4,072 matches
-
incapabilă să deschid ochii, pe jumătate trează, și aud cai care nechează și aleargă în spatele tufișurilor. Mă întreb de unde au apărut, parcă nu i-am văzut în timpul zilei, apoi îi văd, în frunte cu unul alb, impunător, traversând un pârâu argintiu în sclipirea soarelui. Trec aproape de mine într-o ploaie de picături și după o vreme nu mai știu nimic și adorm. Deschid ochii când soarele arde aproape deasupra casei, sunt singură în fața focului stins, până și hamacele celelalte au dispărut
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
nu îi tulbura perfecțiunea. Într-una din dimineți aud nechezat și tropăit de cai în apropiere, ridic capul și privesc un armăsar alb, impunător, trecând râul de-a lungul pietrelor, la câțiva metri de mine, într-o ploaie de stropi argintii, urmat de restul turmei de cai. Rămân uitându mă în urma lor aproape în transă și am o revelație subită: este scena exactă pe care am văzut-o în ceremonia cu Julio în Remolino Grande. Râul, stropii, calul alb, restul cailor
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
zece dolari ceruți de un șaman nou apărut, posibil neinformat în realitatea gringo, până la 150 de dolari ceruți de Don Agustin Rivas, șamanul bătrân și faimos cu ținută a la Gandalf cel Alb (cu excepția pălăriuței țuguiate, înlocuite de o coroană argintie). Chiar și cincizeci de dolari mi se pare exagerat, o sută și cincizeci m-a lăsat fără glas. Don Agustin a apărut drept imaginea perfectă a fantasmei șamanice, prin îmbrăcăminte, atitudine ușor diferită de ceilalți, vocea înceată și înțeleaptă. Unii
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
aroganță părerile... Nimeni și nimic nu-l putea convinge că a luptat încă de la început pentru o cauză pierdută. Peste mai puțin de un an a trăit pe viu eșecul convingerilor sale. Pe deasupra spitalului din Făgăraș treceau stoluri de păsări argintii, în zbor spre țintele vitale ale rezistenței noastre. Ieșeam noaptea din incinta spitalului și undeva în apropiere pusesem pe cineva să-mi sape o groapă circulară ca pe front, în care mă adăposteam scrutând zborul sub clar de lună al
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
moment critic i-am luat apărarea intuind că era acuzată pe nedrept și acum îmi mulțumea îmbrățișându-mă ca pe un adevărat părinte... Sau, mulți ani după această întâmplare, într-un loc deschis, în văzul lumii, o bătrânică cu tâmple argintii - că ale mele, erau albe ca neaua, mă sărută cu un sărut amânat timp de cinzeci de ani, tot pe motiv că tare mai eram bun ca om și profesor! Sigur, m-a flatat această afirmație și m-a bucurat
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
zicale sud-americane: "Vivieron feliz y comieron perdrizes" "au trăit fericiți și au mâncat prepelițe"! Acceleratul 605 Noi cum ne-am cunoscut îți amintești? Așa cu-a fost odată ca-n povești un codru și un lac și-o lună uriașă argintie? N-a fost nimic din clasica scenografie! A fost o gară și un tren accelerat, a fost o seară și un cer înnourat și un compartiment de clasa doua, eu, june universitar, tu, într-a noua și cântul monoton de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
o mașină "de protocol". Nu era un moft, ci o problemă de reprezentare a țării. Până la noua achiziție, aveam un Volkswagen Golf și acum dispuneam de un Volkswagen Santana (varianta braziliană a Passatului), mare, frumos, elegant, de culoare "Prata lunar"argintiu metalic! Era ceva! Ca particular, nu mă dau în vânt după mașini mari, fiind de părere că nu mașina face pe om. Dar ca reprezentant al statului în exterior, se impune un anumit "ștaif" în toate! Santana a avut parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și se sting de tot după Încă un țăcănit. Fascicolul meu de lumină Încă există, dar a devenit bătrân și palid și pâlpâie ori de câte ori Mademoiselle face patul să scârțâie, mișcându-se. Căci Încă o mai aud. Acum se aude foșnetul argintiu rostind „Suchard“; apoi hârș-hârș-hârș, un cuțit pentru fructe tăind foile publicației La Revue des Deux Mondes. Începe o perioadă de declin: citește Bourget. Nici un cuvânt de-al lui nu va supraviețui. Condamnarea se apropie. Sunt pradă disperării, luptându-mă să
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
