KorAP: Find »[drukola/base=bănui & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...111 112 113 ...472 >

11,781 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370

de copii! - Dumnezeule... făcu rănitul. Asta mi-a scăpat din vedere. După ce că scrii bine, mai scrii și în joacă... Ochii lui Cârpenișteanu aproape că se dădeau peste cap. Era atât de slăbit, încât părea că poate muri în orice clipă. - Bănuiesc că eu am luat literatura prea în serios... continuă Cârpenișteanu, suflând greu. De-asta am ajuns în asemenea hal... E singura explicație. Scriitorul făcu o pauză, lăsând să-i curgă un firicel melodramatic de sânge din gură. - Iartă-mă, puștiule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
moment. Tocmai pentru că este banal, ne vedem nevoiți să facem apel la serviciile deosebit de însemnate ale literaturii pentru a vă explica de ce această secvență este, dimpotrivă, semnificativă pentru situația noastră. Ceea ce Titi, Muza și Ventuza nu știu, iar Ionel numai bănuiește, este destinul ieșit din comun al acestuia din urmă. Sortit să fie unul dintre cei mai importanți conducători ai umanității, Ionel revine încet, dar sigur la starea de reverie din care tocmai fusese trezit cu brutalitate. Ochi săi lunecă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
pe o întâlnise. Motivația ei fusese cât se poate de clară: nu-i plăcuse mustața lui Abdulah, dar acesta, tânăr într-o oarecare măsură inteligent, pricepuse că în spatele refuzului ei se ascundeau cu totul și cu totul alte motivații. Abdulah bănuia că decizia avea la bază faptul că era pakistanez, sau arab, sau român, puțin mai conta. Din punctul ei de vedere era același lucru. Iar dacă la asta mai adăuga și faptul că de la oribilele atentate din metroul londonez nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
pula lui Cioran chiar sub privirile stupefiate ale acestuia. - Bă!!! urlă geniul. Dă-mi pula-napoi, dobitocule! Și nu mai mușca din ea!! Ai zis c-o sugi doar!! Luca îl privi parșiv. - Vrei să nu mai mușc dân ea? Bănuiesc că știi ce trebuie să faci pentru asta, nu? Cioran înlemni. Cunoștea acest gen de șantaj chiar de la Luca, pentru că-l mai amenințase de câteva ori în acest fel. Acum însă treaba era mult prea serioasă. Pula chiar îi trebuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
să pătrundă misterul unei pauze a existenței despre care nu aveam nici cel mai mic amănunt, astfel că nu-mi puteam da seama nicicum de unde începuse, cât durase sau pur și simplu de ce nefastă natură puteau fi acțiunile pe care, bănuiam eu, mai mult ca sigur le inițiasem în consistenta mea dispariție. Mai mult decât atât, fapt încă și mai îngrozitor, în mâna dreaptă țineam cu hotărâre o geantă. Neagră. Nu a mea, iată de ce era atât de îngrozitor acest fapt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
din moment ce îmi era imposibil să fac o conexiune cât de mică între două situații fără nici cea mai mică legătură între ele și al căror principal protagonist eram, bineînțeles, tot eu. În urmă cu probabil câteva zile, nu mai mult, bănuiam și speram eu îngrijorat, la petrecerea celor mai buni amici ai mei, bând monstruos, apoi cu siguranță în pat cu o tânără pe care abia o cunoscusem, pentru ca acum să mă aflu... unde? Pe trotuarul acestei clădiri impresionante și ploioase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
biata minte înainte de a lua ceea ce avea să fie una dintre cele mai cumplite decizii ale vieții mele. Veșnic dornic de noi și eroice isprăvi, m-am hotărât să intru. Am pășit cu stângul. Clădirea era destul de veche, din câte bănuiam, deși n-aș putea spune exact ce anume mă făcea să cred asta, întrucât stilul arhitectonic îmi era cu desăvârșire necunoscut. Nu mă pricep foarte bine la arhitectură, e drept, dar până și eu mi-am dat seama de faptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
bietul Maro zâmbind, așa cum ai privi un biet lunatic care explică tuturor cum că el este Dumnezeu. Aurora era absolut și definitiv convinsă că toată dreptatea din lume îi este alături și ne compătimea cu adâncă tristețe pe amândoi, întrucât bănuia că și eu împărtășesc părerile lui Maro. Faptul că treptat noi eram cei care deveneau victimele acestui exemplu de îngrozitoare impostură mă amăra nespus de mult, făcându-mă totodată să mă bucur, dacă asta mai putea fi numită acum bucurie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
de dorința de a-i face un rău cât mai mare monstrului care-mi sfâșiase brațul. Cu singura mână ce îmi mai rămăsese întreagă am deschis fermoarul genții negre și urâte pe care nu uitasem s-o recuperez de sub scaun, bănuind, așa cum am spus, că înăuntru s-ar afla un femur de om. Înainte de a muri eram hotărât să-i despic capul acestui sălbatic, folosindu-mă de femurul celui sau celei pe care ucisesem în cumplita noapte a amintirilor mele. Așa că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488

