3,122 matches
-
și palide, uită de discursul din încăperea învecinată. — Mie nu-mi place, zise Elfrida. E prea drăguță, prea cuminte. Nu-mi plac poveștile care sunt atât deă atât de bine ticluite. Poveștile ar trebui să fie ca și viața, ușor destrămate pe margini, pline de fire lăsate libere și vieți juxtapuse din întâmplare, nu să respecte nu știu ce plan măreț. Cea mai mare parte a vieții n-are nici un înțeles, așa că nu înseamnă oare, evident, că stâlcești viața când spui povești în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
încercuiau insula din toate părțile, mai aproape, tot mai aproape, ca o pâclă gri și tot mai densă, ce se apropia și mai tare... Și nu erau cețuri. Lipsită de legăturile sale cu toate Dimensiunile înrudite, lumea muntelui Calf se destrăma încet, moleculele și atomii i se sfărâmau, i se dizolvau, dispăreau lent, pierzându-se în energia primordială, cea necreată. Materia brută a ființării își cerea drepturile. Așa se face că, în timp ce Vultur-în-Zbor și Media se zvârcoleau laolaltă în pat, muntele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
insistat să-i povestească. Nu avea nici puterea și nici nu voia să împărtășească nimănui ce avea pe suflet. Știa că ar fi venit la ea să-i fie alături, iar ea nu voia decât singurătate. Misterul din jurul străinului se destrămase și ce deznodământ urât! Nu avea nimic din frumusețea apusului. Văzuse, în sfârșit, și acea parte de care îi era cel mai mult teamă. Nu ar fi luptat niciodată pentru un bărbat care avea nevoie și de alte femei, când
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
e zarea adormită-n mine, Opriți acum, izvorul siniliu Ce-nsuflețește viața din rubine... Ori renunțând, acasă să revin, De dincolo de-nfățișări și forme Ca o aromă adormită-n vin Neafectată de rigori și norme... Din care, regăsit, să mă destram În febra căutărilor diurne Și cumpănit, s-adulmec orice gram Ce amintirea-ncearcă să îl scurme... Oprește tu, al dragostei șuvoi, Al apei val, ce-n unde se transformă Și-ncearcă să separi, de poți, din noi, Un înțeles, din
CE ROST ??I AU?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83761_a_85086]
-
și să Întindă mâinile rugător spre mine, care zăceam Într-o nemișcare totală, neputând să-l ajut sub niciun chip. Puțin câte puțin, el deveni tot mai șters În lumina aceea care te orbea, iar În cele din urmă se destrămă ca o țesătură răsfirată, ca un fum... Mărturisesc faptul că... dar un plâns sonor, care crescuse În el până atunci, Îi șiroi pe gură, oprindu-i toate cuvintele. Tanti Valeria și cu mine l-am condus să se așeze pe
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Estrella de Mar Într-o uriașă ghicitoare. Coridoarele În stil trompe-l’œil Îmbiau, dar nu duceau nicăieri. Aș fi putut sta cît era ziua de lungă să tot Învîrtesc scenarii care să dovedească nevinovăția lui Frank, dar țesătura se destrăma de cum o lăsam din mînă. În căutarea Plazei Iglesias, am tot cotit pe diverse străduțe și nu după mult timp m-am rătăcit În labirintul de alei. M-am oprit Într-un scuar cît o curte modestă, cu o fîntînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
căldura înțelegerii: nu conta că-i Ahura sau Profetul Ali, Fatima ori Isus al creștinilor. Toți plecau de acasă și uitau uneori, precum muritorii. Tuturor le scăpa ceva. O văzu pe mamă-sa înfășată într-o pânză albă și ponosită, destrămată pe-alocuri de atâta spălat. Părul moale îi cădea dintre cârpe și îi atârna înstrăinat ca un lucru al altcuiva. Îi văzu pe pat așternutul, cu însemnul încovrigat al spinării: murise cu genunchii la gură. Pe cearșaf, stăruia ca în
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pământ. O dungă zăpezie se ivea tăind marginile. Crăcile subțiri ale salcâmilor se deslușiră. Balta putredă luci. Peste groapă trecură brabeți. Auziră lunecarea tăcută a gunoaielor pe rfpi. Cornul roșu al lunii iscodi marginile cerului. Priviră într-acolo. Parcă se destrăma. Dungi subțiri se împleteau în brațele pomilor. Iarba albise. Pe deasupra plutiră aburii fundului. Niște dini lătrară în depărtare. Un zgomot surd de căruțe zdroncăni pe drumul plin de praf. Veneau. Paraschiv simți cotul codoșului în mușchi. - Acum. Șinele de fier
