12,537 matches
-
frunte. Unii îl recunosc, dar sunt puțini cei care îl salută. Nu trebuie să se creadă însă că indiferenți sau ostili sunt numai aceia care au votat de la bun început în alb și, ca urmare, ar vedea în el un adversar, nu sunt puțini nici cei care au votat cu propriul lui partid și cu partidul de centru care îl privesc cu nedisimulată suspiciune, ca să nu spunem chiar antipatie declarată, Ce-o face tipul ăsta aici, gândesc ei, probabil, de ce o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
mare probabilitate, la triumf ar putea veni exact de la un ministru care nu se mai află printre noi, mă refer, așa cum socotiți desigur, la ex-ministrul culturii, datorită căruia s-a dovedit încă o dată cât este de util să analizăm ideile adversarului cu scopul de a descoperi ceea ce poate fi de folos ideilor noastre. Ministrul apărării și cel de interne schimbară priviri indignate, numai asta le mai lipsea, să fie nevoiți să audă laude la adresa inteligenței unui trădător renegat. Ministrul de interne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
extremis în cel mai recent atac din disputa pugilistică pe care o purta cu șeful guvernului, văzu ducându-se pe apa sâmbetei planurile sale din cauza unei intervenții neașteptate din cer, care, în ultimul moment, hotărî să se dea de partea adversarului. În ultimă analiză, totuși, și în egală măsură și în primă, conform opiniei celor mai atenți și mai marcanți observatori, vina a fost în întregime a președintelui republicii, pentru că întârziase aprobarea manifestului care, cu semnătura sa și spre edificarea morală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
atenția concentrată asupra jocului - impresia de forță copleșitoare. Și nu puteam înțelege de ce. Slăbiciunea trapului parcă-i scotea și mai tare în evidență forța. Curând după ce făcu o mutare se lăsă pe spate și-și privi cu o detașare ciudată adversarul - un francez gras și bărbos. Acesta își evalua situația, apoi izbucni brusc în sudălmi joviale și strângând cu un gest nervos piesele, le trânti înapoi în cutie. Îl înjură cu generozitate pe Strickland, iar apoi chemă chelnerul, plăti băuturile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cumsecade. Întâlnirea mi-a stârnit emoții și imaginația îmi lucra febril în timp ce încercam să mă concentrez asupra partidei pe care o jucam. Întotdeauna m-am străduit din răsputeri să-l bat pe Strickland pentru că era un jucător care-și disprețuia adversarul înfrânt. Felul cum exulta în momentul victoriei îți făcea și mai greu de suportat înfrângerea. Pe de altă parte, dacă era el învins primea înfrângerea cu multă bonomie. Nu știa să câștige, în schimb se pricepea să piardă. Aceia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
șuvoi căldicel de picături aurii care plouau din cer, Împreună cu melodia distonantă a unui cântec deocheat. Deasupra lor, În picioare, pe rămășițele unei cornișe a vechiului portic roman, unul din servitorii familiei Donati se descheiase la nădragi și urina pe adversarii săi, Înălțând cu jetul un magnific arc triumfal. Dante sări cât colo, blestemând, nemaibăgând În seamă pietrele care continuau să cadă de jur Împrejur. Se aruncase pe brânci spre a căuta frenetic ceva pe jos, iar mai apoi se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
torțe, Încercând să Îl lovească pe Dante. Acesta Însă evită lovitura, Încercând la rândul lui să prindă cu țărușul una din gambele călugărului. Totodată, se uita spre ușă cu coada ochiului, temându-se să nu mai vadă apărând și alți adversari. În semiîntuneric, i se păru că zărește o a doua umbră, care Îl pândea. Brusc, se ridică și o apucă Într-acolo. Brandan, Între timp, o zbughise Îndărăt. Silueta unei femei apăruse În cadrul ușii, luminată de o rază a lunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Începu să se cațere și el cu greu. Acolo sus, spre căpriori, orice zgomot era amplificat de ecou, și deși nu vedea pe nimeni avea impresia că era Înconjurat de trupuri În mișcare. Continua să scruteze În beznă, căutându-și adversarul. Într-acestea, schelăria se legănă din nou, amenințând să se prăvălească la pământ. Dante blestemă neglijența cu care fusese făcută lucrarea, agățându-se din toate puterile de o funie. Apoi, cu un ultim efort, ajunse sus. Alergă peste scânduri ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe el. Lăsă să se scurgă câteva clipe cu pleoapele Închise, Înainte să Își poată Învinge starea de rău. Când Își redeschise ochii, călugărul dispăruse. Apoi se ridică, făcând apel la toate forțele, și privi În jur cu mânie. Dar adversarul său dispăruse cu