te anunțau că trenul gonea pe teritoriul Belgiei. Ajungea la Paris la patru după-amiaza și chiar dacă oprirea nu dura decât o noapte, aveam Întotdeauna timp să cumpăr ceva - de pildă o mică insignă cu Tour Eiffel, vopsită destul de grosolan cu argintiu - Înainte de a ne urca În ziua următoare, la amiază, În sud-expresul care, În drum spre Madrid, ne lăsa În jurul orei zece seara la gara La Négresse din Biarritz, la câțiva kilometri de granița spaniolă. 2 Biarritz-ul Își mai păstra specificul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
spre urmăritorii ei. Cealaltă imagine aparține unei sâmbete din vacanța de Crăciun a anului 1916. Priveam de pe peronul tăcut, Înveșmântat În zăpadă, al micii gări Siverski de pe traseul trenului de Varșovia (era cea mai apropiată de moșia noastră) un crâng argintiu din depărtare care devenea plumburiu sub cerul serii și așteptam să apară dâra de fum violet-Închis a trenului ce urma să mă ducă la St. Petersburg, după o zi de schi. Dâra de fum a apărut la timp și, În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe trotuar, anticipând astfel eliberarea lui viitoare În vreo grădină publică. Un nou val evolutiv a Început să se umfle, ridicându-l treptat, din nou, de la pământ, când, la aniversarea a doi ani, a primit un Mercedes de curse, vopsit argintiu, de un metru douăzeci lungime, manevrat cu pedale dinăuntru, ca o orgă, și În acest vehicul umbla, Încoace și-ncolo producând un zbârnâit ritmic, pe trotuarul Kurfürstendamm-ului, În timp ce dinspre ferestrele deschise se auzea urletul multiplicat al unui dictator care Încă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
zări plaja. Acolo, copilul nostru stătea nemișcat În genunchi, ca să fie fotografiat În aburul tremurător al soarelui, pe fondul scânteietor al mării care În instantaneele pe care le-am păstrat este o pată lăptoasă, dar care În realitate era albastru argintiu cu porțiuni superbe de purpuriu-albăstrui În depărtare, produse de curenții calzi În colaborare și coroborați cu (auzi pietrele cum se rostogolesc când se retrage valul?) vechi poeți elocvenți și cu comparațiile lor surâzătoare. Și printre bobițele de sticlă linse de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Țamblac. Auzi? "Comori în Ceruri", mormăie el. Dac-ar fi după mine, le-aș pohti mai abitir pe cele pământene. Din păcate, nu se grăbește nimeni să mi le dea... Aaa! se adresează el unui boier înalt, frumos, cu tâmplele argintii, ce stătea tăcut, retras, mai în spate, boier Isaia! Dragul meu! Poftește mai în față! Așa-așa... Ca rudă apropiată a Domnului, s-ar cuveni să stai în față, să fii pildă tuturor că Domnul din Ceruri a fost milostiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de la noi, în lumea largă, cum se spune; nu, nu cred că au alungat-o; au lăsat-o doar să plece, au abandonat-o destinului ei de fată simplă, fără carte (multă); la Corabia, văzând valurile de avioane americane, mici, argintii, obișnuia să exclame: „ai’oane, ai’oane”. Când și cum s-a produs despărțirea de Cati - iarăși nu țin minte. La întoarcerea din refugiu, la Galați, în toamna lui 1944, în orice caz la sosirea noastră la Cluj, în martie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
șapte. La ora șapte au început să sosească „valurile” de colegi și prieteni din tinerețe. Au vorbit despre mine dragul meu prieten Gabriel (Dimisianu), care mi-a scris prefața la primul volum de poeme, în 1965, neschimbat, frumos, cu părul argintiu strălucitor, alt prieten drag, Dan Cristea, profesorul (prietenul drag al lui Nichita) Mircea Dumitrescu și iubita mea prietenă Ileana, elegantă și sigură de ea. Inger (Johansson) a vorbit în franceză despre prietenia noastră și despre traducerea romanelor și a jurnalelor
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
cu migală, de cuminții bucovineni. Aș fi vrut să urc sus, la zăpada curată, proaspătă, a coastelor obcinilor, să contemplu perfecțiunea dantelei albe cu care s-au împodobit brazii viguroși, solemni, dar mi-a obosit cheful. * Seara, clopotele, cu tonalități argintii. Toaca... Noapte cuminte, cu aer rece, bun. * Dimineața, o fată de optsprezece ani, de o frumusețe unică; grație și candoare, ochi inteligenți, proaspeți, verzi, sub o frunte perfectă. Ar fi un top model de senzație, ar face carieră de-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
