4,125 matches
-
măsurate în unități de energie echivalente. Exemple: masa electronului m = 0,510999 MeV, masa protonului m = 938,272 MeV, masa bosonului Higgs m = 125,09 ± 0,21 GeV. Unitatea de sarcină electrică este sarcina elementară. Exemplu: sarcina electronului este -1. Electronul și protonul sunt particule stabile, componente ale atomilor care, la rândul lor, sunt componenții materiei la scară macroscopică. O placă metalică încălzită devine sursa unui nor de electroni, care prin accelerare într-un câmp electromagnetic devine un fascicul de electroni
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
Unitatea de sarcină electrică este sarcina elementară. Exemplu: sarcina electronului este -1. Electronul și protonul sunt particule stabile, componente ale atomilor care, la rândul lor, sunt componenții materiei la scară macroscopică. O placă metalică încălzită devine sursa unui nor de electroni, care prin accelerare într-un câmp electromagnetic devine un fascicul de electroni. Protonii se obțin ionizând atomi de hidrogen; cum masa electronului e neglijabil de mică față de masa protonului, un rezervor de hidrogen este practic un rezervor de protoni. Alte
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
Electronul și protonul sunt particule stabile, componente ale atomilor care, la rândul lor, sunt componenții materiei la scară macroscopică. O placă metalică încălzită devine sursa unui nor de electroni, care prin accelerare într-un câmp electromagnetic devine un fascicul de electroni. Protonii se obțin ionizând atomi de hidrogen; cum masa electronului e neglijabil de mică față de masa protonului, un rezervor de hidrogen este practic un rezervor de protoni. Alte particule subatomice (elementare sau compuse) sunt produse în procese elementare care au
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
la rândul lor, sunt componenții materiei la scară macroscopică. O placă metalică încălzită devine sursa unui nor de electroni, care prin accelerare într-un câmp electromagnetic devine un fascicul de electroni. Protonii se obțin ionizând atomi de hidrogen; cum masa electronului e neglijabil de mică față de masa protonului, un rezervor de hidrogen este practic un rezervor de protoni. Alte particule subatomice (elementare sau compuse) sunt produse în procese elementare care au loc în natură sau în laborator. Particule de energie înaltă
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
descoperiți în acest fel. Ea prezintă dezavantajul că este incontrolabilă, iar fluxul de particule este foarte redus: experimentele cu raze cosmice cer multă răbdare și durează un timp îndelungat. Reacțiile nucleare produc o diversitate de particule, în principal neutroni, neutrini, electroni și pozitroni, fotoni (radiație gama). Reactoarele de cercetare servesc ca surse de particule în experimente efectuate în laborator. Particulele elementare sunt produse în laborator ca fragmente rezultate din procese de ciocnire. Fragmentarea la scară mică și producerea de fragmente masive
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
Particulele elementare sunt produse în laborator ca fragmente rezultate din procese de ciocnire. Fragmentarea la scară mică și producerea de fragmente masive necesită energii înalte, care se realizează prin accelerare. O sursă de ioni produce particule încărcate electric (protoni sau electroni); acestea sunt injectate în acceleratorul propriu-zis, unde sunt accelerate într-un câmp electromagnetic și colimate într-un fascicul, care este focalizat asupra unei ținte. Produsele de dezintegrare rezultate din ciocnire sunt captate și analizate de un detector, sau sunt filtrate
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
TeV pe fascicul (13 TeV în total). Particulele în mișcare pe o traiectorie închisă emit radiație electromagnetică (radiație de sincrotron), ceea ce înseamnă decelerare și pierdere de energie în procesul de ciocnire. La energii egale, pierderea este mai pronunțată în cazul electronilor decât în cazul protonilor: pentru accelerarea de electroni, acceleratoarelor circulare le sunt preferate acceleratoarele liniare ("linac"). Singurul "linac collider" din lume este SLAC Linear Collider (SLC) de la SLAC National Accelerator Laboratory; el constă din două acceleratoare liniare care trimit fascicule
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
în mișcare pe o traiectorie închisă emit radiație electromagnetică (radiație de sincrotron), ceea ce înseamnă decelerare și pierdere de energie în procesul de ciocnire. La energii egale, pierderea este mai pronunțată în cazul electronilor decât în cazul protonilor: pentru accelerarea de electroni, acceleratoarelor circulare le sunt preferate acceleratoarele liniare ("linac"). Singurul "linac collider" din lume este SLAC Linear Collider (SLC) de la SLAC National Accelerator Laboratory; el constă din două acceleratoare liniare care trimit fascicule în sensuri opuse, la energii de 50 GeV
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
