KorAP: Find »[drukola/base=dos & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...111 112 113 ...292 >

7,291 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

-l găsesc pe Virgil și o să-mi cer scuze. Da, asta e. Mâine. încă-i mai răsuna în urechi rugămintea lui Virgil făcută cu o oră mai devreme: Sunt într-adevăr vulnerabil la orice rană mi-ai provoca. Temerile din dosul acestor cuvinte se adeveriseră deja. Vultur-în-Zbor știa că își rănise prietenul mult mai tare decât Flann O’Toole și într-un punct mult mai sensibil. Vina era acolo, dar părea că nu vrea să fie ispășită. Nu încă. Mai întâi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Elfridei așezată lângă cea a Irinei, închisă și inutilă în umbra liniștitoare a copacului. Elfrida zâmbind cu o plăcere copilărească nevinovată, Vultur-în-Zbor zâmbind cu jumătate de gură, ca să-i țină companie, Irina fără nici un zâmbet, cu ochii ei gri în dosul pleoapelor închise, la jumătatea drumului dintre vis și realitate. Leagănul balansându-se regește, cu mișcări domoale, asemenea copacului. Nici măcar în grădina Cerkasovilor nu se afla vreun copac pe măsura frasinului și nici un leagăn care să se compare cu acesta. Ceața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

a întins-o, oftând încurcată. — Tot ce am. Ți-aduc și votca. Și o savarină? Știa că-mi plăceau savarinele. Fără savarină, am gemut. Simpla rostire a numelui dolofanei prăjituri, cu moțul ei de frișcă, mi-a întors stomacul pe dos. Într-o străfulgerare de amintire am văzut cum, pe la miezul nopții, la petrecere, intrase în sufragerie ochelarista pirpirie cu tortul de frișcă. — Mai bine două votci, am icnit. Mi se-apleacă de la savarină. Mă străduiam să țin cât mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
antrepriză de către comunitate exploatarea căii ferate pe traseul până la întâlnirea cu acceleratul. Erau apoi vizitele de rămas-bun. Erau serenadele pe care le cântam, de despărțire, fetelor, colegelor noastre de școală, sub ferestrele lor, cu lacrimile mamelor sau ale bunicilor în dosul perdelelor trase. Eu cântam la mandolină și, pentru un efect sonor mai pregnant, mișcam cu talpa pantofului un creion mare, cu opt muchii, pe o bucată de scândură care făcea parte din recuzita micii noastre orchestre. Râcâitul creionului pe scândură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
venit să ne închipuim că fetișcana aceea tocmai se întorsese din grajd, unde mulsese vaca, și ducea găleata plină cu lapte, prea grea pentru trupul ei fraged, în casă. Era cavoul acela chiar lângă gardul cimitirului. Ghemuiți după cruce, din dosul ierburilor înalte, ne uitam prin plasa de sârmă cum, în gară, lumea se agita, ca în filmele mute, în așteptarea trenulețului local. Elevii nu aveau ce căuta în gară neînsoțiți... Am început să simt cu adevărat lipsa prietenului meu Ghidale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
perverse și ele. Era ceva fascinant, oriental, în toată atmosfera salonului aceluia, dar eram atât de pierdut, încât nu reușesc să dau contur precis desenului de atunci. Știu că i-am povestit cum bibliotecara de la liceul nostru mă ascundea în dosul rafturilor cu cărți și-mi dădea să citesc volume vechi, apărute înainte de război, texte interzise celor de vârsta mea. Atunci am citit Cocoșul negru și copiasem monologul despre bani. „Azvârli un pumn de bani...“ Intuiam de pe atunci, de la 16-17 ani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ceva din atmosfera unei crame, cu lumini portocalii, cu pereți în lambriuri maronii. Aștepți să vezi chelnerițele în chiloței (mai toate prăvăliile acum au aere de luxoase bordeluri), mișcându-se cu tăvile cu halbe sau sticle de vin, și în dosul tejghelelor vezi că se vând aceleași chifle, aceleași mezeluri și lactate, se frământă și se coc aceleași merdenele sau ștrudele. Ceva însă a murit. Au dispărut, dintr-odată, și vechile mele cunoștințe, acei oameni amărâți de demult. Generalul care spunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
zi de leafă chefuind, îmi zgândără tabieturi, gânduri și cuvinte. În lift, fata vecinului: „S-a făcut și de vineri. A mai trecut o săptămână. Uite-așa trece viața“. E femeiușcă acum. Neîmplinită încă. Trup de pai, sânișori abia conturați. Dosul abia arcuit. Contururi pornite spre împlinire. În câțiva ani se va coace și va avea, bănuiesc, un trup frumos. Îi răspund prostește: „Acuși vine și iarna“. Zâmbește nedumerită, privindu-mă concentrată: „Eu am zis viața. Trece-așa, zi după zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
o mașinărie și câteva bancuri la care se tăia fier-beton și multe altele. Treceam și pe lângă o cabină metalică, un W.C. de șantier. Mirosea teribil căci, nu știu din ce motive, șantieriștii nu-și făceau nevoile în cabină, ci în dosul unor lăstari deși de bozii, vegheați de o haită de câini. Mi-era scârbă de acea porțiune de drum, dar îi înțelegeam pe șantieriști. Le înțelegeam instinctul lor, plăcerea de a-și face nevoile în natură sau, în fine, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mine... Îi pândeau nu numai haitele de țigani, bântuind în miez de noapte piețele. Îi hăituiau și milițienii, patrulând în căutarea unor veșnic neaflați borfași. Le luau femeile, chipurile să nu fie atacate de vagabonzi, și le regulau, acolo, în dosul magaziilor, în baraca domnului Mielu de la sticle. Știau că ăsta-i prețul, că nu avea cine să-i apere, că nu „se egzista“ nici o dreptate pentru ei. Erau tolerați în piață, așa cum erau tolerați în camionul sau autobuzul cu geamuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ajuns la a paișpea ediție. Se bat studenții după el. L-a citit și Ketty. Nu zic bine, mumuloi nebunel? O mângâie transpus. Ketty surâse, ducându-i mâna la buze, sărutându-i-o îndelung, toropită, și pe față, și pe dos. Nu știam ce să-i răspund. La câte minuni se întâmplau atunci în România de după multilaterala dezvoltată, cele povestite de popa Țandără păreau, totuși, flecuștețe. Era rândul meu să-i spun povestea anilor de când nu ne mai văzuserăm. Nu găseam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Pentru... Căci cinemaul e o știință mare. Că de-aia se dă și la arhiva de la cinemacotecă. — Momoluț, o întrerupse popa. Profesoru’ e cu talentu’, nu cu bani. E cu sacrificiu. Cu obolul pă altarul devotamentului. De-l întorci pă dos, umpli cartieru’ cu el de ideale și himeruri. Sar idealele din el ca puricii la stână. Sau de pe javrele astea comunitare. Apropo, știi că ieri, când să mă dau jos din mașină, chiar la poarta Guvernului, a sărit o jigodie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

