4,649 matches
-
aparatul să funcționeze. În spatele lui, cineva scosese un geamăt înăbușit. Grosvenor se întoarse, perplex. Morton, care privea peste umărul lui, exclamă: - E monstrul! În sala mașinilor! Iar nava a pornit cu noi în spațiu! În timp ce Morton vorbea, ecranul videocomunicatorului se întuneca. Nava își mărea continuu viteza. Grosvenor străbătu șontâc-șontâc salonul cel mare și ajunse într-un alt coridor. Își amintise că văzuse cândva acolo o magazie de costume spațiale. Dar căpitanul Leeth i-o luă înainte și, scoțând din magazie un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
doar încerca să ghicim. Poate că s-au exterminat singuri, într-un război atomic, cu o mie și opt sute de ani în urmă. Orașul aproape ras, ca și apariția brusca în atmosferă a unor pulberi vulcanice în cantități capabile să întunece soarele timp de mii de ani sunt indicii grăitoare. Omul era la un pas de a face cam același lucru pe Pământ, așa încât nu se cuvine să judecăm prea aspru această seminție dispărută. Dar unde ne duc toate aceste raționamente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
dar se trase repede înapoi. Un blaster își trimitea jeturile incendiare de-a lungul coridorului. Pereții metalici ardeau, cu un zgomot șuierător. Grosvenor putu zări cadavrele a trei oameni. Deodată, auzi o explozie puternică și flăcările conteniră. Un fum albastru întuneca aerul și o căldură înăbușitoare se răspândi pe coridor. Dar și fumul și căldura dispărură în câteva secunde. Era limpede că sistemul de ventilație, măcar el continua să funcționeze. Grosvenor privi cu luare-aminte: coridorul părea pustiu. Deodată, însă, îl zări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
pustiitoare ce se abătu asupră-i din senin. Cu o clipă înainte, savurase gândul că-și va ascunde guulii în cala metalică a navei, iar acum era prins în furtuna năprasnică din centrul unui câmp de forță! Mintea i se întunecase. Electronii descătușați înlăuntrul lui încercau să se integreze nucleelor atomice întâlnite în cale, dar ele îl respingeau violent, zbătându-se să-și păstreze echilibrul. În aceste lungi și fatidice clipe, organismul lui flexibil, admirabil echilibrat, aproape că se prăbuși. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Peppin Mirto ușa era întredeschisă, ca să se mai aerisească. Adevărul e că domnul Crețu, care, vrând-nevrând, era acum colegul lui de birou, adusese cu el un ușor damf de transpirație. Peppin se uită la Dan, care se crispase și se întunecase la față, așa că se grăbi să-l lămurească, cu multă amabilitate în glas. — George Lahovary a fost, sunt sigur, un om de caracter. Să vezi, anul ăsta, în ianuarie, chiar înainte de ziua Unirii, Indépendance i-a publicat o scrisoare compusă
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ani. Nu știu ce se ntâmplă, parcă a luat-o toată lumea razna, nimic nu mai merge lin, totul e șchiop. Mă tem că secolul al douăzecilea o să fie tare greu și mă gândesc la copiii mei, dacă o să-i am vreodată. Se întunecă la față și Costache putu să vadă că nu joacă teatru. Deși n-ar fi putut spune exact la ce se gândea acum avocatul. — Dar portmoneul? Ce v-a spus despre el? Cum l-ați pierdut? — Nu știu, nu pot
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
nu ai explodat în trecut și că ai rezolvat problema altfel. Ei, și acum cineva să deschidă repede ușa! Se trezi împins înainte de o forță irezistibilă. Apoi auzi un cuvânt: - Așteptați! Vorbise fata. Ochii îi scânteiau ca niște pietre prețioase, întunecate la culoare; între degete ținea pistolul minuscul, lucios ca o oglindă, pe care lâ început îl îndreptase împotriva lui McAllister. Oamenii care-l împingeau pe acesta afară se opriră de parcă ar fi fost paralizați. Aproape că nu-și dădea seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
se gândi: " Probabil mi-a smuls cineva pistolul din mână. Asta înseamnă că e cineva în spatele meu. Deci glasul nu era ceva mecanic". Încercă să se întoarcă, dar nu putu s-o facă. Se strădui, forțându-și mușchii. Camera se întuneca într-un chip ciudat. Abia dacă-l mai vedea pe bătrân. Dacă ar fi putut, ar fi țipat, pur și simplu, pentru că magazinul de armament dispăruse. Se afla deasupra unui oraș imens. Parcă și respirația i se blocase. Îi reveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