sau un aventurier ratat. A ieșit a doua variantă, a aventurierului învins de vise imposibile. A rămas și ceva puțintel cam paranoic. " * Vara, dinamică, energică, vara trăită ca îndrăgostit, vacarmul de pe plajă unde poți fi anonim, rătăcirile, noaptea pe lună argintie, sau înfruntând furtuna, aceasta este vara care mi s-ar potrivi, dar circumstanțele țin de formule și obligații sociale pe care "pentru că sunt prea deștept" nu le suport. * Firea mea este excesivă, sub un aspect pașnic am gânduri violente, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a fost atât de neașteptată, încât ropotele de aplauze le-am considerat a ne fi adresate și nouă. Eram mândru, emoționat, că îi simțisem, pe umeri, mâna; i-am văzut bine costumul, îl țin minte bine și acum, un gri argintiu, asortat cu o cămașă albă, foșnind a mătase. În sfârșit, a început ceea ce nu am mai văzut niciodată, pentru că niciodată nu am mai întâlnit un orator, vrăjitor de cuvinte, spontan, cu rare pauze, când mucalit, când liric, așa cum a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Nouă" nu a rezistat, nu spunea mare lucru. * Am făcut câțiva pași împreună cu personajul meu. Se lăsa întunericul și, ca pentru un spectacol, s-a aprins, brusc, un bec; o lumină albă, orbitoare, a pus la vedere o motocicletă impozantă, argintie, ca într-o vitrină de magazin de automobile. Din ataș s-a ridicat, vigilent, Demidor, ridicându-și amenințător urechile. Dar, recunoscându-l pe arhitect, a mormăit ceva și, încet, metodic, s-a retras în locuința lui confortabilă. Lipsea ceva totuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
un mesaj adresat mie. Numai că nu știu de unde, de la cine vine acest mesaj, nu înțeleg complicata geometrie a întâmplării. Dar nu îmi mai pun nici o întrebare. Din când în când, îl lovesc cu grijă și ascult firul de clinchet argintiu. Ascult Norocul... Un mic mesaj paranormal Sunt detașat pentru o vreme la Spitalul de psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc. Am descoperit o instituție impecabilă, ochiul meu nu poate fi înșelat; îmi face plăcere să constat că mai există sanatorii ca acesta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
micul birou; din același lemn negru și scump ca și celelalte piese ale mobilierului; și ce impozante, deși discrete, cele trei fotolii sobre, și ele din același lemn, cu aceleași ornamente! În farmacie, unde, câteodată, la ușă, suna un clopoțel argintiu, când intra cineva, stăruia un parfum de neuitat, amestec de arome vegetale; numai în preajma finului uscat miroase ca în vechile farmacii. Umbla vorba, printre noi, copiii, că în flacoanele din rafturi, în spatele geamului de cristal, în spațiul aproape obscur, farmaciștii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
simțit nevoia să vă cunosc, mi-a spus, sperând că mă veți înțelege, măcar ca o formă de viață..." * Am stat mult de vorbă cu acest unic exemplar din istoria omenirii. Când ne-am despărțit, marea era o imensă oglindă argintie a lunii. Era târziu. Mi-a întins mâna , mi-a strâns-o cu prietenie și mi-a dat o carte de vizită, explicându-mi că este una din existențele sale, o viață în care a fost fericit. Cartea de vizită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
crucindu-se toată noaptea; pe altul, un pătuț, eram eu, care, deși aveam doar șaisprezece ani, abia încăpeam. Gara și satul se numeau frumos "Gura Raiului". Și era frumos acolo, într-adevăr, la doar câțiva metri de apa sprintenă și argintie a Streiului. Dar ar fi fost tot atât de frumos oriunde s-ar fi aflat pe lume Severina. Dimineața, oprea în haltă un tren cu trei vagoane, stătea o clipă, ne urcam grăbiți, trenul scârțâia și după zece minute ajungeam la Hațeg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Sortite a fi la fel de luminoase, amintirile lui Nicolae Labiș erau populate de întâmplările fabuloase ale muntelui: toamna ciobanii coborau în horă și se repezeau la femei, o fată se înecase în râul în ale cărui unde, de la fund, țâșneau săgeți argintii de pești; scufundat într-o știoalnă, copilul îi privea cu ochi deschiși sub apă. Tot el își însoțea părintele care, având pușcă, bracona căprioare pe pârâul de deasupra școlii. Într-o vreme de foamete și război și împovărată cu trei
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
în ceea ce privește Opera. Din punct de vedere fizic, părintele Natale era un bărbat voinic și robust, de statură puțin peste medie; ochii gri-obscuri și foarte vii, umbriți de sprâncene dese și negre, o coroană deasă de păr, devenită în etate matură argintie și de obicei acoperit cu o tichie preoțească neagră. Îmbrăca o haină călugărească uzată. La prima vedere, din prima privire, nu-ți inspira simpatie. Chiar și felul lui de a vorbi cu lumea nu era prea plăcut. Oratoria sa era
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]