3,332 matches
-
Se sfârșise cu mine! Cât timp erai singur, aveam credința că nu m-ai uitat, că mai ții la mine, cu tot răul pe care ți l-am făcut; că amintirile noastre dragi încă stăruiesc în tine, cu mireasma lor atenuată de timp, totuși destul de vii. Pentru mine acest gând constituia o mângâiere, un sprijin, o speranță. N-aș putea spune că mă gândeam la o împăcare. Ar fi fost lipsit de sens să mi-o mărturisesc deschis chiar mie însămi
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
ca un tăiș de secure. Nu întîlneam nici o statuie. Nu vedeam nici un ornament. Singurul semn de preocupare artistică era desenul cu cei doi lei scrijeliți în piatră, gata să sară, unul asupra celuilalt, la "Poarta leilor". În rest, nimic nu atenua duritatea ruinelor. Acesta a fost, deci, palatul lui Agamemnon? Războiul troian îmi apărea acum despuiat de orice aură; un conflict între regi provinciali și impulsivi care n-au cunoscut, se pare, altă lege decât aceea a forței. Ca pentru a
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
canapea, lângă Leej, gândindu-se la ce spusese adineauri. Întrebă: - Vezi că ne întoarcem? Încuviință cu părere de rău. - Dar asta-i tot. Depășește înțelegerea mea. Gosseyn dădu din cap, se așeză și o privi. Sentimentul lui de ușurare se atenua. Metoda venusiană de apărare era atât de specială, atât de bine calculată pentru a-i afecta pe cei străini de non-A, încât numai prezența lui salvase nava. Deci, i se arătase că Venusienii posedau o defensivă invincibilă. Dar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
ea. Sărind în picioare, Yanar îi bară drumul și-l sfidă. - Vei intra numai dacă mă omori pe mine. Gosseyn se opri. Sondase deja încăperea de după ușă. Nici o impulsie vitală. Aceasta nu dovedea, neapărat că nu era ocupată. Dar aceasta atenuă considerabil impresia sa de urgență. Se uită la Yanar. fără intenția de a-l ucide, având alte mijloace de a se ocupa de el. În plus, voia să-l interogheze. De o vreme îl sâcâiau niște întrebări. Spuse: - Erai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
și mai ales ironizat mă chinuia. Dar groaza de a rămâne singur și de a vedea pe Irina cu alții mă făcea să suport orice ridicol. Astfel, la braț cu dânsa, făceam un colț separat, căutând doar să-l mai atenuez, aducând între noi pe inofensivul Niki Mihail. Trio caraghios, la care ne pretam cu toții - Niki și Irina, din inconștiență, eu din nemernicie. Deseori mi se întîmpla să mă plictisesc cu Irina, dar asta nu ne oprea să fim mereu împreună
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ar chema, te-ai duce la dânsul ca un cîine!"), amical, deoarece se considera vinovat și avea oareșicare remușcări (ochii speriați, incapabili de a se preface, cu care primea anumite reflecții ce puteau fi cu dublu înțeles, dar eu le atenuam imediat, de frică să nu priceapă ceva, și apoi își produseseră efectul, neliniștindu-l), eu - crispat, gelos la culme, înfiorat în toată ființa, umilit, căci îmi închipuiam că celălalt mi se preferase fiindu-mi superior, dar satisfăcut că mă puteam
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de efectul ei asupra mea de la distanță, căci de la distanță îți închipui tot felul de grozăvii, pe când alături vezi că vecinul tău suportă, oricât ar arăta de nenorocit. Sau, în cel mai rău caz, când vezi că produce efecte dureroase, atenuezi adevărul. În același timp, celălalt o implorase să nu-mi spuie nimic, dând ca motiv că m-ar face prea nenorocit inutil. De fapt, acest motiv conta chiar pentru el, căci avea o oarecare milă, dar i se mai adăuga
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
noastră comună, știind că totul s-a terminat cu celălalt, adică punând o limită păcatelor ei, am început să o iscodesc, să mă chinui, să interpretez. Și abia la urmă, din pricina mea, Ioana, așa de sinceră, a început să-mi atenueze adevărul, fie că mă vedea chinuindumă și voia să mă consoleze, fie că ea însăși îndrăgostită în brațele mele și îngrozită de ceea ce făcuse, nu îndrăznea să privească acest adevăr în față și căuta să și-l facă mai acceptabil
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mai disting bine fiecare detaliu; pentru faptul numai că mu izbutisem să o fac fericită. Pentru un motiv însă remușcarea mea rămâne constantă, căci e o trăsătură a caracterului meu observată de atâtea ori zilnic, pe care nu o pot atenua, oricât m-aș căzni, și care, de altfel, nu e numai un prilej veșnic de neliniște pentru Ioana, dar mă împiedecă și pe mine să fiu fericit. Este un defect funest, căruia unii îi spun, ca să-i dea aparență suportabilă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
