3,741 matches
-
Spune, Noriko, am făcut eu vreodată ceva care să te rănească? Noriko clătină cu putere din cap În semn că nu. Nu-și dorea decât să părăsească această cameră de zi mult prea luminoasă și să se refugieze În dormitorul cufundat În penumbră, și acolo să se repeadă asupra penisului bărbatului, așa cum un câine vagabond Înfometat s-ar repezi asupra unui os cu puțină carne pe el. Însă bănuia că nu i s-ar fi Îngăduit așa ceva. Bărbatul Îi Înlănțui umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
oficială de a participa la conferință. Am avut un presentiment neplăcut. Cu toții avem așa ceva din când În când, Însă percepția noastră este diferită. Bunăoară, unii Își Închipuie o beznă adâncă, străbătută de lumini, alții se văd orbecăind Într-o cameră cufundată În Întuneric, pipăind În căutarea Întrerupătorului, și când Îl găsesc și Îl răsucesc, camera este scăldată În lumină, iar În spate li se Întinde brusc propria umbră. La mine e ceva banal, am impresia că sunt Învăluită Într-o ceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de ziuă, un interval la fel de magic ca aurora boreală. Yazaki și Keiko iubeau aceste momente, când se revărsau zorii. Este superb. Cocaina le curgea prin vene, transformând acele momente În ceva magic. În zorii zilei, pe la ora șase, totul este cufundat În tăcere și miroase a proaspăt. Apoi nici nu-ți dai seama când trec cinci ore. Dacă repeți chestia asta În fiecare zi, te trezești moș la un moment dat fără să fi simțit cum a trecut timpul. Ei bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
droguri, chiar dacă ești puțin beat, poți să-ți amintești după aceea tot ce s-a Întâmplat. Îmi aminteam perfect noaptea de sex cu Akemi după ce luasem amândoi câte-o pastilă de ecstasy. Îmi aminteam ce se Întâmplase aseară după ce mă cufundasem În beția cocainei, dar nu aveam o percepție de ansamblu, ca la scenele unui film. Imaginile care-mi reveneau În minte erau ca niște flashbackuri fragmentare și se rezumau la degetele picioarelor fetei, la despicătura feselor, la părul ei pubian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
vomitat de două ori și, Înainte de a mă culca, am sunat-o pe Keiko Kataoka și i-am lăsat un mesaj pe robotul telefonic, anunțând-o că urma să plec spre Paris. Ceasul deșteptător a sunat prelung, de nenumărate ori. Cufundat În somnul acela superficial dinainte de trezire, aveam impresia că e vocea mamei mele care mă muștruluia. În cele din urmă m-am trezit cu un sentiment de dezgust față de mine Însumi cum nu mai cunoscusem. Am Înghițit o triplă doză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
le-ai mascat cu crenguțe și frunze, și ai uitat locurile, iar acum, la fiecare pas, poți cădea într-una din ele, de aceea vrei să rămâi nemișcat, să nu mai schițezi nici un gest, nici de atac, nici de apărare, cufundat în toropeală ca într-o apă călduță și confuză... Un fel de somn treaz. Uneori chiar ațipeam. Mă trezeam bălăbănindu-mă, gata să cad de pe bancă și atunci îmi reveneam pentru câtva timp. Dar până și mișcările necesare le făceam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
urmărea nimeni. Dar nu se zărea mai nimic din cauza întunericului. Am pornit mai departe, la colț am cotit și pe măsură ce mă apropiam de lumina celuilalt felinar mă linișteam. Atunci a pocnit și al doilea bec și întreaga stradă s-a cufundat în beznă. Poate pentru că fusesem cumva pregătită de primul șoc, acum nu m-am mai înfricoșat atât de tare. Puteam chiar să-raționez. M-am gândit mai întîi că vreun copil trăsese cu praștia în becuri ca să le spargă. Dar dacă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și mai orb decât înainte. Stam cu pleoapele strânse și totuși lumina spărgea ecranul pleoapelor. În zadar mă forțam să închid ochii. Și chiar când mi-am îngropat obrazul în palme, n-am scăpat cu totul de senzația că mă cufundam într-un fel de mlaștină albă. Auzeam din ce în ce mai limpede apa curgând pe pereți. "Poate am înnebunit", m-am gândit cu spaimă, dar pe urmă mi-am zis că un nebun nu se mai teme de nebunie. O clipă, lumina aceea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
