2,880 matches
-
lui, să-i dăm dreptate, ci să ne împăcăm pur și simplu cu el dacă sîntem supărați. Nu ne poate plăcea greșeala, însă trebuie să-l iubim pe cel care perseverează în ea, dacă e sincer. În asta constă secretul cugetului împăcat." Umanist, creștin, socialist, european, susținător al lumii al treia, curajos, cinstit și generos sunt tot atîtea adjective folosite pentru a-l caracteriza pe acest om pe care mai mulți membri ai Grupului celor Zece l-au urmat în lupta
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
și nu Deville este cel care ține hățurile), scriitorul nu-și permite prea multe divagații lirice. Totul este esențializat, într-o frazare vie, alertă, precisă, elegantă și seducătoare, nu lipsită de fulgurări pline de umor, dar liberă și pură precum cugetul savantului care, în ciuda tentațiilor și presiunilor, a reușit mereu să evite scufundarea în mizeria politicii, urmîndu-și pînă la capăt vocația de cercetător. Deville izbutește să-și transmită convingerile personale, anume că pasteurienii și parnasienii au fost ultimii eroi francezi, revoluționari
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
lutul său, ușor/ Va ști să-l poarte;/ Va fi în viață viu/ De moarte nu s-o teme!” V., care se știe vrednic de a-și purta neamul spre bine, îl vede pe poet ca pe un taumaturg: „Eu cuget am de înger;/ Și îngeri se vor simte/ Când vindecare vor afla/Acei atinși de mine”. „Moralnic lucrător”, el opune imaginii decăderii statului prin ipocrizia și viclenia „guvernurilor” de „demagoghi” organizarea perfectă existentă în natură, la albine, la castori. În ciuda
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
la Iași, din ianuarie 1938 până în decembrie 1943. Director a fost Marc Vlăhuță, iar prim-redactor, Petre Stați. Fără pretenția de a aduce în peisajul publicisticii naționale o notă nouă, redacția anunță în articolul-program că „însuși titlul [...] e un program. Cugetul din Moldova își cere dreptul la viață.” Gândul de a fi „o răsfrângere a conștiinței neamului românesc obijduit altădată”, dar căruia îi este deschisă calea spre „propășiri mai frumoase și mai desăvârșite”, a dominat întreaga activitate a revistei, nefiind zdruncinat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286553_a_287882]
-
un mare comediograf este convorbirea lui St. Marc de Girardin cu locotenentul român de la Izlaz. PANTAZI GHICA, I. M. BUJOREANU Fratele lui Ion Ghica, Pantazi Ghica (1831-1882) a fost făcut celebru de Eminescu, căci el este ...uriciunea fără suflet, fără cuget, Cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și buget, Negru, cocoșat și lacom... Prozatorul, nuvelist și romancier, e de puțină însemnătate. Însă omul era cult, fin și sub numele de Fantazaki a trecut în vremea lui drept "regele boemei romîne". Ioan
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
dintr-o indignare furioasă, transcrisă într-o năvală de epitete cacofonice: pocitură, broască, bulgăroi, grecotei, smintit, stârpitură, fonf, flecar, găgăuță, gușat, bâlbâit. Injuriile sunt indiciul unui lirism maxim întors de la extatic la grindinos: Vezi colo pe urâciunea fără suflet, fără cuget, Cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și buget... Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască, Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască... Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi Să ajung-a fi stăpână și pe țară și pe noi
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
mușcă... Apoi aspiră la voluptăți mai sublime, la topirea în flacăra solară. Spiritul îi e zbuciumat de duhuri negre, de "visul rău", și atunci scăparea este într-un Crin grandios, sau, bolnav, își caută vindecarea în extirpațiune: Mi-e bolnav cugetul și-aș vrea să-l rup - Cum rupi unui păianjen un picior! Aci întunecat, spiritul merge în noapte ca pe corăbii cu felinare verzi, aci purificat, alunecă pe o luntre serafică cu un crin la cârmă. Viața poetului este astfel
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
1914-1916). După retragerea de la „Sămănătorul”, scoate propriile ziare și reviste cultural-literare: „Neamul românesc” (1906-1940), „Floarea darurilor” (1907), „Neamul românesc literar” (1908-1912, 1925-1926), „Neamul românesc pentru popor” (1910-1916 și intermitent în perioada interbelică), „Drum drept” (1913-1914, în 1915 contopită cu „Ramuri”), „Cuget clar” (1928-1936) și „Cuget clar (Noul «Sămănător»)” (1936-1940). Creându-și organe de presă proprii, I. nu a contenit să-și împrăștie slova și în alte periodice. A colaborat la „Universul”, „Junimea literară”, „Gazeta Transilvaniei”, „Timpul”, „Patria”, „Excelsior”, la reviste literare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
