KorAP: Find »[drukola/base=depărta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...111 112 113 ...164 >

4,078 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

cîndva? Oare? Se Întoarse, scăpără un chibrit și-și aprinse cu răceală țigara. CÎnd se Întoarse, figura i se schimbase, devenise nemișcată de parcă ar fi fost sculptată În marmură colorată sau Într-o bucată de lemn fără nici un nod. Își depărtă țigara de la gură și-i spuse pe un ton egal, ca un avertisment: Nu face asta, Helen. — Ce să nu fac? Întrebă Helen, de parcă ar fi fost contrariată. Dar o parte din ea se temea, se făcuse mică În fața cuvintelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
mîna ca de gheață. Nu mă atinge! Îi dădu la o parte mîna lui Helen. Pentru Dumnezeu, de ce ești atît de rece? Unde-ai fost? — În baie. Nicăieri. — Urcă-te În pat, nu crezi că-i mai bine? Helen se depărtă să se dezbrace, să-și scoată agrafele din păr și să-și tragă pe ea cămașa de noapte. Făcu toate aceste gesturi temătoare, ca și ar fi Încercat să se furișeze. Ești atît de rece! zise din nou Julia, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
era prea Înspăimîntător pentru a continua și, În plus, era epuizată. Stătu cu ochii deschiși, strînsă lîngă Julia, Încă simțind căldura membrelor ei, felul În care Îi urcă și-i coboară respirația. Dar cu timpul, Își schimbă poziția și se depărtă. CÎnd mîna Îi alunecă peste pijamaua de bumbac a Juliei, gîndul Îi zbură În altă parte - la o prostioară - Îi reveni În minte o pijama pe care a avut-o cîndva, În timpul războiului, și pe care o pierduse. Era o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
a Întîlnit Întîmplător cu niște prieteni. Asta s-a Întîmplat, ține minte ce-ți spun! CÎnd domnul Mundy rosti cuvintele astea, el nu fu capabil să răspundă. Se trezi că urăște atingerea mîinii domnului Mundy. Domnul Mundy așteptă, apoi se depărtă. Se duse spre bucătărie. Închise ușa salonului În urma lui, iar Duncan simți brusc aerul Închis, Îmbîcsit din camera mică, Întunecată și Înțesată de mobilă. Avu sentimentul oribil al căderii, se vedea căzînd printr-un puț Îngust. Dar panica, la fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
delicată; cu toate acestea, trebui să se forțeze puțin ca să-și retragă mîna. — Așa o să fac. Eu... Vă mulțumesc, domnule Leonard, zise ea, și cuvintele i se părură ridicole, vocea groasă, nesigură, ca și cum nu ar fi fost a ei. Se depărtă de el, și urcă Împiedecat scările pînă În camera ei; bîjbîi În jurul broaștei Înainte de a descuia ușa și a intra. Așteptă clicul ușii domnului Leonard și, fără să aprindă lumina, traversă Încăperea pînă ajunse la fotoliu și se așeză. Piciorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
și coborî fereastra; el alergă la dubiță, destul de stîngaci datorită greutății uniformei, caschetei și sacului din pînză petrecut peste piept, care sălta În timp ce mergea. — După colț, la stînga, zise el. O să-l vedeți imediat. Atenție, totuși, e multă sticlă. Se depărtă În fugă să-i facă semn lui Patridge și să-i spună același lucru. Kay continuă să conducă mai precaut. Imediat ce dădu colțul În Hugh Street, apărură pe parbrizul dubiței pete și funingine: praf de la cărămizile și piatra sfărîmată, tencuială

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
În stradă și fusese acoperit cu un strat gros de praf. Se urcă În mașină și porni motorul. — Andrews, strigă ea la gardian, În timp ce Întorcea mașina, uită-te la roți, bine? O gaură acum ar fi un dezastru. El se depărtă de femeie și fete și lumină cu laterna roțile, apoi ridică mîna spre ea. La Început o porni cu prudență, accelerînd cînd drumul deveni mai curat. Trebuia să mențină o viteză de douăzeci și cinci de kilometri pe oră cînd transportau răniți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
facem? Kay Încetinise automat, și piciorul i se plimba pe deasupra frînei. Trebuia să meargă Înainte, fără să conteze pe unde treceau. Dacă te implicai Într-un nou incident, acesta se putea dovedi fatal. Dar, Întotdeauna, Îi venea greu să se depărteze de pericol. Luă hotărîrea și opri dubița cît Îndrăzni de aproape de cilindrul care sfîrÎia. — Nu am de gînd să las ca strada asta să ia foc, zise ea, deschizînd ușa și sărind. Nu-mi pasă ce-o să spună Binkie. Privi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