prin care trec, iar efectele acestei ionizări pot fi utilizate pentru detectarea traiectoriei lor. Pe acest principiu funcționează contoarele Geiger, camerele cu ceață, camerele cu bule și camerele cu scântei. Camerele multifilare proporționale și camerele cu derivă detectează avalanșele de electroni declanșate de trecerea particulelor. Unele molecule sunt excitate în ciocnirea cu particulele incidente, iar prin revenirea la starea inițială ele emit lumină. Pe acest principiu funționează detectorii cu scintilație. Detectoarele Cerenkov înregistrează radiația emisă de particule încărcate care traversează un
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
scântei, care produc imagini fotografice ale traiectoriilor, și camere multifilare proporționale, camere cu derivă și detectoare cu semiconductori (germaniu sau siliciu), care trimit datele colectate într-un computer unde ele sunt procesate. Istoricul fizicii particulelor elementare a început odată cu descoperirea electronului (1897); în anul 2013, când a fost stabilită fără echivoc existența bosonului Higgs, el nu se încheiase. Evoluția cunoașterii în acest domeniu al fizicii moderne a avut loc prin întrepătrunderea și stimularea reciprocă a realizărilor experimentale și ideilor teoretice. Unele
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
în 1897 asupra razelor catodice au arătat că acestea constau din „corpusculi” de sarcină electrică negativă și masă mult mai mică decât masa oricărui ion cunoscut. Din faptul că raportul sarcină/masă era independent de natura electrozilor rezulta că acești "electroni", cum au fost numiți mai târziu, erau constituenți esențiali ai oricărui atom. Întrucât atomii sunt electric neutri și mult mai masivi, se punea întrebarea cum este distribuită în atom sarcina pozitivă compensatoare, care trebuia să constituie aproape în întregime masa
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
împrăștiat un fascicul de raze alfa pe o foiță de aur (1911). Concluzia era că sarcina pozitivă masivă este concentrată în centrul atomului. Rutherford a încorporat acest rezultat într-un model atomic, care însă nu specifica distribuția sarcinii negative de electroni. În anul 1913, Niels Bohr a propus un model al atomului de hidrogen, care consta dintr-un electron punctual aflat pe o orbită staționară în jurul unui nucleu masiv de dimensiuni mult mai mici decât raza orbitei electronice și de sarcină
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
este concentrată în centrul atomului. Rutherford a încorporat acest rezultat într-un model atomic, care însă nu specifica distribuția sarcinii negative de electroni. În anul 1913, Niels Bohr a propus un model al atomului de hidrogen, care consta dintr-un electron punctual aflat pe o orbită staționară în jurul unui nucleu masiv de dimensiuni mult mai mici decât raza orbitei electronice și de sarcină electrică pozitivă, egală în valoare absolută cu sarcina electronului. Acest model era compatibil cu rezultatele experimentului Rutherford și
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
model al atomului de hidrogen, care consta dintr-un electron punctual aflat pe o orbită staționară în jurul unui nucleu masiv de dimensiuni mult mai mici decât raza orbitei electronice și de sarcină electrică pozitivă, egală în valoare absolută cu sarcina electronului. Acest model era compatibil cu rezultatele experimentului Rutherford și explica structura spectrului de linii al hidrogenului. Ionul de hidrogen urma să primească peste câțiva ani numele de "proton". Extins la atomii masivi, modelul atomic ar fi constat dintr-un număr
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
model era compatibil cu rezultatele experimentului Rutherford și explica structura spectrului de linii al hidrogenului. Ionul de hidrogen urma să primească peste câțiva ani numele de "proton". Extins la atomii masivi, modelul atomic ar fi constat dintr-un număr de electroni (număr atomic formula 6) pe orbite staționare și un nucleu compus din tot atâția protoni. În realitate, masa ionilor masivi, deși un multiplu întreg (număr de masă formula 7) al masei protonului, este mai mare decât suma maselor protonilor: formula 8. A fost
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
masă egală cu masa protonului, dar cu sarcină electrică zero, care a fost descoperit experimental de James Chadwick în 1932. Existența nucleelor atomice alcătuite din "nucleoni" (protoni și neutroni) constituie fundamentul fizicii nucleare. Existența atomilor alcătuiți dintr-un nucleu și electroni, argumentată teoretic de mecanica cuantică, constituie fundamentul fizicii atomice. Nucleonii sunt membrii cei mai puțin masivi ai unei familii de particule numite barioni (din greacă: βαρύς = greu). Albert Einstein a dat explicația teoretică a faptului că în efectul fotoelectric energia
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
de mecanica cuantică, constituie fundamentul fizicii atomice. Nucleonii sunt membrii cei mai puțin masivi ai unei familii de particule numite barioni (din greacă: βαρύς = greu). Albert Einstein a dat explicația teoretică a faptului că în efectul fotoelectric energia maximă a electronilor emiși de o suprafață metalică iradiată depinde nu de intensitatea, ci numai de frecvența radiației incidente, făcând presupunerea că radiația electromagnetică are o structură corpusculară (1905). Această ipoteză a fost primită inițial cu ostilitate de lumea științifică, până când în anul
