3,349 matches
-
și mai apoi personajele) care Îl Întrupează nu au decât parțial trăsăturile unui erou mitic. „Oricât de celebri ar fi, indivizii aceștia nu rămân altceva decât niște cazuri. Îi poți invidia, lua peste picior ca Molière, Îi poți detesta sau disprețui, precum Voltaire, te poți sili să le intri În grații sau, dimpotrivă, să Îi respingi, dar ei rămân doar ceea ce sunt. Provoacă scandal, stârnesc cleveteli, fără a putea Însă face școală.” 1 Cine ia foarte În serios litera științei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
altă parte, deși descind din rândul burgheziei, ei Își refuză acest statut: nu vor să se Îmbogățească, nu Își fac proiecte de prosperitate și ascensiune socială precum marii ariviști, nu aderă la valorile lumii care i-a născut. Dimpotrivă, le disprețuiesc ca fiind „de serie”, vulgare. Paul Morand le intuiește corect proiectul: „Dandy-i sunt acea fracțiune a tinerei burghezii care trăiește cu nostalgia aristocrației, refuzând să se supună normelor etice și regulilor burgheziei cuceritoare din secolul al XIX-lea”2
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
poți fi falit și În același timp să stai ore În șir la masa de joc, În cafenelele și cluburile selecte, Îmbrăcat cu cele mai scumpe haine. Luxul pe care acești bărbați trândavi și-l permit este acela de a disprețui În mod ostentativ banul ca scop, dar și munca. Până aici, prin această morală „anticapitalistă și antiburgheză”, ei se aseamănă boemei. Dar motivația și mai ales finalitatea unei asemenea atitudini sunt cu totul diferite. „Un bărbat devine bogat, dar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
al lui Balzac. El e deja un bărbat marcat de povara corpului mult prea greu și Îndesat, are o insațiabilă poftă de a trăi, e neglijent, chiar neîngrijit, dar visează În taină la eleganța dandy-lor. Îi admiră și, deopotrivă, Îi disprețuiește pe acești filfizoni, când copiindu-le stilul, când zeflemisindu-i. Vor fi făcut senzație În epocă mănușile lui, nasturii auriți, cravatele, accesorii Îndeobște elegante, dar nu Împopoțonând un trup transpirat, În veșminte slinoase. Să fie atunci Tratatul de viață elegantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
burțile revărsate, de șoldurile lățite sau de bărbiile duble presupune Întâi de toate o luptă continuă și aprigă: frugalitate, post, abstinență; un fel ciudat de asceză, care Îi transformă pe mulți În adevărați artiști ai foamei. Brummell Începe să Îl disprețuiască pe viitorul rege George al IV-lea și din cauza pântecelui său tot mai rotund, a obrajilor buhăiți. Are curajul să Îl persifleze În fața asistenței, comparându-l cu portarul de la Carlton House, de o corpolență monstruoasă, poreclit Big-Ben, sau rostind În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mereu vulgară, e opusul dandy-ului”1. Nici unul dintre marii dandy nu va scrie rânduri atât de necruțătoare, dar mai toți vor gândi la fel și se vor comporta În consecință. Dacă nu misogini până la capăt, mai toți sunt spernogini. Disprețuiesc, adică, femeia. Din oroarea/spaima/dezgustul față de feminin decurge, cel mai adesea, refuzul căsătoriei și al procreării. Celibatul ar fi idealul unui dandy autentic. Unii se căsătoresc totuși, dar căsătoriile lor sunt formale. Este mai mult decât notoriu, de pildă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cât sunt greu de Înțeles și descifrat. Or, ce poate fi mai grav decât toate acestea, chiar din punctul de vedere superior al celor mai detașați și Îndepărtați de lume, de fastul și faptele ei mărețe și care i-au disprețuit cel mai mult neantul? Întrebați-i! Oare, pentru ei, toate vanitățile - orice nume ar avea și oricum s-ar sclifosi - nu au nici o valoare? Dacă dandysmul ar fi existat pe vremea sa, Pascal - care a fost un dandy așa cum poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
fi să le dai crezare. Poți oprima lucruri, așa cum poți oprima oameni. Să fie Însă oare adevărat că vanitatea e ultima În ierarhia sentimentelor din sufletul nostru? Și dacă e ultima, dacă e pusă la locul său, de ce să o disprețuiești? Însă e chiar ultima? Valoarea sentimentelor e dată de importanța lor socială. Care anume dintre ele poate fi de o utilitate mai mare pentru societate decât căutarea neliniștită a confirmării de către ceilalți, decât această sete de nestins după aplauzele galeriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