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se scufundau în zăpada moale ca într-un nămol. Strigătele se potoliseră. Patru bărbați cărau cu pași măsurați lada de lemn, privind când și când la chipul lui Bică-Jumate, abia văzut sub seara cenușie. - Atârnă greu! spuse careva. Mulțimea se destramă. Femeile urcau cu greutate dâmbul acoperit cu zăpadă. După ele rămâneau găurile mari de ghete în care se scufundaseră ceilalți. La urmă de tot pășeau milogii, orbii și ciungii, cântând fără să știe de ce: "Primește-l, Doamne, în pământul tău
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sub zaua lui neagră, și lungile mustăți ale lăcustei, și pielea albicioasă a rimelor grase, și culoarea ochilor de broscoi, și amestecul țarinei, și adâncimea cerului depărtat. Deasupra gropii, pluteau într-o lungă călătorie corăbiile norilor, mistuite în ceasuri întregi, destrămate de vântul nesimțit. De aici, ea putea să-și închipuie mai bine mările la fel de albastre și galioanele cuprinse de foc pe oceanele îndepărtate. Și, auzind din când în când nechezatul sălbatic al armăsarilor lui moș Leu, i se părea că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cântă, că ne mănâncă lupii!... Ciolan se uită nedumerit la ceilalți, privi animalele și în cele din urmă începu cu voce spartă: Aseară li-am luat basma Astăzi te văd fără ea, Cine ți-o mai lua basma Să se destrame ca ea... Așa, nea Mitică! se însuflețiră ceilalți. 339 Starostele își'pusese mâna pe piept și zicea cu ochii în ochii lui Neacșu: Aseară ți-am luat mărgele, Și-acuș te văd fără ele, Cine ți-o mai lua mărgele Să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
hieroglifă” a modernității, În toate ipostazele ei. Inclusiv În cea postmodernă, ale cărei principii dandysmul le conține. Așadar, dandysmul ca „figură” anticipatorie a modernității târzii. Argumentele ce ne-ar susține demonstrația țin tocmai de felul În care se construiește (și destramă) identitatea din perspectiva dandy-ului. Fie că Îl raportăm la ceea ce s-ar numi identitatea sa strict individuală, fie la una de grup, s-ar vedea cum toate reperele edificării unei identități numite convențional „clasică”, „tradițională”, „sănătoasă”, „normală” sunt perturbate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
guvernul pentru care lucrez nu vrea ca întregul proces de pace să se ducă pe apa sâmbetei din cauza acestor crime, de asta. — Știi, tatăl meu ar fi fost foarte bucuros dacă ceea ce numești tu „proces de pace“ s-ar fi destrămat. El îl numea „proces de război“. — Da. Dar nu ar fi fost bucuros să o vadă moartă pe soția lui, poate chiar pe fiul său, nu-i așa, oricât de mult v-ați fi contrazis? — Crezi că viața mea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cuvinte enigmatice și - cel puțin așa mi-au sunat mie În urechi - amenințătoare: - A venit timpul! 12 Adam Adam tăcu brusc. Privea În gol concentrat, ca și când ar fi căutat Într-un spațiu nedefinit ceva - imagini, cuvinte, Înțelesuri, trăiri care se destrămaseră fără motiv și refuzau să se reînchege și să permită continuarea povestirii. Ori poate că profesorul obosise doar - nu-mi era foarte clar, așa că m-am abținut să reacționez În vreun fel. De fapt, nici nu văd ce-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
libertatea să intervină În desfășurarea unor evenimente se redusese la jumătate. Dacă doamna psiholog nu bătea câmpii cu grație, speranța Într-un „ceva” abstract și nedefinit care, Dumnezeu știe cum, Își băga coada când ți-era lumea mai dragă, se destrăma, lăsând locul acțiunii personalizate a unor oameni În carne și oase. Nici un fatum, nici o Întâmplare, nici o coincidență! Existaseră Întotdeauna oameni care s-au pus de-a curmezișul istoriei, i-au dat la cap, au faultat-o grosolan și i-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
bucurie, dar eram incapabilă să articulez un sunet. Așadar, acesta era codul, cifrul... Codul lui Alexandru... Și dincolo de el... dincolo de el... Bucuria succesului mă paraliza. Tăceam Înfrigurată, evitând să fac cea mai ușoară mișcare, ca nu cumva vraja să se destrame și să mă trezesc din amețeala speranței că reușisem. Dar reușisem oare? Dacă totuși greșeam undeva? Dacă tot ce Îmi suna logic și verosimil - ergo, adevărat -, mi se părea a fi logic, verosimil și, deci, adevărat doar fiindcă eu Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
