5,945 matches
-
menține întreg. Eu sunt Corvium! EU sunt Corvium! EU SUNT CORVIUM! EU SUNT CORVIUM! PIATRA CARE NU CEDEAZĂ! ÎNCHISOAREA SFETNICILOR! SCLIPIREA CARE DĂINUIE! EU SUNT CORVIUM! Mai tare! Mai tare! Cu cât îmi repetam acest lucru mai ferm și mai convins, cu atât era mai ușor de a rezista. Nu mă înecam. Pur și simplu înotam prin acest lichid... aceste... secunde. Și cred că, dacă renunțam la înotat, înaintam prin propria mea voință, pentru că nu văd la ce îmi servea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
învățat-o și bunicu-său să vorbească. Îl bănuiește însă că îi e și groază să se ducă să stea singur în casă cu nevastă-sa. A ajuns s-o evite la fel de mult cât îl evită și ea. — Bine, se lasă convinsă. Mai las-o încă vreo jumătate de oră ca să priceapă că a greșit. După aceea poți s-o chemi. Îi permite să plece, dar strigă imediat după el: — Nu care cumva să te apuci să-ți ceri scuze sau s-o-nvi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cumva să te apuci să-ți ceri scuze sau s-o-nvi nu iești. Fii prietenos și practic, atât. Rex înalță mâna dreaptă deasupra capului în semn că a înțe les, deși ea nu-l poate vedea. Occia oftează. Nu e deloc convinsă că va rezista și nu se va lăsa implicat în discuții sau argumente fără rost legate de comportamentul fetei. Își înăbușă un suspin. Normal ar fi să o invite la lecții și să poarte o conversație obișnuită cu ea. Greu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din Senat și-n celebrele sale pledoarii de avocat. Evident, principele l-a încurajat și l-a susținut în această inițiativă, chiar dacă nu întotdeauna pe față. Altminteri n-ar fi reușit. Oficial se aflau pe poziții politice diferite, însă e convinsă că au lucrat mână în mână, încercând să semene sămânța cea bună a scrierilor favorabile regimului. Acum ea este cea care duce tradiția mai departe. Lecturi publice se fac azi peste tot, nu numai în casa lor. Condiția subor donată
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
e teamă că învie mortul și vine să te ia la bătaie, nu? îl ia peste picior mai vârstnicul său tovarăș. Copilul tace mâlc. Numai pumnii și-i strânge convulsiv. Ceilalți trei dau din cap, dar nimeni nu pare prea convins. Reflectează însă. După un răstimp, Rufus îl cheamă pe băiat la el. — Eu nu prea cred în poveștile astea cu transformări și reîn carnări... Îl apucă brusc de piepții tunicii și-l zgâlțâie cu putere. — Da’ îți spun un lucru
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tace. Pusio rostește grav: — Mai ales la călărie excelăm, pentru că suntem călăreți înăscuți... Nu capătă nici o fărâmă de atenție. Îngroașă atunci vocea: — Călăria este o joacă pentru copii și o pasiune pentru ti neri, iar bătrânii nu se lasă ușor convinși să renunțe la ea. Vorbele i se pierd ca ploaia în deșert. Tot nu se lăsă: — Caii fac parte din familie, se moștenesc. Dar nu revin nea părat fiului cel mai mare, ci îi ia feciorul cel mai priceput la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ridică tonul: — Încetați cu gâlceava! Și lăsați pariurile pe seama spectatorilor. — Cred că deja parmularii și scutarii au intrat în transă, glumește unul. — Eu țin cu thracii, ca și împăratul, i se răspunde. Ba Drusus, care prezidează jocurile, e un scutar convins. Păzește-te, tu, ăl’ cu Mithras. La cea mai mică greșeală... hârșt! Vittelius spune împăciuitor: — Cu toții sunteți la fel de bine ocrotiți, dacă luptați cu sufletul curat. Ce vorbe găunoase! se scutură Rufus scârbit. — Mithras este singurul zeu adevărat, se încăpățânează gla
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
exclamă Ben, dar nu cu răutate, ci pentru că de fapt nu se poate abține, este extrem de evident că vrea ca ea să vină. Chiar dacă sunt acolo tocilari, asta nu contează, pentru că vom fi noi acolo. ― Neah. Refuză să se lase convinsă, și atunci îmi scapă un suspin involuntar de ușurare. Din fericire, nu observă nici unul dintre ei. ― Ei, noi mergem oricum, nu-i așa, Jemima? Eu radiez și încuviințez din cap. Stau acolo și mănâncă și vorbesc despre muncă, iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
