4,790 matches
-
după aceea, dar trebuie să recunosc că pizza a fost foarte bine-venită. Ben și Finn se plâng de Pimm’s, desigur, dar le spun că este și bere în frigider, și imediat încetează cu văicăreala. Suntem toți așezați confortabil pe canapele și pe podea, o gașcă abia așteptând să ronțăie ceva, când Ben deschide gura: — Unde e Jim? Ne uităm cu toții prin cameră, ca pentru a confirma absența lui Jim. Nici n-am băgat de seamă că nu e aici, mărturisește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
cizelez, știți? Nimănui nu i-a păsat de mine în felul ăsta. Aruncă o privire nostalgică la fotografiile de la nunta lor; acestea sunt înrămate grosolan cu ramă argintie și sunt așezate de-a lungul unui raft de sticlă de deasupra canapelei din sufragerie. Doamna Jim nu arăta câtuși de puțin dulce. În ciuda rochiei albe diafane și a coroniței de flori din păr, are o căutătură feroce care-ți îngheață sângele în vine, iar ochii îi sclipesc de răutate. Este „mireasa-pădurii“. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
care Împăia animale (A. Salon - Taxidermist). Ți se părea că te afli Într-un zgârie-nori american de prin anii ’30, mi-ar fi fost suficient să am o ușă cu geam și m-aș fi crezut Marlowe. Am pus o canapea În cea de-a doua cameră, iar biroul la intrare. Am Înșirat În două dulapuri mari atlase, enciclopedii, cataloage pe care le cumpăram treptat. La Început a trebuit să-mi calc pe conștiință și să scriu și lucrări de licență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Grand Orient, care nu cred În nimic, au un ceremonial.” „Bien entendu, le rituel, ah ça...” „Dar nu mai suntem pe timpurile lui Crowley, ne-am Înțeles?” zise Agliè. „Acum vă las, am alți oaspeți.” Ne-am Întors rapid pe canapea și l-am așteptat pe Agliè luându-ne un aer demn și dezinvolt. 47 Deci cea mai mare osteneală a noastră a fost să găsim o ordine În aceste șapte măsuri, una potrivită, destulă, deosebitoare și care să țină pururea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
atmosfera era Înțesată de fum, câte-o fată când și când schița mișcări de dans În centrul sălii, dar toți erau Încă ocupați să converseze și să onoreze bufetul, la drept vorbind destul de bogat. Eu m-am așezat pe o canapea lângă care, pe jos, se afla o cupă mare de sticlă, Încă pe jumătate plină cu salată de fructe. Tocmai voiam să iau un pic, pentru că nu cinasem, dar am avut impresia că observ un fel de urmă de picior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
radiesteziști și radiatoare capabilă să scoată omul și din gaură de șarpe. Vrând-nevrând. Că câr că mâr, prinsul era adus fedeleș, dezlegat, ferchezuit și aruncat în lumina reflectoarelor. Andreea își monta gropițele în obrăjori, se așeza alături de el/ea pe canapea, dezvăluia tuturor niște intimități de-ale victimei, sala râdea, animatoarele își mișcau fustițele pe ritm de samba, apoi prada era aruncată în brațele rudelor, care abia așteptau s-o smotocească, s-o piște, s-o scalde în lacrimi și bobițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
casă, ea-mi răspundea: ciolan! Era metoda folosită de Ion Creangă la Școala de popi de la Fălticeni. Sâmbăta făceam piața împreună, după care ea gătea o ciorbă cu multă lobodă, iar eu strângeam din casă șosetele și tampoanele aruncate după canapele și șifoniere, spălam geamurile, aspiram gândacii și limacșii uciși de stresul provocat de muzica lui Wagner. Mâncam și făceam somnic. Ne trezeam, jucam o partidă de sex, mâncam, făceam somnic. Duminica ne plimbam pe aleile cimitirului Bellu, aduceam cu noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
din șatră o îndemnau să meargă prin încăperile apartamentului, să cerceteze curioasă, dar se gândea că poate boierilor nu le place și nu dorea să dea cu bâta în baltă de la început.Așa că s-a așezat într-un colț pe canapea și stătea tăcută până boierii au luat bagajul din mașină și i-au aranjat lucrurile Prințesei în dulapul din camera ei. — Prințeso, ce ești așa tăcută? Vino să-ți vezi camera și cum ți-am aranjat lucrurile tale, a îndemnat
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
și impune să se concentreze ca să termine ceea ce-și propusese pentru ziua aceea, până nu începe Teofana exercițiile. Când era aproape gata aude pianul. Cu gândul că va continua să mai învețe mai pe seară, târziu, se așeză pe canapea la orizontal și în melodiile partiturilor cântate de Teofana retrăiește fiecare moment al reîntâlnirii cu fata pe care reușise s-o sărute. „Când am frecat-o pe obraji, am observat o bucurie copilărească ce-i lumina ochii ei frumoși și