Sămănătorul”, scoate propriile ziare și reviste cultural-literare: „Neamul românesc” (1906-1940), „Floarea darurilor” (1907), „Neamul românesc literar” (1908-1912, 1925-1926), „Neamul românesc pentru popor” (1910-1916 și intermitent în perioada interbelică), „Drum drept” (1913-1914, în 1915 contopită cu „Ramuri”), „Cuget clar” (1928-1936) și „Cuget clar (Noul «Sămănător»)” (1936-1940). Creându-și organe de presă proprii, I. nu a contenit să-și împrăștie slova și în alte periodice. A colaborat la „Universul”, „Junimea literară”, „Gazeta Transilvaniei”, „Timpul”, „Patria”, „Excelsior”, la reviste literare precum „Lamura”, „Gândirea”, „Revista
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
a două societăți studențești: Societatea Literar-Științifică și Societatea Literar-Socială „România” într-o nouă Societate Academică Social-Literară, după tratative purtate între octombrie 1870 și ianuarie 1871. Numele noii societăți a fost inspirat de Andrei Mureșanu, al cărui vers „Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri” a devenit și deviza ei. Imnul societății, compus de Ciprian Porumbescu pe versurile lui Andrei Bârseanu, a devenit ulterior cântec patriotic național (Pe-al nostru steag e scris unire). Prima ședință oficială a avut loc la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289315_a_290644]
-
O regăsim formulată mai limpede În următoarele stihuri din Gramatică: „Și ce voiesc cum poci s-arăt? am glas? Muză, grăiește Zi ce să cuvine sau fă-mă a-nțelege. Cum să arăt mai pă-nțeles În grai curgere bună, Cugete frumoase, cu poetice faceri”. (s.n.) Versurile constituie un mic program estetic dominat, cum se vede, de ideea neștiinței de a face, de dificultatea de a Începe: cum poci s-arăt?, zi ce să cuvine, cum să arăt mai pă-nțeles
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Începutul unei poezii didactice Ienăchiță, pentru ca tot el să Încheie revenind la obsesia fundamentală, formulată acum mai clar: „La verice treabă va avea de-a Începe.” N-a trecut neobservată nota moralizatoare a acestor versuri. Ce să cuvine, curgere bună, cugete frumoase demonstrează și o preocupare etică proprie, dealtfel, tuturor spiritelor Întemeietoare. Faptul că poetul se gîndește să exprime aceste legi morale prin poetice faceri arată că lîngă conștiința morală stă trează și conștiința estetică. Ea Întîmpină Însă, cum s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cerem vel-vistiernicului Văcărescu o sensibilitate romantică și o subtilitate de filozof al limbii, ceea ce nu este cazul. Ienăchiță gîndește mai simplu că o literatură nu se poate constitui fără o limbă capabilă să exprime În forme corecte, generalizate, subtilitățile gîndirii (cugetele frumoase) și ale imaginației (poeticele faceri). Atît de obstinat este acest gînd Încît gramaticianul-poet identifică dificultățile scrisului său cu acelea ale nașterii unei culturi. Sentimentul lui profund este că scrie prima literă a alfabetului, stabilește table morale, fundează o logică
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ca să te aprinz, să te fac să fii mai viu, mai mult decît ești și apoi, tot ce am pățit și eu, ca să te fac să-ți aduci aminte, cu toată puterea și virtutea duhului, și a inimii, și a cugetului ce porți, ce au fost părinții noștri: tată-tău și moșu-tău și să plîngi cu inima Înfrîntă și cu duh slobod... Ah, ramură a trunchiului celui obișnuit În slavă și laudă.” Nicolae are, nu mai Încape vorbă, firea unui
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
suferință: „Ș-Îmi place ceasul de chin, Voi pururea să suspin”, Însă acest om simțitor și pătimaș nu stăruie În jertfă și amărăciune. Nu vrea să se „primejduiască”, cum zice Într-un vers citat Înainte. Caută simpatia, și „glasul de cuget” se arată a fi mai puternic decît glasul simțurilor. Recomandă, În toate, „tarea răbdare” și, Într-un Răspuns la plîngerea unui Înșelat de o femeie, se arată sceptic privitor la femei: „Eu știu că ele și adormite Izdovesc lucruri mai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
negura se-ntinde, cînd norii se-mpletesc, CÎnd focul șărpuiește d-a lungul În tărie Cu fulgerul, atuncea cu groază te privesc. CÎnd marea se răscoală, volbură-ntărîtată, CÎnd undele-i muginde se nalță spumegînd, Ființa-mi ca o barcă de cuget spulberată. Pe fieșicare stîncă te vede-amerințînd. Și cînd fumegă munții, vulcanul cînd turbează, CÎnd flăcări rotitoare pînă la ceruri zbor, CÎnd tremură pămîntul, văzduhul schinteiază, Al meu suflet te vede În orice meteor. Pe orice spăimîntează, ș-amerință viața, În orice
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
