6,618 matches
-
sau obținerea rezultatelor școlare așteptate de către familie, frecventarea grupurilor de prieteni etc. nu este integrată de membrii comunității în registrul violenței, întrucât intenția părinților este evaluată ca fiind pozitivă, de educație a copilului. Deseori, părinții ai căror copii încalcă în adolescență regulile familiei și pe cele ale societății sunt acuzați de membrii comunității că nu i-au bătut suficient pe copii pentru a-i face să învețe ce este bine și ce este rău. Studiile arată că există o relație strânsă
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
aggressors). Primii nu sunt violenți în afara familiei, fiind totodată și cei mai satisfăcuți de căsătoria lor. Consumul excesiv de alcool reprezintă principala cauză a comportamentului lor. Cei din al doilea tip sunt agresivi în societate. Cauzele principale sunt fie abuzul în adolescență, expunerea la un regim foarte dur, fie consumul excesiv de alcool. În fine, cei din urmă sunt caracterizați de gelozie, depresie, furie sau tendințe suicidare. Concluzionând, putem afirma că, în majoritatea situațiilor care implică violența domestică, cei care se fac vinovați
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
autorii au realizat un tabel (p. 417) în care sunt prezentați fondatorii modelelor terapeutice, construcțiile teoretice cheie, dinamica problemei principale și tehnicile-cheie specifice fiecărei abordări. Ultimul capitol prezintă progresele cercetării în terapia de familie: tulburările de comportament ale copilăriei și adolescenței, terapia de familie centrată pe depresie și anxietate, pe tulburările provocate de folosirea substanțelor, terapia de familie în cazul schizofreniei, a tulburărilor de nutriție, precum și eficiența terapiei maritale și de cuplu. Astfel, sunt analizate și prezentate, „cunoștințele despre ce se
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
textului un caracter mai „aerisit”. În plus, una dintre cele opt reguli ale lui Roger C. Parker afirmă: „Renunță la obiceiul de a adăuga două spații după punct” (apud Funeriu, 1996, p. 282). GREȘIT: Copilăria lui se sfârșise. Intra În adolescența plină de neprevăzut. CORECT: Copilăria lui se sfârșise. Intra În adolescența plină de neprevăzut. • O problemă disputată este dacă se lasă ori nu un SPACE Între abrevierile unor prenume succesive urmate de numele de familie scris Întreg: I. L. Caragiale sau
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
reguli ale lui Roger C. Parker afirmă: „Renunță la obiceiul de a adăuga două spații după punct” (apud Funeriu, 1996, p. 282). GREȘIT: Copilăria lui se sfârșise. Intra În adolescența plină de neprevăzut. CORECT: Copilăria lui se sfârșise. Intra În adolescența plină de neprevăzut. • O problemă disputată este dacă se lasă ori nu un SPACE Între abrevierile unor prenume succesive urmate de numele de familie scris Întreg: I. L. Caragiale sau I.L. Caragiale. I. Funeriu, un autor extrem de meticulos, recomandă cea de-
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
un loc precum ringul de dans. Să ne gândim acum la vârstă. Spre deosebire de adulți, copiii pot deforma realitatea interioară și exterioară fără consecințe neplăcute. O utilizare moderată a fanteziei și agresiunii pasive este probabil esențială în negocierea anumitor conflicte specifice adolescenței. Ideea că mecanismele de apărare pot îndeplini atât funcții pozitive, cât și negative este îndeobște cunoscută sub numele de „dublă funcție” a mecanismelor de acest fel și apare în numeroase publicații, unele deja destul de vechi (Lampl-de Grot, 1957; Bibring et
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
doar în „stări cu mare grad de anormalitate”; - fantezia (sau refugiul în reverie) este un mecanism normal în perioada copilăriei, care, atunci când survine mai târziu, mai ales sub forma delirului, dovedește existența unei maladii mentale grave (psihoză); - intelectualizarea este caracteristică adolescenței și deci normală în această perioadă; în schimb, sunt motive certe de îngrijorare dacă un copil de opt ani „începe să mediteze asupra lumii ca întreg și asupra locului său în cadrul acestui univers, întrebându-se de ce este el acolo”. 4
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în vârstă de 10 ani. În același fel, dar utilizând o altă metodă, testul proiectiv constituit din povești spuse de copii, Cramer (1987) a constatat o diminuare treptată a recurgerii la refuz în perioada cuprinsă între cinci ani și vârsta adolescenței. Spre deosebire de refuz, utilizarea proiecției (Smith și Danielsson, 1977; Tero și Connell, 1984; Cramer, 1987) și a identificării (Cramer, 1987; Cramer și Gaul, 1988) ar crește o dată cu vârsta. Astfel, în cazul proiecției, Smith și Danielsson (1977) identifică perioade de creștere între
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și 16 ani. Studiul lui Vaillant (1977) merită o atenție deosebită. Folosind un material obținut în cadrul unor interviuri clinice, acest autor constată că, dacă apărările ipohondrice, activismul, formațiunea reacțională, refuzul în fantezie și întoarcerea către propria persoană scad în perioada adolescenței târzii până la vârsta adultă, altruismul, sublimarea, reprimarea și anticiparea cresc. Alți autori au încercat să pună în relație apariția și utilizarea diverselor mecanisme de apărare cu stadiile descrise de mai multe cercetări de psihologia dezvoltării: stadiile dezvoltării eului, așa cum au