televizor. Să citesc. Să ascult muzică. ― Îmi pare rău. Începe să îmi pară rău pentru el, fiindcă arată într-adevăr de parcă nu și-ar dori să fie aici. ― E în regulă, repet. Mergem altă dată. ― Uite, zice el, și sunt convinsă că poate vedea în ochii mei cât sunt de dezamăgită. Tu nu stai departe de mine. Dacă termin cumva mai repede ne putem vedea mai târziu să bem ceva? ― Perfect! răspund eu prea repede ca să mai apuc să-mi maschez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
atunci un zâmbet larg i se întinde pe toată fața. ― Până la urmă, Ben, gândește-te că ori le place la nebunie, ori le displace la fel de tare, dar în ambele cazuri, tu ai să ieși în evidență. ― Chiar crezi asta? ― Sunt convinsă. În timp ce Ben și Jemima stau la masă și discută, în general despre muncă, trebuie menționat că Sophie și Lisa s-au îmbrăcat. Ambele poartă rochii negre din lycra aproape identice, cizme înalte până la genunchi (ale Sophiei sunt din velur, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
horă, trebuie să joc, mă uit la ceas și văd că e 6.15 - știu că e un magazin de articole sportive într-un mall în Bayswater care e încă deschis. Ies din sală și, poate pare nebunesc, dar sunt convinsă că pașii mei sunt deja mai ușori, gabaritul mi-e un pic mai mic, și pot vedea cu ochii minții cum o să arăt. Slabă. Și frumoasă. Cum am fost odată, mă gândesc. Când eram copil, înainte să ne părăsească tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
corpul meu. ― Tu ești singura mea prietenă, îmi spune el, întorcându-se și îngropându-și fața în umărul meu. Te iubesc, Jemima, mormăie el în bluza mea, iar eu îngheț. Și lumea stă în loc. ― Ce-ai spus? întreb eu șovăielnic, convinsă fiind că am auzit greșit. Atunci Ben se uită fix la mine pentru câteva secunde, și mă sărută cam cum l-a sărutat Sophie pe el - Sophie care între timp a plecat de la petrecere. E un sărut pe buze, mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
încrucișez degetele și mă rog să aibă un cap plin de păr. Oricum, i-am văzut poza, sunt sigură că el e. ― Dacă tu ești sigură, atunci sunt și eu, spune Geraldine. Oricum, tu ai bilet spre Los Angeles. Ești convinsă că nu mă poți îndesa în valiza ta? Ne uităm amândouă în jos la valiza mea, atât de plină, că toate părțile sunt umflate. ― Foarte sigură, râd eu, deși... ce n-aș da să poți veni cu mine. ― Ai grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de Casațiune, pe d. Paladi, persoana cea mai notabilă de la Bârlad, pe urmă am numit pe d. Grămăticescu, procuror general la Curtea din Craiova, cari toți au trebuit să facă sacrificii spre a se duce acolo; dar s-au dus convinși că este un interes național românesc în Dobrogea"1487. Referindu-se la Paul Stătescu, numit prefect al județului Tulcea în august 1881, primul ministru Ion C. Brătianu preciza că "d-l Stătescu, înainte de a se duce în Dobrogea, a fost
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
progres ce Constanța a făcut în cursul de 10 ani. În vremuri depărtate, vechiul Tomi abia era cunoscut și numai prin esilul lui Ovid, a cărui statue împodobește astă-di orașul, acest loc a păstrat un nume în istorie. Sunt însă convins că noua Constanța va câștiga într-un viitor apropiat un renume european, și că prin construirea podului peste Dunăre și lărgirea portului, lucrări care vor fi în curând începute, șchelea sa va deveni una dintre cele mai însemnate ale Orientului
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
de legi administrative, economice, financiare, judiciare și de învățământ cu care guvernul actual se presintă înaintea parlamentului; nu va combate mișcarea națională începută sub guvernul actual; nici va desaproba politica economică ce se continuă de actualii conducători ai Statului Român, convinși fiind că toate silințele ce se depun sunt menite a asigura fericirea patriei, din care și Dobrogea face parte. Dacă am fost și poate să mai fim siliți a combate câte un administrator, este că și ministerul, care numește pe
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
face tăcut și umilit. Zâmbirea lui deșteaptă, adâncă și tăcută, Privirea-i ce citește în suflete-omenești, Și mîna-i care poartă destinele lumești, Cea grupă sdrențuită în cale-i o salută. Mărirea-i e în taină legată de acești. {EminescuOpI 62} Convins ca voi el este-n nălțimea-i solitară Lipsită de iubire, cum că principiul rău, Nedreptul și minciuna al lumii duce frâu; Istoria umană în veci se desfășoară, Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău. Și el - el vârful
