3,332 matches
-
destrămare a unității obștilor sătești tradiționale, prin încălcarea lor de marii stăpâni de pământ, mai ales în Transilvania. Prefaceri au loc și în rândul cnezilor și juzilor sătești, îndeosebi în regiunile mărginașe și în zonele muntoase. Puterea centrală, sprijinită de feudalii laici și ecleziastici, a urmărit să știrbească autonomia și libertatea obștilor-pământurile lor au fost încălcate și dăruite unor nobili, bisericii sau cnejilor în Țara Hațegului, Banat, Maramureș. Desprinși din sânul obștilor, cnejii obțin un act de danie și intră în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Maramureș. Desprinși din sânul obștilor, cnejii obțin un act de danie și intră în rândurile nobilimii mici și mijlocii. În secolele XIII-XIV, se desfășoară un lung și dramatic proces între obștile ce își apărau existența, pământul și libertatea, și forțele feudale, regalitatea maghiară, biserica catolică, nobilimea și o parte a cnejilor. Supraviețuirea instituțiilor românești este reflectată și în organizarea administrativ-teritorială, sub forma districtelor-aceste unități teritoriale specific românești sunt menționate, în secolul al XIV-lea, în diferite părți ale Transilvaniei. Și acele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Regatul ungar, Țaratul vlaho-bulgar, Imperiul bizantin. Ca aspect, aceste formațiuni alcătuiau elementele unui adevărat mozaic politic românesc, conturat în nordul Dunării. Formele tradiționale predominante de organizare politică erau cnezatul și voievodatul. Cnezatul-țară este potențarea politică a stăpânirii pământului cu titlul feudal. Cnezatul, în forma sa cea mai evoluată, era puterea politică exercitată asupra unei grupări de sate (uniuni de obști), în cadrul unor regiuni delimitate natural (câmpii, văile râurilor, păduri). La rândul său, voievodatul era o instituție direct politică, superioară cnezatului, rezultat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a țării lor". Prin urmare, la începutul secolului al XIII-lea, ungurii ajung la Carpați și apoi, treptat, încep să-și extindă influența și dincoace de munți. Această expansiune ungurească nu are aspectul unei colonizări, nici măcar forma extinderii pământurilor marilor feudali. Pecenegii și cumanii aflați la sud și est de Carpați prădau sistematic dincolo de munți, regatul ungar însuși fiind amenințat de ofensiva populațiilor turanice. În acest context, dar și la intervenția papei de la Roma și a relațiilor cu Imperiul latin de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lumină vie asupra vieții locuitorilor din regiunile de peste Olt și a situației românilor în acea epocă îndepărtată. Banatul sau "Țara Severinului" era dat cavalerilor "cu munții ce se țin de dânsul", cu veniturile și foloasele ce se cuveneau unor stăpânitori feudali. Banatul Severinuli era o țară (teritoriu) cu voievodate, asociații militare de sate românești, cu cnezate, cu boieri (stăpâni de pământ) și țărani. Erau în această Țară a Severinului mori și pescării ai căror deținători plăteau Ordinului și Regelui dările cuvenite
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nobili, cnezi și voievozi. Această ierarhie s-a închegat din practica administrativ-teritorială, cea fiscală (dări), judecarea unor pricini (cauze), organizarea militară, apărarea teritoriului și ordinea lăuntrică. Se închegase un întreg aparat de stat, alcătuit din slujitori nobili, viitori mari dregători feudali, prin existența acestor funcții se prefigura viitorul mecanism statal medieval. În paralel cu voievodatul lui Litovoi din dreapta Oltului (Oltenia), în partea stângă a lui, în Muntenia, în zona Argeșului, se conturase un alt centru de putere, o "curte" voievodală, în jurul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