a introdus (aparent ca efect vestimentar) tocurile roșii (și stilul curtezan) În saloanele Angliei, Brummell a trebuit să se preocupe de formă, sub toate aspectele. Costumul - o știa prea bine - avea o influență latentă, dar pozitivă asupra bărbaților, care Îl disprețuiau cel mai mult, de la Înălțimea spiritului lor nepieritor. Dar mai târziu, cum spune Lister, s-a detașat de această preocupare din tinerețe, fără să o Înlăture cu totul, mai ales În ceea ce ținea de experiență și de observație. Era Îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
poezie lucrurilor. De aici rezultă următorul aforism: IX Un om devine bogat; elegant se naște. Sprijinindu-se pe asemenea temelii, văzut de la această Înălțime, un atare mod de existență nu mai este, prin urmare, o glumă efemeră, o vorbă goală, disprețuită de gânditori ca un ziar deja citit. Dimpotrivă, viața elegantă se Întemeiază pe deducțiile cele mai severe desprinse din alcătuirea socială. Nu reprezintă ea, oare, obișnuința și moravurile oamenilor superiori, ce știu să se bucure de avere și să obțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de lux pe care aceasta le cunoaște? În sfârșit, dacă ea este semnul unei naturi perfecționate, nu trebuie, oare, ca fiecare să dorească să Îi studieze, să Îi surprindă tainele? Așa se face că nu mai este nicidecum indiferent dacă disprețuim sau adoptăm trecătoarele prescripții ale MODEI, deoarece mens agitat molem: spiritul unui om poate fi ghicit după felul În care Își ține bastonul. Titlurile se degradează sau dispar o dată ce ajung ceva obișnuit; Însă există o forță menită să stipuleze altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pun preț pe ceremonii nu l-ar primi pe băcanul din colț, chiar dacă acesta ar fi membru al colegiului electoral, cu aceeași amabilitate cu care l-ar răsfăța pe un marchiz. De aici nu trebuie să Înțelegem că eleganții Îi disprețuiesc pe cei care muncesc: nici vorbă de așa ceva, admirabila formulă de respect social cu care li se adresează fiind: „Sunt niște oameni stimabili.” Este o mare lipsă de Îndemânare din partea unui elegant să ia În derâdere clasa care muncește, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cel mult, cooperează doar prin intermediul unor afilieri, parțial secrete. Dacă ar fi să se adune Într-o Comuniune a Salahorilor, așa cum există deja o Comuniune a Sfinților, ce stranii efecte ar decurge din acest fapt! Filfizonismul se face deocamdată că disprețuiește Salahorismul: dar poate că momentul crucial - când se va vedea concret care dintre ele se cuvine să fie disprețuită și care admirată - nu este atât de departe. Mi se pare probabil ca, Într-o zi, cele două Secte să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Salahorilor, așa cum există deja o Comuniune a Sfinților, ce stranii efecte ar decurge din acest fapt! Filfizonismul se face deocamdată că disprețuiește Salahorismul: dar poate că momentul crucial - când se va vedea concret care dintre ele se cuvine să fie disprețuită și care admirată - nu este atât de departe. Mi se pare probabil ca, Într-o zi, cele două Secte să-și Împartă Anglia Între ele; fiecare recrutându-și membrii din categoriile intermediare, până când nu va mai rămâne nimeni care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
la ochi. Charles Baudelaire era adeptul unui dandysm sobru și făcea parte dintre aceia ce-și freacă hainele cu glaspapir pentru a le face să-și piardă aspectul sărbătoresc și nou, atât de prețuit de burghezul filistin și atât de disprețuit de adevărații gentlemani. Mai târziu el și-a ras mustața, socotind că ea reprezenta o rămășiță a vechii mode pitorești, pe care era pueril și burghez să o mai păstreze. Degajată astfel, fața sa semăna cu aceea a lui Lawrence
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
nu folosea decât termenii cei mai aleși și pronunța unele cuvinte Într-un fel special, ca și cum ar fi vrut să le sublinieze și să le dea o importanță misterioasă. În vocea sa se auzeau italice și majuscule inițiale. Ca artist, disprețuia șarja, foarte prețuită la Pimodan, și o considera de prost gust; În schimb, nu-și interzicea paradoxul și exagerarea. Cu un aer foarte simplu, natural și perfect detașat, ca și cum ar fi debitat o banalitate asupra frumuseții sau asprimii vremii, rostea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
