2,936 matches
-
a fost unul dintre statele cruciate constituite pe parcursul primei cruciade, care a inclus părți din actualele state Turcia și Siria. a avut o extindere teritorială mai redusă decât Comitatul de Edessa și Regatul Ierusalimului. El se întindea de-a lungul unghiului nord-estic al Mediteranei, mărginindu-se cu Comitatul de Tripoli
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
ca și primii conducători ai principatului (care erau membri ai dinastiei Hauteville). Atunci când Balduin de Boulogne și Tancred de Taranto s-au îndreptat spre zona din răsăritul Asiei Mici, unde au întemeiat Comitatul de Edessa, grosul trupelor participante la prima cruciadă și-a continuat înaintarea spre sud, ajungând în dreptul Antiohiei, moment în care a început asedierea orașului, din octombrie 1097, sub comanda normandului Boemund de Taranto. Cu cele peste 400 de turnuri ale sale, orașul era aproape impenetrabil. Ca urmare, asediul
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
intenția de a deveni stăpânul efectiv și asupra celorlalte state cruciate, însă a murit în 1143. După ce Edessa a fost capturată în 1144 de către Nur ad-Din, Antiohia a fost la rândul său atacată de către același comandant musulman în timpul sosirii trupelor cruciadei a doua. Cea mai mare parte din estul principatului era pierdută, iar Raimond a căzut ucis în bătălia de la Inab din 1149. Nominal, regele Balduin al III-lea al Ierusalimului a devenit regent în numele văduvei lui Raimond, Constanța până în 1153
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
ad-Din de la intervenții în regiune vreme de 20 de ani. Cu toate acestea, cu ajutorul flotelor trimise de orașele italiene, Antiohia a rezistat asalturilor ayyubidului Saladin din 1187, spre deosebire de Regatul Ierusalimului. Nici Antiohia, nici Comitatul de Tripoli nu au participat la Cruciada a treia, deși resturile armatei împăratului Frederic Barbarossa s-au oprit pentru scurtă vreme în Antiohia în 1190, însă doar pentru a-l înmormânta pe acesta. După bătălia de la Hattin, fiul mai vârstnic al lui Bohemund al III-lea, Raimond
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
controlul până în 1207, însă Raimond a domnit și el ca rival între 1216 și 1219. Bohemund al IV-lea a murit în 1233, iar Antiohia, condusă de fiul lui, Bohemund al V-lea, nu a jucat niciun rol important în Cruciada a cincea, în negocierile împăratului Frederic al II-lea de Hohenstaufen de restituire a Ierusalimului în cadrul cruciadei a șasea sau în cruciada regelui Ludovic al IX-lea al Franței (Cruciada a șaptea). În 1254, principele Bohemund al VI-lea s-
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
IV-lea a murit în 1233, iar Antiohia, condusă de fiul lui, Bohemund al V-lea, nu a jucat niciun rol important în Cruciada a cincea, în negocierile împăratului Frederic al II-lea de Hohenstaufen de restituire a Ierusalimului în cadrul cruciadei a șasea sau în cruciada regelui Ludovic al IX-lea al Franței (Cruciada a șaptea). În 1254, principele Bohemund al VI-lea s-a căsătorit cu Sibila, o principesă armeană, punând capăt luptei pentru putere dintre cele două formațiuni statale
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
1233, iar Antiohia, condusă de fiul lui, Bohemund al V-lea, nu a jucat niciun rol important în Cruciada a cincea, în negocierile împăratului Frederic al II-lea de Hohenstaufen de restituire a Ierusalimului în cadrul cruciadei a șasea sau în cruciada regelui Ludovic al IX-lea al Franței (Cruciada a șaptea). În 1254, principele Bohemund al VI-lea s-a căsătorit cu Sibila, o principesă armeană, punând capăt luptei pentru putere dintre cele două formațiuni statale, cu toate că până la acel moment Armenia
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
al V-lea, nu a jucat niciun rol important în Cruciada a cincea, în negocierile împăratului Frederic al II-lea de Hohenstaufen de restituire a Ierusalimului în cadrul cruciadei a șasea sau în cruciada regelui Ludovic al IX-lea al Franței (Cruciada a șaptea). În 1254, principele Bohemund al VI-lea s-a căsătorit cu Sibila, o principesă armeană, punând capăt luptei pentru putere dintre cele două formațiuni statale, cu toate că până la acel moment Armenia fusese mai puternică, iar Antiohia devenise "de facto
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
(Foulques de Guînes) (d. înainte de 1125) a fost un participant la Prima cruciadă, devenit primul senior de Beirut (1110-cca. 1117). Fulc era originar din Guînes, așezare situată în apropiere de Boulogne-sur-Mer, fiind cel de al doilea fiu al contelui Balduin I de Guînes și rudă îndepărtată a conților de Boulogne. Fulc, alături de frații
