6,798 matches
-
și ultima zvâcnire, Visez ca tu să fii un sfânt sau vrăjitor Și să reînvii scânteia din trista mea simțire. O clipă fără noimă se-așează pe-a mea față Parcă devin o mască de tragi-comedie, Zâmbesc și plâng, m-agăț de-un fir de ață Și-aș vrea să urc la tine, dar ora e pustie. Te chem cu un cuvânt ce-a înghețat prematur, Hai, vino la răscruce, să vezi că am dat vamă Citește mai mult Prin necuvinte-ți
RODICA CONSTANTINESCU [Corola-blog/BlogPost/378741_a_380070]
-
fără milă și ultima zvâcnire,Visez ca tu să fii un sfânt sau vrăjitorși să reînvii scânteia din trista mea simțire.O clipă fără noimă se-așează pe-a mea fațăParcă devin o mască de tragi-comedie,Zâmbesc și plâng, m-agăț de-un fir de ațăși-aș vrea să urc la tine, dar ora e pustie.Te chem cu un cuvânt ce-a înghețat prematur,Hai, vino la răscruce, să vezi că am dat vamă... VI. CUVINTE-LUMINĂ, de Rodica Constantinescu , publicat în
RODICA CONSTANTINESCU [Corola-blog/BlogPost/378741_a_380070]
-
înțeles pentru prima dată că,trebuiau să plece,să dezerteze,să...fugă de Moarte.Își luă copilul de mână,desculțe,și porniră înspre Deltă.Era singurul loc în care foamea nu cerea tribut nimănui! ...-Nu mai pot mamă,scâncea mama,agățată de poalele bunei!Mai e mult? Unde mergem? Deodată șuieră lung un tren!A fost sunetul cu care S-au născut a doua oară.Atunci buna i-a zâmbit mamei și a început să-i spună o poveste.Era prima
FOAMEA de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1977 din 30 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378959_a_380288]
-
și-ți tăinuiești, blajin, misterul. Mă iartă pentru-a mea trădare, dar să fii sigur c-am plătit Chiar dacă nu sunt vinovată și înlăuntru-mi am murit. Tu ești luceafăr, sau ești înger, iar eu o simplă muritoare Ce se agață-n disperare de lumea asta călătoare... Referință Bibliografică: Cum tac, când tac / Eugenia Mihu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1973, Anul VI, 26 mai 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Eugenia Mihu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială
CUM TAC, CÂND TAC de EUGENIA MIHU în ediţia nr. 1973 din 26 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378967_a_380296]
-
am adâncit în lumea de dincolo de pleoapele-mi încleștate strâns, ca nu cumva să pătrundă printre ele întunericul... Nu vreau să știu de e noapte ori zi, nu vreau să văd cum anotimpurile își plimbă culorile și negurile. Doar stelele agățate pe umerii amintirilor, florile ce înfloresc din țărână ori în copaci,uneori, alteori în poeme, zborul de fluturi și plutirea păsărilor scriind seninul mi-s Lumină în fiecare clipă. Luna îmi zâmbește de pe cerul sângelui ce-mi aleargă prin vene
O ALTĂ PERSPECTIVĂ de CORA DIMITRIU în ediţia nr. 1969 din 22 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378996_a_380325]
-
acel punct se revarsă în Totul. De tine, de mine, de noi, am nevoie... SĂRUTUL LACRIMEI TALE - Nimic nu mă răvășește mai mult ca zâmbetul tău! îmi spui. Aerul tremură, stelele cad și luna luminează de bucuria ta care se-agață de un mugur de speranță cuibărit în crăpăturile insulei noastre, în timp ce-mi aștepți cuvintele ce vor pluti, în ritmul bătăilor de inimă, prin liniștea de a ști că dragostea nu va trece... - o floare dorită ce se deschide
CÂNTUL (POEME) de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 1973 din 26 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378940_a_380269]
-
până am ajuns într-o sală mare cu pereții transparenți, cu ușa toată din sticlă, tavanul era și el transparent și prin el vedeam bolta nopții semănată cu miliarde de stele și galaxii, întocmai ca pe o hartă fără margini agățată de un colț al lunii în formă de seceră. Sala aceea unde eu ajunsesem coborând scări interminabile era neluminată, lipsea lampa electrică și în ea mă aflam doar eu. Nu era necesară o lumină artificială. Aveam de acolo o panoramă