și că nu mai izbutește să se înfrâneze. Se întoarse către Cayle: - Cayle Clark, zise ea, cu glas tunător, cât ți s-a cerut să plătești pentru un rang în armată? Cayle șovăi. Ochiul lui Medlon era ceva îngrozitor, se întunecase de tot. Capul lui văzut din profil era răsucit într-un chip de-a dreptul nefiresc. Și mesajul pe care-l transmitea ochiul acela anormal nu avea nevoie de cuvinte pentru a fi înțeles. Colonelul regreta tot ce-i spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
chipul lui Lucy, clătinând nedumerită din cap: - Nu știu ce s-a întâmplat. Lucrurile păreau să meargă bine. M-a recunoscut fără să se trădeze și se pare că tocmai urma să fim conduși într-o cameră intimă, când totul s-a întunecat. M-am trezit abia aici, în apartamentul meu. - O clipă numai, zise Hedrock. Întrerupse legătura și chemă nava de protecție. Comandantul clătină din cap: - Tocmai voiam să vă sun. A fost o razie a poliției, probabil cu un răgaz foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
obișnuită. - Aha, înțeleg, spuse Hedrock. Își acoperi ochii și gemu în sinea lui. Problema lui Cayle Clark se complica iarăși și nu era nimic de făcut decât să-și ia mâna de pe el. - Bine, căpitane, zise el cu un aer întunecai. Succes la treabă! Închise aparatul, o chemă din nou pe Lucy și-i împărtăși veștile. - Îmi pare rău, dar asta înseamnă eliminarea lui din scenă. Nu îndrăznim să ne amestecăm. - Și eu ce să fac? întrebă ea. - Așteaptă! Atâta doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
tot mai insista să fie ținută la curent cu mișcările clădirii, deși nu ar fi putut spune de ce anume. "Sunt ca un copil", își mărturisi ea, autocritic, "nu vreau să las nimic să-mi scape de sub control". Gândul acesta o întuneca și o întrista. Făcu vreo câteva observații aspre cu privire la eficacitatea savanților militari de sub comanda generalului, și puse apoi întrebarea vitală. Generalul clătină din cap: - Doamnă, în momentul de față nici nu se pune problema unui atac. Avem o mașină energetică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
și când întrebă: „Unde suntem?“ el doar își apăsă degetul peste buze, iar după un timp îi șopti: „Tu rămâi aici, mă întorc“. Nu mai știe cât așteptase. Cerul se învinețise și, pentru că era vară, stelele apăruseră înainte să se întunece. Parcă se scufundase într-un cristal, așa se simțea așezat pe pavelele albastru cu alb ale serei aceleia în care dervișii se grupaseră ca un stol de cocori, în unghi, apoi rotunjiseră cercul lor ritual, ca un soare lăsat pe
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Mă încred în buna voastră cuviință și în mila pe care o aveți și pe care o veți dovedi, eu sunt sigură, pentru soarta Shahlei Jahed. Dacă pentru ea ați venit, discuția noastră încetează înainte de a începe. Fața i se întunecase și mâinile puse pe brațele fotoliului în care stătea începuseră să îi tremure. Târfa asta trebuia spânzurată încă de acum șase ani! Nu știați? Sunt aici doi copilași gemeni, care au crescut fără mamă. Știu și înțeleg asta, pentru că și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
liber. Când trăiești astfel de stări vezi cine le întreține. Care este dialogul interior pe care tu ți-l tot repeți? Observă-te! Când te lași cuprinsă de tristețe, indiferent de motiv, vei observa cum totul în jurul tău parcă se întunecă și apar evenimente care-ți întăresc această stare. Asculți melodii deprimante, privești filme de dramă, întreții conversații cu cei din jur pe teme sumbre. Dacă tu mereu îți reafirmi că ești trist, că ești nedreptățit, dacă povestești fiecărei persoane întâlnite
Trăieşte viaţa pe care o iubeşti! by Alexandra Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91668_a_93006]
-
sub coajă, Ce suspină pintre ramuri cu a glasului lor vrajă, Crengile sunt ca vioare pintre care vântul trece, (335) Frunze sun ca clopoțeii, trezind ceasul doisprezece Și pin albul întuneric al pădurei de argint, Vezi isvoare sdrumicate peste prund întunecînd Și sărind în bulgări fluizi pe pietrișul din răstoace În cuibar rotit de ape peste cari luna zace. (340) El aude - un cântec dulce, plin de lacrimi și de noduri, Doină de simțire ruptă ca jelania-n prohoduri, Împlând codrul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
rosmarin În brațe la Costantin; Și ei te strângeau în brațe Te sărutau cu dulceață; Te țineau pe genuchele Te hrăneau cu alunele. - Jură, mamă, pentru mine Să nu rămân de rușine. Mă-sa-ncepe a jura, Soarele-a se-ntuneca, Luna-n sânge a se schimba Și pămîntu a tremura. - Vezi, copilă, fapta ta Prăpădi pe maică-ta. {EminescuOpVI 270} {EminescuOpVI 271} {EminescuOpVI 272} {EminescuOpVI 273} BASMUL LUI ARGHIR Frunză verde fag, Dorule sărac, Lăutar pribeag, Vin, de-mi zi
