe care și-l răsese la Amagasaki, încă îi mai era înfășurat în glugă. Nene veni din spatele soțului îi și-i vorbi încet: — Mama ta ți-a ieșit în întâmpinare. Hideyoshi se duse repede spre mama lui și i se prosternă la picioare. — Ți-am făcut atâtea necazuri, Mamă. Te rog, iartă-mă, fură singurele lui cuvinte. Bătrâna se retrase câțiva pași, în genunchi, apoi își repetă salutul, prosternându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
acel timp? Trecuse prin zonă în aceeași zi la amiază și, cât timp soarele încă mai era sus pe cer, își retrăsese armata în Fuchu, castelul fiului său. — Slavă zeilor că ești nevătămat, spuse soția lui, când îi ieși în întâmpinare. — Ai grijă de răniți. De mine te poți ocupa mai târziu. Inuchiyo nici măcar nu-și scoase sandalele și nu-și descheie armura; doar stătea în fața castelului. Pajii săi erau și ei prezenți, aliniați în spatele lui, așteptând, cu solemnitate. În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la poarta castelului! — Cum! Katsuie, aici? murmură Inuchiyo, cu uimire. Era o evoluție neașteptată, iar Inuchiyo nu părea pregătit să-l primească pe acel om - devenit acum fugar. Un moment, căzu pe gânduri, dar apoi spuse: — Să-i ieșim în întâmpinare. Inuchiyo își urmă fiul afară din fort. Coborând ultimul șir de trepte, porni spre coridorul de legătură, care era întunecat. Unul dintre vasalii săi, Murai Nagayori, îl urmă. — Stăpâne, șopti Murai. Inuchiyo îl privi întrebător. Vasalul îi șopti la ureche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încă mai era pe cal. Ținea într-o mână coada unei lănci rupte, dar nu părea a fi rănit, și avea fața - ba chiar întreaga făptură - pătrunsă de deznădejde. Căpăstrul calului său era ținut de Toshinaga, care-i alergase în întâmpinare. Cei opt oameni care-l însoțeau rămăseseră dincolo de poartă. Prin urmare, Katsuie era singur. — Îți sunt nespus de îndatorat. Cu aceste curtenitoare cuvinte adresate lui Toshinaga, Katsuie descălecă. Îl privi pe Inuchiyo drept în față și-i vorbi cu glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu prea sunt șanse pentru un atac în noaptea asta. Hideyoshi dormi mulțumit toată noaptea - de fapt, mai degrabă jumătate de noapte - la Imajo, iar, a doua zi, părăsi tabăra în zori și porni spre Wakimoto. Kyutaro îi ieși în întâmpinare. Înălță stindardul de comandant, indicând prezența comandantului suprem. — Ce s-a întâmplat aseară la Castelul Fuchu? se interesă Hideyoshi. — Multă agitație. — Fortifică zidurile? Poate că cei din Maeda vor să lupte. Răspunzându-și singur la întrebare, privi spre Fuchu. Deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Shinroku? — Da. Sigur că vine și ea. Sporovăind astfel, se apropiară, în sfârșit, de pâlcul de brazi unde Hideyoshi își instalase tabăra. Hideyoshi ieși din cort și se opri sub un brad, privindu-le cum se apropiau. Le veni în întâmpinare. — Toate au același aer al familiei din care provin, spuse el, când le văzu de aproape. Oare chipul lui Nobunaga sau fața lui Oichi îi răsărea în piept? Oricare ar fi fost, Hideyoshi era complet fermecat și nu putu decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
instală tabăra la Hirakata și, în zorii dimineții următoare, cei treizeci de mii de oameni își continuară drumul spre răsărit, urmând o cale șerpuitoare, de-a lungul Râului Yodo. Când ajunseră în Fushimi, cam patru sute de oameni le ieșiră în întâmpinare la trecerea râului. — Ale cui sunt aceste drapele? întrebă Hideyoshi. Generalii își îngustară ochii, bănuitori. Nimeni nu putea identifica uriașele steaguri cu ideograme chinezești negre pe fond roșu. Mai erau și cinci flamuri aurii și un stindard de comandant cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se răspândească precum o ceață. În timp ce norii albicioși se răsfirau într-o pâclă subțire, plutind spre mlaștină, războinicii echipați în roșu ai lui Ii porniră rapid spre depresiune. Un grup de luptători cu armuri negre și pedestrași le ieșiră în întâmpinare. Distanța dintre cele două oștiri fu străbătută