față de izbânzile lui Shonyu, dar nu spuse nimic despre marea înfrângere a ginerelui acestuia după victoria de la Inuyama. Însă chiar dacă Hideyoshi nu aducea vorba, lui Shonyu îi era rușine. Părea profund stânjenit de faptul că victoria din Inuyama nu putea atenua înfrângerea și pierderea suferite de Nagayoshi. Scrisoarea lui Hideyoshi, pe care i-o adusese Bito Jinemon, îl prevenise îndeosebi să nu se lase atras de nici o provocare de-a lui Ieyasu, dar sosise prea târziu. Acum, Shonyu vorbi despre acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cântec! Lucian îl recunoscu în capul șirului pe Alin Pivniceru dintr-a patra în costumul bleu și cu aripile bleu ușor desfăcute în spate. Peruca de vată de pe cap și rochia de hârtie creponată și toată povestea de Crăciun îi atenuau prea puțin trăsăturile aspre de sportiv înnăscut. Vocea șuieră începutul melodiei: Ceata Domnului suntem... Acum! Sala râdea din nou, îngăduitor, fiindcă Alin Pivniceru, primul din șir, intrase în scenă săltăreț, așa cum de bună seamă cerea rolul, în timp ce Mirel Poenaru venea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
L-au înconjurat și l-au asaltat cu întrebări: Pe bune, taică-tu s-a născut în secolu' trecut?... Ești sigur că n-au greșit în acte?... Băă! În secolu' trecut!... La sfârșitul secolului trecut, a încercat cumva să-și atenueze vinovăția Barnoschi Vasile... Păi da, da' în secolu' trecut!... Realitatea e că fusese și pentru Barnoschi Vasile un șoc când taică-său îi mărturisise că s-a născut în 1897. Asta, după ce mai înainte îi dăduse 1901 ca an al
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
zile Bucureștiul nu era locul unde mama să se simtă la largul ei. Abia sosită, se gândea deja la întoarcerea acasă... Acolo unde fusese și pentru mine, până la un moment dat, acasă. Și nici eu nu făceam mare lucru ca să atenuez impresia de metropolă strivitoare pe care i-o dădea Bucureștiul... Umblam cu ea pe străzi deși nu le puteam suferi și de multe ori nici nu-mi ascundeam repulsia. Trecătorii mi se păreau gălăgioși și aroganți... Doi zdrahoni fercheși, fără
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în primele zile după dispariția tatei ea dăduse glas unei adânci nedumeriri, mai mult, poate, decât durerii: cum așa? A existat un om până mai ieri și acum deodată nu mai există? Cum e posibil?... Nedumerirea ei poate că se atenuase în lunile ce urmaseră, dar cu siguranță nu dispăruse. Se nimerise ca în bucățica de vacanță de vară pe care Iulia și-o petrecea la Brașov, numai între ele două, bunică și nepoată, să cadă ziua de naștere a Iuliei
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
boală cu propria patologie și etiologie. O boală recunoscută. O boală menționată în Observer’s Guide... La Alcoolicii Anonimi, i se spusese că boala asta este cronică, incurabilă - asta era partea proastă. Partea bună era că toate simptomele puteau fi atenuate prin participarea asiduă la întruniri și printr-o abstinență riguroasă. Înainte să primească aceste vești bune, Dan se temuse că mintea sa, în realitate la fel de gingașă și maleabilă ca și sculpturile din hârtie pe care el însuși le făcea, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
putea trece printr-o perioadă de o extremă vulnerabilitate, copilărească și sentimentală, pe măsură ce emoțiile reprimate de alcool vor reveni la suprafață. Emoții care ar fi fost perfect normale în adolescență, dar pe care, cu ajutorul berii Lamot, el reușise să le atenueze și apoi să le smulgă din sine. Dintotdeauna, comportamentul sexual al lui Dan fusese vulnerabil, infantil și sentimental. Acuplarea aceea de pomină, când o râcâise pe Carol până ajunsese la orgasm, îl speriase teribil. Beat fiind, gemetele și țipetele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
urmele unei frumuseți estompate în urmă cu generații, iar ceea ce o făcea definitiv și irevocabil să se apropie de grotescul porcin al bătrânului era absența completă a oricărei străluciri a spiritului, efect care, deși devastator pentru persoana acesteia, era oarecum atenuat de o știință ireproșabilă a machiajului. În schimb, părul lung și blond îi atârna pe un sacou atât de urât, încât trebuie să recunosc că mi s-a făcut o frică nemaivăzută și abia m-am putut stăpâni a nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