apucat (reușit)-precum s-a întâmplat în Galia cu francii, în Spania cu vizigoții, în Italia cu longobarzii, în sudul Dunării cu bulgarii și în Rusia cu varegii-să fie aglutinate de o minoritate barbară războinică într-un stat de tip feudal medieval". Afirmația aceasta, spune el, "aparent șocantă", nu este o "butadă", nici măcar un "paradox" ci o "simplă constatare". Autorul plusează: "acest lucru s-a ferit până acum istoriografia românească să-l semnaleze: să explice cauzele relativei întârzieri a întemeierii statelor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fi de origine cumană, istoricii noștri, luminați chiar, precum Gh. Brătianu, o resping cu "stranie unanimitate". Numele "Basarabă" (de fapt, Basaraba) este cuman, este de netăgăduit, dar Basarab Întemeietorul este român de origine! N. Stoicescu, în volumul colectiv Constituirea statelor feudale românești (1980) susține că "numele lui Basarab poate fi de origine cumană, dar voievodul care purta acest nume a fost român și domnul românilor. Indiferent de nume, spune Stoicescu sentențios, luat sub influență cumană (!), Basarab a fost român și a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
această regiune este o mare deosebire. Primii (Arpadienii) își extinseseră dreptul lor asupra "Cumaniei" în calitate de conducători permanenți ai cruciatei, cărora li se închinaseră, trecând la creștinism, barbarii de pe teritoriile noastre (cumanii), pe când la Angevini este prezent sentimentul francez al legăturii feudale între state. În evul mediu, legăturile interpersonale suzerani-vasali se extind și la raporturile dintre state, concret la relațiile dintre regat și regiunile supuse dominației sale. Astfel, pentru Arpadieni, Seneslau fusese un "voievod al românilor", priviți în masă, ca o gloată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
persoanelor în ierarhia medievală. Românii nu luptă, așadar, pentru "independență", în secolul XIV, precum regii Ungariei sau Poloniei, ei nu caută administrarea unui teritoriu cucerit. Războiul lor se naște prin încălcarea, cu sau fără voie, a unui punct din contractul feudal, existent pretutindeni în societatea medievală, chiar fără a fi scris. Apoi, odată înlăturată situația dată de încălcare, conflictul ia sfârșit. Dar în acțiunea regilor unguri nu poate fi vorba de o supremație națională și mai ales culturală, ci regalitatea angevină
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
întemeiase, în 1227-1228, Episcopia cumanilor, distrusă de invazia mongolă, dar restabilită după 1241, sub numele de Episcopia Milcovensis. Ulterior, aflăm că stăpânitori (boieri) locali preluaseră pământurile episcopiei deducem că, și la est de Carpați, existau acei "maiores terrae", viitoarea aristocrație feudală. În Moldova, nu se știe sigur dacă ținuturile, la origine, au fost voievodate, dar existau aici regiuni rurale dependente de o cetate puternică și aflate sub apărarea ei, iar această organizare teritorială datează dinainte de întemeierea țării. La est de Carpați
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
avansat grad de unificare politică și mare prestigiu. Acest voievod român din nordul Moldovei, al cărui nume nu-l cunoaștem, a preluat misiunea unificării formațiunilor politice de la est de Carpați, la începutul secolului al XIV-lea. În plus, întărirea raporturilor feudale, ca și primejdia străină, lupta împotriva mongolilor și presiunea regatului ungar, au dus la unificarea formațiunilor în jurul celei mai puternice. Mișcările "schismaticilor" din vecinătatea Ungariei, amintite între 1319-1325, se referă la evenimentele petrecute în Moldova (DIR C, sec. XIV, II