siluetă ce aranja un teanc de cărți și am recunoscut profilul descărnat și nervos al lui Fermín În plină concentrare. Am bătut În geam cu degetele. Fermín se ridică, plăcut surprins, și Îmi făcu semn să vin pe la intrarea din dosul prăvăliei. — Mai muncești, Fermín? E foarte tîrziu. — De fapt, Îmi pierdeam vremea pentru ca, mai apoi, să mă duc acasă la bietul don Federico și să-l veghez. Am stabilit niște plantoane cu Eloy, cel cu optica. În definitiv, nici eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
pustnic fără căpătîi pe care-o am. Două lingușeli și mi-i vîr În buzunar. — Adică? — Omule! Îți garantez că ăștia au să ne cînte precum corul de copii de la Montserrat. 23 Mi-am petrecut sîmbăta În transă, Înțepenit În dosul tejghelei librăriei, cu speranța de a o vedea pe Bea ivindu-se pe ușă ca prin farmec. Ori de cîte ori suna telefonul, o luam la goană ca să răspund, smulgîndu-le receptorul tatei sau lui Fermín. Pe la jumătatea după-amiezei, după vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
la maxim. În pauză la Luisa Fernanda a trebuit să ies, fiindcă am simțit că Înnebunesc. — Ei bine, de bună seamă că sora dumitale o fi cu logodnicul ei, nu? Împunse Fermín. E ceva firesc. I-am ars pe din dosul tejghelei un picior, pe care Fermín Îl driblă cu agilitate felină. — Logodnicul ei e În armată, preciză Tomás. Nu vine În permisie decît peste două săptămîni. Și, apoi, atunci cînd iese cu el se Întoarce acasă la ora opt, cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
mai Înalte sfere, acoperind căpățîni și căpățîne de deputați, primari, cardinali și miniștri. Zilele acelei săptămîni trecură ca prin farmec. Julián nu se duse la școală și petrecu zile de optsprezece și de douăzeci de ore lucrînd În atelierul din dosul prăvăliei. Tatăl lui, copleșit de entuziasm, Îl Îmbrățișa din cînd În cînd și chiar Îl săruta fără să vrea. Ajunse pînă Într-acolo Încît Îi dărui nevestei sale, Sophie, o rochie și o pereche de pantofi noi, pentru prima oară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
sigur că da, asta-i bună, Însă... — Atunci, să nu mai vorbim. Numai să fie de acord și Julián, firește. — El o să facă așa cum i se poruncește, asta-i bună. În acest punct al conversației, Julián apăru În ușa dinspre dosul prăvăliei, cu un tipar În mînă. — Don Ricardo, cînd veți pofti... — Spune-mi, Julián, ce ai de făcut În după-amiaza asta? Întrebă Aldaya. Julián se uită cînd la taică-său, cînd la industriaș. — Păi, Îl ajut pe tata aici, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
o capelă la cel superior, dominată de un mare Crist pe o cruce policromată, căruia servitorii Îi găseau o neliniștitoare asemănare cu Rasputin, personaj foarte popular În epocă. Cărțile din bibliotecă apăreau În mod constant fie rearanjate, fie Întoarse pe dos. Exista o Încăpere la etajul al treilea, un dormitor nefolosit ca urmare a inexplicabilelor pete de umezeală ce răsăreau din pereți și păreau să alcătuiască chipuri șterse, unde florile proaspete se ofileau În cîteva minute și se puteau auzi Întotdeauna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
și doica a dispărut. — Nu, Însă mi se pare că a cam sosit ceasul să ne lăsăm de izmeneli și de bătut În poartă ca și cînd am cere de pomană. În chestiunea asta trebuie să intrăm pe ușa din dos. Mă urmărești? — Fermín, orice-ai spune dumneata merge și la liturghie. Atunci, apucă-te și-ți scutură costumul de băiețaș din cor, fiindcă În după-amiaza asta, de Îndată ce Închidem, o să-i facem o vizită de milostenie bătrînei, la azilul Santa Lucía