viața, În orice loc de groază, acolo te zăresc; Ca tunetul ți-e glasul, ca fulgerul ți-e fața! Fulger În mine trece cînd ochii-mi te-ntîlnesc! Viforul bubuie, zboară, Crivățul vîjÎie, trece, Tremurul saltă, doboară, Trăsnetul arde, petrece Cu cugetul cînd vii, Grindina bate, rănește, Stingerea pasu-i urmează; Seceta seacă, sterpează, Foametea rumpe, răcnește, Boalele zbiară, turbează, Moartea doboară, cosește Osînda tu cînd ții”... Avem aici concentrate aproape toate elementele lirismului său: viforul, cerul dezlănțuit, negura, norii, focul, fulgerul, marea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Îngrijorat (dar nu prea mult) să nu se rătăcească. Poetul pare a fi mereu tulburat, mirat de ceea ce vede și-i place să se Înfățișeze ca atare: „Pe cîmpul norocirei objectele În sfadă, Spini, flori, verdeaț-amestec se-nfâțișa grămadă, Cuvînt, vedere, cuget... În tot mă rătăceam Plecam pe cărări netezi și foarte-ntortochiate; Știam să-mi mai iau odihnă și gînduri mestecate Mă Îndrepta-n picioare, m-oprea... și iar porneam.” Versurile sînt din Visul, poem contestat de critică pentru didacticismul și incongruența
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
puțin cunoscută a demersului său. Va să zică, „objectele” sînt În sfadă, Înfățișarea lor, din această pricină sau din alta, este indistinctă (grămadă) și, față În față cu această priveliște, spiritul creatorului e În derută: limbajul Îl trădează, simțurile (vederea) și rațiunea (cugetul) Își pierd, cel puțin pentru un moment, prospețimea și claritatea, Însușirile lor fundamentale. Urmează un vers teribil: „Plecăm pe cărări netezi și foarte-ntortochiate”, demn de Heliade. Netezi și-ntortochiate totodată arată, În confuzia gramaticii, o confuzie mai mare, posibila În ordinea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu sugestia despicării, surpării universului, constituie partea cea mai frumoasă a poemului: „Bubuie cerul, se scoală Împăratul; Duduie eterul, că pasă urgia; Fulgere, vîlvoare În spațiu șerpuiesc; Focul se-ntinde, curăță păcatul. Marea-exploziune arrestă-eternitatea; Saltă firmamentul și sorii se spăimîntă, Cugetul de crimă pe unde se-ntinde Tot desfigurează, ca trăsnet Încinde; Foc negru și roșu lumina se preface, Plumb e ușurința și cerul se desface; Cad rebelii-n spațiu și vîjÎie căzînd, Haos, abis mare-i așteaptă căscînd. Pică și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
flori și frunze, etern fiind udată Cu apa cea din vale În gura ta carată. Iar păn-atunce, iasmă ce a născut Păcatul, Legată-n Înfrățire cu Răul nempăcatul, În viață și-n mormîntu-ți În veci să nu guști pace Și cugetul din tine s-auzi că nu mai tace. Să nu privești tu cerul și omenirea-n față! De foc să-ți fie apa, și soarele de gheață! Să bată-n tine biciul urgiilor turbate Păn’ n-a mai fi pe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fatale ce mă opriți De-a bea paharul ce-atît doresc?” Anton Pann prezintă În CÎntece de lume un repertoriu mai colorat de chinuri și jertfe: afazia, smintirea („vorba, mintea ce-am avut, / Cu totul o am pierdut”), uimirea (adică rătăcirea cugetului), insomnia, coșmarul, o prăpădire, pe scurt, generală: „trăiesc moarte vie”. Se va vedea cît de schimbătoare este, totuși, umoarea poetului. Cel care anunță, aici, că nu mai are vorbe pentru a obține Îndurarea femeii („Nu mai am cu ce cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
salvându-și onoarea cu ajutorul ipocriziei, cealaltă, mai sinceră, având de suportat sancțiunea moralei publice. 178 Aceasta a și fost, dealtfel, "scena" invocată de Iorga drept principal "argument" al respingerii candidaturii lui Lovinescu la Academie. A rămas celebră epigrama publicată în Cugetul clar, an I, nr. 5, 12 august 1936: "Pornograful Lovinescu,/Cu aceea ce a scris,/N-a lovit în Eminescu,/Ci, prin el, s-a sinucis". 179 Interesante mi s-au părut și observațiile Lăcrămioarei Petrescu privind influența tiparelor melodramatice
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și provinciilor până mai ieri înrobite. Alături de „Viața românească”, revistă care procedase așa încă din 1906, apar noi reviste, ca „Sburătorul”, condus de E. Lovinescu, sau „Gândirea”, întemeiată de un grup de tineri, în frunte cu Cezar Petrescu, dar și „Cugetul românesc”, condus de T. Arghezi, „Ideea europeană” a lui C. Rădulescu-Motru sau câteva meteorice publicații ale lui Camil Petrescu, precum „Săptămâna muncii intelectuale și artistice”. În acest moment de efervescență culturală se situează și apariția A. l. și a. Un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285188_a_286517]
-
său vine în întâmpinarea celei mai profunde aspirații românești: propășirea, regenerarea rapidă pe toate planurile, recuperarea lungului somn medieval, alungat ca un vis urât. Maghiarii și ei, după I. Codru-Drăgușanu: parcă făcură un pas mare spre înaintare și au de cuget să se scuture de datinele Evului mediu, ce și așa au trecut departe marginile timpului. Aceste margini istorice demonstrează că istoria tuturor popoarelor este ireversibilă, că veacul nu mai îngăduie nici un fel de rămășițe medievale într-această epocă de întrecere
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]