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-aici, ca și în Dobrogea de nord, în cursul luptelor ce au dus la lichidarea autorității Hoardei de Aur (1352-1359) s-a ajuns la guvernarea unui "principe" local, Dimitrie, creștin, de origine mongolă, dar care fusese asimilat în rândurile stăpânilor feudali români din aceste teritorii. El a continuat un timp să mențină legăturile cu unele căpetenii ale Hoardei de Aur, dar loviturile primite de mongoli din partea lui Olgerd, cneazul Lituaniei, au slăbit aceste legături. Teritoriul stăpânit de Dimitrie și-a păstrat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu privire la orientarea politică a teritoriilor dintre Carpați și Nistru, după smulgerea ei prin luptă din sfera de dominație a Hoardei de Aur, s-au ivit divergențe între ele în această privință. Deși Petru beneficiase, în expediția din 1359, de sprijinul feudalilor unguri de la graniță, nu se bucuira de încrederea deplină a Coroanei ungare. De aceea, pentru a-și asigura controlul asupra Moldovei, regele Ludovic a preferat să sprijine înlocuirea voievodului autohton, Petru, cu un conducător din Ungaria, devotat politicii sale. Impunere
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
reședința la Baia sau la Siret. În lumina faptelor obiective ajungem la concluzia că întronarea lui Dragoș a fost precedată de anumite înfăptuiri pe planul organizării formațiunilor voievodale locale. Transferul puterii politice din mâinile voievozilor autohtoni (est-carpatici) în cele ale feudalilor maramureșeni (cuceritori ?) nu este de imaginat fără împotrivirea celor înlocuiți sau destituiți, în vremea în care funcția voievodală devenise ereditară. El, Dragoș, a acționat ca împuternicit al regelui Ungariei, într-un teritoriu cu o populație potrivnică ambițiilor dominatoare ale regatelor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Mirăuți din Suceava, ctitorită de Petru Mușat.40 Întregirea Moldovei Pe plan extern, pentru a rezista presiunilor angevine, Petru Mușat depune omagiu, la Liov, la 26 septembrie 1387, în fața regelui Poloniei, Wladislaw Iagello, cu respectarea tuturor formele cerute de dreptul feudal, la care se adăuga garanția boierilor de frunte ai țării. Era singurul mijloc de a scăpa de pretențiile ungurești și mai ales de a păstra tot ceea ce se cucerise până atunci, "în lipsa unei puteri stabilite la Nistrul de Sus" (Iorga
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost cu totul temporară deoarece, cf. letopisețelor ruso-lituaniene, după moartea fraților săi, cneazul Feodor Koriatovici a venit cu oaste lituaniană în Podolia, pentru a o supune, dar nu știm dacă a urmărit să respingă pe moldoveni sau să înfrunte pe feudalii locali. Această relatare este verosimilă căci, în 1393, cînd cneazul Witold al Lituaniei atacă posesiunile lui Feodor Koriatovici, domnul Moldovei, Roman I, trimite ostași pentru a întări garnizoanele cetăților din Podolia. În concluzie, între 1382-1390, între hotarele statului Moldova era
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Istoria Românilor, vol. III, p. 567-568. 9. Neagu Djuvara, op. cit., p. 16-19. 10. Ibidem, p. 61-115. 11. Ibidem, p. 115-133. 12. Ibidem, p. 133-145. 13. Ibidem, p. 145-153. 14. R. Popa, Premisele cristalizării vieții statale românești, în vol. Constituirea statelor feudale românești, București, 1980; Ș. Papacostea, Geneza statului medieval românesc, București, 1999; Istoria Românilor, vol. III, p. 568-569. 15. P. P. Panaitescu, op. cit., p. 308-310; N. Iorga, Câteva date despre cronicile și tradiția noastră istorică, în AARMSI, 38, 1910-1911, p. 129-146
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolul al XVII-lea, Iași, 1997; Istoria Românilor, vol. III, p. 582-583, 584-585; N. Iorga, op. cit., p. 172; P. P. Panaitescu, op. cit., p. 316-317. 28. N. Iorga, op. cit., p. 172-175; P. P. Panaitescu, op. cit., p. 317-318; C. Cihodaru, Constituirea statului feudal moldovenesc și lupta pentru realizarea independenței lui, în Studii și cercetări științifice 11, 1960, 1, p. 61-81; Idem, Observații cu privire la procesul de formare și consolidarea statului feudal Moldova, în AIIAI, 1979, p. 162-186; Istoria Românilor, vol. III, p. 585-586. 29
