3,163 matches
-
și poți să ți-l aranjezi singur. Fiona se ridică. E o idee. — Poți s-o încerci dacă vrei, spuse Norman. Să-mi spui ce părere ai. — Îmi dați voie? Mamă, ar fi grozav! Întoarse bicicleta și se urcă pe șa. Urc cu ea și vin înapoi, da? — Orice dorești. Am urmărit-o amândoi cum pedala în jos pe drum, la început nesigură pe ea, apoi căpătând viteză și încredere. Se retrase din câmpul lor vizual până când singura trăsătură distinctă rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
celui mai bun armagnac. Și la gândul căldurii și îndestulării care-i așteaptă în viitorul apropiat, toți cei cincizeci și doi de oficiali și oficiale se umplu de o dulce, aromitoare bonomie. Aaaah! Ce bine-i să te simți în șa chiar și atunci când ai descălecat! Un ins veșted, destul de înalt, cu cearcăne pronunțate și gura tremurândă fiindcă mereu ori își murmură ceva ori își fredonează o frântură de cântecel, tocmai iese de la Observatorul Amiral Urseanu. În seara asta cu ceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și se așeza pe un scăunel la gura sobei și începea să depene la povești, încât copiii stăteau cu urechile ciulite și ascultau poveștile lui Aron până se făcea miezul nopții, când el încheia povestea așa: Am încălecat pe-o șa și am spus povestea așa. Moș, să mai vii și mâine ... Când se dădea vreun câine la Gheorghe a Dăniloaie începea să spună: Arone, Arone, mâncați-aș coada, negrule, că m-ai calicit pe o vară. De aici și porecla
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
el ca să facă cucurigu. Dacă trebuie să pieri tu, ți se pare necesar să ucizi și tot ce lași În urmă? Adică, chiar trebuie să iei totul cu tine? Tre’ să-ți omori calul și nevasta și să dai foc șeii și armurii? — Da. Banii tăi Împuțiți au fost armura mea. Biciul și armura mea. — Termină. — Bine. Hai că termin cu astea. Nu vreau să te rănesc. — Te-ai trezit puțin cam târziu. — Bine, atunci. O să te fac să suferi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de seară bătea și Elliot bea vin alb, doamna Elliot conversa cu prietena și erau toți fericiți nevoie mare. Capitolul 10 Au lovit calul alb peste picioare și el a Îngenuncheat. Picadorul a Îndreptat scările și s-a aruncat În șa. Intestinele calului atârnau amestecate Într-o masă albastră, și când a Început s-o ia la trap se legănau Înainte și-napoi, În timp ce el era lovit peste picioare cu nuiele. Tropăia smucit pe lângă barrera. La un moment dat a Înțepenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
macaronar mic de statură care alerga pentru Buzoni, a ieșit din padoc după ce se cântărise și, lovindu-și cizmele cu cravașa se Îndrepta spre bar ca să bea ceva rece. Și taică-miu, care se cântărise și el și ieșise cu șaua sub braț, roșu la față, obosit și cu costumul de mătase cam strâmt, Îl privea pe tânărul Regoli, care stătea rezemat de tejghea, degajat, cu aerul lui de puști, iar eu l-am Întrebat ce s-a Întâmplat, pentru că mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ca sardelele și Întâi a apărut pe pistă un om Îmbrăcat Într-o redingotă, cu un joben gri pe cap și cu un bici Înfășurat pe mână și după el au Început să apară pe rând caii, cu jocheii În șa și cu câte un băiat de la grajduri ținând dârlogii de-o parte și de alta. Primul a ieșit calul acela mare și galben, Țarul. Nu părea așa mare când te uitai prima oară la el, asta până să-i observi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ca să nu audă. Era un cal bun, puternic, care se ținea bine pe picioare. Era tot ce avea el nevoie. Voia să-l călărească doar pe acesta cât ținea toată corrida. De când se urcase pe el, stând În semiântuneric, În șaua sa mare și matlasată, așteptând să-nceapă paseo, Zurito Își planificase În minte Întreaga corrida. Ceilalți picadori continuau să vorbească În stânga și-n dreapta sa. Nu-i auzea. Cei doi matadori stăteau Împreună În fața celor trei peones, cu capele Înfășurate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
