7,734 matches
-
uneori traduse la fel, cu „ascuns”. Dar, în vreme ce, în cazul numelui coranic, contextul restrâns permite interpretări variate, dintre care cele mai evidente (fără speculații teologice) sunt „Cel lăuntric, imanent”, de unde „ascuns”, în cazul celui biblic, referirea la caracterul inaccesibil al divinității este foarte limpede. 4.2.4. 9ó al-lal"l wa al-’Ikr"m (2.1.5.10.), (al-)Mamd (2.1.5.12.) și ’Pl hakka>Ä:/Mélek hakka>Ä: (3.1.3.3.). De fapt, în cazul celui
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
foarte mult asupra semnificației sale. Unii l-au interpretat că pe un sinonim al lui al-Mutakabbir. De aceea l-am așezat aici. Alții, printre care majoritatea traducătorilor occidentali, l-au transferat că semnificând „Cel care își impune voința”, aspect al divinității rareori subliniat de Biblie. Am putea relevă cazul profetului care se vede constrâns să-și îndeplinească misiunea neplăcută de a vești nenorocire, dar și aici pare a fi vorba mai degrabă de conștiință lui decât de constrângere divină: „M-ai
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
și Muqț (2.1.8.15). 4.3.7. Karm (2.1.5.11.) nu are corespondent biblic, dar toate posibilele sale semnificații: „darnic/mărinimos”, „nobil”, „vrednic de laudă” se potrivesc și percepției pe care o are despre divinitate omul biblic. 4.3.8. (al-)Q"dir (2.1.6.1.), Qadr (2.1.6.2.), Muqtadir (2.1.6.3.) se referă la capacitatea lui Dumnezeu de a săvârși orice voiește. Biblia exprimă această idee de obicei
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
lui al-Haqq, cu sensul de „Cel care vădește” (sens sugerat de contextul v. 24, 25, în care se spune că cei necredincioși își vor lua plata și vor ști că Dumnezeu este al-Haqq al-Mubn) vorbește despre o acțiune a divinității care se manifestă și în Biblie. Unul dintre pasajele cele mai sugestive este cuvântarea lui Isus după Cină cea de Taină din Evanghelia după Ioan, în care el spune despre „Duhul adevărului” (tò pne¤mă tQÎs alQtheías - 14,17) că
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
2.1.2.). Nume rar întâlnit în Vechiul Testament, metaforă pentru Creatorul a toate sau pentru Întemeietorul și Ocrotitorul poporului israelit, apoi, în Noul Testament, numele revelat menit să exprime dragostea necondiționată a lui Dumnezeu pentru fiecare om, exprimă o relație cu divinitatea care este de neconceput pentru islam. 4.4.10. Ro‘eh (3.1.16.6.), ho poimen șho kalósț (3.2.2.16.1.). Metaforă păstorului pentru divinitate nu este prezentă în Coran: poate fiindcă este prea concretă și pare
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
dragostea necondiționată a lui Dumnezeu pentru fiecare om, exprimă o relație cu divinitatea care este de neconceput pentru islam. 4.4.10. Ro‘eh (3.1.16.6.), ho poimen șho kalósț (3.2.2.16.1.). Metaforă păstorului pentru divinitate nu este prezentă în Coran: poate fiindcă este prea concretă și pare a sugera că Dumnezeu se ostenește pentru om. 4.4.11. MÄšia‘ (3.1.16.1.), ho sÄter (3.2.1.11. și 3.2.2.13.1
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
3.1.16.1.), ho sÄter (3.2.1.11. și 3.2.2.13.1.). Sunt nume care îl arată pe Dumnezeu că izbăvitor al omului din primejdii și necazuri, iar în Noul Testament, ca salvator eshatologic. Acest rol al divinității cu privire la om este evidențiat numai în Biblie. 4.4.12. Numele metonimice preluate în Noul Testament de la iudaismul târziu, unde apăruseră ca rezultat al interdicției folosirii numelui YHWH: megaloprepgs dóxa („Slavă minunată” - 3.2.1.1.4.), hQ dýnamis („Puterea” - 3
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
nu pun probleme la echivalarea în limba română. Ele au fost înțelese și traduse la fel, sau cu un echivalent sinonimic, în toate versiunile românești avute în vedere. Procedeele de traducere folosite sunt \:" - împrumutul direct (foarte rar): numele suprem al divinității în Coran, All"h, în traducerea ASM, și numele hristice IQso¤s, Christós, Emmanouel și tò Alpha kaì tò Ä méga, ho amen. - transferul direct: toate numele generice care desemnează divinitatea, atât coranice, cât și biblice („Dumnezeu”, cu excepția traducerii ASM
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
folosite sunt \:" - împrumutul direct (foarte rar): numele suprem al divinității în Coran, All"h, în traducerea ASM, și numele hristice IQso¤s, Christós, Emmanouel și tò Alpha kaì tò Ä méga, ho amen. - transferul direct: toate numele generice care desemnează divinitatea, atât coranice, cât și biblice („Dumnezeu”, cu excepția traducerii ASM), numele coranice, ’A≤ad și W"≤id („Unul”), Rabb („Domn”, „Stăpânitor”), al-Malik („Regele”), Nór; numele biblice ’!>, gr. ho pater („Tatăl”), ’A:Än, gr. kýrios („Domn”), ’Eƒ":, gr. hežs („Unul”), ’Ar, gr.