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
op. cit., p. 172-175; P. P. Panaitescu, op. cit., p. 317-318; C. Cihodaru, Constituirea statului feudal moldovenesc și lupta pentru realizarea independenței lui, în Studii și cercetări științifice 11, 1960, 1, p. 61-81; Idem, Observații cu privire la procesul de formare și consolidarea statului feudal Moldova, în AIIAI, 1979, p. 162-186; Istoria Românilor, vol. III, p. 585-586. 29. V. Spinei, Moldova în secolele XI-XIV, București, Editura științifică și enciclopedică, 1982, p. 290-296; Al. Gonța, Afirmarea existenței statului moldovenesc în luptele dintre catolici și ortodocși până la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Voievodatul lui Dragoș, în MMS, 1960, nr. 1-2, p. 555-571. 30. Ș. Papacostea, La începuturile statului moldovenesc. Considerații pe marginea unui izvor necunoscut, în SMIM 6, 1973, p. 43-59; Idem, Triumful luptei pentru neatârnare: întemeierea Moldovei..., în vol. Constituirea statelor feudale românești, București, 1980, p. 117-139; V. Spinei, op. cit., p. 297; Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Gengis-han, București, Editura științifică și enciclopedică, 1980, p. 136-165. 31. P. P. Panaitescu, op. cit., p. 318-319; Gh. Postică, Românii din codrii Moldovei în evul mediu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
G., Evoluția socială și economică a secuilor în sec. XIII-XIV, în Studii și articole de istorie, 1957, p. 39-56. Idem, Contribuții la problema originii ceangăilor, în SAI IV, 1962, p. 37 și urm. Baraschi S., Observații asupra necropolelor din epoca feudală timpurie în Dobrogea, în SCIVA 28, 1977, 3, p. 403-417. Barnea I., Un martyrium descoperit la Niculițel (jud. Tulcea), în SCIV, t. XXIV, 1973, nr. 1, p. 123-126. Barnea I., ș. a., Din istoria Dobrogei, vol. II, București, 1966. Idem, ș. a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de biserici, în vol. Pagini de veche artă românească. De la origini până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, București, 1970, p. 96-167. Cihodaru C., Contribuții la cunoașterea obștei țărănești în Moldova, în SCȘI, 1956, fasc. 1, p. 101. Idem, Constituirea statului feudal moldovenesc și lupta pentru realizarea independenței lui, în Studii și cercetări științifice 11, 1960, 1, p. 61-81. Idem, Românii dintre Dunăre și Marea Neagră în secolele X-XIII, în Analele Univ. Iași, 23, 1977, p. 67-81. Idem, Observații cu privire la procesul de formare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pentru realizarea independenței lui, în Studii și cercetări științifice 11, 1960, 1, p. 61-81. Idem, Românii dintre Dunăre și Marea Neagră în secolele X-XIII, în Analele Univ. Iași, 23, 1977, p. 67-81. Idem, Observații cu privire la procesul de formare și consolidarea statului feudal Moldova în secolele XI-XIV, în AIIAI, 1979, p. 162-186. Idem, Tradiția letopisețelor și informația documentară despre lupta politică din Moldova în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, în AIIAI, 1968, p., 11 și urm. Ciobanu R. Șt., Evoluția
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Carpați în secolele IX-XIV, în RdI 4, 1971, p. 757-766. Idem, Premisele majore ale procesului de constituire a orașelor medievale la est și sud de Carpați, în RdI 25, 1972, 5, p. 933-949. Idem, Etapele procesului de formare a statelor feudale românești, în RdI 30, 1977, 2, p. 313-330. Idem, Structuri teritorial-politice românești în spațiul carpato-danubiano-pontic în sec. VIII-XI, în RdI 2, 1979, p. 285-309. Idem, Societatea românească la cumpănă de milenii (sec. VIII-XI), Bucurtești, 1983. Idem, Societatea carpato-danubiano-pontică în sec
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]