KorAP: Find »[drukola/base=așteptare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...111 112 113 ...1161 >

29,010 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774

ți-au făcut, scumpa mea ? " Întâlnește privirea nemulțumită a Dorinei și își reproșează : Astea sunt cuvintele frumoase pe care ești în stare să i le spui ?" Automat, îi revin în minte gândurile disparate pe care le avusese în sala de așteptare și pe care începe să le îngâne ca într-o melopee : " Îți amintești, Dora ? Balul studențesc de la Bagdasar și melodia primului nostru dans... Vârful Toaca și răsăritul de soare de pe Panaghia... Rochia în carouri bleu, rochia largă pe care o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
acolo, la căpătâiul suferinței. Nu îndrăznește să-și ridice pleoapele care s-au lăsat peste lumina ochilor. Îi este teamă de momentul reîntâlnirii cu Dora, de care simte că începe să îl despartă un secret, secretul vinovăției. Teama de necunoscut, așteptarea angoasantă, oboseala, reproșul ce și-l face pentru momentele petrecute în brațele altei femei pe când Dora era la bariera între viață și moarte îl paralizează. "Dar oare a fost adevărat sau numai o halucinație dată de oboseală ?", se întrebă Victor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
la Spitalul pentru tineri cu probleme psihomotorii din Orașul din Alsacia, ca sa afle ultimele noutăți despre evoluția lui Justin. Răspunsul de la capătul firului se lasă așteptat. Picături de apă cad cu un zgomot sec din păr și de pe hainele ude. Așteptarea pare un veac, iar vocea care în sfârșit îi răspunde este politicoasă, dar rece, tăioasă ca lama bisturiului : "Justin Grand ? Spuneți că sunteți tatăl lui ? Profesorul Grand ? Ciudat ! Nu am avut prilejul să vorbim până acum... Evoluția ? Se poate spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
o noapte de frământări profesorul telefonează la secretariatul spitalului, anulează toate intervențiile și obligațiile programate. Peste numai câteva ore, sună la poarta ferecată a Spitalului unde este internat Justin... După un timp, care i se pare nesfârșit, în sala de așteptare intră un bărbat adus de spate, îmbrăcat ponosit, cu un rucsac și o inutilă umbrelă în mână. Infirmiera care îl însoțește explică jenată: "Nu vrea să se despartă niciodată de rucsac și de umbrelă... Dar, vă las, cred că doriți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
cunoaște cu adevărat zbuciumul prin care trece omul cu mână sigură și cu nervi de oțel. Totul se derulează ca de obicei : verificările de rutină, scurtele ordine rostite cu aceeași siguranță... Trepanul scoate același zgomot înăbușit și monoton ca întot-deauna. Așteptarea vizualizării pe ecran a imaginilor microscopului, de îndată ce complicata rețea care centralizează simțămintele și funcțiile vitale va fi accesibilă, apasă ca o tangibilă greutate de plumb asupra celor care vor trebui să decidă și să execute gesturile salvatoare. Doctorița anestezistă este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
i-ar lua geanta, n-ar susține-o și încuraja cu o voce spulberată de vânt. Sunt singurii pasageri care au coborât în această gară. Este începutul după-amiezii, dar iarna timpurie dă impresia că noaptea a și venit. Sala de așteptare în care se grăbește să intre este rece, cu nimic mai îmbietoare decât vagonul trenului care s-a și pierdut în gura tunelului care se ghicește, pată neagră, în negura nopții. Bărbatul care a ajutat-o să coboare scara abruptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
străin. Ovidiu Frunză, acesta era numele camaradului de prizonierat al tatălui meu, cu care a păstrat legături de prietenie și a corespondat până când s-a stins. Tăcerea care se instalează pare să înghețe în atmosfera glacială a acelei săli de așteptare, care nu părea cu nimic predestinată unei întâlniri atât de neobișnuite. Într-un târziu, ea este ruptă de vocea de bas a străinului care abia reușește să își disimuleze emoția justificată, căci iată ce cuvinte surprinzătoare rostește : Sunteți, deci, Dora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
În orice caz, nu puteam aștepta o viață un moment atât de incert și de "rar" cum spui tu, ca cel de acum. Mâna caldă, ocrotitoare, bărbătească, îi strânge cu putere mâna în timp ce o conduce spre ușa dezolantei săli de așteptare a gării uitate de lume, șoptindu-i : "Să mergem !" Sania, asemănătoare cu un rădvan de modă veche larg și scund, sugerează că și obiectele ne pot scoate în afara timpului. Jilțul din spate este bine căptușit cu o blană groasă din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