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de Kohlberg (1969). Prima direcție de cercetare privește stadiile dezvoltării eului și a condus la publicarea lucrărilor lui Haan et al. (1973) și ale lui Jacobson et al. (1982). Într-o cercetare efectuată asupra unor tineri hippy aflați la sfârșitul adolescenței, Haan et al. (1983) au constatat că recurgerea la refuz și la deplasare se afla în strânsă legătură cu nivelurile scăzute de dezvoltare a eului, în timp ce intelectualizarea și proiecția apăreau la subiecții aflați la un nivel înalt de dezvoltare a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cursul primei copilării (între 2 și 3 ani), pe când celelalte două apărări ar corespunde unor etape ulterioare. Astfel, proiecția ar fi mult mai frecventă în perioada celei de-a treia copilării și în preadolescență, iar identificarea ar predomina în cursul adolescenței târzii. Modelul ipotetic al lui Cramer atrage atenția asupra faptului că apărările cunosc o evoluție proprie, reprezentând niște tendințe care, în opinia noastră, ar trebui privite în contextul istoriei fiecărui subiect. În legătură cu demersul specific abordării orizontale despre care am vorbit
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
apărare era predominantă printre modalitățile de reducere a anxietății generate de anumite situații neobișnuite sau problematice. Studiul efectuat de Provence demonstrează în mod convingător utilitatea cercetărilor longitudinale care, pornind de la stadii foarte precoce ale dezvoltării individuale și ajungând la perioada adolescenței, permit descrierea evoluției mecanismelor de apărare. Care sunt modalitățile de evoluție, în timp, a mecanismelor de apărare? În opinia lui Cramer (1991), ar exista mai multe posibilități: 1) După apariția sa, mecanismul de apărare este utilizat de către copil o anumită
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
copilul poate transforma realitatea prin accederea la lumea simbolică. Obiectele utilizate în joc pot avea funcții diferite de cea inițială. Notăm aici și apariția precoce a procesului prin care copilul poate impune o interpretare personală a realității. 3) În cursul adolescenței se pot manifesta mai multe forme de refuz: reveria (visul diurn), exagerarea caracteristicilor pozitive ale unei persoane și minimalizarea defectelor sale, elaborarea unui „roman familial”. Reveria îi permite subiectului să substituie realității niște alternative mai plăcute. Grație fanteziilor legate de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
imposibilul devine posibil, eșecul devine reușită, slăbiciunea devine forță. Visătorul recunoaște totuși caracterul ireal al fanteziei sale și faptul că este vorba doar de o reverie. Exagerarea caracteristicilor pozitive și faptul de a minimaliza defectele unei persoane sunt legate, în adolescență, de cultul eroului și permit realizarea unei concordanțe între mitul obiectului idealizat și experiența obiectului așa cum este el în realitate. Atunci când adolescentul sau copilul își imaginează că părinții săi (ori doar unul dintre ei) nu sunt părinții săi adevărați, el
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a fost aceeași: apărările orientate spre exterior apar mai des la băieți. Cum stau oare lucrurile la adolescenți? Cramer (1979) sugerează că diferențele legate de sex în alegerile care au ca obiect mecanismele de apărare devin mai clare în cursul adolescenței. Adolescentele apar ca fiind mai altruiste și utilizează mai puțin activismul decât o fac adolescenții (Jacobson et al., 1986). Să mai spunem totuși că Noam și Recklitis (1990) nu observă diferențe legate de sex la eșantionul de adolescenți spitalizați, această
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Datele prezentate nu ne permit să tragem concluzii definitive. Se remarcă totuși că diferențele legate de sex au fost notate la copii de 4-7 ani, că ele nu mai sunt semnalate la copiii de 10-11 ani, dar se regăsesc în adolescență. Evident, toate aceste observații necesită confirmări suplimentare. Ce se petrece însă la cealaltă extremitate a ciclului de viață? Există diferențe legate de sex între modurile de funcționare defensivă ale persoanelor în vârstă? Un răspuns la această întrebare este oferit de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
combinație de mai multe mecanisme individuale de apărare, cum ar fi refuzul realității (sociale și tehnologice), anularea retroactivă (ascetismul afișat reunind comportamente destinate înlăturării sentimentelor de dorință și a participării vinovate, anterioare, la societatea de consum), regresia (la comportamentele tipice adolescenței, mai ales grupismul) sau compensarea (inferioritatea compensată de un nou statut în cadrul grupului). Un alt tip de apărări se compune din apărările transpersonale, care-i permit eului să se protejeze manipulând relațiile sale cu lumea. Studiul apărărilor transpersonale permite observarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