crucea într-un fel aparte, cu pioșienie, cu ochii închiși, aplecându-se ca un actor și dându-și apoi capul pe spate pentru a privi în extaz icoana atârnată pe peretele clasei. S-au auzit imediat niște chicote, căci toți bănuiau că Egorov glumește. Bănuiala a devenit certitudine când chicotele izolate s-au contropit într-un hohot de râs general. Iag și-a întrerupt rugăciunea și ne-a privit pe toți cu ochii lui mirați de pasăre. Supraveghetorul clasei și-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
în ianuarie), se afla foarte aproape de Eisenberg, dar, din lipsă de timp, nu l-a mai putut ajunge. Când, după ultimul examen de an, Burkeviț a trecut spre vestiar cu chipul împietrit și fără să salute pe nimeni, tot nu bănuiam că vom fi martorii unei lupte grele pentru locul întâi, o luptă care va începe din primele zile ale următorului an școlar. 5 Și lupta a început încă de la primele ore. Pe de o parte, Vasili Burkeviț, pe de alta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
aceea, o jignire plină de amărăciune mă îndepărta de Sonia cea vie imediat ce mă încerca gândul că trebuie să-i câștig iubirea. Nu puteam să-mi explic prea bine acest simțământ, dar știam că, dacă fata iubită m-ar fi bănuit de furt pe mine, un om cinstit, exact același simțământ de jignire amară m-ar fi oprit de la o explicație înjositoare în fața ei. În schimb, mi-ar fi fost foarte ușor să fac acest lucru în fața oricărei altei femei care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
n-am crezut deloc în leșinul acela al tău. Am înțeles pe loc că el n-a fost decât o ieșire din situația aceea, neplăcută pentru orgoliul tău și jignitoare pentru iubirea mea. În treacăt fie spus, la început am bănuit că poate ești bolnav, dar imediat am renunțat la această ipoteză (nu imposibilă, ci incorectă). Știi doar că în seara aceea te-am îngrijit cum am putut: ți-am adus apă și un prosop umezit, am fost tandră cu tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