călare pe Sura și pe Murgu. Lipițanul, preferatul meu, fusese desigur înhămat la șaretă. S-au întors târziu, nu au mâncat mai nimic și pentru prima dată tata m-a izgonit din preajma lui. Se vedea bine că așteptau pe cineva. Așteptarea asta neliniștită a durat mult, nesfârșit. A treia zi seara s-a auzit în fine galopul Lipițanului. Din șaretă a coborât Atanasie, feciorul de încredere al tatii, care ne-a rămas credincios până azi. Aproape că nu l-am recunoscut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
pian. Știu că preferi să cânți în singurătate, dar azi poate faci o excepție pentru Dora. De data asta Dragoș nu se lasă rugat. Iată-l instalat în fața pianului din camera spoită în alb. Cei patru spectatori șed cuminți în așteptare. Dora, căreia îi este teamă ca emoția care o stăpânește să nu fie vizibilă, și-a tras scaunul puțin mai în spate, dar în așa fel încât să vadă bine profilul și degetele pianistului. Închide ochii, inima a luat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
o stăpânește să nu fie vizibilă, și-a tras scaunul puțin mai în spate, dar în așa fel încât să vadă bine profilul și degetele pianistului. Închide ochii, inima a luat-o iar la galop. Sunetele cristaline care curmă liniștea așteptării sunt ca niște atingeri ușoare făcute de un spiriduș care pășește pe diamantele de gheață ale unei nesfârșite întinderi albe. La un moment dat, spiridușul începe să facă salturi și tumbe care încheagă o melodie de o armonie și încărcare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
mort la datorie", iar pe cel cu al lui Mircea "dispărut". De la părinți, emigrați cu ultimul val de români spre Sud, în patria mamă, nici un cuvânt, nici o veste. De la Simion nici un cuvânt, nici o veste. Timpul zbura, zilele pline de angoasa așteptării se transformau în luni grele ca din plumb. Armata Roșie plecase spre Vest, dar lăsase în urma ei, stăpână pentru totdeauna, hidra roșie ai cărei sclavi deveniserăm fără timp de gândire sau drept de opinie. Și de la Simion nici un cuvânt, nici o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
dezordine, omul devenise o vietate al cărui unic țel era o strachină de terci. Și de la Simion nici un cuvânt, nici o veste. Până în noaptea aceea, spre primăvară. Dormeam cu Minodora cuibărită în brațele mele. Dormeam, dar de fapt eram în veșnică așteptare. Știam, presimțeam, că nu se poate ca el să nu revină. Un ciocănit ușor în geam m-a aruncat în picioare în mijlocul încăperii. Ca în transă am deschis ușa și trei umbre șovăielnice s-au strecurat în casă. Aparent nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
bine" real care continuă să existe și azi cel puțin pentru noi, românii care am avut neșansa să ne naștem pe o bucată de pământ din Nordul noii granițe, trasată grosolan pe hartă. Zilele erau pline nu numai de speranța așteptării, ci și de noile profunzimi ale iubirii mele de mamă. O simțeam pe Minodora altfel, nu numai ca pe un copil care are nevoie de ocrotire și îngrijiri dar ca pe un om întreg care are dreptul la o viață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
o viață liberă și prin care bucuria de a-i fi mamă va compensa tristețea de a nu fi împreună cu singurul om pe care îl iubeam. Minodora se părea că dobândise și ea un fel de înțelegere, de bucurie, în așteptarea acelei zile în care viața noastră se va schimba. Pentru ea era foarte important să-și cunoască mai bine tatăl cum era și pentru mine dorința de a-l revedea pe Simion și de a mă ști mai aproape de el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
din jurnalul Minodorei. Pagini pe care dânsa a învățat să scrie, să citească, să deseneze și pe care și-a descărcat o parte din ofurile unei adolescențe chinuite cum nu ar trebui niciodată să existe. Continui deci. Trei săptămâni de așteptări în gări pustii și întunecoase, așteptări angoasante a sinistrelor sunete metalice : se atașau noi vagoane, alte și alte vagoane roșii. Nu cred că îți poți imagina promiscuitatea, lipsa totală de igienă în care am petrecut cele trei săptămâni, cu toate că cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
