6,399 matches
-
să desfacă pumnișorul strâns cu forța, descoperind, deodată, cu uimire, câtă putere pot avea niște degete palide și subțirele. Și tocmai pentru că simte că nimic rău pe lume nu poate veni din partea indulgentului Papa, Yvonne începe să țipe. Un țipăt ascuțit și neîntrerupt umple salonul, ca o sirenă de alarmă. Domnul Ialomițeanu râde și schimbă priviri de complicitate cu Margot. Iar doamna Mironescu, păstrând pe chip o expresie echilibrată între victorie și nemulțumire - iată dandanaua promisă ! -, se îndreaptă spre clopoțel : va
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
regele Carol ? Vezi bine, Ștefan, că nu putea face nimic, de vreme ce nici când a vrut n-a putut și a ajuns să se sinucidă... — Tu ne renonces pas de dire tes naïvetés ! Replica plictisită a Sophiei îi dă sentimentul unei ascuțite nedreptăți. — Ba s-a sinucis ! replică, fulgerând-o din ochi. Este sigur că s-a sinucis, pentru că veșnic se afla într-o stare teribilă de nervi și toată vremea la castelul de la Sinaia plângea ! Și și-a smuls toate decorațiile
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
șnurul clopoțelului. Ia-o și du-o în camera ei, îi spune cu răceală Nelei, arătându-i-o pe Yvonne, ascunsă din nou sub masă. Roșie, transpirată și ciufulită, fetița se lasă greu dusă spre ușă, cu obișnuitul ei țipăt ascuțit și neîntrerupt. Amurgește. Lămpile cu gaz aerian din stradă nu s-au aprins încă, dar zborul lăstunilor s-a întețit ; vin cu iuțeală în picaj, ca niște funebre aeroplane, și doar ferestrele duble opresc țipetele să intre în liniștitul salon
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
educație era prea evidentă. Țipa că acum este prea târziu, că aș fi putut evita, dar nu să-i cer acuma... Isteria stupidă la care ajunsese, dar mai ales fața ei buhăită, răutatea buzelor subțiri și a nasului cu vârf ascuțit, schimonoseala grotescă a plânsului care îmi stârnea milă, furie, remușcare, dezgust, toate deodată, insuportabile, m-au făcut să îmi pierd cumpătul. Parcă o umbră roșie mi-ar fi alunecat pe față. Mi-am simțit creierii aprinzându-se și, fou de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cunoscuți, pe pavajul din curte, și ei îi vine să deschidă geamul, să-l strige. Să vină pe loc înapoi, să discute cu adevărat, pe față. Nu face însă nimic, se plimbă prin sufragerie și se scarpină, cu unghiile ei, ascuțite și tari, tăiate oval. Prin ușa rămasă deschisă, din hall se aud bătăile pendulei, și ea se scarpină, tot mai repede, tot mai apăsat, cu o plăcere tot mai mare, în care s-a topit durerea. Dâre roșii, mustind din
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ani și ani ! Un an și jumătate, slavă Domnului ! Slavă Domnului, se poate trăi și fără glas, așa de ușor și de bine te-ai obișnuit ! Numai că doctorul încă umblă pe măsuța cu rotile, auzi tot felul de clinchete ascuțite, și Niki, ah ! Niki ! Dacă s-ar deschide ușa și ar intra Niki ! Doctorul a găsit ce căuta : o cutie nichelată, lucitoare, iată că o deschide și începe să scoată chiurete, bisturie, pense, furculițe, solnițe, tampoane de vată, și tu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de ziare care aleargă cu teancul de gazete sub braț. Și trăsura întoarce. Și tu stai pe banchetă, deschizi gura, te forțezi, strigi, dar niciun sunet nu îți iese din gură, funda grea, neagră, de catifea îți apasă creștetul, agrafele ascuțite îți pătrund adânc în pielea capului, în creieri, Niki ! Niki ! Dar niciun sunet nu se aude, o fetiță gălbejită, cu nasul prea lung, cu picioare prea lungi, stă pe bancheta unei trăsuri și peste ea se varsă toată plictiseala unei
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lui Céline, Bardamu... La peste 70 de ani, această femeie care muncește din greu pentru alții a asistat la toate cataclismele unei epoci pline de trădări, știe totul despre oameni și povestește, povestește, povestește... Dar această neobosită cârtitoare cu limba ascuțită știe să îi asculte și pe alții și datorită acestui lucru avem parte de portrete magnifice. Sophie Mironescu Ioaniu, jefuită de comuniști, care se chircește încet-încet în apartamentul ei din București. Fiica ei, Ivona, o ciudată care cutreieră străzile orașului
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