celălalt călăreț cu o zvâcnitură a capei și se trase Într-o parte. Văzând calul, taurul atacă. Lancea picadorului Îi alunecă de-a lungul spinării și, când calul era ridicat În aer din cauza loviturii, picadorul era pe jumătate coborât din șa, cu piciorul drept ridicat pentru a-l feri și căzând În stânga pentru a ține calul Între el și taur. Cum calul era săltat În aer și slăbit, se prăbuși, cu taurul Înfigându-și coarnele În el; picadorul Îl Îmbrânci bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
să fie ridicat și scos de acolo. Manuel lăsă taurul să se-nfigă În calul prăbușit. Nu se grăbea, picadorul era-n siguranță. În plus, Îngrijorarea Îi făcea bine unui picador de genul ăsta. Altădată o să stea mai mult În șa. Vai de capu’ lor de picadori! Se uită spre Zurito, care era aproape de barrera, așteptând cu calul rigid. „Ha!“, strigă către taur, ținându-și capa cu ambele mâini. Taurul se desprinse de lângă cal, atacând capa - Manuel, care o luase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
calul, împrăștie ultimii tăciuni rămași, își luă traista de medic, mângâie câinele care se învârtea pe lângă el, dând vesel din coadă, și ieși. Se uită în sus, spre vulturii ce se roteau încet pe cerul senin. Înainte de a sări în șa, luă o mână de zăpadă și își frecă fața. Intră în umbra pădurii și străbătu câteva mile la pas, pe o cărare ce abia se zărea printre copaci, aplecându-și adesea capul ferindu-se de crengi. Lurr mergea în fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zăpada, începu să-l bată ușor pe spate. — Curaj. O să reușim. Îi aduse calul. — O să te ajutăm să încaleci. — Vreau să urc singur. Nu mă atingeți. Gladiatorul se prinse de coama calului și, cu greutate, reuși să se ridice în șa. Fratele său îi puse sacul pe cal, în spate: — Aici ai de mâncare. În fața șeii legă pătura de blană. — Iar asta-i pentru dormit. Valerius era deja călare pe calul său. Îi mângâie coama și se adresă bărbatului: — Adio. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
te ajutăm să încaleci. — Vreau să urc singur. Nu mă atingeți. Gladiatorul se prinse de coama calului și, cu greutate, reuși să se ridice în șa. Fratele său îi puse sacul pe cal, în spate: — Aici ai de mâncare. În fața șeii legă pătura de blană. — Iar asta-i pentru dormit. Valerius era deja călare pe calul său. Îi mângâie coama și se adresă bărbatului: — Adio. Nu cred că ne vom revedea. Celălalt se apropie de el în grabă și, apucând calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care formau manipulul. Inspectorii numărară fără chef cele douăzeci de rânduri de câte opt oameni, așezate într-un dreptunghi perfect. Părură că se trezesc doar când în fața lor apăru Antonius Primus. Se uitară la el uimiți. Tribunul stătea drept în șa și își ducea calul la pas, în urma soldaților; atitudinea lui degaja o energie și o eleganță pe care nimeni altcineva din castru nu le avea. În cele din urmă, inspectorii îi aruncară o privire distrată lui Errius Sartorius, care mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius, apoi se întoarse și dădu să o pornească din nou spre pădure; alergă de mai multe ori spre pădure și înapoi spre Valerius, până când acesta își învinse teama și înțelese că Lurr voia să-l ducă undeva. Sări în șa. Calul o porni la galop printre copaci în urma lui Lurr, înainte ca Valerius să apuce hățurile. Valerius se ținea de coamă și strângea cu putere trupul calului între genunchi, să nu fie aruncat din șa. Vântul se potoli, crengile copacilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l ducă undeva. Sări în șa. Calul o porni la galop printre copaci în urma lui Lurr, înainte ca Valerius să apuce hățurile. Valerius se ținea de coamă și strângea cu putere trupul calului între genunchi, să nu fie aruncat din șa. Vântul se potoli, crengile copacilor nu se mai clătinau. O liniște adâncă se lăsă peste pădure. Valerius coborî de pe cal în liniștea aceea ireală, în care se auzea doar susurul unui pârâu. Iat-o pe Velunda, la rădăcina frasinului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