dânsa a învățat să scrie, să citească, să deseneze și pe care și-a descărcat o parte din ofurile unei adolescențe chinuite cum nu ar trebui niciodată să existe. Continui deci. Trei săptămâni de așteptări în gări pustii și întunecoase, așteptări angoasante a sinistrelor sunete metalice : se atașau noi vagoane, alte și alte vagoane roșii. Nu cred că îți poți imagina promiscuitatea, lipsa totală de igienă în care am petrecut cele trei săptămâni, cu toate că cei din familia Cozmei erau oameni cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
grozăviilor trăite, direct din gura cuiva care le-a suportat, dă frisoane mai ceva decât cititul. Avea dreptate Teodora că mărturia supraviețuitorilor Gulagului, dintre care probabil că ea este printre ultimii, are o neprețuită valoare." Ziua a patra După o așteptare de câteva zile am ajuns în fața unei comisii care hotăra unde își va ispăși osânda fiecare deținut. Toate mamele cu copii din acea serie de deținuți au fost distribuite în colonii de muncă din ținutul numit Baraba. După cât se șușotea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
disperate la care ea mi-a răspuns cu un zâmbet larg și cu un gest de tandrețe și încurajare. Avea încă încredere în oameni. Nu știa, era prea tânără ca să știe, că printre oameni sunt atât de multe bestii. În așteptarea serii, am făcut de zeci de ori drumul de la baraca noastră la poartă și înapoi de parcă astfel puteam să grăbesc reîntoarcerea Minodorei. Când noaptea s-a lăsat, am simțit o mână punându-mi pe spate o pufoaică ; Gerhard mi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
de gânduri. Gerhard a adus două cești cu ceai aburind ; până dimineață ambele se transformaseră în sloiuri de gheață ; eram amândoi prea copleșiți de spaime ca să ne amintim de focul care se stinsese de mult. A venit o zi de așteptare în care parcă toate simțurile din mine înghețaseră ca și ceaiul din cești. Nu știam ce oră a zilei este, nu simțeam nici foame, nici sete, nici frig, nici cald. Cred că dacă tăiai o bucată din mine sau îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
mână sau un picior aș fi rămas la fel de inertă. Totuși, în răstimpuri, un fel de arc metalic mă împingea spre Gerhard, căruia îi țipam cu o voce agresivă : "Trebuie să facem ceva ! Trebuie să fa-cem ceva !" Încă o noapte de așteptare mută; de data asta, Marina Pavlova a stat lângă mine și a încercat să îmi citească sau povesteas-că ceva și nu a uitat să pună lemne pe foc; spre dimineață mi-a adus un ceai cu gust ciudat pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
Mi-a spus că mai marii lui, cei doi colonei care fuseseră în inspecție în zonă, plecaseră chemați de urgență la centru. Zicea cu mâna pe inimă că n-a văzut sau auzit de nicio fată, băiat sau bătrâne..." Calvarul așteptării angoasante a durat de la începutul lui februarie până în luna mai. Timpul se scurgea între accese de disperare nebună și stări de apatie totală. Gerhad își rupea cu greu timp din spital ca să facă în fiecare săptămână drumul până la Cingaly, de unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
culoare, este plăcut surprinsă să vadă o cascadă de păr alb cu reflexe de argint căzându-i pe umeri, iluminând fruntea înaltă și bombată. În orbitele cernite de vârstă, ochii neobișnuit de mari, peste care cad obloanele pleoapelor, par în așteptarea un semnal pentru a-și dezvălui culoarea. După câteva minute de tăcere deplină, dintre buzele încă frumos conturate, dar care par tăiate de cutele amărăciunii, se strecoară ca un susur un cântec : "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, Miluiește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
ne ridicăm și noi la înălțimea lumii sufletelor. Nu îți fie teamă ! E o lume mai bună ca a noastră." Este ciudat cum puținele cuvinte de încurajare pe care le percepe o liniștesc. Neliniștea se preface într-un fel de așteptare duioasă. Percepe din nou vocea Teodorei : "Spirit al lui Simion, vrei să vii în seara asta la noi ? Spirit drag, te așteptăm amândouă, eu și fiica ta, Dora. Doreai de multă vreme să o întâlnești. Poți veni ?" Dora percepe un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
nu a intervenit în nici un fel. A luat-o de mână și s-au îndepărtat de noi, râzând. Am rămas ca înlemniți pentru multă vreme în mijlocul străzii, încurcând tinerețea zgomotoasă și veselă care se îndrepta spre Universitate. Când, după o așteptare chinuitoare, a venit în studioul în care locuia și când eram din nou gata să o îmbrățișăm, ea ne-a tăiat orice vorbă sau gest, spunându-ne pe un ton sec să nu o mai tutelăm, să nu o mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]