neconvins. Intrăm pe poartă, trăgînd după noi valizele maro de lemn. Dincolo de poartă sînt cîțiva cîini, niște potăi flocoase și murdare care țopăie și se gudură pe lîngă noi - puțin mai departe, un cîine brun, semeț, cu botul și urechile ascuțite, mă privește grav, cu o pereche de ochi bicolori. Ceea ce simt nu se mai cheamă de mult frică. Un an și patru luni! Băga-mi-aș... Unii dintre băieți sînt OK, și chiar și unii dintre locotenenți - tineri, au absolvit
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
interpretabile la adresa regi mului, sau chestii care se substituie moralei socialiste. Cam asta era treaba cenzurii, să-și de avizul. În atelierul din teatru pe care Îl Împarte cu Viorel, celălalt scenograf, mirosurile sînt blînde... mirosul catifelat al creioanelor proaspăt ascuțite sau cel de aracet și de carton ori de revelator foto. Viorel, care stătea la masa lui și făcea fie niște schițe de costume, fie o machetă de decor, ridica privirea: Ura, Vasile! Bă, ce-a crescut fiu-tu! Mă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
tovarășu’ veteran să dai ceva? Mă zgîiesc prin Întunericul chior, să văd a cui e silueta care abia se conturează. Nu am cum să nu fi auzit de Box, un tip ciolănos, ras În cap, cu o figură rotundă, ochi ascuțiți și un nas plat, sprijinit de o mustață firavă, de mongol. Reputația lui e sinistră, e dintr-o mahala a Bucureștiului a cărei faimă dubioasă atinge cote naționale. Faptul că știe despre mine chestii cum ar fi că ieri am
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
aveam ce Înseamnă, de fapt, aceste lucruri, nu Îmi răspundea la Întrebări. Acum, am ajuns și eu o fantomă. N-a fost o fracțiune de secundă. CÎndva, am ajuns sus pe platou, urcînd poteca alături de un cîine brun, cu botul ascuțit, pe care și-l ridica din cînd În cînd spre mine. Instrucția s-a Încheiat și acum coborîm iar spre platoul unde se face adunarea, pentru apelul de seară, apoi, spre cantină, pentru cină. Pe urmă se face brusc noapte
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
diverse locuri, aerul cosmopolit al casei, revistele străine, fetele stau cu un catalog Quelle În brațe pe o canapea. Pe măsuța de alături se găsește un bol de sticlă plin cu cutii de Chiclets (toată lumea e de acord că scrisul ascuțit, gotic, produce o impresie mai mișto decît conținutul). E o familie cu anumite pretenții, În casa lor găsești chestii. — Salut! Nu vrei un bitter? Cine te-a tuns În halul ăsta? — Nu Întreba. Poate dansăm un pic mai tîrziu. — D-a-a-a
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
adăpostește. Adorm pe băncuța de lemn și visez un cîine ciudat care mă privește curios, fără să scoată un sunet. CÎnd deschid ochii, cîinele e chiar În fața mea. E un cîine brun, de talie mare, ascuțit - are urechile și botul ascuțite. Are un ochi verde și unul albastru. E diferit de potăile de afară. Cum a ajuns aici? Pe unde a intrat? Mă privește o clipă, apoi se duce la ușă. În acest moment oprește un tren. CÎinele dă din coadă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și să o aducă În baterie. Pentru că nu se oferă nimeni voluntar, caporalul de serviciu se vede nevoit să numească el doi soldați. Unul sînt eu, celălalt e Moise, un constănțean cu o față lată și un nas lung și ascuțit, ca un ardei. O să treacă Barbu de la Bateria a 2-a să ne ia cu căruța. Bateria a doua e În capătul cel mai Îndepărtat al pistei, distanța pînă la cazarmă e mult mai mare de acolo. Nu au un
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
un sunet clar, puternic, o singură notă, fără inflexiuni, fără variații, un sunet ca de trompetă, Învăluit În aburi - nu-l aud cu urechile, Îl aud cu fiecare atom al făpturii mele eroice. Alături de el, În picioare, un cîine cafeniu, ascuțit, cu urechile și botul ascuțite, cu ochii de două culori diferite, ne urmărește tăcut cum trecem, dînd Încet din coadă. CÎinele, cred că din pricina sunetului emis de bărbos, levitează la cîțiva centimetri de sol. Cristian Îmi povestește foarte animat ce
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
singură notă, fără inflexiuni, fără variații, un sunet ca de trompetă, Învăluit În aburi - nu-l aud cu urechile, Îl aud cu fiecare atom al făpturii mele eroice. Alături de el, În picioare, un cîine cafeniu, ascuțit, cu urechile și botul ascuțite, cu ochii de două culori diferite, ne urmărește tăcut cum trecem, dînd Încet din coadă. CÎinele, cred că din pricina sunetului emis de bărbos, levitează la cîțiva centimetri de sol. Cristian Îmi povestește foarte animat ce am pierdut: cîteva nopți dormite