avem nevoie de o chingă pentru sîngerare. — Ce-i aia? strigă omul Începînd să tușească. Cine-i acolo? Ajutor! Kay se Întoarse și fugi spre ambulanță. — Nu te uita, Îi spuse fetei care bîntuia pe afară. Zumzăitul de avioane se depărtase, dar micile focuri de pe stradă prinseseră forță acum, iar flăcările erau mai curînd galbene, portocalii și roșii decît albe. Vor atrage mai multe avioane cu explozive adevărate, dar ea nu putea face nimic să le prevină. Scoase o cutie cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
probabil domnul Mundy, pentru că el era cel mai vechi ofițer din Închisoare și știa cum să pășească atent, să nu-i deranjeze pe oameni. Bătaia se apropie, dar Începu să se Încetinească; venise ca o bătaie a inimii care se depărta, pînă cînd se opri de tot. Duncan Își ținu răsuflarea. Sub ușa celulei lui era o dungă de lumină de un albastru bolnăvicios, iar, pe verticală, În centrul ușii, la un metru și jumătate de la podea, un vizor acoperit. În timp ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
tine. Sau poate Îi spui lui Kay să te aducă În Mecklenburgh Square cîndva. Am putea lua masa Împreună. — Da, zise Helen. PÎnă la urmă, de ce n-ar face-o? Acum i se părea simplu. Da, o să-i spun. Se depărtară una de alta. Îți mulțumesc pentru ceai! SÎnt cam mulți oameni care așteaptă, domnișoară Giniver, Îi zise domnișoara Chisholm cînd intră În birou. — Așa deci? Întrebă Helen. Ieși din birou, se duse pe coridor și o luă spre toaletă, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Durere! Îi știți povestea, nu-i așa? Nu ați văzut-o În Mailbags One? Coase, coase, coase cu mînuțele ei albe, iar noaptea, dragele mele, vă jur, se strecoară Înapoi și desface toate cusăturile. Vocile li se pierdeau pe măsură ce se depărtau. Auzindu-le vorbele, Duncan simți că roșește, că roșește oribil, vinovat, din gît pînă În scalp. Și, ce era mai rău, privi Înapoi la masa lui, și-i văzu fața lui Fraser, iar expresia lui era atît de neplăcută - un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
curînd atentă la această frecare și atingere a celor două materiale decît la ceea ce spunea Julia; În cele din urmă, simți cum carnea de pe braț i se - de parcă Julia sau apropierea ei o atrăgea, o prindea... Se cutremură și se depărtă. Aproape Își terminase țigara și găsi această scuză. Se uită În jur, căutînd un loc În care s-o stingă — Arunc-o și strivește-o cu piciorul, zise Julia, cînd o văzu. — Dar nu-mi place, spuse Helen. — Nu adaugă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
n-a Încercat să-ți invadeze biroul? Domnul Holmes e cu ochii pe tine Încă? — Nu, zise Helen, zîmbind la rîndul ei. Apoi simți din nou tremurul acela În stomac și-și trase respirația. De fapt... — Stai puțin, zise Kay. Depărtă receptorul și Începu să tușească din nou. Helen o auzi cum Își șterge gura. Trebuie să te părăsesc, spuse ea, cînd reveni. — Da, Întări Helen cu o voce rigidă. — Ne vedem mai tîrziu. Vii direct acasă? Vino repede! Bineînțeles. — Bravo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
ai distrat bine. Partea cea mai proastă e-atunci cînd tipul e-un cretin și bei, sperînd că o să arate mai bine. Nu vrei să mănînci un ou crud sau altceva? Viv simți din nou că stomacul Îi tremură. Își depărtă privirea de la guma cenușie care se Învîrtea În gura Carolinei. Nu cred c-aș putea. Se uită În oglindă. Dumnezeule, uite În ce hal sînt! Ai pudră la tine? — Poftim, zise Caroline. Scoase o pudrieră și i-o Întinse, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
fi maturizat - să fi făcut tot felul de lucruri deosebite, serioase sau neînsemnate - și să ajungă În acest punct În care stătea cu picioarele goale, Într-o pijama de satin astfel Încît Kay să o poată vedea. Apoi, Însă, se depărtă de oglindă. — Nu pleca, zise Kay. — Mă duc să dau drumul la apă În baie. — Nu, zise Kay. Nu Încă. Se ridică de pe pat, traversă Încăperea și o luă pe Helen În brațe. Își plimbă degetele pe fața ei, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
pe apă - chiar petecele de moloz și clădirile găurite și fără acoperiș aveau un farmec al mizeriei. În aer erau patru sau cinci baloane de baraj care păreau să se umfle, apoi să se micșoreze, pe măsură ce se Întorceau și se depărtau. Erau ca niște purceluși Într-o bătătură. Dădeau orașului un aspect jovial, intim. CÎteva persoane făceau fotografii. — Uite Catedrala Sf. Paul, Îi spuse o fată prietenului ei, un soldat american. Acolo e Parlamentul. Acolo... — Taci odată, i se adresă bărbatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