Fulc de Guînes () [Corola-website/Science/328281_a_329610]
-
Guy au subsacris privilegiul prin care același Manasse a întemeiat o mănăstire dedicată Sfântului Leonard în suburbiile din Guînes. Fulc i-a însoțit pe conții Eustațiu al III-lea de Boulogne și Robert al II-lea de Flandra în prima cruciadă din 1096, alături de cei trei frați ai săi și de tatăl lor. El a obținut senioria asupra Beirutului după ce ruda sa, regele Balduin I al Ierusalimului, a cucerit acel oraș, după cum este relatat în scurtul poem anonim, "Vers despre iluștrii
Fulc de Guînes () [Corola-website/Science/328281_a_329610]
-
după o lungă perioadă de reflecție (de obicei, istoricii cred că convertirea lui datează de la anul 498 sau 499), care i-a adus sprijinul creștinilor învecinați, precum și influența clerului. În plus, i-a permis lui Clovis să efectueze cuceriri și cruciade, pentru a creștină teritoriile sale noi sau să înlăture arianismul, considerată ca fiind o erezie de către cler. O Jésus-Christ, que Clotilde affirme Fils du Dieu Vivant, țoi qui donnes du secours à ceux qui șont en danger, et accordes la
Bătălia de la Tolbiac () [Corola-website/Science/328397_a_329726]
-
ar fi atras porecla de "Guillaume cel Simplu". Guillaume a fost mai întâi pregătit să moștenească scaunul comital de Blois și Chartres, fiind numit conte cu puțină vreme înainte ca tatăl său să plece pentru a participa din 1102 la Cruciada din 1101. Cu toate acestea, el a fost curând îndepărtat de la îndatoririle comitale de către mama sa, din cauza comportamentului său instabil. Cândva, el îl atacase și amenințase cu moartea pe episcopul de Chartres în cadrul unei dispute jurisdicționale. În consecință, atunci când cel
Guillaume de Sully () [Corola-website/Science/328398_a_329727]
-
orașului în 1077. Filippi cunoaște o nouă perioadă de prosperitate, geograful arab Al-Idrisi menționându-l ca un important centru de producție și comercializare a vinului, în jurul anului 1150. Filippi a fost ocupat de "latini" în timpul celei de a IV-a cruciade, dar a fost apoi abandonat de către aceștia. Orașul a fost apoi ocupat de sârbi, dar a rămas o fortificație importantă pe traseul anticei "Via Egnatia". În 1354, viitorul împărat bizantin Matei Cantacuzino (pe atunci doar pretendent la tronul imperial) a
Filippi () [Corola-website/Science/327523_a_328852]
-
de Flandra. Obiectul l-a constituit succesiunea comitatelor de Flandra și de Hainaut, primul fiind un fief al regelui Franței, iar cel de al doilea al regelui Germaniei. Atunci când contele Balduin al IX-lea a plecat pentru a participa la cruciada a patra, în anul 1202, el și-a lăsat stăpânirile occidentale fiicei sale mai mari, Ioana. Aceasta a moștenit stăpânirile la moartea lui Balduin din 1205, însă, deși căsătorită în două rânduri, s-a stins din viață în 1244 fără
Războiul de succesiune pentru Flandra și Hainaut () [Corola-website/Science/327676_a_329005]
-
însă nu a cedat stăpânirea asupra Hainaut lui Ioan d'Avesnes. În 1251, Guillaume a încetat din viață, Flandra trecând în mâinile fratelui său Guy de Dampierre. În 1248, regele Ludovic al IX-lea a plecat pentru a participa la cruciada a șaptea, rămânând dincolo de mări vreme de șase ani. Înțelegând că mama sa nu intenționează să îi acorde drepturile de stăpânire asupra Hainaut, Ioan I d'Avesnes s-a revoltat împotriva Margaretei a II-a și l-a atacat pe
Războiul de succesiune pentru Flandra și Hainaut () [Corola-website/Science/327676_a_329005]
-
înfrântă în ambițiile sale și a continuat să îl conteste pe propriul său fiu, Ioan I. Mai mult decât atât, ea a acordat Hainaut lui Carol de Anjou, fratele mai mic al lui Ludovic al IX-lea, recent revenit din cruciadă. Carol a îmbrățișat cauza Margaretei și s-a luptat cu Ioan I, însă a eșuat în tentative de cucerire a orașului Valenciennes și puțin a lipsit să fie ucis într-o ambuscadă. Atunci când Ludovic a revenit de dincolo de mări, în
Războiul de succesiune pentru Flandra și Hainaut () [Corola-website/Science/327676_a_329005]
-
lupte cu păgânii din Prusia Baltică, care au trăit în teritorile adiacente terenurilor sale; după războiul de frontiera, provincia lui Konrad a suferit în urma invaziilor prusace. Pe de altă parte, prusacii vechi au fost supuși spre creștinizare (s-au purtat cruciade de către papalitate) însă eforturile au fost ineficiente. Ordinul teutonic a depășit repede autoritatea și s-a mutat dincolo de zona acordată de Kondrad (Chełmno sau Kulmerland). În următoarele decenii, au cucerit zone mari de-a lungul coastei Mării Baltice și și-au
