3,167 matches
-
că se ajuta cu el; aflase că e băiat de la țară, sărac. Slugărise la un negustor prin Lipscani de la doisprezece ani, învățase meseria. Când se făcuse de armată, jupânul îi spusese: - Du-te să te încalțe ăia, să te mai deprinzi și cu alte rele, să vezi și tu ce-i pe lumea asta, și, când oi veni înapoi, te fac om! Și așa fusese. Se canonise doi ani și pentru stat, căpătase grad de sergent pentru vrednicia lui și se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pătimit? Dacă te-ai lua după inimă! Mie crezi că mi-a plăcut Grigore la început? Ce, eram ca acuma? De muncă m-am făcut așa. Eh, ce mai femeie am fost la viata mea! Mai pe urmă m-am deprins. Totul e să tie de casă, să fie la locul lui, să-și vadă de treabă, să nu fie curvar și să plece după altele, că atunci e greu! Așa-l apucase pe-al meu într-o vară. Îi picase
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și prăvălia se golise. Stere a tocmit un camion, -la umplut și iar a îndopat rafturile. Îi plăcea și Linei să aibă de toate, să cântărească, să țină socoteli cu creionul chimic pe hârtie 89 $i să dea restul. Se deprinsese. Era frumos cârciumăritul. O îmbăta și pe ea sunetul pieselor galbene de cinci lei, adunate în tejgheaua cea nouă de tablă. Câteodată își uita mâna în bani, mângâind alama sunătoare. Până vorbeau lucrătorii, îi așeza frumos, fișic după fisic, apoi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cap. - Bravo, seamănă lui tat-său! râdeau ăilalți. Se supăra vreunul mai deștept: - De ce vă bateți joc, mă, de sufletul țâncului ăsta? De ce-l otrăviți? - Cine-l otrăvește?! îl învățăm! se făleau ăilalți. - Să știe de mic! Copiii erau însă deprinși cu toate relele. Ascundeau țigări prin buzunare și fumau pe maidan, câte doi-trei, pută se îngălbeneau la obraz. Aveau frați mai mari la care se uitau, cine să-i stăpînească? Bărbații erau plecați toată ziua la muncă, femeile cu treburile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai râdea ea, se mai ascundea, dar ce ședea în inima ei să nu fie nici la dușmani! Și dacă el, bărbat ce se afla, voia să-l aibă de suflet, să-l iubească, trebuia să mai aștepte, să se deprindă împreună. Praf îl făcuse Sinefta pe pungaș, că era frumoasă, frumoasă! Râdea Gheorghe: - Te-a-ntors pe plătit oafa aia, Nicule! El dădea din cap cu mîndrie: - Da de unde! - Parcă eu sânt chior, nu văz... - Ți se pare. -Mă! - Du-te dracului
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bărbatul În tilbury. VIII Nu este de-ajuns să devii sau să te naști bogat pentru a duce o viață elegantă: trebuie să și ai acest sentiment. „Nu Încerca să fii nobil, a spus Înaintea noastră Solon, dacă nu ai deprins a fi nobil.” CAPITOLUL IItc "CAPITOLUL II" Despre sentimentul vieții elegante Numai completa Înțelegere a progresului social poate da naștere sentimentului vieții elegante. Dar, oare, acest fel de a trăi nu este el cumva expresia legăturilor și a nevoilor recente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
sentiment. Într-adevăr, care femeie la patruzeci de ani nu va fi convinsă că toaleta reprezintă o știință profundă? Și nu veți fi oare de acord că nu poate exista nici un fel de grație a veșmântului dacă cineva nu este deprins a-l purta? Există oare ceva mai ridicol decât midineta În rochie de curte? În ce privește gustul pentru toaletă, câte evlavioase, câte femei și câți bărbați În toată lumea asta, care au parte de aur, de stofe, de mătăsuri, de cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
rezultă un aforism la fel de adevărat, pe care ar trebui să Îl studieze și cochetele experimentate, și profesorii În ale seducției: XLIV Toaleta nu Înseamnă În primul rând veșmântul propriu-zis, ci felul anume de a-l purta. Iată de ce trebuie să deprindem nu atât găteala, cât darul gătelii. În fața noilor mode, nenumărate persoane din depărtările provinciei sau chiar de la Paris sunt În stare să comită eroarea acelei ducese spaniole care, primind un prețios vas de o formă ciudată, Îl studie și găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
neobosite a cameristei. Aceste Înalte autorități feminine știu de minune să se supună constrângerilor rolului impus de cel ce se plimbă la pas, deoarece au jubilat de nenumărate ori trăind toate Îndrăznelile permise de mersul cu trăsura; căci numai persoanele deprinse cu luxul caleștii știu să se Îmbrace atunci când merg pe jos. Așa se face că datorăm următoarele două formule uneia dintre aceste fermecătoare zeițe pariziene: XLVI Trăsura este un pașaport pentru toate Îndrăznelile unei femei. XLVII Pedestrașul are Întotdeauna de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