repede și corpurile de lăncieri se angajară în lupta corp la corp. Adevăratele acte de eroism ale unui războinic în bătălie se văd, de obicei, în ciocnirile cu lancea. Mai mult decât atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Tomonobu și Tsuda Nobukatsu reveniseră dintr-o misiune și îi așteptau, cu nerăbdare, întoarcerea. Lăsându-și calul la poartă, Hideyoshi se apropie, cu un pas neobișnuit de grăbit, pentru el. Îi conduse personal pe cei doi care-i ieșiseră în întâmpinare, până într-o colibă din mijlocul unui crâng păzit cu strășnicie. — Care a fost răspunsul Seniorului Nuobo? întrebă Hideyoshi. Glasul îi era scăzut, dar în ochi i se citea o extraordinară lumină de speranță. Primul vorbi Tsuda: — Seniorul Nobuo spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
informații ai vrea să știi despre ea? mai adăugă, hotărându-se să i le ofere doar pe acelea seci, fără valoare, care nu l-ar fi condus pe Angir prea aproape de activitatea lor în zonă. Din fericire acesta veni în întâmpinarea gândurilor lui. - Nimic extraordinar. Ceea ce vroiam să aflu sunt doar câteva informații generale, de genul celor care le-ai găsi într-un ghid planetar obișnuit, dacă există așa ceva despre Pământ. - Hmm... Nu știu cât va conta pentru tine și nu vreau nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
ai început și deja te gândești dacă nu cumva ne vom întâlni și a doua oară. Unul dintre panourile aflate în fața celor doi glisă cu un șuierat ușor care îi atrase atenția preaonorabilului. Acesta se îndreptă către el ieșind în întâmpinarea umbrei care se întrezărea pe coridorul deschis. - Căpitane Birmaq, fii binevenit. Tocmai mă gândeam la tine, își drese el ușor glasul. Cum te mai simți? întrebă el mai mult din politețe, încruntându-se însă când văzu urmele de noroi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
bune... Când am plecat din nou spre iaz, pe băncuța de la portiță mă așteptau cinci nuci. “Aha! Astea sunt pentru frumoasele din poiană”. Abia am intrat în luminiș și năzdrăvanele, auzind zornăitul nucilor din buzunarul meu, au pornit val-vârtej în întâmpinarea mea... A fost o după amiază în care am citit cu spor. Când și ultima rază de soare s-a ascuns dincolo de creasta dealului, am pornit spre chilie, cu răcoarea serii pe umeri... Lumina slobozită printre frunzele liliacului de sub fereastra
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
decât o nălucire?” Neliniștit, mi-am rotit privirea în jur... Acum chiar m-am bănuit posedat de vedenii... O fată cu străluciri ale trupului gol în bătaia lunii alerga spre poiană cu mâinile larg desfăcute, ca și cum ar fi mers în întâmpinarea iubitului mult dorit! “Acum trebuie să alerg după ea, să văd unde se duce”. Am pornit în urma ei prin partea umbrită a poenii... Când a ajuns la malul iazului, s-a oprit și, cu ființa fremătândă, căuta ceva... A dibuit
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
pașilor târșiți. Mă rugam în gând să apară veverițele cât mai repede, pentru a mă scoate din încurcătură. Cele câteva minute trecute până să le zăresc cozile fluturând prin iarba coaptă mi s-au părut veacuri. Am alergat repede în întâmpinarea lor, prelungind cât am putut jocul cu ele. După acest interludiu, am revenit lângă bătrân, căruia ochii îi mijeau cu mai mare căldură ca altădată. Păreau ai unui tată care și-a revăzut fiul după ani și ani petrecuți în
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
Sucevei Veniamin Kostachi,... pe loculu vechei biserici ce au fostu clădită de fericitulu întru pomenire Ștefan voevodu celu Mare închinată Nașterei Sântului Ioan Botezătorulu și în urmă reînoită de Anastasia Doamna soția lui Duca Voevodu, cari i-au pus hramulu Întâmpinarea Domnului, destinând-o totu atunci să fie Catedrală Mitropolitană. Continuatu-s-au lucrarea acesteia începută din nou anulu 1833 pănă la anulu 1839, când s-a aședatu și acoperemântulu ei, dar din causa căderei bolțiloru din năuntru și a retragerei
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]