lui Dynastic era de-ajuns un ordin de-al lui pentru ca pînă și catargul central să tremure, dar și ultima tîrÎtură de femeie din cea mai jegoasă tavernă se juca cu el cum te joci cu o păpușă de cîlți destrămată, iar cînd o aducea pe vreuna pe vas, Îmbarcînd-o Într-una din acele nesfîrșite călătorii, petrecea mai multă vreme Închis În cabina lui tăvălindu-se cu țiitoarea decît se străduia să stabilească direcția În care trebuiau să meargă pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
diavol ivit din negurile cele mai de nepătruns. Nimic din toate acestea nu putea fi adevărat conform logicii, iar ea așteptă, cu ochii larg deschiși, uitîndu-se la tavanul peșterii, ca și cum ar fi fost Încredințată că absurdul coșmar urma să se destrame și avea să se trezească din nou așezată În patul ei de pe vas sau În casa din Quito. Dar nu s-a Întîmplat așa. Insistent, tavanul aspru și Înnegrit al peșterii se Încăpățîna să rămînă deasupra capului ei, În fața ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
atunci lovitura o primim direct în această profunzime. Totuși, dacă omul nu l-a iubit doar pe cel ce a plecat, ci și pe Dumnezeu din el, Acesta nu rămâne dator. El vine și îți umple golul sufletesc. Poți fi destrămat cu adevărat după așa o despărțire, doar dacă nu-l ai pe Dumnezeu. Numai El poate vindeca astfel de răni. Numai El îți dă puteri să mergi înainte și nu te lasă să te oprești. El a fost Cel ce
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
importanță." ― Domnule Ionescu, e timpul să te retragi. CAPITOLUL II ABATELE BROWN ÎȘI SCOATE MASCA După ce înveli arma într-o cârpă moale de diftină, o puse în rucsac. Prin perdele se strecura o lumină udă. Nucu Scarlat pipăi buchetele brodate, destrămate pe alocuri. " Cu ce-și poate pierde cineva timpul, Dumnezeule! Și totuși era o femeie superbă... De obicei, astea bine făcute țin acul în mână de parcă ar fi un pește viu." Le avea de la prima nevastă. O căsătorie care durase
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
să nu-mi pară rău. Știu că mâine casa aceasta nu va mai arăta la fel, câteva zile va mai pluti un ușor parfum care să amintească de dumneavoastră, de poezia care vă însoțește fiecare gest, apoi totul se va destrăma. De ce vă trebuia tabloul acela afurisit? Ce vrajă blestemată v-a prins în mrejele ei? ― O să vă dați seama cândva, suspină Melania, probabil, prea târziu, că ați greșit. Domnii aceia executau ordinele unei necunoscute. Ce legătură am eu cu ei
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
restaurante, cine i-a întrebat?! Mâncau în oraș. Râse din gît: Ăștia n-au deranjat pe nimeni la bucătărie. Stă praful de un deget pe mașina lor de gătit. Cristescu dădu drumul unui inel de fum. Urmări lung cum se destramă. ― E ceva ciudat... ― Totul e ciudat, declară sibilic Popa. Ținea ochii în pământ și clătina rar din cap: ― Uneori nu mai înțeleg nimic. Maiorul îl privi atent. ― Vă referiți la ceva anume? ― Nu... Vorbesc în general. ― Apropo de soții Panaitescu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Păcat că nu fusese un bărbat prea deștept. Se plictisise îngrozitor cu el... Băiețelul închise cartea. Avea o expresie vizibilă de ușurare. "A terminat", gândi Melania Lupu. Imaginea elevei de 17 ani cu codițe blonde și cruce pe piept se destrămă. Plecă de la fereastră și începu să strângă serviciul de ceai. " Astăzi joci ultima carte, draga mea." * Afară se întunecase. Rămase nemișcat câteva clipe ascultând încordat. "E liniște. Au plecat toți... Valerica, unchiul Alecu..." Încercă să-și amintească chipul lui. I
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
toate petrecerile de ziua ei, și aceasta, la mijloc de septembrie, era un bal mascat. Tema era Cupluri legendare și Lauren zicea că nu conta dacă te costumai Într-un cuplu care era Încă Împreună sau Într-unul care se destrămase, Într-unul aflat În viață ori Într-unul trecut În neființă, deoarece oricum, după ea, nimeni nu-și putea aminti genul ăsta de detalii despre astfel de oameni. Îi plăcea tema ei pentru că oaspeții puteau să vină costumați ca Sylvia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
însoțit-o la intrarea în biserică și i-a încredințat-o soțului, reporter la departamentul economic al ziarului New York Times, pe nume Christopher Wood. Împreună, au avut doi copii (nepotul meu Tom și nepoata mea Aurora), dar căsnicia s-a destrămat după cincisprezece ani. După alți doi ani, June s-a recăsătorit și am însoțit-o încă o dată până la altar. Al doilea soț era un agent de bursă bogat din New Jersey, Philip Zorn, care venea cu două foste soții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]