o înghesuială de clienți. În mijloc, o bogată coamă de păr roșcat. Nimic altceva, căci oamenii ne-au zărit, așa că o zbughim de acolo, drept spre cârciuma de pe strada alăturată. Nici aici nu e mai lumină, dar ochii ni se deprind iute. Numărăm patru capete cu coamă bogată și vreo cincisprezece mușterii. În a treia crâșmă, avem vreme să deslușim câteva chipuri, câteva cupe sclipitoare, câteva carafe. Jocul continuă. Capetele noastre inconștiente se vâră în a patra crâșmă. E mai lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
același loc, fără să știu dacă își petrecuse noaptea acolo sau dacă își reluase paza în zori. Am făcut câțiva pași pe strada mea, care mi se păru foarte însuflețită. Numai că toți trecătorii se holbau la mine. Deși eram deprins cu neplăcerea asta de care au parte toți călătorii, simțeam totuși o insistență neobișnuită, pe care am pus-o pe seama straielor mele maghrebine. Dar nu era asta. Un negustor de fructe își lăsă o clipă prăvălia ca să vină să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nări mirosul de șofran și de brânză prăjită, auzind ca într-un vacarm îndepărtat strigătele vânzătorilor care mă solicitau. În lipsa slujitorului meu înarmat, rămas la spectacolul lui macabru, măgarul începu să hoinărească prin oraș după cum avea chef și după cum era deprins. Și acest lucru a durat până ce un negustor, băgând de seamă starea mea de indispoziție, apucă frâul și-mi întinse o cupă cu apă îndulcită și parfumată cu iasomie, care pe dată îmi destinse măruntaiele. Mă aflam la Khan el-Khalili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
explicat cu voce hotărâtă: — Trebuie ca ochii lui Bayazid să poată contempla orașul și palatul lui. Poate că nu va mai avea alt prilej cât va fi tânăr. Călătoria pe mare presupune riscuri, desigur, dar fiul meu trebuie să se deprindă cu ele. Dumnezeu este cel care îl va apăra sau îl va face să piară. Era atât de sigură de ea, că n-am mai cutezat să-i discut motivele, preferând s-o iau pe ocolite: — Harun nu va accepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Înainte de sfârșitul anului, voi vorbi limba ta. Nu la fel de bine ca tine, dar suficient pentru a mă face înțeles. A luat act de cele spuse cu o încuviințare din cap, în timp ce eu continuam: — Există totuși obiceiuri pe care le voi deprinde în timp. Mai cu seamă acela pe care îl au europenii de a se adresa interlocutorului spunând „dumneavoastră“, de parcă ar fi mai mulți, sau „domnia ta“, de parcă ar fi o femeie absentă. În arabă, se spune „tu“ la toată lumea, prinț sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mă liniști, deoarece, odată sosit la Roma, a sfătuit-o pe Maddalena să vină cât mai iute după mine, împreună cu Giuseppe, și să-mi aducă hârtiile și notele ca să-mi pot îndulci plictiseala cu ajutorul scrisului. În realitate, nu mă puteam deprinde cu nemișcarea și, în primele zile, eram veșnic pus pe harță, blestemând cât era ziua de lungă zăpada, soarta și pe nefericitul de hangiu, care mă slujea totuși cu răbdare. N-aveam să-mi părăsesc odaia decât spre sfârșitul acelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ochi pentru felul în care... ca un tată... i-am condus... și i-am convins... Și eu am plâns deseori... când am văzut în ochii lor licăririle de recunoștință... Trebuie, domnule, să învățați să muriți... și de la cine ați putea deprinde această îndeletnicire... această artă... dacă nu de la mine? Călăul este ca un tată pentru osândit pentru că îl învață... cu răbdare... misterul morții... De aceea e bine ca osânditul și călăul să se cunoască între ei... cu mult timp înaintea execuției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
greu să ne descopere. Norocul nostru avea forma paralelipipedică a ghenei care masca, după toate probabilitățile, o conductă de ventilație. Înapoia ei, cu umerii lipiți de zid, am așteptat câteva zeci de secunde Într-o liniște tensionată. Ochii mi se deprinseseră oarecum cu Întunericul, dar a trebuit să mai treacă puțin timp până când urechile mi s-au aliniat și ele la standardul de funcționalitate necesar și suficient pentru a mă convinge că Eva avusese dreptate. Se auzeau, Într-adevăr, pași care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
