3,053 matches
-
de norocoși. Ei au simțit cuțitul din plin și mulți au urlat de parcă i-ar fi omorât. Țipetele lor au înțepat văzduhul toată dimineața, dar au încetat în jurul prânzului. Ziua s-a făcut nemilos de fierbinte. Nu se simțea nici o adiere de vânt și nu se vedea nici un nor și chiar și între zidurile groase ale palatului aerul era umed și greu. Bărbații în convalescență transpirau prin haine și înmuiau paturile în care se odihneau. Hamor, care nu scosese nici un sunet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Nu te teme, avem apă și sare Nu te teme, mamă micuță Nu te teme, mamă a noastră a tuturor. Meryt s-a relaxat și a închis ochii, înconjurată de fii și fiice, nepoți și nepoate. A oftat lung, o adiere printre trestii, și ne-a părăsit. M-am alăturat și eu femeilor care au început să cânte bocetul cu voci subțiratice și pătrunzătoare, bocetul care anunța vecinii că ne-a părăsit moașa iubită, mama, prietena. Copiii au izbucnit în lacrimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Aș vrea Elena Marin Alexe Aș vrea să adun în pumn, raze de soare, adiere de vânt și culoare, lacrimă din nor, tumult de furtună, plâns de arcuș sub zâmbet de lună. Miros de fân din țarină, geană de zori îmbrațișată de pomul înflorit asaltat de cocori, triluri de păsari, lacrimi de rouă curse în
A? vrea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83231_a_84556]
-
de lună. Miros de fân din țarină, geană de zori îmbrațișată de pomul înflorit asaltat de cocori, triluri de păsari, lacrimi de rouă curse în iarba cea nouă. Și mult, mult dor cântat de salcie verde, plângătoare, legănată ușor în adiere de vânt călător și aromă de floare. Mai vreau ceva oare?
A? vrea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83231_a_84556]
-
în tot răstimpul vieții în care umilințele și îndatoririle de sclav nu i-au dat niciodată răgaz ca să stea măcar o clipă singur cu sine și numai pentru sine, privind acuma cerul înstelat, Auta simți întîia oară în el o adiere de mândrie. Dar iată că și această clipă trecu: Hor îi vorbea ceva. Străinii își scoseseră globurile, numai el îl mai avea. Și-l scoase și se uită la străinul cel vârstnic, poreclit Hor. Acesta surîse: - Le-ai făgăduit prietenilor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pietriș, către Luvru. Era una dintre plimbările făcute În zilele care urmară - din fericire, pe Henry Îl lăsase guta, iar Fenimore fusese Întotdeauna adepta mersului pe jos. Avusese dreptate: capitala Își arăta cel mai atrăgător chip. Vremea era blândă și adierile de vânt ușoare. Soarele se reflecta În statuile, crucile și giruetele aurite cocoțate pe clădirile de un cenușiu șters, În siajul spumegat al vaselor de plăcere care străbăteau Sena, În ferestrele de sticlă groasă ale marilor magazine și În hamurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Pic Și licurici joacă pe-un cântec micuț Tic Tic Tic Am dorit și iubesc Fulgii de zăpadă Și marea lucește mărunt./ Imagine, Con de pin, Lăcrămioare, Pasiune, Feeric, Lirism Abstract, În fine, A pleca, Colț din umbra melodiei mele(adierea de vară), Iubire, Iz Cravata roșie pe cămașa albă Imagine a ta în oglindă Deodorantul tău este proaspăt Și tu ești aproape./ Cerul e aici, aproape, într-un colț de paradis, Pe el se văd stelele difuzând, Iar sub el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Și tu ești aproape./ Cerul e aici, aproape, într-un colț de paradis, Pe el se văd stelele difuzând, Iar sub el, pe moalele pământ, Acoperit de frunze, vezi arzând, În flăcări incolore, arome inodore. Lângă mine stă culcată o adiere, Iar sub mine e prinsă o tăcere, Pe când pe pielea-mi descoperită Jocuri electrice înlemnesc plecând, Cu aerul veșnic frecând Într-un dor de gol oprit. Frunzele-s ude, iarba e rece, Încetișor, mireasmă caldă se ridică din pământ, Apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
în urechi sub formă de ecou și cu o rezonanță nesigură de apartenență la o realitate. Astfel încât. Tuși și își suflă nasul. Răcise. Umbre alergau posace sau fericite pe trotuar, ea însăși era o umbră, o pană plutind într-o adiere a unei seri de vară cu eleganța fulgilor de nea și mlădiindu-se discret în muzica tăcerii. Îi luă mâinile lui Emil, i le privi impersonal în timp ce respira în altă parte și i le mângâie cu detașare. A doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