până ce mi s-a făcut greață de gustul sângelui și mi-a venit să vomez. Peste puțin timp, am simțit că aveam amețeli și fierbințeli. Abia mai puteam să mișc piciorul. M-am așezat jos și destul de repede m-am cufundat parcă într-un somn care semăna cu moartea. Apoi mi-am revenit. Și descoperind că trăiam, am simțit o moleșeală dulce inundînd-mi trupul. M-am uitat în jur. Nu mai era lună și nu se vedea nimic decât la câțiva
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe care le are toată lumea - un talmeș-balmeș de imagini, cu vânat mare, savana și vârful lui Kilimanjaro ițindu-se dintre nori. De asemenea, îmi imaginam foametea și războaiele civile și copiii rahitici, pe jumătate goi, uitându-se la aparatul de filmat, cufundați în disperare. Știu că toate acestea reprezintă doar o parte a problemei - și nici nu-i cea mai importantă -, dar asta era imaginea de-atunci din mintea mea. Soțul meu era economist. Ne-am cunoscut în studenție și ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
se auzea tare acum - nu mai era doar un bâzâit îndepărtat - ci un sunet puternic, huruitor. De bună seamă, o să trezească toată casa, reflectă ea, dar, când avionul ateriză pe pistă și motorul fu redus la tăcere, casa rămase tot cufundată în tăcere. Fetița se uită afară. Se vedea o luminiță undeva în depărtare, poate pe pista de aterizare, dar, în afară de asta, nu era decât întuneric. Ferestrele casei nu dădeau spre oraș, ci spre depărtări, iar dincolo de marginea grădinii nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
am văzut și asta prin filme. Detectivii stau în mașinile lor și mănâncă sandvișuri în timp ce așteaptă. Apoi cineva începe să tragă cu pistolul. Mma Makutsi ridică o sprânceană. — În Botswana nu se trage cu pistolul. Suntem o țară civilizată. Se cufundară într-o tăcere plăcută, urmărindu-i pe oameni cum purced spre treburile lor zilnice. La ora șapte ușa casei Badule se deschise și ieși un băiețel îmbrăcat în uniforma specifică a școlii Thornhill. Se opri o clipă în fața casei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
este un fel de a vegeta dincolo de fereastră; ești sâmbure într-un măr numără-ți frunzele; ești miez într-o nucă fă umbră în grădina bunicilor; ești nisip într-o burtă de mare sparge timpul de stânci. Pecingine peste trupuri cufundate în apa botezului, viața. Copăcel! Între un cimitir ce știe să legene și unul ce știe să numere, nicio diferență. Pășește, puiule, pășește! Ți-a crescut un lăstar în palma dreaptă, semn că trebuie să urci. Nu te teme, împletește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
inima nu-mi mai ascute săgeți." Suferința cu suferință se șterge, indiferent dacă ești stăpân sau locuiești în tine cu chirie, indiferent dacă te-ai băgat în viață până la gât sau dacă îți administrezi moartea dinlăuntru sau dinafară. Petru se cufunda în moarte ca în apa botezului. 26. Mai lasă-mă dracului cu facultatea ta, te-am purtat în liceu patru ani! Internat 700 pe lună, bani de tren, bani de cărți, haine, mofturi de derbedeu! Ți-a intrat Iașul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îndulcește înserările), declasate cu fiecare resuscitarea a memoriei (punct, și de la capăt!). Fuga în timp. Ehei, ce laborator farmaceutic este viața pentru unii! Sub lună, niciodată intenția nu bate pasul pe loc, nu se împiedică de acele ceasornicului, nu se cufundă în incertitudinea clipei. Sub microscop, viața se decimează micronic, minutele se deseacă în 60 de particule, particulele țin evidența respirațiilor, bătăile inimii dau pulsul pădurilor. (Fuga în timp nu justifică nici măcar pauza dintre două silabe.) Iubesc unii atât de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Din zori până-n zori Elena Marin Alexe Am descălecat orbește Și-mi cufund fața în zori Printre degete-mi zâmbește Coloritul unei flori Alintate de lumină Fire verzi răsar acum Soarele măreț domină Veselia de pe drum Gândurile-mi galopează Pe aripi de bucurii Dorul însă mai oftează Trist pe norii azurii Prin frunze
Din zori p?n?-n zori by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83304_a_84629]
-
deja, dând din coadă. Hai să dormim, spuse bărbatul. Se Întoarseră În dormitor, câinele se Învârti de două ori În jurul lui Însuși și se culcă Încovrigat. Bărbatul se acoperi până la gât, tuși de două ori și În scurt timp se cufundă În somn. Așezată În colțul ei, moartea privea. Mult mai târziu, câinele se ridică de pe covor și se urcă În fotoliu. Pentru prima oară În viața ei moartea află ce Însemna să ai un câine În poală. Momente de slăbiciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