adevărat ca prin farmec. Scăpase fugind pe fereastră, neapărat, Însă cum izbutise una ca asta? Deschiderea din perete lucea În lumina lunii, la mai mulți coți depărtare. Nu era posibil ca un om să fi făcut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dovadă că nu puțini fuseseră loviți. Poetul se ridică Îndurerat. - Eretici blestemați, o să vă omorâm pe toți! zbiera lângă el bargello, vânăt la față. Stătea acolo, În șezut, cu picioarele desfăcute, gâfâind de mânie și de frică. Dintr-o dată, un adversar până atunci obscur și impalpabil ieșise din umbră, dovedindu-se la fel de periculos ca un dușman În carne și oase. - Credeai că vor sta cuminți să se lase străpunși de soldații tăi, ca turcii de mucava de la Întrecerile cavalerești? Îl zeflemisi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
deviind lovitura pumnalului. Sub buze simțea gustul dulceag al sângelui. Apoi se eliberă din strânsoare cu o smucitură disperată, aruncându-se În față, În Încercarea de a-l lovi la rândul său. Prin această mișcare ieșise din umbră, târându-și adversarul după el. Lumina provenită de pe acoperișul În flăcări le lumină fețele dintr-o dată. Dinaintea lui, cu trăsăturile strâmbate de spaimă și cu fața plină de sânge, se afla Cecco Angiolieri. Încă tremurând de surescitare, Dante se rezemă de o coloană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Strălucirea luminii lui Elia Înflăcăra pulberea fină, transformată de raze Într-o galaxie de stele. Sus, rămâneau, nedeslușite În umbră, chipul lui Cristos suveran și toate oștirile sale Îngerești, martori muți ai celor ce se petreceau. - Iată! strigă Dante către adversarul său, arătându-i benzile luminoase reflectate dintr-o suprafața de sticlă În cealaltă. Iată razele despre care vorbește al-Kindi. Lumina a alergat de la o oglindă la cealaltă! - Greșești! Cercul de străfulgerări din jurul nostru a apărut la unison, nu gradat. Dovadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
rămânând în picioare la proră. În fiecare seară, se plimba țopăind de-a lungul canalului. Vorbea singur, spunea cel mai adesea cuvinte pe care nimeni nu le înțelegea, se oprea pentru a lupta cu o nuielușă de alun împotriva unui adversar invizibil, pleca iarăși sărind și murmurând „Tâgâdâm, Tâgâdâm, Pam, Pam“. O luă razna într-o zi de bombardamente crâncene. Geamurile se zgâlțâiau la fiecare cinci secunde precum suprafața apei la un viscol puternic. Aerul era plin de mirosul de praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
la piele și aruncat din propria voință În hăul dintre valuri, luptându-se cu mareea, auzind de departe tunetul aplauzelor... la urmă Învinețit și obosit, dar Încă nelăsându-se placat, mișcându-se În cercuri, răsucindu-se, schimbând pasul, Împingându-și adversarul cu cotul... aruncându-se pe burtă dincolo de buturile celor de la Groton, ținut de picioare de doi adversari, Înscriind unicul eseu al meciului. PSIHOLOGIA PIȘICHERULUI Cu superioritatea ironică a clasei a șasea și a succesului, Amory privea Înapoi, cu o mirare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
departe tunetul aplauzelor... la urmă Învinețit și obosit, dar Încă nelăsându-se placat, mișcându-se În cercuri, răsucindu-se, schimbând pasul, Împingându-și adversarul cu cotul... aruncându-se pe burtă dincolo de buturile celor de la Groton, ținut de picioare de doi adversari, Înscriind unicul eseu al meciului. PSIHOLOGIA PIȘICHERULUI Cu superioritatea ironică a clasei a șasea și a succesului, Amory privea Înapoi, cu o mirare cinică, la statutul pe care-l avusese acum un an. Era complet schimbat, În măsura În care Amory Blaine putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
străvechi, păstrat Într-un album de fotografii hărtănit, o impresionaseră ochii lui mari (Între timp, probabil că și el crescuse pe măsura lor). Totuși În ultima lună, când se hotărâse vizita la Sally, el dobândise În mintea ei proporțiile unui adversar stimabil. Copiii, cei mai aprigi pețitori, Își planifică rapid campaniile, iar Sally compusese prin corespondență o sonată inteligentă, pe măsura temperamentului excitabil al lui Isabelle. De câtva vreme, Isabelle era capabilă de emoții foarte puternice, chiar dacă trecătoare... Mașina se oprise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