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
obișnuit, folosind în primă situație structura relativă „cel care + verb la mod personal”, iar în cea de-a doua, numele de agent. Cum numele divine care, din punct de vedere gramatical, sunt participii prezente, descriu acțiunea sau atitudinea constantă a divinității, e firesc să fie traduse cu numele de agent. Cvasi-unanimi în această privință sunt traducătorii Coranului: numele divine fiind atât de celebre în această tradiție, ei caută să le transfere într-o formă recognoscibila ca atare: al-′"kim și al-F
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
echivalentă: „binefăcătorul”, „Mărinimos”, „Darnic”; - adaptare: „Dătător de mare indurare”, „Dătător de hâr (nemăsurat)”. O structură asemănătoare o au numele divine biblice alcătuite dintr-un nume generic în anexiune cu un substantiv abstract ce denumește o calitate pe care o posedă divinitatea. Și în aceste cazuri, traducătorii aleg soluții diferite. De exemplu, în cazul numelui ’Pl ’ emeÖ, întâlnim următoarele procedee: - calcul structural: „Dumnezeul adevărului”; - modelarea parțială: „Dumnezeul credincios/adevărat.” La fel și pentru ’Pl gemulÄÖ, soluțiile sunt: - calcul structural: „Dumnezeul răsplătirilor”; - parafrază
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
atinge un absolut Științific. Creaționismul, forța divină care face totul posibil, este ceva sădit Și izvorât din substanța primordială, este glasul, este puterea care unește, care clădește întru Și spre spiritualitatea ființei umane, este aducător de har Și pogorâtor de divinitate. Și chiar a creat omul în materialitatea sa... Și i-a dat viață... L-a făcut pe acest „obiect al creației sale” părtaș la toate onorurile Și privilegiile oferite de cunoaștere, i-a sădit taina apropierii universului prin grija pentru
Evaluarea în contabilitate: teorie și metodă by Ionel Jianu () [Corola-publishinghouse/Science/226_a_179]
-
intelectul delirant”. Textul trimite fără dubiu (deși neexplicit) la un pasaj din Republica lui Platon (611c-d). Referindu-se la condiția denaturată și impurificată a sufletului aflat în societatea trupului, Platon observă că a devenit aproape imposibil să recunoști sufletul în divinitatea și măreția sa originare: „L-am văzut în starea în care se înfățișează celor ce îl privesc Glaucos, făptura mării. Ei nu ar fi în stare să-i vadă lesne natura primitivă, din pricină că, dintre părțile sale vechi, unele i-au
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în vedere statuia zeului marin care este acoperită de aluviunile mării, până la a deveni de nerecunoscut. Dimpotrivă, Platon, mai aproape de sensul originar al mitului, se referă la făptura zeului marin însuși <Ð tal£ttioj Glaàkoj> care, în mitologie, era o divinitate acvatică ce își schimba neîncetat înfățișarea, fiind astfel extrem de greu de recunoscut. Poate că diferența nu este chiar nesemnificativă și credem că raționalizarea mitului l-a obligat pe filozoful francez să piardă un aspect esențial al mitului lui Glaucos, în măsura în care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
devenind astfel ancestral, iar ceea ce părea în primul moment o violentare a naturii omenești va apărea, dimpotrivă, drept o restaurare a acesteia, o repunere a lucrurilor în ordinea autentică, ba chiar o readucere a umanității în proximitatea sa originară cu divinitatea. Cerințele rațiunii nu vor mai face altceva decât să recupereze teritoriul originar și pierdut al istoriei. Teama, oroarea chiar - deopotrivă psihologică și practică - de a promova noutatea radicală, iată ce introduce tendința restauraționistă! Această tendință se afirmă deja cu claritate
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de vedere, este cea a unui Univers bun, creat după modelul inteligibil de un Dumnezeu bun și mulțumit de creația sa. Or, dacă Universul este bun, atunci și omul este bun - cel puțin omul originar sau măcar cel rămas aproape de divinitate. Atenianul originar a fost un astfel de om bun, până când o decădere morală i-a alterat natura autentică, sau mai bine zis, a acoperit-o, asemenea chipului lui Glaucos, cu aluviunile și depozitele imunde ale trecutului apropiat. Întâlnim, așadar la
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Filosofi nu pot fi mulțimile de oameni. Doctrina lui Platon îi conferă numai filosofului această încununare a vieții. Religia lui nu este o religie a celor săraci cu duhul; știința, cunoașterea supremă a Ființei adevărate, este condiția eliberării. A cunoaște divinitatea înseamnă a deveni divin”. În încheierea acestei prime părți a studiului nostru, să reținem că vom numi lumea Ideilor, în virtutea rolului ei întemeietor, de fundament, lumea I-a, iar lumea lucrurilor care își datorează existența sa parțială numai fundamentului oferit