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
al IV-lea de Thuringia, iar după moartea acestuia din 1227, sub cea a ducelui Albert I de Saxonia. În 1230, el a fost proclamat în mod legal ca adult. Henric a participat la prima sa luptă la Balga, în timpul cruciadei împotriva prusienilor din 1237, condusă de Cavalerioi teutoni. În 1245, după mulți ani de conflict cu markgrafii Ascanieni de Brandenburg, Henric a fost nevoit să cedeze fortărețele de la Köpenick, Teltow și Mittenwalde, situate în nordul Luzaciei Inferioare. Totuși, în 1249
Henric al III-lea de Meissen () [Corola-website/Science/327772_a_329101]
-
de la est. Vreme de trei ani el a fost ocupat cu campaniile împotriva populației slave ale venzilor. Dat fiind că aceștia erau păgâni, acțiunile lui Albert erau privite ca război sfânt, iar supunerea slavilor și creștinarea lor au constituit scopul cruciadei împotriva venzilor din 1147, la care Albert a luat parte. Manevrele diplomatice s-au dovedit mai pline de succes și în urma unei înțelegeri cu ultimul principe al venzilor din regiunea Brandenburgului, Pribislav, Albert a intrat în posesia acestui district atunci când
Albert I, Margraf de Brandenburg () [Corola-website/Science/327779_a_329108]
-
Bizantin și cucerit în 1475 de turcii otomani. Capitala sa a fost Doros sau Theodoro, numit în prezent Mangup. Este țara de baștină a Mariei din Mangop, a doua soție a lui Ștefan cel Mare. Principatul s-a format după cruciada a patra din părțile themei bizantine "Klimata"-"Hersones" care nu au fost ocupate de către Hoarda de Aur ; cele mai bune porturi au fost colonizate de către genovezi. Populația sa a fost grecească, cu minorități gotice, iașice, armenești și altele, care mărturiseau
Principatul de Theodoro () [Corola-website/Science/327119_a_328448]
-
o țară ortodoxă, Ferdinand a avut un "vis al unui nou Bizanț". În 1912, Ferdinand s-a alăturat altor state balcanice într-un asalt asupra Imperiului Otoman pentru a elibera teritoriile ocupate. A văzut acest război că pe o nouă cruciada declarând că aceasta este "o luptă dreapta, mare și sfântă a Crucii împotriva Semilunii". Bulgaria a contribuit cu cel mai mare număr de soldați. Marile puteri au insistat asupra creării unei Albanii independente. Curând după aceea, Bulgaria a atacat aliații
Ferdinand I al Bulgariei () [Corola-website/Science/327280_a_328609]
-
din partea margrafului Albert Ursul și Conrad de Meissen, campania a eșuat în cele din urmă. Vladislav nu și-a pierdut speranța, însă trebuia să accepte amânarea întorcerii sale, în special atunci când Conrad al III-lea și-a început a doua cruciadă cu Regele Ludovic al VII-lea al Franței în Țara Sfântă, în anul următor. În acest timp, fostul Mare Duce a administrat Kaiserpfalz la Altenburg și în Imperiul Pleissnerland. Fără să mai aștepte ajutorul german, Vladislav și soția sa au
Vladislav al II-lea Exilatul () [Corola-website/Science/330617_a_331946]
-
față de Împărat în ziua de Crăciun, în Magdeburg, și l-a dat ca ostatic, pe fratelui său mai mic, Cazimir al II-lea. Doi ani mai târziu, Vladislav a murit în exil. După moartea lui Henric (a fost omorât în Cruciada din Prusia), împotriva dispozițiilor din testamentul lui Boleslav al III-lea, Marele Duce a preluat regiunea Sandomierz. Acest lucru a cauzat furia și frustrarea fratelui său mai mic, Cazimir al II-lea, care era următorul în linia de succesiunea, care
Boleslav al IV-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330620_a_331949]
-
de a asigura loialitatea fratelui său. Soarta lui Cazimir la curtea imperială este necunoscută. El s-a întors în Polonia în siguranță, înainte de 21 mai 1161. Situația s-a schimbat în 1166, când fratele lui, Henric, a fost ucis în Cruciada Prusacă; fără moștenitori, l-a lăsat pe Cazimir, conform testamentului, singurul succesor al Poloniei Mici, Ducatul de Sandomierz. Cu toate acestea, Marele Duce Boleslau al IV-lea, a decis să dividă ducatul în trei părți: cea mai mare parte (care
Cazimir al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330625_a_331954]
-
regele Conrad accepta domnia lui Boleslau al IV-lea; în schimb, noul Mare Duce trebuia să plătească tribut regelui german. Disputa dintre Vladislav și ducii juniori a rămas nerezolvată, după ce regele Conrad era ocupat cu pregatirile celei de-a doua cruciade cu Țara Sfântă. Între timp, ducii juniori, nu aveau de gând să aștepte pentru un angajament care să le consolideze puterea. În mai 1147, au obținut, de la Papa Eugen al III-lea, confirmarea unei baze pentru o mănăstire în Trzemeszno
Mieszko al III-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330621_a_331950]