era mai bine decât îi este astăzi: era teafăr, biped și activa în SS. Energia pe care o investise atunci în alegerea profesiei e canalizată în prezent către hobby‑ul lui care nu cunoaște nici un fel de îngrădire: fotografia artistică. Adversarii săi de odinioară dispăruseră pe coșurile crematoriilor de la Auschwitz și Treblinka sau acoperiseră pământurile slave. Tatăl lui Rainer depășește în fiecare zi, ori de câte ori face fotografii artistice, granițele meschine impuse astăzi Germaniei. În viața privată doar micul burghez cunoaște asemenea granițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ajunge cu brațele. E cufundat cu totul în clipa de acum, e un om al prezentului. Nici măcar mâța din sac nu înseamnă pentru el prezent, ci viitor. Orice, numai să nu se gândească la asta. Tocmai demonstrează cum trebuie dribat adversarul la fotbal - tot el joacă și rolul adversarului -, cu asta sigur o dă gata pe Sophie. Sophie se bucură de soare și de aerul proaspăt, deși poate să se bucure în fiecare zi de aceste lucruri, timp de mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
clipa de acum, e un om al prezentului. Nici măcar mâța din sac nu înseamnă pentru el prezent, ci viitor. Orice, numai să nu se gândească la asta. Tocmai demonstrează cum trebuie dribat adversarul la fotbal - tot el joacă și rolul adversarului -, cu asta sigur o dă gata pe Sophie. Sophie se bucură de soare și de aerul proaspăt, deși poate să se bucure în fiecare zi de aceste lucruri, timp de mai multe ore, călărind sau în alte situații asemănătoare. Ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
schimbat. Afară, la lumina strălucitoare și răcoroasă a soarelui - ce va fi curând părăsită pentru întunericul dintr‑o cameră nesănătoasă - Hans dă zglobiu șuturi în ghemotoacele de hârtie și alte gunoaie, închipuindu‑și că pasează mingea sau că‑și driblează adversarul. Anna încearcă să zburde și ea pe lângă el, vioaie și mlădioasă, arată însă obosită, rigidă și stângace. Lumina nu e mediul propice Annei, așa cum nu e nici natura, ci artificialitatea. Acolo înflorește ea, în schimb aici nu există decât lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mare diferență între Mauser și Walther, dar arma pe care am ales-o a fost Mauserul. Una peste alta, datele lui generale îl făceau mai potrivit decât mai micul Walther și nu-i lipsea nimic în ce privește puterea de oprire a adversarului. Precum un cec gras, era o armă care îmi conferea întotdeauna un sentiment de încredere și de liniște atunci când mi-o strecuram în buzunarul de la haină. Am fluturat pistolul în direcția lui Bruno. — Și oricine mi-a trimis invitația va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
sofiștilor calitatea de filosofi și vorbim de gânditori sau de retori - tot atâtea moduri de a cauționa notița redactată sub ochii lui Platon, care-i privește la fel de binevoitor pe atomiștii din Abdera: niște dușmani și nimic mai mult. Nici măcar niște adversari care trebuie respectați și criticați fără a le deforma tezele. Nu: niște dușmani, într-adevăr, acesta-i termenul potrivit... Totuși, ansamblul dialogurilor lui Platon se plasează sub semnul acestei gândiri, fără de care n-ar mai fi fost același: sofiștii creează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
a tuturor: nevoile sunt aceleași pentru bărbat și pentru femeie, pentru cel bogat și cel sărac, pentru grec sau dalmat, pentru cetățean și venetic, pentru filosof și hamal. înfierând pasiunea grecilor pentru marile familii și pentru virtuțile transmise prin sânge, adversar al noțiunii de stirpe aleasă, Antiphon invocă foamea și setea, nevoia de adăpost și de securitate, care sunt aceleași pentru toți. Opțiunea lui individualistă anunță genealogia a ceea ce se va numi mai târziu drept natural, în virtutea căruia, dincolo de legile pozitive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
a ales teatralizarea teoriilor sale, deși a scris și el. Fiindcă citim uneori că cutare sau cutare n-a lăsat nimic scris, când, de fapt, nu s-a găsit nimic din ce a publicat. Lupta care-l opune pe Platon adversarilor săi direcți - materialismul și hedonismul, Democrit și Aristip, atomul și plăcerea - autorizează o lectură diferită a operei acestor doi filosofi: și dacă Platon, reactiv, nu a fi scris și nu a gândit decât pentru a combate aceste două gândiri niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Păstrând în minte ideea că Platon gândește ca un sportiv fascinat de maniera agonică și scrie ca un polemist care nu știe să piardă însuflețit de dorința de a câștiga niște lupte cu atât mai ușoare cu cât își fabrică adversari mult sub categoria sa pentru a-i învinge lesne, înțelegem ce precauții trebuie să ne luăm atunci când ne punem întrebări asupra interlocutorilor lui Socrate, înlocuitorul său pe vecie, sclavul său conceptual pentru totdeauna. Philebos și Protarh, care-i servesc drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]