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ții cu dinții de obiceiurile japoneze dacă te vor împiedica să-ți duci la bun sfârșit însărcinarea. Dacă ce e alb în Japonia e negru în țara aceea, negru să fie și pentru tine. Sarcina ta e să te arăți convins, chiar dacă în sufletul tău nu-i crezi deloc. În ziua aceea, după ce coborî de la castel colindă în tihnă orașul împreună cu Yozō. În apropierea castelului se înșiruiau conacele supușilor de rang înalt, în cartierele Ō, Minami, Sakana și Ara se găseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Velasco să afle lămuriri. Nu aveți de ce să vă îngrijorați, spuse Velasco abordând zâmbetul lui obișnuit. Avea, de asemenea, obiceiul să spună adesea aceste cuvinte. Nu încape îndoială că mâine veți coborî cu toții la țărm. Tanaka Tarozaemon nu se lăsă convins: — Stăpânul a construit acest galion pentru spanioli și l-a trimis încoace. Trebuie să vă dați seama că dacă vă purtați grosolan cu noi înseamnă că îl jigniți pe Stăpân și pe toți oamenii de vază din Sfatul Bătrânilor! — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Nu, nicidecum. Omul acesta nu săvârșise nici un păcat, oricât de mic. Nu-și întorsese niciodată fața de la Dumnezeu. Cu toate acestea, El murise în locul tuturor celorlalți oameni. Deși negustorii nu credeau o iotă din povestirea aceasta fantasmagorică, s-au arătat convinși, încuviințând din cap. Pentru ei, omul acesta era ca o piatră de pe marginea drumului pe care o puteau folosi în loc de ciocan. După ce piatra nu le mai era de trebuință, puteau să se descotorosească de ea. Dacă le era de folos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
vrei să mă mai distrugi și tu o dată, nu? Mi-ar plăcea să te distrug În pat de câteva ori. — Asta da. Asta-i distrugerea bună. Am fost făcute să fim distruse așa. Mâine o să vină avionul. — De unde știi? — Sunt convinsă. Trebuie neapărat să vină. Băieții au pregătit lemnele și iarba pentru focuri. M-am dus azi să mă mai uit. Are loc destul ca să aterizeze, și locurile pentru foc sunt pregătite la ambele capete ale terenului. — Da’ ce te face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ales la bărbați. Privirea patriarhală dezaprobatoare o exaspera, făcând ca toți neurotransmițătorii din creierul ei să se concentreze În acea parte responsabilă cu supraviețuirea și apărarea. De fapt, cu cât se gândea mai mult, cu atât se Înfuria mai tare, convinsă fiind acum că Harry avea exact aceeași atitudine ca și tatăl și fostul ei soț, reprimarea emoțiilor combinată cu o Încruntare critică din sprâncene. Cu câteva scaune mai sus, sprâncenele lui Bennie erau contorsionate Într-o expresie denotând suferință pură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
la telefon, dar nu primi ca răspuns decât ridicări din umeri și priviri Îndreptate În jos, pline de regret. Durerea de cap de după cheful de noaptea trecută Începu să-l chinuiască și mai tare. Și cum dracu’ se lăsase el convins să vină Într-o țară În care nu aveai voie cu telefon mobil? Întors la bungalow, ca să nu cadă pradă frustrării și autocompătimirii, Harry se concentră asupra unei activități care putea să-i aducă profit. Își luase cu el schița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
fi putut repera alte semne: un tânăr cu păr blond-roșcat Îmbrăcat Într-o haină albă și cu o pălărie de pai. Sau altele: un baston aurit, o mustață tunsă Îngrijit, o cicatrice mică precum un viermișor sub ochiul stâng. La fel de convinși ar fi fost și de: orice Îndemânare manuală, mai ales puterea de a schimba pălăria cuiva fără ca acesta să-și dea seama sau să deschidă o carte și să pară că Dumnezeu suflă Întorcând paginile cărții. Acești oameni, atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
odată cu ultima expediție În sat. Ca să lege toate aceste arome, În mijlocul mesei, se găsea un vas mare cu orez. Bunica gemenilor Îi făcu semn lui Rupert să fie primul care-și umple castronul. —Miam, spuse el și nu păru prea convins. De-abia aștept să gust. După prima Îmbucătură, ridică din sprâncene. După a doua, anunță: —Nu-i rău deloc. Tinerele așezate lângă el Își coborâră privirile, dar zâmbiră Încântate și chicotiră când el dădu din cap Încurajator și-și ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]