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
în somn. 267Adevărul, ca ochiul, cum îl legi, nu-l mai vezi. 268Adevărul ca luminarea, până nu sufli în ea nu-și pierde lumina sa, așa și adevărul, până nu-i sufli minciuni, el nu se stinge. 269Minciuna ca norul întunecă adevărul, iar buna înțelegere, ca soarele îl discopere. 270Cel ce-și ascunde adevărul său, ca cel ce-și îngroapă aurul și argintul său. 271Ca cărămizile pe zid, una peste alta se așază. 272Ca cânele ce așteaptă cu picerele plecate, cu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Liverpool, îl dăduse peste cap. Pe vapor, în drum spre țară se simțise rău. Chipul din oglindă îl înspăimîntase. În barba nerasă se zăreau fire albe. Se însurase imediat, cu un sentiment tulbure de capitulare. "Nenorocita! O creatură inventată să întunece totul în jurul ei." Telefonul târâi o dată scurt și bărbatul tresări. Ridică receptorul, dar legătura se întrerupse. Se așteptase să audă glasul necunoscutei. Aprinse o țigară și trase scrumiera mai aproape. Streșinile plângeau monoton, lumina devenise albăstrie. " Ciudat." Femeia aceea știa
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
privire înveninată: ― Care din voi e șmecherul? În ochi i se aprinse un licăr sarcastic. Se adresă lui Popa: Cred că n-ar strica să consultăm nițel carnețelul dumitale. Pun pariu că e și Panaitescu pe listă. Fruntea bătrânului se întunecă. ― Tinere, ești un dobitoc! ― Hm, nu atât cât îți închipui. Simțea nevoia să vorbească, să se audă, să-și astâmpere spaima care i se strecurase în vine. Ochii îi alunecară: Poate că nici domnișoara Scurtu nu e atât de străină
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cu penseta și pensula muiată în praf de cărbune, se căutau urme și un "nu se știe ce" de obicei amănunt ciudat, uneori revelator, alteori parazitar, totdeauna plin de întrebări. Arătă cu țigara spre scrinul greoi. Pata de pe zid se întunecase, marginile deveniseră cafenii. ― S-a spart țeava de la apa caldă, explică Melania Lupu, strîngîndu-și jacheta. De aceea e așa de frig. ― Mă întrebam, chiar, tăcu absent maiorul. E neplăcut iarna... ― Trebuie să telefonăm la I. A. L. Nenorocirea ne-a
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
să spuneți? ― O obsedează o singură idee: să se mărite. Indiferent cu cine, indiferent de compromisul care ar intermedia actul. Se simte cumva în afara societății, înjosită. Îmi povestea Marin că atunci când stă de vorbă cu o femeie căsătorită, instinctiv se întunecă la față, dar în același timp o lasă să treacă înainte. O consideră superioară. Începu să se joace cu ciucurii de la fotoliu. Nu m-ar surprinde să aflu că e undeva, la un bărbat. ― Nu numai vecinii, râse Cristescu, dar
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ceară o grămadă de servicii. Câteva telefoane la serviciu, un costum de scos de la croitor, de achitat abonamentul la Paris Match. De altfel... Maiorul o urmărea cu buzele strânse. Doina Popovici își trecu degetele prin părul cărunt. Figura plină se întunecă de parcă și-ar fi adus aminte dintr-o dată de ceva neplăcut. ― De altfel? ― Nimic... ― Ce înseamnă "nimic"? Femeia aprinse încă o țigară. Părea nervoasă, neliniștită. Cristescu o examină contrariat: "O indispoziție bruscă și inexplicabilă. Ca și cum ar fi primit un semnal
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
eu, cel puțin în ultima parte a vieții femeile filtrează totul prin vârstă. Nu cred că doamna Melania vede altfel lucrurile. ― Vă înșelați. Nu din cauza aceasta m-a refuzat. Maiorul își ridică sprâncenele. ― Atunci? Chipul lui Van der Hoph se întunecă. ― Răspunsul ei a fost categoric: "Nu împărtășesc sentimentele dumneavoastră". Cristescu își ascunse zâmbetul. Și-o putea imagina pe Melania Lupu, sfioasă, feciorelnică și îmbujorată, coborîndu-și privirea: "Nu împărtășesc..." Probabil nu-i fusese greu să se închipuie de 18 ani. ― Acum
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
vizibilă de ușurare. "A terminat", gândi Melania Lupu. Imaginea elevei de 17 ani cu codițe blonde și cruce pe piept se destrămă. Plecă de la fereastră și începu să strângă serviciul de ceai. " Astăzi joci ultima carte, draga mea." * Afară se întunecase. Rămase nemișcat câteva clipe ascultând încordat. "E liniște. Au plecat toți... Valerica, unchiul Alecu..." Încercă să-și amintească chipul lui. I se părea un amănunt esențial. "Alecu... Alecu... Doar îl cunosc bine. Cineva i-a șters fața. Cu guma... Nu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]