că, într-oi zi, a venit. Era amiază și soarele bătea puternic, însă curtea și casa noastră păreau să se bucure de el ca de niște mângâieri. Iarba și copacii se legănau, plini de vitalitate, grațios, ori de câte ori întâlneam câte o adiere de vânt. Liniștea în care mă aflam era perfectă pentru nelipsita odihnă de după prânz, când o lady își face siesta. Însă, fiind subțirică și energică, puteam trece ușor peste ea. În realitate, pentru mine era un capriciu, o plăcere la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
frumusețea dumneavoastră. Arătîndu-mi versetele din Sfântul Zohar în care numele dumneavoastră este înscris de trei ori. Și îmbiindu-mă să aflu iden- 125 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Cine-s? zvâcni iarăși, dinăuntru, vocea de jazz, înfășurată pe-o adiere de tuse și plutind ca pe-un nor de tămâie. Ucenica își reluă atribuțiile obișnuitului său dans de primire. Se întoarse pe călcâie către cei doi bărbați, schiță o reverență, debită cu mimică și cuvinte de televizor băgate la cap
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
șirul nesfârșit de acte viitoare...? - Îhî! Și încă cum!... De nemaicoțopenit cum convenisem! conveni zgomotos Țaca. Pe deasupra măsuței, țuguindu-și buzele, plescăi și salută asistența cu pălăriuța mușcată a unei ciupercuțe. În adâncurile subacvatice ale măsuței, electrocută însă, c-o adiere de bombeu, glezna încă satisfăcătoare, de iapă arăbească, a roșcatei, dîndu-i de priceput că pe abscisă ținea, întărit, un gând pentru ea. - Și că: "Orice astru nu e decât o încarnare de forțe... spuse doamna, ascunzîndu-și, cu grijă, brânciul de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de canal, din fontă, plasată exact la intersecția străduțelor Dionisie Lupu cu Maria Rosetti, ședeau parcă tustrei calibrați într-un ac de seringă, străpungând cu nemiluita trupurile cucoanelor cu mutrițe emailate, plimbîndu-se pe bulevarde nemaivăzute în rochii pale, ușoare ca adierea de pasăre, a franțuzitelor în teci de hermină, cu pantofi mofturoși sau cu sandale de lamé, a eleganților strânși în ghete de lac și-n corset, cu buzele melodramatic fardate și obrajii albiți farmaceutic cu pudră, fudulindu-se ca niște
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
altceva: bătrânețea. Decăderea fizică. Și, probabil, moartea. Ar trebui să intri tare în ei, frumușelule. Ca să nu mai vorbim de profeția bătrânei Livia. Chicotele lui Deggle s-au auzit mult timp după aceea. Mediterana era liniștită, întunecată și calmă. Nici o adiere. Un cer senin. Stele. Vultur-în-Zbor a ațipit o clipă. Când s-a trezit, a simțit o rafală de vânt izbindu-l în față, un nor năpustindu-se pe deasupra capului său, o descărcare electrică în aer. De-acum stătea drept, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și a izolării complete. Căci aceasta este tragedia gorfilor: nu numai Thera, dar și întreaga Endimiunse sunt lipsite în totalitate de orice altă formă de viață. Nici tropăit de animale, nici unduit de plante - nu că ar fi existat vreo adiere care să le legene. Acest paradox i-a împiedicat pe gorfi timp de mai multe milenii să poată determina cât de avansată era de fapt civilizația lor, neavând standarde de evaluare. Rezultatul a fost un fel de paranoia filozofică. Maestrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Trec prin Poartă. Trec dincolo. Aceasta este Poarta. își concentra permanent puterile, așa cum îl instruise Virgil, și aștepta ca Dimensiunile Exterioare să-l absoarbă și să-l poarte către Grimus. Se simțea oare o schimbare în aer? Exista oare o adiere acolo unde înainte nu fusese nimic? Nu simțea cumva ciudat pământul de sub picioare? îndepărtează de tine aceste gânduri. Te zăpăcesc. Concentrează-te, concentrează-te. Aceasta este Poarta și eu trec dincolo de ea. Nu se întâmplă nimic. Vocea lui Virgil strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
rămăsese imprimat pe pielea ei albă. Inspiră adânc închizând ochii. Brațele lui puternice încă o strângeau la piept, într-o îmbrățișare tandră. Întinse mâinile, prinzându-se de gâtul lui, aducându-l mai aproape de ea. Buzele se atinseră ușor, ca o adiere caldă, mângâietoare. Sângele îi năvăli brusc în obraji și își intensifică viteza prin venele subțiri. Tremura. În brațele acestui străin se simțea vie. Doar în îmbrățișarea aceea simțise că trăiește, că poate depăși toate barierele pe care și le impusese