a vărsat puțin spirt din borcanul lui, apoi a băut o gură, atunci am luat și noi din mămăligă, pe alocuri era neagră de funingine, simțeam cum îmi scârțâie printre dinți, dar gustul îi era acceptabil, mai ales pentru că mai atenua din gustul amar de fum, au mâncat și ceilalți, a mai luat și caporalul o bucată, apoi și-a dus borcanul la gură, a băut pe nerăsuflate tot spirtul din el, după care l-a trântit de peretele barăcii, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ar exista ele. Uită-te la ea. Ne-am uitat iar în jos. Gagicuța era aproape întoarsă pe dos. — Ce îți spune asta? Nu știu. Bani. Se întoarse și pomi mitraliindu-și tocurile pe culoarul lung (în mod ciudat, magazinul atenua zgomotul și mișcarea) deschise ușa de sticlă cu o mișcare bruscă și, scuturându-și părul strălucitor, se pierdu în furnicarul străzii. Am auzit râsete, conversație purtată pe un ton scăzut. Pe fața celor două pipite șocate, care serveau la acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de multă vreme locul ei în casă. Urmele lăsate în fotoliu o dovedesc. Și rochia albastră; ai venit cu ea pe braț; te privea toată lumea. Un bărbat în alb, purtând la piept o rochie albastră! (Cu vârsta, simțul ridicolului se atenuează.) Femeia cu părul roșu nu ți-a zis nimic. Ea nu te ceartă niciodată, inventezi femei discrete. Extraordinare. Viața ta se bazează pe imaginație, de aceea nu ai nimic, dar te porți de parcă ai stăpâni totul. Un artificiu; toată existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
că industria este lichidată, agricultura este la pământ, sistemul de sănătate în colaps, învățământul în derivă, individualitatea României pe plan internațional dispărută. Criza economică nu a făcut decât să agraveze relele care au precedat-o. Incompetenți, nu au știut să atenueze șocul crizei ce ne-a lovit. Dacă România profundă (a celor mulți și cinstiți n.n.) se zbate în dificultăți și deznădejde, clasa politicianistă prosperă: case peste case (politicianiști cu patru, cinci, șase locuințe; te întrebi ce vor fi făcând cu
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
cunosc. Îi privesc, între coapse, „fluturele cu aripi lipite somnoros“ și știu că e, cu adevărat, cel mai frumos lucru pe care l-aș putea vedea și atinge vreodată. Intimitatea noastră, în casa noastră, în patul nos tru, nu ne atenuează, ci ne protejează bucuria erotică. Prin ea, totul devine erotic, și totul, oricât de frust și de îndrăzneț, e ferit de vulga ritate. Numai într-un astfel de spațiu protejat corpul tău, ca și mintea ta, se poate deschide cu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
el capătă experiență, mintea lui lucrează. Peste câțiva ani, peste câteva luni, nimeni nu va mai putea să-l înlăture, iar din Senatus, din vechile familii nu va mai rămâne nimic“. Din când în când, spaimele lui erau sporite sau atenuate de veștile despre nopțile desfrânate ale Împăratului. „E de nedescris ce se întâmplă, dacă e adevărat...“, se gândea Asiaticus - însă informațiile erau confuze, fantasmagorice, lipsite de precizie. Se hotărî: „Ăsta e momentul. Acum ori niciodată“. Precaut, convocă puțini tovarăși credincioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
abandonat pe bancheta din spate, cu gura desfigurată de cicatrice deschisă ca aceea a unui copil pe spătarul îmbibat de sudoare. Chipul lui părea golit de orice urmă de agresivitate, ca și când sperma pe care o vărsase în vulva lui Catherine atenuase momentul de criză. Catherine se așeză în față, îndepărtându-se de Vaughan. Îmi atinse umărul într-un gest de afecțiune domestică. În oglinda retrovizoare i-am văzut umflăturile de pe obraz și gât, gura învinețită care-i deforma zâmbetul nervos. Desfigurările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
incluse în volumul de debut din 1925, Descîntecul. Flori de lampă, („Un căscat în amurg“, „Chronique villageoise“, „Danțul pe frînghie“, „Zvonuri“, „Ev“ dar mai ales „Cravata de cînepă“), extravagant-antiliterara „Aliluia...“, o oarecare amprentă suprarealistă în nuvelele din Paradisul suspinelor nu atenuează, în ochii majorității comentatorilor, senzația generală de postsimbolism heterodox, incapabil să „facă pasul” decisiv către forme cu adevărat radicale de modernitate. S-a vorbit, cu temei, despre o angoasă expresionistă care ar circula prin venele acestui tip de proză poetizantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]