7,836 matches
-
nu înseamnă importanță. Importanța unei ipoteze emise, chiar dacă este susținută de testarea empirică, este o funcție a unei teorii. Semnificație nu înseamnă în mod automat nici adevăr. Faptul că un caz negativ este improbabil nu atrage după sine ideea că afirmarea sa pozitivă trebuie acceptată fără a sta pe gânduri. Cursul acesta se va axa în special pe statistica descriptivă - pe tendința centrală și putere - aplicate întâi în raport cu tiparele de date univariate și apoi cu cele bivariate, în modelele de cercetare
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
caz examinează, prin definiție, o singură observație. Nu există variație la nivelul variabilei independente, nu există o variație corespunzătoare la nivelul variabilei dependente, nu există mijloace de a se distinge cauzalitatea sistematică de cea aleatorie, nu există nici o formulă pentru afirmarea relevanței generalizate a rezultatelor. Calitatea sa constă în examinarea intensivă și nu extensivă a datelor. Din perspectiva științei pure, studiul de caz poate să nu pară o metodologie de testare empirică. Dar acest lucru este înșelător. Nici un studiu de caz
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
trebuie să spunem că nici În perioada interbelică sociologia nu era acceptată ca atare de către elita țării. De multe ori sociologia din acest răstimp se reduce la activitatea echipelor studențești conduse de Gusti. Nu a existat un câmp deosebit de prielnic afirmării ca atare, poate și din cauza tensiunii dintre monografiști și teoreticieni, dintre Școala lui Gusti, pe o de parte, și T. Brăileanu și P. Andrei, pe de altă parte. Până și tolerantul prieten al lui Gusti, C. Rădulescu-Motru, scrie În Revizuiri
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
numai să accepte pluralismul explicativ, ci chiar să-l cultive. Nu Înlocuirea unei paradigme cu autoritate (oficială) cu o alta cu același tip de autoritate ar fi soluția depășirii „crizei epistemologice” În care se găsește sociologia postdecembristă de la noi, ci afirmarea deschisă a valabilității epistemologice a pluralismului paradigmatic. Analogia dintre teorie și caleidoscop (o jucărie care constă Într-un tub, niște lentile și fragmente din sticlă sau plastic translucide și colorate), propusă de Martin O’Brien (1993), mi se pare foarte
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
stalinismului În URSS Începând cu 1956, frânată Însă de la Început de reacția represivă față de efectele centrifuge ale Revoluției maghiare, a inițiat totuși un proces de liberalizare internă a sistemului socialist. Acest proces a fost mai accentuat În România pe fondul afirmării politice de detașare de Uniunea Sovietică. Încă de la Începutul anilor ’60 În România a Început un proces de deschidere politică și ideologică. Sociologia era Încă un tabu. La sfârșitul acestei perioade sociologia Începe să fie menționată mai degrabă sub forma
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
știință legitimă. Contextul național a fost favorabil și din rațiuni distincte. Alături de Începutul deschiderii ideologice, s-a adăugat opțiunea fermă de detașare de Uniunea Sovietică. Reabilitarea Școlii sociologice de la București era firească În contextul utilizării mai generale a tradiției pentru afirmarea independenței României. Ovidiu Bădina și-a dedicat activitatea reconsiderării Școlii de la București, publicând lucrări despre Dimitrie Gusti, și a Îngrijit publicarea operelor acestuia (1965, 1966, 1967). Reconsiderarea tradiției sociologiei românești antebelice a reprezentat un sprijin important pentru relansarea sociologiei. Simultan
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
În aparență dogmatică: sociologia În România este marxistă, fundată pe paradigma marxist-leninistă. O asemenea atitudine eu aș taxa-o a fi un sacrificiu responsabil al unor profesioniști. Cred că ea a reprezentat o tentativă de a salva sociologia românească prin afirmarea utilității sale pentru societatea socialistă românească și conformitatea ei cu marxismul, Într-un moment În care aceasta era deja În proces de desființare. Creșterea presiunii politice a dictaturii ceaușiste a fost umilitoare pentru sociologi, obligându-i să facă plecăciuni ideologice
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
În plan antropocentric, relevă (În opinia autorului) Însuși sensul vieții umane, cel de ,,a face parte din joc”. Sociabilitatea devine aici ,,socialitate”, implicând relațiile de putere și distincția dintre insider-i și outsider-i și având ca mijloace practicile simbolice. Cu afirmarea ,,Omului”, o dată cu Iluminismul și Rațiunea, trecutul este Însușit ca ,,patrimoniu”, fapt ce separă ,,tradițiile” (= ,,repetiție dinamică a trecutului”) de ,,cutume” (= ,,conservare selectivă a trecutului”). Se constituie astfel nu doar patrimonii particulare, ci și un patrimoniu unic - prin UNESCO -, ceea ce pune
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