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
nu poate lua decât înfățișarea unui discurs mitic. Și poate că tocmai în imaginea mitului din Omul politic s-ar găsi un răspuns la întrebarea „după tiranie, încotro?”. Căci aici sensul istoriei este expus ca parcurs eshatologic al cosmosului, atunci când divinitatea se retrage de la cârma lui. De aceea, mi-e greu să văd un Platon bântuind euforic prin cetatea Syracusei din cauză că a aflat formula magică a coborârii eternității în timp. Mi-e greu să-l văd și șoptind cu priviri de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
odiseici și naturali ai adevărului și minciunii și o mulțime al cărei caracter ahileic este garantat de mai multe legitimări teologice dintre care, așa cum vom vedea, cea mai importantă ni se pare a porni din identitatea atributelor ahileice cu descrierea divinității din Republica pe care am amintit-o. Dar, înainte de a căuta să identificăm cuplul de concepte pe care l-am schițat în viziunea Republicii, să îl urmărim într-un dialog unde cercetarea filosofică primește nume proprii, dincolo de simboluri sau de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
următoare ar fi formulabilă astfel: în distribuția celor două componente analizate pe care Platon o face în dialogul Republica, ahileicul corespunde mulțimii supuse, odiseicul este asumat de conducători, iar corespondența dintre lucrători și ahileic este legitimată de natura ahileică a divinității, enunțată textual în dialog, și este delimitată de orizontul eschatologic cu care se încheie textul lui Platon. * Pentru orice cititor este limpede, în primul rând, pluralitatea domeniilor, uneori deconcertantă, pe care se desfășoară textul Republicii. Totuși, o asemenea pluralitate nu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
propunem ca exemplu modelul politic ierarhic excentric medieval. După acest model, sursa puterii politice este Dumnezeu, iar preoții sunt funcționari ai Regelui suprem și etern care nu se află în lumea aceasta. Problema medierii puterii, problema nivelului de implicare a divinității în concretul social au fost rezolvate pe căi mai degrabă simbolice și hermeneutice. Cea mai radicală este schimbarea statutului indivizilor și a societății în virtutea vieții eterne, care duce la schimbarea nevoilor politice; cel mai semnificativ text în acest sens este
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Platon. „(...) gardienii (...) nu pot trăi în mit. Ei trebuie să se obișnuiască dintru început cu o cu totul altă idee a divinului; cu ideea că divinul e principial, (e) binele către care tinde tot ceea ce există în lume și că divinitatea este inocentă de tot ceea ce în lume e imperfect și rău” (ibidem). Aici sunt două probleme: prima este aceea a ascensiunii sufletului în sfera perfectului care îl împlinește dându-i o perspectivă coerentă asupra lumii comune (care se mișcă - neuniform
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
încercare de a distorsiona mesajul divin este o impietate și asta ar conduce la rezultate contrare interesului cetății (a Binelui). Se poate atunci concluziona, în acord cu Henri Joly, că există la Platon un primat al teologicului asupra politicului. Controlul divinității asupra cetății este absolut. Și înțeleptul nu are alternativă: el trebuie să-și urmeze fără greș modelul. „Or, Dumnezeu este măsura dreaptă a tuturor lucrurilor, mai bine decât un om, după cum se zice, oricare ar fi el. Prin urmare, nu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
reciproc. Trebuie să vedem În această nevoie semnul cel mai revelator al faptului că spiritul omenesc nu se poate lipsi de perspectiva morală asupra Înțelesului existenței sale, că aspirația către desăvîrșire este expresia sacrului din noi, a acelui sîmbure de divinitate cu care am fost Înzestrați fiecare și despre care poetul spunea atît de frumos: „Unul e În toți, tot astfel precum una e În toate.” Avem datoria de a manifesta grijă față de această părticică de divinitate din noi, pentru a
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
a acelui sîmbure de divinitate cu care am fost Înzestrați fiecare și despre care poetul spunea atît de frumos: „Unul e În toți, tot astfel precum una e În toate.” Avem datoria de a manifesta grijă față de această părticică de divinitate din noi, pentru a nu se pierde; avem datoria de a da spiritului nostru hrana care i se potrivește, pentru a nu-l coborî și sili să trăiască doar În lumea intereselor egoiste, a unor trebuințe strict materialiste. Vorbind despre
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]