cremeni, / Lângă lacul de smarald / Unde zânele se scald'. // CÂNTĂREȚUL ORB (cântă): Și deși în noaptea toată / Peste vârfuri luna tace, / Arătarea-i luminată / Umbră pe pământ nu face. / Și deși în lac înoată, / Totuși valul nu se taie. Se cufundă-n unda toată / Neclintind unda bălaie / Ce-o înconjură, frumoasă, / Și-o îmbracă în văpaie / Cu lucirea-i scânteioasă. // IERONIM: Ea este, într-adevăr! Și mă așteaptă! CÂNTĂREȚUL ORB: Ea este! Te du cu bine, Făt-Frumos! TOȚI: Drum bun, Făt-Frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
își toarnă. Mormăie cântecul, bea) Îmi pare foarte rău pentru tine, dar n-am ce-ți face. Nu te poți ajuta decât singur. (Se lasă perdeaua-nor, Micul Prinț trece la al patrulea asteroid. Tușește ușor, se ridică perdeaua-nor. Afaceristul este cufundat în calcule, ridică rareori ochii spre interlocutor. Are în colțul gurii o țigară stinsă) Bună ziua! Vi s-a stins țigara. AFACERISTUL: 3 și cu 2 fac 5; 5 și cu 7 fac 12; 12 ori 12 fac 144. Bună ziua. 144
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
fața speriată de primul dintr-un șir de volume toate identice ale uneia din acele enciclopedii care se cumpără în rate. Mizeria era bine confecționată, îngrijită, onorabilă. M-am uitat la femeia care venea spre mine cu tava în mână. Cufundată în decorul locuinței sale era mai puțin vioaie, era de o decență mizerabilă, asortată cu restul. Mi s-a părut deprimantă. Lângă brațul meu se afla o suprafață plană acoperită de bibelouri... Detest bibelourile, Angela, știi, ador camerele aproape goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ultima fâșie de nisip uscat. Casa se afla în spatele meu, dacă Elsa ar fi deschis fereastra de la dormitor, ar fi văzut punctișorul spatelui meu pe plajă. Dar dormea. Poate în somnul acela mai ușor căuta un destin diferit și se cufunda în el cu aceeași precizie cu care se arunca în mare când, fără să arunce nici un strop, dispărea în apă. Trupul, Angela, poate iubi ceea ce mintea disprețuiește? Mă gândeam la asta în timp ce mă întorceam spre oraș. Odată, din politețe, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
eu nu eram frumos, aveam brațele prea subțiri, puțină burtă și bățul acela atârnând pieziș printre firele de păr. Și eu mă rușinam. Dar vroiam să fim așa, goi, și prea puțin atrăgători. Unul în fața celuilalt, fără grabă, fără elan, cufundați în timp. Când am intrat în ea, am rămas acolo îndelung fără să mă mișc, privind-o în ochii deschiși la culoare și obosiți. Am rămas așa nemișcați pe câmpul acela de foc. O lacrimă îi coborî pe tâmplă, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
amabil, cobor să-i dau geamantanul din portbagaj, dar atunci când dispare după colț, înghițită de mirosul urât din jur, mă simt ușurat. Nu mai rămân nici un minut. Dimineața, locul acela mi se pare îngrozitor. Mă duc direct la spital, mă cufund în meseria mea cu precizie. Asistenta instrumentistă este puțin nesigură. Probabil este nouă, îmi dă instrumentele fără vlagă. Mă supăr. O pensă îi cade din mână. Cu un șut o arunc în cealaltă parte a sălii de operații. În casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
o parte este teribil, pe de alta este ca și cum ar recunoaște tuturor lucrurilor care o înconjoară capacitatea de a renaște încontinuu. Eu probabil că m-am născut de multe ori în mâinile ei, fără să-mi dau seama. Stăteam așa, cufundat în tăcerea vieții familiare. Aici eram un om liber, nu aveam nevoie să mă ascund. Lumea mă cunoștea, soția mea, socrul meu, toți mă cunoșteau. Și totuși, acum mi se părea că aceasta era viața paralelă, nu cealaltă. Viața cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
uitat cum se îndepărta pe coridorul în penumbră, fără să-și întoarcă privirea. Acasă, fără să-mi mai dezleg șireturile, mi-am scos pantofii și i-am aruncat cât colo. Apoi m-am întins pe pat așa cum eram. M-am cufundat într-o groapă de bitum și m-am trezit dimineața confuz, obosit deja. Am intrat sub duș. Italia aștepta un copil, apa curgea șiroaie, mi se prelingea pe piele și Italia aștepta un copil. Ce vom face acum? Eram gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]