loc. Își cuprinse capul în mâini și închise ochii strâns. De acum, ursul era lângă el. Costi se aștepta să-i simtă răsuflarea pe obraji. Iar se făcuse frig, o adiere înghețată îl învălui dintr-o dată, venind dinspre locul de unde bănuia el că se apropie fiara. Apoi se făcu din nou liniște. Foșnetul frunzelor încetase și nici picăturile de apă nu mai curgeau de sus. Deschise ochii și îndrăzni să privească printre degete. Întunericul nu mai era atât de intens, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
purta o pălărie verde țuguiată, cu o pană de păun înfiptă în funda de la panglică. Peste cămașa albă cu mâneci largi, avea un pieptar cenușiu brodat pe margini. Liniște! țipă Maricel, cu o voce tunătoare pe care n-ai fi bănuit că o are. Tăceți din gură, că deranjați ceilalți clienți! adăugă el, cu glas mai molcom de astă dată. Deși stătea cu spatele la el, Cristian Toma ar fi putut să jure că Maricel făcuse un semn cu capul spre el, atrăgându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Toma fuma în tăcere. Stătea singur în întuneric, încercând să-și pună ordine în gânduri. După cina mai mult decât îmbelșugată, pe care o servise doamna Maria mai devreme, urcase în camera lui. Pop nu venise la masă, iar Cristi bănuia că era supărat pe el. Avuseseră o discuție ceva mai aprinsă în după-amiaza aceea. După ce aflase de dispariția țigănușului, Toma se dusese la secție și încercase să-l convingă pe comandant să declanșeze alarma. În opinia lui, era clar ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
tăcut din lulea, așteptând ca cei doi să înceapă conversația, să spună ce îi adu sese acolo. Cum merge treaba? întrebă Vasilică, arătând cu capul spre zlătarii din apă. Starostele tresări la auzul întrebării. Privea nedumerit de la unul spre celălalt. Bănuia că șeful este Cristi, dar tânărul agent era în uniformă de polițist și reprezenta autoritatea. Iese ceva? salvă Toma situația, care observase dilema bătrânului. No, cât să ne ducem zilele, domnule ofițer, oftă starostele scoțând un nor de fum din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
asupra sa. Mai trecuse prin asemenea situații și avea încredere în intuițiile sale. De câte ori se afla în pericol, cel de al șaselea simț îl punea în gardă. Numai că de fiecare dată pericolul era real sau măcar previzibil iar el bănuia direcția din care acesta putea să vină. Gheara de gheață care i se așezase între umeri începea să coboare pe spinare în jos. Nu mai stătu pe gânduri, se hotărî să ia taurul de coarne și porni în jos pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
însă că avea parte de mai multă acțiune decât își putuse închipui vreodată. La început, crezuse că era vorba de o anchetă simplă și cazul disparițiilor va fi floare la ureche. În afară de încăpățânarea lui Pop, pe care nici n-o bănuise inițial, apăruseră și celelalte complicații. Îi venea să-și tragă palme pentru faptul că plecase de unul singur în dimineața aceea. Își dădea seama că se hazardase ca un nesăbuit pe munte. Atacatorul era la el acasă, cunoștea foarte bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
putea să-mi fac cercetările dacă acolo nu pot să merg, dincolo nu am voie și tot așa mai departe. E vorba totuși de o anchetă. Ce anchetă? Nu pot să-ți spun, încercă Toma să se eschiveze. Deci am bănuit eu bine. Mă miram eu cum de ai venit aici în capătul ăsta de lume în concediu. Chiar sunt în concediu, o asigură el, crede-mă! Și cu ancheta cum rămâne? Știam că în concediu oamenii nu lucrează. Lui Cristian

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
sănătos, spuse zâmbind Cristian. Am o tăietură urâtă la umăr dar e pe vindecate. La cap, nu mi-e clar încă, mai sunt unii care se îndoiesc. Pune-mă și pe mine pe listă! spuse Ileana foarte serioasă. Păi, din moment ce bănuiai că e un răufăcător atât de periculos acolo, cum de te-ai gândit să mergi singur? Măcar dacă mai luai pe cineva cu tine! Pe cine? Nu înțelegi că domnul comandant nici nu vrea să audă de cercetări? L-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
insiști atât de mult să nu merg singur și vrei să vii cu mine? Întotdeauna mi-am dorit să particip și eu la o anchetă a poliției. Îmi place să rezolv enigme. Hai, să fim serioși! Pe cuvânt! Nici nu bănuiești ce pui de polițist zace în mine. Te rugasem să vorbim serios. Nu mă lua pe mine cu chestii din astea. Dacă vrei să lucrăm împreună, trebuie să fim corecți unul cu celălalt. Nu ne ascundem nici o informație. Ce știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
pe un ton care nu mai admitea eschivări. Voia să știe ce se întâmplase pe munte. Asta însemna că nu fusese informat decât despre faptul că fusese acolo, nimic altceva. În cazul acesta o putea scoate pe Ileana din cercul bănui ților. Dacă ea ar fi fost sursa lui de informații, bătrânul ar fi știut mai multe. Gândea repede, întrebându-se ce și cât îi poate spune lui Pop, fără a-l determina pe acesta să ia măsuri care să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
cu străinii. Totdeauna aceștia nu au fost văzuți cu ochi buni. Peste tot, localnicii îi acuză de toate relele ce li se întâmplă. E mai ușor să dai vina pe cineva care e proaspăt apărut în comunitate decât să îi bănuiești pe ai tăi. Într-adevăr și el era străin la Baia de Sus. Locuitorii îl priveau cu neîncredere, iar pentru forțele supranaturale de aici el reprezenta o țintă. Ei, Doamne ferește, iată că ajungea să gândească la fel ca dânșii. Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
a lui devenise realitate. Un grup de răufăcători își puseseră în gând să îi jefuiască. Voiau să le fure aurul pe care îl scoseseră cu atâta trudă din nisipuri. Burcilă săracul, nu se dusese nici pe departe la culcare așa cum bănuise el. Fără îndoială că îl atrăseseră și pe dânsul în pădure și acum zăcea pe undeva legat și cu un căluș în gură, ori poate cine știe, îi făcuseră deja felul. Probabil că se pregăteau să năvălească peste ei când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]