KorAP: Find »[drukola/base=căruță & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...111 112 113 ...248 >

6,191 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

pe urmă. Ce-ți pare dumitale, cucoane, nu trece anul, și pe la iarmarocul lui Sfântul-Ilie, pe când se întorcea vornicul - îl chema Gheorghe Timofte - cu nevastă-sa spre casă, ici, în pădure, după deal, iese un cioban din sihlă, sare în căruță, și dă năvală asupra barbatului. Sare și femeia, și apucă ea baltagul ciobanului și trage-n capul vornicului. Ce-a mai fost nu știu. L-au omorât. Au lăsat căruța și mortul acolo și ei au fugit. Au umblat ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pădure, după deal, iese un cioban din sihlă, sare în căruță, și dă năvală asupra barbatului. Sare și femeia, și apucă ea baltagul ciobanului și trage-n capul vornicului. Ce-a mai fost nu știu. L-au omorât. Au lăsat căruța și mortul acolo și ei au fugit. Au umblat ei așa ca fugari două săptămâni, pe urmă i-a prins stăpânirea într-o colibă în colo, la munte, subt o poală de codru. Ș-apoi a fost judecată aici, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Ș-am zis lui Timofte: de-acu hai să mergem... El n-a vrut. Ș-am mai stat... Pe urmă, pe sub sară, am pornit acasă... Mergem noi, mergem, și când ajungem în pădure, iaca iese Ioniță Spataru și sare în căruță peste Timofte... Atuncea am zis așa: lasă-l, Ioniță! Ș-am luat baltagul cu amândouă mânile ș-am tras în bărbatu-meu... Eu l-am omorât!... —Tu ai tras? Spune drept! Ai avut tu atâta putere să despici capul unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
miram că văd așa de puțini oameni. Sătenii parcă părăsiseră locurile. — Ne ducem pe pustii locuri! zise doctorul Andronescu, râzând cu toată fața-i ca o lună plină, săltându-și burta ca-n undoiri de val. După ambulanță venea o căruță cu doi boi. În căruță, între ranițe, stătea un moșneag: din când în când atingea boii cu sfârcul biciului și atuncea i se vedeau ochii, apoi părea că-și închide obrazul în sprâncenele-i stufoase și-n barba-i zbârlită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
puțini oameni. Sătenii parcă părăsiseră locurile. — Ne ducem pe pustii locuri! zise doctorul Andronescu, râzând cu toată fața-i ca o lună plină, săltându-și burta ca-n undoiri de val. După ambulanță venea o căruță cu doi boi. În căruță, între ranițe, stătea un moșneag: din când în când atingea boii cu sfârcul biciului și atuncea i se vedeau ochii, apoi părea că-și închide obrazul în sprâncenele-i stufoase și-n barba-i zbârlită. Câțiva soldați, cei mai slăbiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Ia arată limba... Soldatul scoase limba, apoi o trase înapoi, se încreți la față, își plecă capul pe umăr și se apucă cu amândouă mânile de pântece. —Ai devastat o grădină de pruni, mișelule! zise doctorul vesel. Hai, marș în căruță! suie îndărătul moșneagului... Când se sui soldatul cu luare-aminte, privindu-ne cu coada ochiului, în căruță, dindărătul moșneagului sări în pulberea drumului, peste draghini, un țânc numai în durligi, cu capul gol, cu părul galben și zbârlit. Cum sări, nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
capul pe umăr și se apucă cu amândouă mânile de pântece. —Ai devastat o grădină de pruni, mișelule! zise doctorul vesel. Hai, marș în căruță! suie îndărătul moșneagului... Când se sui soldatul cu luare-aminte, privindu-ne cu coada ochiului, în căruță, dindărătul moșneagului sări în pulberea drumului, peste draghini, un țânc numai în durligi, cu capul gol, cu părul galben și zbârlit. Cum sări, nici nu se uită la noi, se alătură de jug, în stânga, apucă funia boilor și începu să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ce-i, moșule? întrebă doctorul căscând ochii. A cui e flăcăul ista? Apoi dă, zise moșneagul arătându-și ochii dintre sprâncene. Iaca așa, s-a luat ca un mânz după mine, din sat... Numai m-am trezit cu el în căruță... Îi de acolo, din sat... a unui român... —A lui Ilie Popa! zise țâncul cu părul zbârlit, cu un glas pe care cerca să și-l îngroașe. Și pe tine cum te chiamă? —Dumitru! răspunse el cu nepăsare. Și, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