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
la mare. La terminare, după ce și-au băut cafeaua, soții Stamate s-au retras, lăsându-i singuri pe Teofana și pe Alexandru. Alexandru abia a așteptat momentul acesta. A luat-o de mână pe Teofana și s-au așezat pe canapea. Ținându-i mâinile într-ale lui a stat pup în fața ei. —Teofana, draga mea, să-ți spun de ce am venit. — Ca să mă vezi. — În primul rând mi-a fost așa dor de tine! În al doilea rând ți-am promis
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
ți-am promis și eu sunt om de cuvânt. — Cum bine se vede, zâmbește Teofana. — În al treilea rând, ca să-ți spun că m-am îndrăgostit de tine. — Alexandru! Nu știu ce s-a întâmplat, se ridică, se așează lângă ea pe canapea, o ia în brațe și-o sărută. — Am sărutat de-atâtea ori obrajii ăștia cu gropițe, dar n-am simțit ce simt acum. De buzeleți catifelate nu m-am atins, dar nu mai rezist, i le sărută voluptos, în timp ce Teofana
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
i se prelinge pe lângă cel al Teofanei prăbușindu-se la picioarele ei, cu tot efortul pe care aceasta îl face de a-l susține. — Tată, tată, ce ai?se străduiește Teofana, ajutată de Alexandru, să-l ridice. Îl așează pe canapea. Teofana îl bate cu palmele peste fața palidă, Alexandru aduce o cană cu apă și-l stropește. Spune ceva tată! Spune ceva!strigă la el, plângând, Teofana. Încet, încet, Vasile își revine din șoc, deschide ochii, ia mâinile Teofanei și
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
înțeleagă. Să nu mai treacă dușmani din dușmanii mei prin ce-am trecut eu. Bine ar fost dacă mă lua Dumnezeu ca să mă scape de suferință. — Nu vorbi așa, tată! Stai aici, lângî mine, îl așează Teofana lângă ea pe canapea. În acest timp, Florica se retrage plângându-și de milă, iar Alexandru se zbate ca un leu în cușcă, înțelegând că hazardul le-a jucat cea mai dureroasă festă. — Nu se poate! Nu se poate!striga Alexandru ca turbat. — Din
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
e cald! Nu mă pot uita la televizor de răul tău. — Eu mă uit foarte bine. Fiindcă nu-ți mai ții mâinile acasă. Nu mă uit cu mâinile. Dar acum mai vezi, îi punea mâinile la ochi trântindu-l pe canapea și acoperindu-l cu trupul ei. — Nu-mi trebuie televizor când sunt atât de fericit ca acum, se strâng în brațe și se sărută. — Buzele-ți și obrajii cu gropițe , mă înebunesc! — Țâfnosule, se ridică treziți din nebunia lor. Alteori
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
peste încrucișări, treceau de pe o linie pe alta, cu o siguranță mașinală. Pe urmă se iviră suburbiile murdare, case dărăpănate, ulițe desfundate, contrastând violent cu sclipirile ce vesteau mai încolo palatele. După ce umplu cu bagajele-i prețioase locurile libere de pe canapele, după ce scoase și pe coridor vreo două coșuri ce nu mai încăpuseră înăuntru, arendașul se ghemui cum putu pe o margine, lângă un geamantan, și se adresă direct tânărului, care privea pe fereastră, reluând firul convorbirii de adineaori: ― Și uite
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vrei să râzi nițel, Gherghino?... De ce te uiți așa? Nu, nu, nu vreau să te uiți așa! Îi sărută gura, ochii, obrajii. Gherghina murmură: ― De ce-ți bați joc de mine, conașule? Și simțindu-se dusă spre colțul unde văzuse canapeaua, adăugă: ― Nu vreau!... Nu vreau!... Țip!... Să știi că țip!... ― Nu fi proastă, Gherghino!... Nu, nu! bodogăni Aristide crîmpoțindu-i gura cu gura lui. Cortina căzu în ropote de aplauze. Luminile țâșniră brusc în sala încinsă de căldură și de miros
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lui, dar mai cu seamă prin monstruoasa-i lipsă de proporții și de gust. În colțul dinspre vestibul, aproape de una din ferestrele mari, cu grilaj de fier, ce deschideau o vedere simpatică spre grădina de flori, i se pusese o canapea simplă, largă, pe care noaptea întîi a dormit scăldată după oboseala călătoriei. Azi-noapte, însă, somnul a ocolit-o, deși I-ar fi dorit mai mult ca oricând, tocmai ca s-o scape de frica insistentă ce pusese stăpânire pe toată
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