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
electromagnetică are o structură corpusculară (1905). Această ipoteză a fost primită inițial cu ostilitate de lumea științifică, până când în anul 1923 ea a fost reluată de Arthur H. Compton și acceptată ca unică explicație posibilă a împrăștierii razelor X pe electroni atomici (efect Compton). „Cuantele de lumină” asociate radiației electromagnetice de o frecvență dată au primit în 1926 numele de "fotoni". Ecuația lui Dirac pentru funcția de stare relativistă a electronului (1928) admite soluții care corespund unor stări de energie negativă
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
acceptată ca unică explicație posibilă a împrăștierii razelor X pe electroni atomici (efect Compton). „Cuantele de lumină” asociate radiației electromagnetice de o frecvență dată au primit în 1926 numele de "fotoni". Ecuația lui Dirac pentru funcția de stare relativistă a electronului (1928) admite soluții care corespund unor stări de energie negativă. În (1931) tot P.A.M Dirac a reinterpretat aceste soluții ca reprezentând stări ale unei particule încă neobservate, cu aceeași masă ca a electronului dar de sarcină electrică opusă, pe
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
pentru funcția de stare relativistă a electronului (1928) admite soluții care corespund unor stări de energie negativă. În (1931) tot P.A.M Dirac a reinterpretat aceste soluții ca reprezentând stări ale unei particule încă neobservate, cu aceeași masă ca a electronului dar de sarcină electrică opusă, pe care a numit-o „antielectron”. Traiectoria unei particule cu aceste caracteristici a fost observată în (1932) de C.D. Anderson; ea a primit numele de "pozitron". Existența perechii electron-pozitron, care poate fi creată/anihilată odată cu
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
1956. În 1936, Anderson și Neddermeyer au detectat în camera cu bule o particulă cu sarcină electrică negativă, produsă de razele cosmice. După identificarea inițială greșită ca „mezon formula 9”, particula a fost redenumită "miuon". Proprietățile miuonului sunt similare cu ale electronului: parametrii de dezintegrare sunt de același ordin de mărime cu parametrii dezintegrării beta inverse, iar în ambele cazuri sunt emiși neutrini. În 1962, Leon Lederman, Melvin Schwartz și Jack Steinberger au confirmat experimental ipoteza că neutrinii emiși în cele două
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
sunt de același ordin de mărime cu parametrii dezintegrării beta inverse, iar în ambele cazuri sunt emiși neutrini. În 1962, Leon Lederman, Melvin Schwartz și Jack Steinberger au confirmat experimental ipoteza că neutrinii emiși în cele două procese sunt diferiți. Electronul (formula 4), miuonul (formula 9), neutrinul electronic (formula 12) și neutrinul miuonic (formula 13) sunt "leptoni" (din greacă: λεπτός = subțire, fin) - particule supuse "interacțiunii slabe" dar care nu simt forța nucleară tare. Stabilitatea nucleelor atomice indică existența unei forțe de atracție intense între nucleoni
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
ordinul de mărime al dimensiunilor nucleului. În anul 1934, Hideki Yukawa a făcut ipoteza că această "interacțiune tare" este mediată de o particulă încă neidentificată, așa cum interacțiunea electromagnetică este mediată de foton. Calculele teoretice indicau o masă intermediară între masa electronului și masele nucleonilor, ceea ce a sugerat denumirea de "mezon" (din greacă: μέσος = mediu, intermediar). Particula a fost identificată în 1947 de Cecil Powell și colaboratorii săi, în emulsii fotografice expuse razelor cosmice la mare altitudine. În anii următori au fost
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
Efectul fotoelectric extern este emiterea de electroni din materie în urma absorbției de radiație electromagnetică, de exemplu radiație ultravioletă sau raze X. Un termen învechit pentru efectul fotoelectric este efectul Hertz. Importanța acestui fenomen în dezvoltarea domeniului fizicii constă în a sprijini formarea conceptului de dualitate undă-corpuscul a
Efect fotoelectric () [Corola-website/Science/299848_a_301177]
-
sprijini formarea conceptului de dualitate undă-corpuscul a radiației electromagnetice. Explicația matematică a fenomenului a fost dată de Albert Einstein, pe baza unor ipoteze cuantice formulate de Max Planck. O suprafață metalică expusă radiației electromagnetice poate să emită, în anumite condiții, electroni liberi, care produc un curent electric dacă sunt accelerați sub acțiunea unui câmp electric. Electronii emiși prin efectul fotoelectric se numesc "fotoelectroni". Experimental s-a constatat că pentru a observa emisia de electroni este nevoie ca radiația electromagnetică să aibă
Efect fotoelectric () [Corola-website/Science/299848_a_301177]