FEMEIA CE COBORA DIN STELE de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1967 din 20 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378997_a_380326]
-
pași Mergea aiurea făr' să știe Că toate drumurile ei Mergeau 'napoi la colivie. Zărise-o dâra de lumină Și s-a-nălțat cam mult în zbor, Când a simțit c-avea legată Și colivia de picior. Căzând a vrut să se agațe De luminița ce-i părea Că e mai trainică și poate Să fie trambulina sa. Dar a străpuns ușor lumina Și aripile i s-au frânt, Erau văzduh și prea fragile Să zboare chiar atât de sus. S-a prăbușit
MOARTEA UNEI MUZE de ANGELA MIHAI în ediţia nr. 1969 din 22 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/379023_a_380352]
-
tale așteptau la poarta deschisă prea târziu. Mi te cuveneai până nu ai mai fost, eram doar eu pentru amândoi. Te privesc... un corp înțepenit într-un răsărit inutil, pleoapa ta, aripă frântă pulsează în clipa suspendată de care îmi agăț frica. Nu știu ce mă doare mai mult, plecarea ta sau străinul rămas, blocat în neputința de a-l afla. În zbaterea acuzării mele, plutește dragostea ta pentru mine. Nu vreau lacrima mea să cadă în ochii tăi întoarcere, țipăt doar de
E ATÂT DE TÂRZIU TATĂ… de AGAFIA DRĂGAN în ediţia nr. 1964 din 17 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/379061_a_380390]
-
din legarea iubirii de veșnicie, prin pierderea pământească a persoanei dragi, este o revelație, care odată descoperită, dă frâu liber enunțurilor poetice: “Poarta-i deschisă, universu-i al meu negru, adânc, potopit de stele, pașii îmi curg spre nimic iluzie dulce agățată-n inele” O metafizică a despărțirii supreme, deschisă delicat, cu o anume demnitate a durerii, o despărțire asumată, fără vaiete, fără lamentări, fără stridențe, într-un firesc al lacrimilor poetice: “nu pricep ce se petrece între acest albastru străin și
LETIȚIA VLADISLAV- VIAȚA ÎNTR-UN PUMN DE LACRIMI, GRINTA 2016 de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 2251 din 28 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/379125_a_380454]
-
o gașcă, un fel de breaslă, în care nu pătrunde nimic dar nici nu iese nimic, De unde să știe sărmanul consumator, subjugat prețului arbitrar al căldurii necesară unui trai confortabil, că se poate mai bine? Mai ales că primăriile se agață cu disperare de ciubucul apei calde pe care consumatorul nu ar mai vrea-o fiind prea scumpă. Da, prin pomparea căldurii putem renunța la serviciile „GazProm”. Putem obține ieftin, la îndemâna tuturor căldura necesară iarna și răcoarea de vară. Un simplu
DUMNEZEU ESTE PRO SAU CONTRA? de EMIL WAGNER în ediţia nr. 1395 din 26 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/379868_a_381197]
-
Când am supărat-o? Că nu mi-a spus niciodată. Nici atunci când spunea că mă omoară cu mâinile ei. Doar ofta și ținea supărările în ea. Și atunci se ducea la focărie, aprindea focul pe vatră și rămânea cu privirile agățate de rotocoalele de fum care se ridicau spre horn. Așa am surprins-o odată și am întrebat-o: la ce privești, mamă? -Ei, na, a zâmbit ea, la fumul ăsta, care se duce și nu știu und’ se duce! Avea
MĂ IARTĂ, MAMĂ!.. de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1395 din 26 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/379871_a_381200]
-
serios pe vecinul lui. Își continuă treaba, nestingherită, până ce mormanul de lemne se epuiză, timp în care Marius îi turnă cu nemiluita de la complimente până la promisiuni, un șir interminabil de povești răsuflate, cu care, în nici un club n-ar fi agățat o fată, se gândi Radu, pe care îl pufni râsul. Vecinul se întoarse furios: - Ce e de râs și cine ești tu? - Hai, lasă-mă! Te pomenești că ai orbul găinii! - Radu? Dacă se aștepta să îl salute călduros sau
REVENIREA de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1403 din 03 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/379865_a_381194]