care dezbaterea terminologică dintre etnografie, etnologie și antropologie ține de rațiuni teoretice sau de un anumit context sociopolitic. Dacă preferința pentru etnologie sau národopis (În Cehia, cf. P. Skalník, sau Slovenia, cf. R. Muršič) are un substrat ideologic centrat pe afirmarea sau definirea identității naționale (vezi și Janusz Mucha, În cazul Poloniei), etnografia este asociată de cele mai multe ori (după model sovietic) cu studiul ,,culturii materiale” (vezi Serghei Sokolovski, Rusia, J. Mucha, Polonia, Alexandra Bitušíková, Slovacia). După 1989, numeroase departamente sau facultăți
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
preocupat să seducă, drept tactică de descalificare a celorlalți. El folosește În acest scop anturajul, circumstanțele și toate ocaziile; el recurge la cultura sa, adesea impresionantă, Își antrenează creativitatea sa În această direcție. Nimic nu-l descurajează În lupta de afirmare a supraeului social, iar pe cei din jur Îi consideră obstacole, obiecte de manipulat. Excitat continuu de plăcerea luptei cu ceilalți, el se angajează În activități delictuoase, În hărțuiri (adesea cu substrat sexual), el vrea să comande, să supravegheze, să
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
bilanț colectiv fructuos, o evaluare pozitivă sunt factori declanșatori ai atacului pervers Împotriva unei bucurii Împărtășite; 3. deriziunea descalificată Într-un seminar de formare. Atelierele de formare și sensibilizare În dinamica grupului, reuniunile de discuții sunt un teren favorabil de „afirmare” pentru cei care nu pot sau nu vor să participe la un proiect comun. Tactica lor este de a denigra, persifla, submina, a arunca În derizoriu regulile, jocurile de rol ale celorlalți, Întregul program. Asemenea conduite găsesc adesea adepți, promotorii
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
implacabile, dominate de legea celui mai puternic”. Pentru că aduce În scenă relații sociale de concurență și competiție, cei aparținând claselor privilegiate au transformat această practică Într-un semn de distincție și de dominare, ea se prezintă ca un mijloc de afirmare a capitalului social și cultural. Aflați pe cai, nobilii vânători ocupă o poziție paternalistă față de modestele lor ajutoare, deci manifestă o poziție de dominație socială. Totul se desfășoară ca Într-o piesă de teatru, spectatorii nu sunt Îndepărtați, dimpotrivă, ei
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Asociației Române de Science Fiction (1995). Președinte al secției române, a prezidat ediția din 1994 (găzduită de Timișoara) a congresului EUROCON O. este un scriitor de frapantă originalitate și de o puțin obișnuită disponibilitate pentru aproape toate registrele scrisului literar. Afirmarea este legată de „Colecția povestirilor științifico-fantastice”, unde i-au și apărut câteva dintre povestirile și nuvelele emblematice care vor intra în componența cărților sale de proză SF: Întâlnire cu meduza, Nopțile memoriei (1973; Premiul Uniunii Scriitorilor), Adevărul despre himere (1976
OPRIŢA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288558_a_289887]
-
ale cărei discuții, publicate, constituie manifestul indirect al grupului. O. tinde să devină (după opinia inițiatorilor și a simpatizanților chiar devine) un curent literar, și anume unul care - precizează D. Țepeneag - „se opunea radical realismului socialist”. Momentul era favorabil pentru afirmarea unor asemenea „erezii” literare, însă agitația întreținută de grupul oniric pe planul vieții publice scriitoricești în vederea cuceririi unei cât mai mari libertăți de creație și de exprimare irită suplimentar autoritățile. Riposta acestora nu întârzie. Tolerând în anumite limite apariția de
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
profesiune de credință. Cu prudență, ei își propun să realizeze o publicație „cu caracter mai mult informativ, care înregistrează faptul literar, indiferent de proveniența lui” și care va cuprinde „întreaga mișcare literară”. Un gând este totuși limpede exprimat: îndreptățirea la afirmare a cuvântului românesc în Basarabia, necesitatea de a fi curmată aici starea de inferioritate a graiului românesc. Încă înainte de apariția revistei, în „Viața Basarabiei” se afirma că P.b. avea să se bazeze pe scriitori „cu domiciliul la Capșa” și
PAGINI BASARABENE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288608_a_289937]
-
când a fost desființat din ordin superior), Cenaclul de Luni, condus de Nicolae Manolescu (care a funcționat în perioada 1977-1983), Cenaclul de critică îndrumat de Eugen Simion, apoi, din 1983 și până în 1990, Cenaclul Universitas (legat însă cu precădere de afirmarea a ceea ce ulterior avea să se numească nouăzecism), condus de Mircea Martin. În aceeași vreme, la Cluj-Napoca se desfășura activitatea grupării de tineri studenți-scriitori de la revista „Echinox”, iar din rândul generațiilor (ceva) mai mature de critici își exercitau rolul de
OPTZECISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
asemenea constatări se cuvine a fi considerate cu prudență, ele resimțindu-se inevitabil de optica maximalistă a celor direct implicați. Susținuți în presa literară de critici din generațiile mai vârstnice - în primul rând de mentorii cenaclurilor care au contat în afirmarea lor, dar și de alți critici consacrați -, optzeciștii s-au străduit să-și promoveze ei înșiși literatura prin texte teoretice sau de poziție ori prin texte critice, publicate - în limita posibilităților din epocă - în revistele studențești, în cele literare, dar
OPTZECISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
în cele literare, dar și în alte periodice (astfel, Radu G. Țeposu și Tania Radu, care răspundeau de rubrica literară la „Flacăra pentru minte, inimă și literatură”, supliment cultural al revistei „Flacăra”, publică asiduu cronici despre cărțile optzeciștilor în plină afirmare). Se cuvine relevat faptul că, în perioada de „preistorie” a o., adică în vremea studenției unora dintre viitorii protagoniști ai acestei școli literare (1970-1973), un grup format din Gheorghe Crăciun, Mircea Nedelciu, Ioan Lăcustă, Gheorghe Iova, Ioan Flora, Gheorghe Ene
OPTZECISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
Ioan Lăcustă, Gheorghe Iova, Ioan Flora, Gheorghe Ene, Constantin Stan și Sorin Preda a scos o revistă murală într-un singur exemplar, intitulată „Noii”. După 1990 au apărut volume antologice propunând o încercare de canonizare a literaturii optzeciste și vizând afirmarea ideologiei literare a scriitorilor optzeciști. Notorii sunt Antologia poeziei generației ’80, întocmită de Alexandru Mușina și apărută în 1993 (reunind texte de Liviu Antonesei, Andrei Bodiu, Romulus Bucur, Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei, Nichita Danilov, Caius Dobrescu, Aurel Dumitrașcu, Bogdan
OPTZECISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
slave ori zăbovește asupra procesului de „românizare” a culturii noastre, veritabilă revoluție, „dezrobire a scrisului în limba populară”, ca în Începuturile și biruința scrisului în limba română (1965), cu relevarea funcției precumpănitoare a factorului intern (o „inițiativă internă” ce viza afirmarea unor valori), a trebuințelor lăuntrice în acest complex (Începuturile scrisului în limba română nu pot fi despărțite de ridicarea [...] micii nobilimi și a orașelor”). S-a simțit astfel îndreptățit (și pregătit) să realizeze acea „vastă și tulburătoare sinteză” (Dan Zamfirescu
PANAITESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288650_a_289979]
-
îl disting pe P. în contextul poeziei anilor ’90. Propensiunea către filosofie, către cunoașterea adevărului propriu și a adevărului celorlalți - adevărul, în opinia lui, se definește nu prin continuitate, cum se exprimă Mircea Ivănescu, adesea invocat, ci prin contradicții, prin afirmarea contrariului său - l-a condus către un Manual de gânduri care liniștesc / Manual de gânduri care neliniștesc (2000), „o încercare de filosofie poetică”, o didactică personală a lui a-fi-în-lume și a-fi-în-tine, o etică a binelui și a iubirii „celuilalt” (femeia
PANŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288658_a_289987]
-
în prezent. Totuși, prezentul său este mai mereu amenințat de provizorat, întrucât un alt „nou” stă la pândă pentru a-l înlocui. Nici nu și-a făcut „noul” prea bine loc, că deja alte „noutăți” îl subminează prin căutări de afirmare și consacrare. Modernul nu doar afirmă actualul, ci, odată cu acesta, consacră „vechiul”, „tradiționalul” sau chiar „arhaicul”. Desigur, pe această cale se poate întâmpla ca modernul să scoată și „tradiția” din lada istorică a vechiturilor, să o scuture de colbul ce
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
deloc amploarea schimbărilor și transformărilor recente din industrie sau cultură, din politică sau din viața personală și socială. Numai că, în locul accentuării discontinuității, se optează pentru demonstrarea unei „continuități discontinue”. Ce vrea să însemne aceasta? Mai întâi, se consideră că afirmarea exclusivă a discontinuității este pe deplin consistentă cu modul de a fi al modernilor, modernizărilor și modernității. Nu spun ei, modernii, că noul și schimbarea trebuie mereu căutate și aplicate prin modernizare? Și atunci discontinuitatea nu e inerentă modernității tot
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
preludiu al emancipării omului modern de ceea ce în epocă se considerau a fi constrângerile superstițiilor, ignoranței, ideologiei sau relațiilor sociale feudale. Acum au fost inventate tradițiile și tradiționalismul trecutului, ce trebuiau depășite prin tranziția către modernitate. Și tot acum, în numele afirmării unei raționalități științifice atotcuprinzătoare, se considera că filosofia morală veche trebuia înlocuită de acea „știință morală” în care înțelegerea naturii umane devenea esențială pentru construcția unei „științe a omului”. D. Hume mergea până acolo încât să considere că „știința omului
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
raționalitatea economică și iraționalitatea conduitei umane, care, oricât ar fi de irațională științific, se dovedește eficientă și utilă social. Weber a admis inevitabilitatea raționalizării birocratice a societăților moderne, dar „despotismului birocratic” i-a opus cu insistență căile și modurile de afirmare a libertăților individuale. 1.3. Succesiuni și distanțări pe traiectoria modernității „Proiectul iluminist” și cel postiluminist de știință socială se află uneori în convergență, pentru ca, alteori, să se despartă în mod irevocabil, întrucât modernitatea ca totalitate omogenă este înlocuită de
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]