oprise să admire priveliștea ca toți ceilalți, și simți nevoia să-i omoare. Impulsul de-a o lua pe Helen În brațe și conștiința că nu trebuie, o făceau să se contracte, să i se facă rău. După ce cuplul se depărtă, se uită din nou la Helen și-i zise: — Spune-mi că n-o să fii nefericită În seara asta. — O să fiu extaziată, spuse Helen cu o voce mîhnită. — Spune-mi că n-o să te simți singură. Spune-mi... Spune-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
În față cînd Își coborî capul, apoi Îl ascunse după urechi. Duncan văzu din nou cît de palidă era sub stratul de fard. Nu li se permitea să se sărute sau să se Îmbrățișeze, dar Înainte ca ea să se depărteze, Își Întinse mîna peste masă și o atinse pe-a lui Duncan. — Ai grijă de tine, bine? Îi spuse ea fără să zîmbască, În timp ce-și retrăgea mîna. — O să am. Și tu să ai grijă de tine. — O să-ncerc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
să tremure. Domnul Mundy se prefăcu imediat că nu observă. Luă o țigară și scoase o cutie de chibrituri. Îi ținu flacăra lui Duncan mai Întîi, apoi o trase spre sine. Fumară o jumătate de minut, În tăcere. Apoi, Duncan depărtă țigara. — Mă dor ochii, zise el. Mă amețește! Simt că leșin! — Te termină! spuse domnul Mundy, chicotind. — SÎnt terminat! zise Duncan. Se dădu pe spate, prefăcîndu-se că leșină. În prezența domnului Mundy era uneori ca un băiețel... Apoi deveni serios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
mă fac să mă simt de parcă aș fi pe punctul de-a pleca În ultima misiune. Să ciocnim cu buza și piciorul paharului - aduce noroc! Ciocniră paharele de două ori, apoi băură. Vinul era aspru și amîndouă se strîmbară. Se depărtară una de alta. Helen Își făcu loc printre pernele de pe divan, iar Julia se cocoță pe brațul fotoliului roz, Întinzîndu-și picioarele. Păreau extrem de zvelte și lungi În pantalonii din flanelă; coapsele se iveau fragile și vulnerabile - de parcă, dacă ți-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
ai fi apăsat, se gîndi Helen, ar fi pocnit. Luase scrumiera și acum Întinsese mîna să ia țigările și chibriturile de pe polița șemineului. Puloverul i se ridică și i se văzu cămașa descheiată la ultimul nasture; cele două părți se depărtară lăsînd liber stomacul palid și buricul plat. Helen se uită, apoi privi repede În altă parte. Una dintre perne căzu de pe divan pe podea. Helen se aplecă s-o ridice - și, În acest timp, Își dădu seama că nu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Julia scoase un pachet din buzunar, bîjbîind puțin din cauza mănușilor. Aprinse un chibrit, iar fața Îi reveni brusc la viață, colorată În galben și negru. Helen se aplecă peste flacără, Își Îndreptă spatele și făcu un gest de a se depărta. Lumina Îi dădea din nou senzația că e oarbă. CÎnd Julia o trase de braț, se lăsă condusă. Apoi Își dădu seama unde se Îndrepta Julia - spre est, către perimetrul din spatele catedralei St Paul’s. — Pe aici? Întrebă ea surprinsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
din Întuneric și aproape că se prăvăli peste ele. — De unde dracu’ ați mai răsărit și voi? zise el, gîfÎind. Stingeți-vă lanternele și adăpostiți-vă! În momentul În care apăruse, Julia Își trăsese degetele dintr-ale lui Helen și se depărtase. — Ce crezi că Încercăm să facem aici? spuse ea pe un ton aproape iritat. Unde-i cel mai apropiat adăpost? Omul Îi observă tonul - sau, mai probabil, se gîndi Helen, accentul - și-și schimbă ușor atitudinea. — Adăpostul de la stația Bank

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
cap. Mă duc să iau un pahar cu apă. — Atenție la șoareci, spuse Millie urcînd scările. Și, nu uita, dacă Întreabă cineva, tu ai luat biscuiții, nu m-ai văzut. O să-ți Întorc favoarea Într-o zi. Vocea i se depărtă. Viv așteptă pînă ce traversă culoarul, apoi Își continuă drumul În jos. Scara devenea tot mai largă pe măsură ce se apropia de treapta de jos; casa era veche, dar construită la o scară impozantă. În tavan erau rozete din tencuială și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]