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care era prins un ciocan de bătut, în formă de delfin. Adolescența și-o petrecuse la Bruxelles, într-un apartament mare, întunecos, pe o stradă respectabilă și mohorâtă, nu departe de Avenue Louise, cu platani tunși și clădiri înguste și ascuțite, din cărămidă galbenă. Frumoasa și blajina lui mamă îmbătrânise. Arhitectul belgian și soția lui decedaseră. Emma, pentru care existau vagi planuri de a fi trimis să urmeze la Colegiul Trinity, refuză să se întoarcă în patrie. Îi plăcea Bruxelles, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu care era prietenă din copilărie, dar, desigur, nu era și îndrăgostită de el, numai că o enerva uneori nepăsarea cu care privea Tom perspectiva de a nu o poseda niciodată. Hector Gaines, chinuitor de conștient de sânii Antheei, acum ascunși și provocători pe sub pulovărul ei mov, lipit pe corp, își repeta întruna că el avea treizeci și patru de ani și ea numai douăzeci și unu, și că își isprăvise munca la Gideon Parke și ar fi trebuit să plece la Aberdeen, să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fost ușor să sară peste îngrăditură, urcându-se întâi pe o piatră mare din apropiere. Numai că înăuntru nu exista nimic pe care să se poată urca, iar barele de metal, înalte până la nivelul pieptului, își curbau spre interior vârfurile ascuțite ca niște țepușe. Turbat de propria lui tâmpenie și provocat acum de râsetele spectatorilor, alerga de colo-colo, holbându-se prin lentilele stropite de ploaie ale ochelarilor, încercând să găsească un loc pe care să-și rezeme piciorul, străduindu-se să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
câteva ori la George și nu primise nici un răspuns. La gândul că s-ar putea ca în momentul de față Stella să-l îmbrățișeze pe George, să-l ierte, să-l strângă în brațele ei izbăvitoare, Gabriel simțea o durere ascuțită, și știa că e o durere vinovată. Sentimentele ei pentru George țineau în parte de prostia ei, și în parte de stupida slăbiciune și sensibilitate care o făceau să încurajeze fragila atitudine a lui Adam față de lume, deși în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mițoasă îi stăteau ridicate aproape vertical, cu aroganță. Apoi cățelul sări în sus, izbi cu o lăbuță în pământ, scânci elocvent, după care scoase un lătrat. George îi arată un pumn amenințător, iar Zet mârâi, dezvelindu-și dinții albi și ascuțiți. George își spuse cu satisfacție: „Am ajuns să mă latre câinii!“. Ieși în stradă, trântind poarta în urma lui. „Să mă duc la un cinema? se întrebă. Nu, mai bine mă duc la Diane. Vai de ea dacă nu-i acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
despre mama? Foarte arătoasă. Și ce lucruri minunate i-ai povestit despre mine? Absolut nimic. S-ar zice că i-ai căzut cu tronc la inimă. Nu vrea sub nici un chip să te vadă însurat, răspunse Emma, a cărui minte ascuțită și bănuitoare sesizase într-o secundă substratul amabilității lui Alex. — S-ar zice că însurătoarea mea preocupă pe toată lumea. „Uhuu! Uhuu!“ — Asta-i mama care o cheamă pe Ruby. Pe servitoare? Ei, uite-o din nou pe fata aceea! Hattie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și temeritatea conversației lui cu Pearl. Puritatea și forța cântecului și dulceața pătrunzătoare, răscolitoare a vocii lui le fascinară, le lăsară încremenite pe cele două fete, așa cum intenționase și Tom. Dar privind la beatitudinea zugrăvită pe chipurile lor, simți o ascuțită împunsătură de invidie. Nu reușea chiar întotdeauna să-și însușească talentul prietenului său până la a-l considera al lui. Nu înțeleg poemul, spuse Hattie, după ce-l felicitase pe Emma. De ce se întreabă dacă „acele tălpi“...? — E un poem, răspunse Tom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
băieți așteptând-o. Pe urmă începu cazna de a prinde peștele. Gabriel striga într-una: „Lăsați-mă pe mine! Lăsați-mă pe mine!“ de teamă ca băieții să nu-i vatăme peștelui aripioarele sau să nu-l scape pe bolovanii ascuțiți. În cele din urmă, unul dintre băieți izbuti să prindă în mâini peștele aunecos, care se zbătea, și să-l azvârle (Gabriel închise ochii), peste muchea dințată a stâncii, drept în apa adâncă. Gabriel îl văzu pătrunzând în apă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]