meu. Oameni buni, mult mai avem până la Hârlău? Unul din cei doi răspunse: Tot mai este o leacă... Și al doilea adăogi: Nu mai este așa de mult... —Cam cât? — Ia, ca la două ceasuri, mai mult nu este... — Cu căruța ori cu piciorul?... Apoi tot una-i, răspunse zâmbind unul din oameni, că nu-i așa de departe... Doctorul mă privi țintă, voi să râdă, apoi oftă greu o dată, își scoase batista și începu să-și șteargă cu năduf fruntea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
să fac? zise el cu glas schimbat, jos, adânc. Acu eu zic așa: mă-nsor... Tăcu, privind stăruitor spre boier. Începu iar, aiurit: —Acu zic: Hai, măi nevastă, la câmp, la Cioara. Acolo muncim o vară-ntreagă și dormim sub căruță... cu cânele legat lângă noi... În casă era tăcere. Chihaia se așezase pe un scăunaș într-un colț. Boierul asculta încremenit pe scaunul lui, în bătaia focului cu tresăriri și bâzâiri încete. Da’ eu ce fac? zise deodată hoțul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ai fost, da’ eu ți-oi spune că-i păcat cine nu vede lume multă și mândreța târgurilor. Macar în tinereța lui să le vadă. Eu de la unii și de la alții am auzit că acuma umblă și-un fel de căruțe cu foc... Și sunt case mari cu trei și cu patru rânduri. Și cum umblă oamenii la noi, în iarmaroc la Săveni, așa umblă acolo și zi și noapte. Da’ cum sunt eu acu, la bătrâneță, nu-mi trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mașini de foc, cum are și boierul la treier, da’ mori mari, de macină toate grâiele din țară... și spunea și de trinuri... Ce sunt acelea? întrebă fata uimită. — Nu știu, da’ am auzit că sunt așa un fel de căruțe care umblă cu mașini... și pe ploaie și pe ninsoare... da’ repede grozav... acu sunt aici, ș-acu nu le mai vezi... —Multe minuni! șopti fata; ca-n povești... Da’ pe la noi nu sunt de-acestea. —Morarul are și ceasornic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Culi se simți, într-o privință, onorat de operația pe care o făcea ursului său, în acea zi însorită de octomvrie. Domnul Ionaș Popa se îndeletnici o vreme cu aparatul fotografic; făcu drumul spre Prelunci, ca să aducă pe Bezarbarză cu căruța, să încarce carnea. Trebuiau pregătite și șunci de urs - despre care șunci, unii domni ce nu sunt vânători spun că ar fi mai bune și mai gustoase decât orice șunci de pe lumea asta. —Ba eu n-am mâncat și nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
o dulceață a unor păreri de rău. Când a ajuns la o cotitură și la un pod, a văzut aproape, numai la o zvârlitură de băț, două căprioare care stăteau neclintite pe costișă, părând a asculta ceva. Huruitul moale al căruței se amesteca în zvonul apei. Nu s-au tulburat nici când au văzut calul. Mai târziu au deslușit că este și o altfel de ființă între acele lemnișoare uscate și ciudat alcătuite. După ce s-au dus ele în copce, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
prietina mea, are o copilă pe care o chiamă cum am arătat eu- și ea îmi poate aduce știre despre Octavian, dacă-i nevoie. Cum va fi ceva, se roagă de un călător care suie la deal, se anină în căruță ori se aburcă pe cal în dosul lui și vine la Prelunci. Dar până acuma, har Domnului, n-a fost nevoie să vie, și voi mulțămi Maicii Preacurate Fecioara Maria că n-a fi nevoie nici de acum înainte. Mie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
întors ea, privindu-l cu luare-aminte. N-avem nevoie să te duci nicăieri. Adevărat că, mâni, se deschide pentru mine o zi ca aceea; dar pentru ce-mi trebuie mie am pregătit pe Onu. Îl trimeți pe Onu? — Da? —Cu căruța? Întocmai așa, Culi. Fost-a ori nu vorbă mai de demult că, la vremea asta, vine Octavian la casa lui? Acuma se duce Onu, îl ia și mi-l aduce. A fost vorba de asta? și vine domnișorul la ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de demult m-am gândit la Onu. —Ba eu nu m-oi duce. Să se ducă Bezarbarză, a hotărât Nicula Ursake. Nu s-a știut bine când s-a dus sluga. Culi a băgat deodată de samă că Onu și căruța lipsesc. Văzând el asta și gândindu-se la feluri de feluri de întâmplări, s-a pornit în ziua de Sfântu Ion, peste Valea Mare, la prietinii lui din Braniște. Acolo a găsit bună-pace. Aproape de casa prietinilor lui, niște căpâlnari și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