o mângâia și-i alină în suflet rănile spaimei. Apoi deodată aruncă la o parte plapuma și zise pripit: ― Atunci să mă îmbrac, să mă găsească gata... Dă-mi tu, fetițo, halatul, repede și pe urmă... Se răsuci pe marginea canapelei, își potrivi tălpile în papucii moi, se ridică în picioare și-și scoase cămașa de noapte, aruncînd-o pe așternut. Rămase goală, cum îi plăcea atât de mult să umble acasă, în dormitorul ei, între oglinzile care-i răsfrângeau toate rotunjimile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
șopti Nadina cu vocea uscată de emoție. Și întoarce-te să-mi spui! Ileana o zbughi afară prin vestibul. Nadina își simțea inima zvîrcolindu-se de nerăbdare. Îi tremurau genunchii. Își împreună în față foile halatului și se lăsă pe marginea canapelei. Asculta, încordîndu-și cu desperare auzul. Percepea un zgomot confuz din care se desprindea uneori un glas cu timbrul vag cunoscut. Se silea să aleagă vocea arendașului sau pe a avocatului și nu izbutea, parcă ar fi pierdut amintirea lor. " Dar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
strîngînd-o și sărutînd-o, se retrăsese până aproape de divanul cu plapuma boțită de pe care se sculase ea adineaori. Și, fără a-și fi ridicat fața dintre sânii ei, călăuzit numai de lăcomia instinctului, o așeză încet pe spate, de-a curmezișul canapelei, încolăcindu-i mijlocul cu un braț, iar cu celălalt sprijinindu-se. Nadina își înfipse degetele în părul lui, zgâlțâind cu furie. Deodată simți mâna lui grea ca un mai între pulpele ei lipite, despărțindu-le și făcând loc genunchilor lui
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Deodată simți mâna lui grea ca un mai între pulpele ei lipite, despărțindu-le și făcând loc genunchilor lui. Aceeași mână îi pipăi o clipă pântecele cu mișcări aspre. Nadina se zvârcolea neputincioasă sub greutatea bărbatului, legănîndu-și capul pe dunga canapelei: ― Nu vreau!... Ajutor!... Ajutor! Petre își ridică atunci capul dintre sânii ei și mormăi răgușit: ― Stai binișor... Stai, că doar nu te mă... Uite-așa! Nadina avu o cutremurare dureroasă. Se mai zbătu câteva clipe, apoi țipetele ei deveniră tot
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Ce să fac ? Petre nu voia să se înduioșeze. Repetă mai aspru: ― Fă ce te-o îndrepta Dumnezeu, cucoană, numai nu zăbovi deloc... Ieși morfolindu-și sfârșitul. Nadina îi auzi bocancii pe dușumele. Își căută ciorapii, bălăbănind cu mâna lângă canapea și șoșăind din buzele uscate, parcă ar fi vorbit cu cineva: ― Trebuie să plec... Unde să plec?... Doamne, Doamne, unde să plec? 3 Platamonu, ieșind azi-noapte, ca în toate nopțile, să dea o raită prin curte, a văzut lumina focului
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ușile deschise larg unii intrau și alții ieșeau, ca la moară. In a treia odaie erau câțiva oameni tăcuți, cu capetele goale. Aici se plimbase adineaori Miron Iuga, cu mâinile la spate. Acuma zăcea întins, cu mâinile pe piept, pe canapeaua dintre două ferestre. Hainele îi erau mânjite de pământ, iar pe față parcă purta o mască de lut. Bătrânul vizitiu Ichim l-a cules dintre picioarele țăranilor, bucătăreasa Profira a așternut cearșaful alb pe canapea și i-a aprins la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu mâinile pe piept, pe canapeaua dintre două ferestre. Hainele îi erau mânjite de pământ, iar pe față parcă purta o mască de lut. Bătrânul vizitiu Ichim l-a cules dintre picioarele țăranilor, bucătăreasa Profira a așternut cearșaful alb pe canapea și i-a aprins la căpătâi o lumânare a cărei flacără se perpelea între ferestrele sfărâmate. Profira se trudea să curățe puțin pământul de pe hainele și figura mortului. Primarul Ion Pravilă, aflat acolo printre alți oameni, îi zise domol: ― Lasă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Un răstimp a privegheat el lângă boierul ucis, apoi bucătăreasa, apoi logofătul, apoi bărbatul bucătăresei. Acuma, de vreun ceas, clipocea Marioara pe jilțul din colț, în camera mortului. Îi era somn și, mai ales, frică. Nu se uita deloc spre canapeaua pe care zăcea Miron Iuga. O spăimântau de ajuns umbrele ce se legănau pe pereți ca niște stafii neostoite. Pe geamurile sparte intra răcoarea din ce în ce mai tăioasă. De câteva ori i s-a părut, tocmai când închisese ochii, că aude un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]