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
reci. Aroma cafelei îi invadă nările. Drogul îi destinse mușchii încordați, iar întrebările se evaporară fără să mai aștepte răspuns. Ieși afară apropiindu-se de leagăn. Se așeză în el și se lăsă legănată de mișcarea aceea lină, ca o adiere blândă de primăvară. Închise ochii savurând cu înghițituri mici cafeaua aromată din cănița roșie. Legănarea leagănului o purta în pași de vals pe un ring de dans. Plutea în îmbrățișarea aceea caldă, care îi ghida fiecare mișcare. Îi era frică
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
nasturii de la sacou făcându-și vânt cu mapa cu acte. Înțelegea, în acel moment, atitudinea secretarei care o privise de sus din start. Locul ei nu era acolo. Ajungând în stradă își mai reveni puțin, vântul răcorindu-i arșița cu adierea sa. Făcu semn unui taxi care tocmai trecea pe acolo și urcă cu greu, de parcă epuizase toată energia pe care o mai avusese. Parcă se scursese toată, din fiecare celulă, fără să facă niciun efort fizic. Cineva se hrănise cu
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Liniște. Inima nu reacționa nici într-un fel. Se ascunsese de rușine, sau de durere. „- Într-o zi îți va fi fatală o astfel de experiență. Nu vrei deloc să fii prevăzătoare.” O mână caldă îi mângâie obrazul ca o adiere blândă de toamnă. „- Plângi, iubita mea! Eliberează-te, alungă gândurile care îți întunecă judecata și lasă iubirea să vorbească! Ascultă-i cântecul divin! Nu o mai reprima cu nimicuri nesemnificative! - Nimicuri? Pentru tine toate astea sunt nimicuri? - Tu chiar nu
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
ea, bucură-te de ceea ce ai, de ceea ce primești fără să mai analizezi totul până în cele mai mici detalii. - Nu pot să nu analizez, așa e firea mea și nu reușesc să schimb asta oricât de mult aș încerca.” O adiere blândă răvăși șuvițele de păr, acoperindu-i o parte din față. Parfumul trandafirilor fu purtat în depărtări. „- Natura oferă tuturor din frumusețea ei. Oferă și tu! - Trandafirii au nevoie de apă și soare pentru a oferi parfum, nu de nori
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
turmentată când i-am auzit vocea dulce, râsul limpede și amețitor ca o cascadă cu cădere Încetinită. Dar ce m-a năucit peste măsură, lipsindu-mă de orice consistență, a fost atunci când am trecut pe lângă umărul ei și am simțit adierea stârnită de genele-i enorme, care clipeau cu foșnet nefiresc, umbrindu-i obrajii Îmbujorați, cu pomeții ușor ridicați. În scurtă vreme, majoritatea băieților din școală se Îndrăgostiseră de Otilia. Era Într-o clasă paralelă cu a noastră, Într-a 11
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
decât crezuseră. E o dimineață frumoasă, cu un aer curat, limpezit de ploaia din zori. Soarele răspândește pretutindeni lumina-i ocrotitoare, iar păsări din Înaltul cerului se opresc din când În când pe umărul meu și răspândesc triluri divine. În adierea vântului blând, lalelele se clatină ușor, mângâiate parcă de o mână nevăzută. Sunt cu iubirea mea. Sunt cu iubirea vieții mele, veghindu-i somnul liniștit... Doar noi doi, așa cum mi-am dorit dintotdeauna. Doar noi doi Într-o mare de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
prelungi, Își coborî buzele aprinse spre podul palmei și, cu pleoapele strânse, o sărută apăsat. Apoi, umflându-și obrajii, deschise ochii săi mari și strălucitori și suflă cu toată puterea sărutul din palmă. Și din palma lui mică plecă o adiere dulce ca o boare, care deveni vântișor și, pe măsură ce Înainta, creștea În viteză și tărie, Îndreptându-se spre o destinație știută, departe, departe, peste mări și țări...* Compania americană la care el lucra Îl angajase ca simplu vopsitor, fapt care
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Îmi gâdilă obrajii. În noua piele Îmi este Înspăimântător de bine. Simt nevoia să mi pregătesc o cafea. Una tare. O muzică de flașnetă spintecă văzduhul și curge În cameră prin fereastra deschisă. O muzică nemaiauzită. Sunetele se revarsă În adieri foșnitoare, ca un parfum greu. Arunc o privire afară. E un bătrân sub fereastra mea cu o flașnetă atârnată de gât. De când n-am mai văzut o flașneta!... Unde Dumnezeu mi-am rătăcit chibriturile? Sorb. O cafea nu tocmai reușită
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]