priveliștea și avea coraj. A mas la Braniște și nu-și mai aducea deloc aminte de întâmplările ce povestise badea Toma Orășanu. S-a întors la Prelunci în ziua de 30, după amiază. A început să-i bată inima, văzând căruța acasă. S-a temut să nu se fi întâmplat vreo poznă. S-a temut poate să nu cugete prea mult asupra unor împrejurări nouă, pe care mai curând dorea să le lase nedeslușite. S-a abătut pe la grajd și a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pândindu-mă cu coada ochiului. Îndată după corul pe care îl închinau rudărașii soarelui de sânziene, au urmat poiana și grindul unde își întocmiseră satul meșterii de albii. Era o așezare de nomazi; cai, porci și vaci umblau slobod în jurul căruțelor. Coviltirele erau ridicate de pe draghini și așezate pe stâlpi. Pe lesele de subt aceste coviltire se aflau dormitoarele familiilor, ferite de dihăniile și jivinele luncilor și de viiturile apelor la vreme de noapte. Focuri ardeau în toate părțile. Femei cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe stâlpi. Pe lesele de subt aceste coviltire se aflau dormitoarele familiilor, ferite de dihăniile și jivinele luncilor și de viiturile apelor la vreme de noapte. Focuri ardeau în toate părțile. Femei cu fuste colorate se învârteau între vetre și căruțe, pregătind cina. Meșterii lucrau la trunchiuri cu topoare care păstrau forma evului de piatră: lungi și înguste. În tabăra aceasta a vremurilor de demult se produse oarecare mișcare. Câțiva cucoși cocoțați în crengi dădură semnale, cu viers înalt. O căruță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
căruțe, pregătind cina. Meșterii lucrau la trunchiuri cu topoare care păstrau forma evului de piatră: lungi și înguste. În tabăra aceasta a vremurilor de demult se produse oarecare mișcare. Câțiva cucoși cocoțați în crengi dădură semnale, cu viers înalt. O căruță înhămată cu cai bălțați porni sunând din obezi ca din clopote; într-însa se vedeau îngrămădiți o duzină de rudari și rudărese; pe drumul moale de năsip se duceau cătră un sat de aproape, la un praznic al vreunui cumătru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în sfârșit veneau la mal, cu părul învăluit, bărbile zbârlite și ochii rotunzi, ca să contemple trecerea bărcii noastre. Toată această mișcare se făcea cu o legătură oarecare de ansamblu: căci și cei ce se duceau la pescuit, și cei din căruță, și cei de la vetre, și cei care păleau cu topoarele în trunchiuri, și cei care se holbau spre noi comunicau necontenit, chemându-se, stropșindu-se unii la alții, veselindu-se, în limba aceea rumânească, ce părea totuși străină. Vorbirea lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

doar să tac ca să poată începe un monolog despre ei și despre cât sunt ei de grozavi. Cocaina distruge efectiv arta conversației. —Testez pantofi ortopedici. — I-auzi! (A inspirat adânc înainte de a începe.) Eu lucrez la bla, bla, bla... o căruță de bani... Eu, eu, eu însumi, să fii cunoscut, bla, promovare, bla, primă, muncești mult, petreci mult, eu, al meu, îmi aparține, apartamentul meu scump, mașina mea scumpă, vacanțele mele scumpe, schiurile mele scumpe, eu, eu, eu, EUUU... Chiar atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

student la Arte Plastice. Mă întâlneam cu el acolo și cu alți de-ai lui plănuind revoluționarea modului de reflectare a realității socialiste în arta contemporană din multilaterala noastră dezvoltată. Pentru documentare, plănuiam să facem un tur al României în căruță. Goran făcea rost de atelaj (cu coviltir) de la un fierar din satul lui, eu trebuia să închiriez caii de la vărul N. Și Atleta, nepoata unui secretar de la secția economică a organizației de partid a Capitalei, promitea să facă rost de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
îngânare de dairea. În Ghemigi-mahlesi, mahalaua corăbierilor, locuise când încă avea mahoanele, când era puternic, tânăr și, spunea el, Allah nu își întorsese fața de la Kerim. De acolo de sus, de unde era Ghemigi-mahlesi, cu prietenii săi, Șemișidin, marele meșter de căruțe, cel din Arabangilar kiarhanesi, și Iosuf, cândva un fel de magazioner, anbar emini, șoptea admirativ Kerim, porneau în căutarea iubirilor. În aerul încins al nopților, când dinspre stepa răsfățată de Lună venea dogoarea mistuitoare a răcoroaselor cadâne, când dinspre nevăzute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]