-
cunoaștea toate metehnele gospodăriei. M-a uimit înțelepciunea mârțoagei: cu un ultim efort, lipind cât mai strâns urechile pe lângă capul ei uscățiv, se opinti și trase căruța goală în ogradă, fără niciun îndemn în plus din partea stăpânului și fără să agațe căruța de vreunul din stâlpii porții. Ca din întâmplare în ușa grajdului apăru o femeie cu o doniță de lapte în mâini, uitându-se lung și mirată la mine. - Ce stai așa, femeie, în ușa grajdului? Adă niște fân la
PUTEREA RAZEI ABASTRE (2) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1937 din 20 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379906_a_381235]
-
oricine vorbește la ore, Fabricius aduse o stea, sora lui se călugări de invidie, ea născuse-n privat doi copii. 02.2017ăsări mecanice treceau pe cer, cauți o maimuță , dai de Voltaire, nici vorbă de oameni, un singur pom, e agățat un flacon de Lancomme, trec Cyranoii călări pe creion, cei de pe urmă vor fi și mai rău, cei ce-s în față ajung la bulău, preafericiții se-neacă la mal, cea mai frumoasă iubire-i pe cal, supă de arpacaș
PUTEREA DRAGOSTEI de BORIS MEHR în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/379982_a_381311]
-
omule, de ai rămas așa încremenit? Nu ți-e bine, ce ai? - N-am nimic, femeie... Mă gândeam și eu la ce este și la ce vremuri vor fi când copilul ăsta o să aibă 18 ani... Tu vrei să rămână agățat de fusta ta și atunci, nu? Asta vrei... - Nu de fusta mea... Că dacă face școala aia, găsește o fată frumoasă din partea locului. Sunt destule familii scăpătate p-aici! a venit destul de clar răspunsul femeii care, netulburată și încrezătoare, a
EPISODUL 8, CAP. III, NOAPTEA FRĂMÂNTĂRILOR, DIN CHEMAREA DESTINULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1654 din 12 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379943_a_381272]
-
nu? Asta vrei... - Nu de fusta mea... Că dacă face școala aia, găsește o fată frumoasă din partea locului. Sunt destule familii scăpătate p-aici! a venit destul de clar răspunsul femeii care, netulburată și încrezătoare, a continuat să-și spună gândul. Agățat de fusta ei, își fac casa lor. Îi ajutăm și noi, că așa se cade, nu? Își cresc copiii și... - Da' de ce să rămână la țară, fă, Ioană? De ce vrei tu asta? a întrerupt-o bărbatul, ridicându-se încruntat de pe
EPISODUL 8, CAP. III, NOAPTEA FRĂMÂNTĂRILOR, DIN CHEMAREA DESTINULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1654 din 12 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379943_a_381272]
-
iar pașii mei le strivesc ca pe niște doruri ce le vroiam demult uitate... Mă-ntreb de câte ori mi-au numărat trecerile, copacii ce veghează aleea? De câte ori mi-au numărat venirile și plecările într-un vis fără viitor de care mă agățam cu disperarea unui dependent? Mă întreb de ce am lăsat viața să treacă pe lângă mine și m-am ancorat într-o poveste fără final, suspendată între un ieri și un mâine, prezent cu repetiție, drum ce duce către nicăieri... Privesc cerul
ZIUA ÎN CARE VOI ÎNVĂȚA SĂ TAC de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 1728 din 24 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381856_a_383185]
-
afli în ce parte a orașului s-au adus cartofi! Bate străzile, în neștire, după o ceapă, un ou, o lingură de ulei etc.! Vino acasă cu plasele încărcate cu nimicuri, cu o gaură serioasă în buget, obosită și stresată, agățată de scara unui troleibuz care circulă după un program haotic, înregistrat în arhivele societății locale de transport la capitolul „top secret”. Ora 12. Trimite copiii la școală! Încropește masa de prânz din bruma de alimente pe care ai adus-o
AMINTIRI DIN „EPOCA DE AUR” de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1735 din 01 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381836_a_383165]
-