propuse la începutul, respectiv în încheierea cărții sale, ea îi consacră câteva pagini foarte bine documentate în cadrul aceluiași studiu. Laplanche și Pontalis (1967) și DSM-IV (1994/1996) nu-l menționează deloc. Cu toate acestea, mulți dintre autorii care au studiat adolescența fac referire la ascetism: Fenichel (1945/1953), Blos (1962/1967), Laufer (1984/1989), Brusset (1985), Marcelli (1990) și P. Jeammet (1994) sunt doar câțiva dintre ei. Exempletc "Exemple" După cum subliniază A. Freud (1936/1993), „cu toții am cunoscut adolescenți care renunță
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
astfel de raport între sublimare, constând în desexualizarea libidoului, și ascetismul adolescentului, acesta resimțind pulsiunile ca fiind extrem de periculoase, ceea ce duce la combaterea lor globală și fără discernământ. Semnificația pentru patologietc " Semnificația pentru patologie" Tabloul poate părea cam sumbru: „În adolescență, unele momente de cvasinebunie, adică aflate în raport cu anumite angoase de fragmentare, sunt la baza unor acte defensive și repetitive având drept consecință distrugerea: suicidul, desocializarea, automutilarea, ingerarea de substanțe toxice, orgasmul foamei” (Arnoux, 1990). Mai putem vorbi oare despre niște
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
este lipsa unei organizări defensive a eului, care se traduce printr-o „slăbire a eului (...). În acest caz se înregistrează o incapacitate de a construi apărări stabile”. Winnicott (1962/1969) insistă asupra faptului că în privința apelor adânci și tulburi ale adolescenței, societatea trebuie să accepte anumite fenomene aparent patologice și să se ferească de a le remedia. Este extrem de dificil, dar adulții trebuie mai degrabă „să facă față (decât să încerce remedierea) unor aspecte care sunt în esență un semn de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
presupusă a contribui la „a te simți bine în propria-ți piele”. Vedem limpede cum pentru aceia care se dedică unor asemenea practici în mod necumpătat sau exclusiv (să ne gândim, de pildă, la maratoniști), primatul senzorialului, mai ales în adolescență, servește la a contrainvesti lumea internă a emoțiilor și fantasmelor trăite ca inconștient periculoase, din cauza forței pulsionale ce le însoțește. Contrainvestirea s-a conjugat aici cu mecanismul deplasării. În genere, orice contrainvestire este de fapt o deplasare a investirii. Să
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
tânărul a aflat, fără a avea totuși vreo reacție afectivă conștientă, că Gamill avea să plece curând în Franța. Identificarea proiectivă actuală este o reactualizare a mecanismului legat de idealizarea mamei infailibile din copilărie, care s-a prelungit în cursul adolescenței, în ciuda nemulțumirilor exprimate de Jack ca reacție la influența stăruitoare a mamei. Este interesant de notat că ruptura legăturii fantasmatice idealizate cu psihanalistul, prilejuită de plecarea acestuia, este evenimentul care pune în evidență identificarea proiectivă cu mama idealizată, cu rol
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
IV-a a cărții sale, secțiune axată pe pubertate și apărările declanșate de teama față de pulsiuni prea puternice, dar o omite din listele mecanismelor de apărare ce marchează începutul și sfârșitul lucrării. Pentru A. Freud, intelectualizarea este o apărare specifică adolescenței. Adolescenții, remarcă ea, își transformă cu ușurință problemele personale în probleme mondiale (în Sandler et al., 1980/1985). Exempletc "Exemple" În piesa Regele moare a lui Ionescu (1963) regăsim un uimitor rezumat al diferitelor apărări ce pot fi declanșate la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
este una dintre achizițiile cele mai generale, mai primitive și mai necesare ale Eului uman” (Benassy, 1969). Chiar și la adolescenți trebuie să distingem dobândirea unor aptitudini pentru raționamentul logic și pentru capacitatea de abstractizare, „imens câștig intelectual prilejuit de adolescență” (Braconnier, 1989), de intelectualizarea defensivă. A. Freud face o distincție clară între intelectualizarea defensivă proprie adolescenței și intelectualizarea care, în opinia sa, „rezolvă problema reală”, nefiind așadar sterilă (Sandler, 1985/1989). Rausch de Traubenberg și Boizou (1976) remarcă faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1969). Chiar și la adolescenți trebuie să distingem dobândirea unor aptitudini pentru raționamentul logic și pentru capacitatea de abstractizare, „imens câștig intelectual prilejuit de adolescență” (Braconnier, 1989), de intelectualizarea defensivă. A. Freud face o distincție clară între intelectualizarea defensivă proprie adolescenței și intelectualizarea care, în opinia sa, „rezolvă problema reală”, nefiind așadar sterilă (Sandler, 1985/1989). Rausch de Traubenberg și Boizou (1976) remarcă faptul că intelectualizarea „are un aspect adaptativ foarte valorizat de cultura occidentală”. Apoi, nici intelectualizarea care joacă rol
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]