târziu, era pe eșafod. — Potrivit cărui obicei Vitellius pune să se ridice un eșafod în numele justiției? răsună un glas din fundul pieței. Oamenii se agitară și se dădură în lături. Un bărbat înainta călare pe un cal alb, drept în șa, cu părul fluturându-i pe umeri. O bandă îi acoperea ochiul stâng; celălalt ochi scruta mulțimea, albastru și mândru. Barba blondă, deasă îi ajungea până la piept. La șold avea atârnată o sabie, iar în mână ținea o torță. — Potrivit cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Julius Civilis. Mânuiau cu grijă măturile din crengi de mesteacăn și frasin, deoarece cu ele alungau spiritele rele din locul acela unde, în noaptea cu lună plină, arsese focul sacru al ritului funebru. Hector se ivi din pădure, ducând pe șa doi iepuri. Julius Civilis îi ieși în întâmpinare. Primi cei doi iepuri dăruiți de Hector și îi spuse să coboare de pe cal. — Dă-mi banii, zise, privindu-l pe Hector drept în ochi. Banii pe care i-ai primit de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ca tine și ca mine. Oare asta nu-i de-ajuns? încheie Antonius iritat. Nu, nu-i de-ajuns. Spionii lui Vitellius sunt... Nu apucă să-și termine fraza. Calul se smuci atât de tare, încât Errius aproape căzu din șa. Deodată, vreo doisprezece oameni ieșiră din pădure și îi înconjurară pe Antonius și ai săi. Erau înarmați cu pumnale și sicae și era limpede că veniseră să-l ucidă pe Antonius. Cu spatele sprijinit de trunchiul unui fag, ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ști că vom veni pe drumul ăsta? Cine i-a informat pe ucigașii ăștia, care sunt convins că au fost trimiși de Vitellius în persoană? Titus îi duse un cal lui Antonius și vru să-l ajute să urce în șa; se dădu un pas în lături când acesta îl refuză. Am căzut în capcană ca niște idioți, spuse Antonius apucând frâul. Veșmintele îi erau îmbibate de sânge. Se uită la Errius. — Acum înțeleg de ce calul tău era atât de neliniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cort, mulți îl zăriră în spatele său pe Proculus, care se înfășura în paenula albă cu gestul celui care a dus la bun sfârșit o misiune dificilă. Servitorul lui căra sacul cel mare. Aduseră calul. Dintr-un salt, Antonius fu în șa și își trecu în revistă trupele, mergând la trap mărunt prin ploaia de noiembrie. Se întoarse doar o clipă și ridică mâna, salutându-l pe Proculus, care se îndepărta călare, urmat de servitor. Îl urmări cu privirea până când dispăru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
revolver cu șapte focuri, două benzi cu cartușe antiaeriene cu 7 cartușe, o mască de gaze, un închizător ZB, diferite cartușe, o cartușieră , un val de sârmă învelită, două baionete ZB. 16 saci nemțești, una grenadă, jumătate ham și jumătate șa,toate acestea fiind imediat ridicate de către autoritățile care a u făcut descinderea.” „Suntem sigur că față de o asemenea pramatie de primar se vor lua toate măsurile pentru dreapta și a spra lui pedepsire” - se mai spunea în articolul semnat de
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
el a avut multe păreri? Ia ascult-o și ai să vezi că mare dreptate avea: „Către Rai mai scurtă cale Alta nu găsești mai bună, Vino drept la Trei Sarmale Și-o să meargă totul strună”. Cu alte cuvinte, bați șaua să priceapă iapa. După umila mea părere, însă o vizită la renumitul han se cuvine a fi făcută când suntem odihniți și nu acum când sufletele noastre se mai țin în două ațe. Drept să-ți spun, dragă ieșene, parcă
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
exista - am asistat la un concurs hipic național desfășurat pe el. Atunci am văzut ce înseamnă un cal de rasă și ce este o mârțoagă! Apoi ce înseamnă să călărești pe deșelatelea și cum devine treaba să stai înfipt în șa și să strunești din dârlogi un cal focos! Ia te uită, domnule, pe cine am lângă mine și habar să n-am! Atunci încălecarea, și la galop! Înainte de a ne lua vântul, spune-mi cam pe unde ne putem vedea
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
sunt înțânate al dracului de bine. Doar oala ceea goală de pe colțul mesei să nu se prăvălească. Incolo, nu-i nici o primejdie - l-a asigurat Alecu Slobodă. Tare mă tem că povestea cu oala goală seamănă cu vorba ceea: „Bate șaua, să priceapă calul.” Dar nici nu trebuie să întrebi: „Calule, mănânci ovăz?” Că sigur mănâncă - a apreciat moș Dumitru spusa lui Alecu Slobodă. Eu nu știu de ce vorbiți de funie în casa spânzuratului - s-a mirat Pâcu, privind trist la
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]