demnitate. Numai că această operație n-ar fi posibilă decât dacă acesta accepta să se Întoarcă În sânul burgheziei. Or, nici nu poate fi vorba de așa ceva: mai Întâi, două sute de ani de favoare regală l-au Învățat s-o disprețuiască; dar, mai cu seamă, parazit al unei clase parazite, el s-a obișnuit să se considere ca un cleric, cultivând gândirea pură și arta pură. Dacă revine În sânul clasei lui, funcția i se modifică radical: burghezia, Într-adevăr, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
bodogăneau ei acolo. Nu, eu am urmat istoria artei, cu Hugo, zise Sophie, neluându-l în seamă. După aceea, am fost ucenica unui croitor câțiva ani. N-am studiat niciodată design cu adevărat. O metodă mult mai înțeleaptă, comentă Hugo. Disprețuiesc cultul expertului. Tu ai făcut trei ani de teatru, Hugo! îi atrase atenția Sophie, cu voioșie. Remarcasem că toată lumea se înviorase de când apăruse Hugo. — Bineînțeles că în cazul meu nu se aplică asemenea generalizări, replică Hugo, impecabil. Ușile se trânteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mi-e groază c-o să zică lumea că-i iubitul meu, ar fi atât de jenant. Revenind, se pare că are un ochi destul de bun. A făcut un curs d’ăla de instalat expoziții, chestii pe care știi că le disprețuiesc complet, desigur, dar, până la urmă se pare că e destul de bun, în ciuda tuturor idioțeniilor cu care i-au umplut tărtăcuța. S-a gândit că am putea să punem un mobil să coboare chiar prin tavan. Poate îl iau cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
se răzbune, odată pentru totdeauna? În urmă cu ceva vreme mi-a trecut prin cap chiar și bănuiala că Violet ar fi putut să pună la cale toate aceste incidente pentru ca oamenii să o compătimească mai degrabă decât s-o disprețuiască pentru că întârziase aproape o săptămână la repetiții. Ar fi fost atât de ușor să mintă în legătură cu mesajul și să-și pună vreo două antihistaminice în propria ceașcă cu cafea. Sophie spunea că Violet fusese foarte tulburată când i-a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mă miram să-l văd pe Șchiop atât de lesne descurajat, atât de grăbit să-și lase baltă încercarea, acesta a dat din umeri: Dacă vrei să te bagi în politică, să duci tratative cu principii, trebuie să înveți să disprețuiești aparența lucrurilor. Râsul lui ca un rânjet mi-a amintit de lungile noastre discuții de la medersa. Cum eram singuri, într-un cort de campanie, l-am întrebat direct. Mi-a explicat fără să se grăbească: — Locuitorii regiunii voiau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-le că sunt o canalie, o bestie, un mârșav! Spuneți-le totul! ARTUR (Tragic, după o clipă de stupefacție.) Nu spun nimic! GARDIANUL (Paroxistic.): Ba da! Spuneți-le că nu dau doi bani pe viața dumneavoastră! Spuneți-le că vă disprețuiesc profund, că vă consider un gândac, o coropișniță, că simpla dumneavoastră prezență mă face să râd, mă duce la isterie... ARTUR ( Afectat.): Nu-i frumos... GARDIANUL: Ce-i frumosul? Ce-i adevărul? Nu vedeți ce se întâmplă aici? Călăul n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
prin ploaie. Da, domnule, noi n-am avut noroc, noi n-am avut ploaie. Ah, în copilărie în fiecare noapte se pornea vântul. Auziți? Parcă bate puțin vântul... Suntem cu toții foști călători prin ploaie, domnule. N-aveți dreptul să ne disprețuiți... ȘEFUL GĂRII: Lăsați-mă în pace, lăsați-mă aici... Vreau să aștept ploaia... CASIERUL: N-o mai duce mult. I s-au rupt deja câteva bucăți de piele... Să nu-l apucați de tâmple, domnule... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Lăsându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
lui la pămînt" s-a împlinit în cu totul altă direcție: spre Evul Mediu și spre viața rurală. Civilizația și politica prezentă a Portugaliei i-au fost tot timpul nesuferite. Și puțini scriitori au avut, ca el, curajul să-și disprețuiască și să-și biciuiască, injurios, patria - de a cărei nostalgie a suferit, totuși, toată viața. Regăsim la acești creatori - de opinie publică, de la Antero la Eça de Queiroz - lăsând la o parte pe un Ramalha Ortigîo și pe un Guerra
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Nici o criză nu dura prea mult ca să-i zădărnicească echilibrul. Iubea cartea, pentru că știa că atât inteligența cât și geniul sunt daruri ale lui Dumnezeu. Nu și-a însușit niciodată duritatea și intransigența ascetului care se trezește urând frumusețea și disprețuind cultura pentru că se teme să nu-l depărteze de Dumnezeu. Oliveira Salazar nu are structura misticului tragic, dionisiac, care se zbate între contrarii, care respinge întreg Universul formelor în setea lui de absolut. Totul în el este ponderat, echilibrat, sănătos
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]