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Vedeți-vă de treabă, că noi Îl luăm și plecăm. N-aveți nici o grijă. — Bine, dacă aveți nevoie de ceva, eu am să fiu În beci, În galeria de paturi. Dacă nu vă cer prea mult, scoateți-l pe din dos. Să nu-l vadă ceilalți. E rău pentru moralul internilor. — Vă promitem, am zis cu voce spartă. Maica Hortensia mă contemplă o clipă cu o vagă curiozitate. CÎnd am privit-o de aproape, mi-am dat seama că era o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
am zărit silueta defunctului ivindu-se din umplutura de paie. Trăsături de pergament, imposibile, decupate și fără viață. Pielea buhăită era de culoarea purpurei. Ochii, albi ca niște coji de ou sparte, erau deschiși. Mi s-a Întors stomacul pe dos și mi-am ferit privirea. — Hai, să ne punem pe treabă, mă Îndemnă Fermín. — Ești nebun? — Vreau să spun că trebuie s-o găsim pe Jacinta Înainte să ni se dea În vileag șiretlicul. — Cum? — Oare cum? Întrebînd. Ne-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
o zi În casă și apoi dispăruse pentru vecie, iar alții o atribuiau vrăjilor unei călugărițe nebune care pătrundea noaptea prin case pentru a otrăvi copiii și care, după ani, avea să moară executată prin gîtuire, recitînd Tatăl Nostru pe dos și cu ochii ieșiți din orbite, În timp ce un nor roșu se Întindea peste oraș, declanșînd o furtună de gîndaci morți. În visele ei, Jacinta vedea trecutul, viitorul și, uneori, Întrezărea secrete și mistere ale vechilor străzi din Toledo. Unul din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
aș fi crezut că, prin sărutul acela, aș fi putut Înșela timpul, convingîndu-l să treacă mai Încet, să se Întoarcă Într-o altă zi, Într-o altă viață. 34 Mi-am petrecut aproape Întreaga dimineață visînd cu ochii deschiși În dosul prăvăliei, tot conjurînd imagini ale Beei. Îi desenam pielea goală sub degete și Îmi Închipuiam că-i savurez din nou răsuflarea de pîine dulce. Mă surprindeam amintindu-mi cu o precizie cartografică toate cutele corpului, lucirea salivei mele pe buzele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
anume? Fumero Își lăsă privirea În jos și scutură din cap, murmurînd În sinea lui. CÎnd Își ridică fața avea un rînjet cîinesc pe buze și un revolver În mînă. Fără să-și abată privirea de la mine, Fumero lovi cu dosul pistolului vaza cu flori ofilite de pe masă. Vaza se făcu țăndări, revărsînd apa și tulpinile veștede pe fața de masă. Fără să vreau, m-am Înfiorat. Tata vocifera În vestibul sub strînsoarea celor doi agenți. Abia Îi puteam descifra vorbele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Îi alunecă pe piele, strălucitoare ca rășina proaspătă, și Îi căzu În poală. Isaac Monfort se Întoarse, cu chipul brăzdat de lacrimi. Nu te-am văzut În după-amiaza asta la Înmormîntare, am zis eu. Tăgădui În tăcere, ștergîndu-și ochii cu dosul reverului. — Nuria nu era acolo, murmură el după o clipă. Morții nu vin niciodată la propria lor Înmormîntare. Aruncă o privire În jur, ca și cînd ar fi vrut să-mi arate astfel că fiica lui era În Încăperea aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]