Acasa > Cultural > Modele > DANA GRECU. SIMPLITATEA SENTIMENTELOR PRIN SINCERITATE Autor: Aurel V. Zgheran Publicat în: Ediția nr. 1720 din 16 septembrie 2015 Toate Articolele Autorului Ce sunt gândurile omului? Niște pânze de păianjen în care se agață fluturi. Pentru mulți, graiul fiind de față cu gura, e absent cu gândul. Acelora le vorbește gura fără ei ! Dar, în ce iureș trebuie că aleargă gândul editorului redactor tv Dana Grecu, din moment ce nu rostește o singură vorbă fără a
DANA GRECU. SIMPLITATEA SENTIMENTELOR PRIN SINCERITATE de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1720 din 16 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381882_a_383211]
-
se și văd, ca niște vrăbii sorindu-se în razele primăvăratice ce-i învăluiau deopotrivă pe toți, fără alegere. Rumoare, glasuri de copii, un du-te -vino pe lângă tarabele cu ispititoarele produse eco și, acolo sus, năframa azurie a cerului, agățată de vârful muntelui. Pentru câteva clipe, Smaranda rămase nemișcată urmărind cu curiozitate lunecarea norilor răzleți pe cer, felul în care aproape imperceptibil, își modificau formele, nuanțele. Se întrebase uneori, cum ar fi fost de-ar fi putut străbate cerul, plutind
DESCÂNTECUL AMIEZILOR de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 1735 din 01 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381834_a_383163]
-
o privire plină de infinită părere de rău, se hotărî până la urmă să renunțe la ele. Era și timpul, pentru că pe Smaranda o exaspera tipul acesta de adevărat ritual, săvârșit de către unii oameni la casele de marcat. Păreau a se agăța de aceste momente care, deveneau probabil pentru ei, adevărați marcatori existențiali: „cumpăr, deci exist”. În sfârșit, respirând ușurată, se văzu afară și se grăbi să ia un taxi către casă. Cum mai trecuse vremea peste toate... Parcă mai ieri se
DESCÂNTECUL AMIEZILOR de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 1735 din 01 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381834_a_383163]
-
viu, dar pasager. Vântu-mi va fi suflare, un oftat De dor și dragoste de viață. Când frunzele se vor fi legănat Zburda-voi iarăși cu speranță! Cu pași de lut alerg acum mai iute, Dorindu-mi doar o mângâiere, M-agăț de vise și de câteva minute, Zdrobind iluzii întrupate-n bariere. 15.05.2016 Referință Bibliografică: Pași de lut / Mirela Stancu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1962, Anul VI, 15 mai 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mirela Stancu
PAȘI DE LUT de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1962 din 15 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/381981_a_383310]
-
ciripitul necontenit al vrăbiuțelor aciuate în grădina blocului, chemările pescărușilor sunt invitații atât de subtile la marea pe care o iubește atât de mult. Privește spre cer. Are culoarea speranței. Un albastru roial. Câțiva nori de un alb imaculat stau agățați de cer. Asta simte și Mira. Starea aceea de imponderabilitate, care te face să visezi cu ochii deschiși. Valurile mării se confundă cu zgomotul iritant al bormașinii. Pentru o clipă, revenirea la realitate o întristează. Închide ochii și reîncearcă să
MAREA de MIRELA STANCU în ediţia nr. 2017 din 09 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381989_a_383318]
-
spus mama, că trebuie să colindăm cu tine doar în blocul nostru și pe la vecini. Așa că... uite cheia, că noi mai avem una și...așteaptă-ne aici sau în casă, că noi venim repede cu colegii. Și ăl mare îi agăță cheia de gât, spre nedumerirea și supărarea Floricicăi. Nu-i dădu nici un pic de răgaz să gândească și să riposteze. Se răsti autoritar la ea: -Să nu te miști, bă, asta mică! Apoi către celălalt, care ducea steaua : -Hai, mă
FLORICICA MAMEI-2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1438 din 08 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/382015_a_383344]