trăim pentru a fi, nicidecum pentru altceva, indiferent ce este acest „altceva”... scopul, finalitatea... da, da... am rătăcit drumul și nu mai e cale de Întoarcere la pur-și-simplul pe care ar fi trebuit să-l moștenim la origini, În locul lui deprinzând vocația perversă a ideii de moștenire... răul relelor vieții și al morții noastre... nici nu-ți poți imagina cât de mult a pervertit omul, cât de adânc l-a ticăloșit, cum i-a luat mințile și i-a Îmbăloșat vederea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
în prețiozitate, este o limbă pe care contemporanii nu o mai auziseră de mult, de când interveniseră în viața publică retorii și jurnaliștii. Salazar se reîntoarce la proza vârtoasă de la începutul secolului XIX, pe care o scriau și o vorbeau oamenii deprinși cu aspectul cuvântului, oameni care se trudesc întotdeauna să exprime ceea ce gândesc. Fără îndoială, proza lui Salazar a provocat la început nedumerire, așa cum provocaseră ideile lui, stilul lui de viață, sobrietatea lui, tăcerile lui, lipsa lui de luxurie, de emfază
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fapt aerul Morții. Pregătirea venirii ei, a privirii ei, a însoririi ei cu tine. Prin astfel de semne, pe care nu le știu, Moartea ne pregătește întâlnirea. De-asta, poate, murim atât de ușor, de împăcați și de singuri. Eram deprinși de mult cu prezența ei. Ne doare doar că toți cei din preajmă încă nu înțeleg atât de firescul trecerii, nu au primit încă semnele sau, dacă le-au fost trimise și lor, nu vor să le deslușească taina și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu mult timp în urmă în România și își exprimase nedumerirea că salahorii multilateralei dezvoltate nu au un loc anume unde să fumeze havane și să bea celebrul „Havana Rom“. Mai ales că era convins că românii lui Ceaușescu se deprinseseră să fumeze în mod curent havane, după ce, an de an, zeci de ani, brigăzi entuziaste de tineri făcuseră stagii de câte o lună sau chiar mai mult la tăiat trestie-de-zahăr în Cuba. Neuitatele zafra cu care lagărul socialist ținea Cuba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
două mese în fața mea, tot lângă fereastră. Ester stătea cu spatele la mine. Îi vedeam doar fața lui Fălcuțanu. Același chelner îi servea. Părea că se cunoaște cu Fălcuțanu. Chiar și cu Ester. Glumea, roia în jurul lor cu acea familiaritate a insului deprins cu toanele și micile secrete ale clienților. Inițiat în acele banale taine dintre un bărbat și o femeie care vin pentru a nu știu câta oară la același restaurant, stau la aceeași masă, aleg și comandă după același meniu aceleași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ea. Mi-era silă de ceea ce făcuse. În același timp parcă-i dădeam dreptate. În fond, Manolescu de ce se băgase în toată povestea aceea? Nu știa ce-l așteaptă? Dacă îl pusese cineva atunci să plătească? Nu știu cine mă învățase, de unde deprinsesem felul ăsta de a gândi. De a crede că mereu în spatele acțiunilor cuiva se află altcineva, care-l împinge, îl silește să facă ceva anume. Nu auzisem de manipulare pe atunci. Credeam că totul este o confruntare de interese. Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a arătat, alungându-mă, eu silind-o parcă să mă alunge, că aveam totuși suflet. Mi l-a dezvăluit și m-a lăsat cu el. Povară și binecuvântare. Chinuitoare zădărnicie și minune mai presus de toate darurile Lumii, sufletul. Mă deprinsesem cu Vichi, cu gingășiile ei mărunte, cu mămoșenia ei, cu felul ei molcom de a nu mă lăsa de capul meu, de a-mi suporta fantasmele și încrâncenările. Durea fără ea și trupul. Dureau și gesturile părăsite. Durea renunțarea. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
trezi și-i zise cu blândețe: - Imediat, Leonid, imediat facem, numai să potrivesc candela. Mare a fost bucuria așteptării. Atât de mult și-a dorit acest început! Știa că va veni. Și acum a venit. Așa, câte puțin, s-a deprins soțul ei cu rugăciunea, după care, cum spunea el, i se făcea mai ușor și se simțea mai bine. - Doamne, ajută-mă să-i pot vorbi despre preot și să-l pot convinge despre necesitatea și folosul mărturisirii și Împărtășaniei
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]