3,793 matches
-
cîțiva pași. Ieși afară, murmură glasul din Întuneric. L-am recunoscut pe dată. Laín Coubert. Vocea diavolului. M-am repezit pe scări În sus și, ajungînd la parter, am Înșfăcat-o pe Bea de braț și am tîrÎt-o În goana mare spre ieșire. Pierdusem lumînarea și alergam orbește. Bea, Înspăimîntată, nu-mi Înțelegea alarmarea subită. Nu văzuse nimic. Nu auzise nimic. Nu m-am oprit să-i dau explicații. Mă așteptam ca, dintr-o clipă Într-alta, ceva să țîșnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
dintre Muntaner și Diputación. M-am oferit să o conduc pînă la poartă, Însă ea a refuzat și s-a Îndepărtat fără să mă lase s-o sărut Încă o dată și nici măcar să-i ating mîna. A luat-o la goană și am văzut-o din taxi cum a plecat. Luminile din apartamentul familiei Aguilar erau aprinse și l-am putut vedea clar pe prietenul meu Tomás cum mă privea de la fereastra camerei sale, unde petrecuserăm Împreună atîtea după-amieze, stînd de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
rămas-bun. Cunoscîndu-l, am bănuit că supărarea i se evaporase Înainte să ajungă la gară. Ceea ce mă mira era absența lui Fermín. Îl văzusem deghizat În preot de vodevil În piața San Felipe Neri, așteptînd ca Nuria Monfort să iasă În goana mare și să-l conducă la marele secret al Întregii intrigi. Încrederea mea În acea strategie se prefăcuse În scrum și mi-am Închipuit că, dacă Într-adevăr Nuria Monfort ieșea În stradă, Fermín avea să sfîrșească prin a o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nu mai era acolo. M-am Îndreptat spre casa Beei, incapabil să mai aștept. Aveam nevoie să-mi amintesc de puținul bine care exista În mine, de ceea ce-mi oferise ea. M-am năpustit pe scări În sus În goana mare și m-am oprit În fața ușii familiei Aguilar, aproape fără suflare. Am luat ciocănelul și am lovit de trei ori, cu putere. În timp ce așteptam, m-am Înarmat cu curaj și mi-am dat seama cum arătam: ud leoarcă. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și nici să-i dea de Înțeles că se Întorsese, Însă Antoni Fortuny Își ridicase privirea spre străinul care stătea de partea cealaltă a vitrinei. Ochii lor s-au Întîlnit, iar Julián, deși ar fi vrut să o ia la goană, a rămas paralizat. A văzut cum lacrimile se adunau În ochii pălărierului, care s-a tîrÎt spre ușă și a ieșit În stradă, fără grai. Fără a rosti nici un cuvînt, și-a condus fiul Înăuntru, În prăvălie, a coborît obloanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
sau ghinionul, de a vedea cum viața ni se surpă Încetul cu Încetul, aproape fără să băgăm de seamă. Pentru Julián, această certitudine s-a aprins Într-o chestiune de secunde. O clipă, am crezut că are s-o ia la goană pe scări În sus, că va fugi de locul acela blestemat și că nu-l voi mai vedea niciodată. Poate că ar fi fost mai bine așa. Îmi aduc aminte cum flacăra lămpii s-a stins Încetișor și cum silueta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Uneori se plasa În spatele meu și rămînea acolo cîteva minute, iar eu Îi puteam simți În păr respirația fetidă. Alteori Îmi punea mîinile pe umeri. — Ești Încordată, femeie. Relaxează-te. Eu tremuram, voiam să țip ori s-o iau la goană și să nu mă mai Întorc În locul acela, Însă aveam nevoie de slujbă și de salariul mizerabil pe care mi-l oferea. Într-o seară, Sanmartí a Început-o cu rutina masajului, apucîndu-se să mă pipăie cu lăcomie. Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
scrum, neînsemnate. Mă copleșeau oboseala, remușcarea și frica, Însă m-am simțit incapabil să rămîn acolo, ascunzîndu-mă de urmările faptelor mele. Mi-am pus pardesiul, am Îndoit manuscrisul și l-am vîrÎt În buzunarul interior și am coborît scările În goană. Începuse să ningă cînd am ieșit, iar cerul se descompunea În lacrimi leneșe de lumină ce se depuneau peste răsuflare și dispăreau. Am alergat spre Plaza de Cataluña, care era pustie. În mijlocul pieței, singur, se Înălța silueta unui bătrîn, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
brusc să năzuiască spre ei. Nu știu de ce, dar am început să încerc un sentiment extrem de puternic și de fericit la fiecare întâlnire cu ei. Mă opream și râdeam de bucurie privind la piciorușele lor mici, sprintene și veșnic în goană, privind băieții și fetele care alergau împreună, văzându-le râsul și lacrimile (pentru că mulți, înainte de a ajunge de la școală până acasă, apucau să se încaiere, să plângă, iarăși să se împace și să se joace), și atunci îmi uitam toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de mână. Renunță! Vezi cum e! Ca un tată îți vorbesc... Prințul îl privi, însă, fără să-i spună o vorbă, își smulse mâna și coborî în fugă. Generalul îl zări pe prinț ajungând la poartă după ce troicile porniră în goană; prințul opri prima birjă și-i strigă vizitiului să-l ducă la Ekaterinhof, în urma troicilor. Apoi veni trăsurica generalului, trasă de trăpașul cel sur, și-l duse pe general spre casă, cu noi speranțe și planuri, cu colierul de perle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prăbușit deodată cu fața în sus, drept în jos pe scară, lovindu-se în cădere cu ceafa de o treaptă de piatră, Rogojin se repezi pe scară, îl ocoli din fugă pe cel prăbușit și ieși din hotel într-o goană aproape nebună. Din cauza convulsiilor, zbaterilor și a spasmelor, trupul bolnavului alunecă pe trepte, care nu erau mai mult de cincisprezece, până la capătul de jos al scării. Foarte repede, în cel mult cinci minute, cineva îl văzu pe cel căzut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
terminaseră; Lizaveta Prokofievna a fost nevoită să mai suporte o întâlnire neașteptată. Nici nu apucă să pășească de pe scară în stradă (aceasta înconjura parcul), că deodată un echipaj splendid, o caleașcă, la care erau înhămați doi cai albi, trecu în goană pe lângă casa prințului. În caleașcă ședeau două doamne foarte frumoase. Însă, nestrăbătând nici zece pași, caleașca se opri brusc; una dintre doamne se răsuci, ca și cum ar fi zărit chiar atunci un cunoscut pe care îl căuta. — Evgheni Pavlovici? Tu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Muzică? Cel ce iubește mistica, muzica și poezia este neapărat o natură erotică, un voluptuos rafinat și care, negăsind satisfacție deplină în iubire, recurge la delicii ce depășesc viața. Dacă ai atinge absolutul în dragoste, la ce ai umbla în goană după voluptăți prelungi și delicate? Nu le-ai putea simți nevoia și, dacă te-ar interesa abstract, ele nu ți-ar putea sugera o pasiune durabilă și intensă. În iubirea împlinită - cu toate vulgaritățile inerente - trăim aspirația spre alte lumi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
m-ajungi/ Pe frunze să mă-ntind În seara plină/ Să văd În aer crengile-n oglinzi/ Făcând sub nori mișcări de pantomima/ S-aud În palme stele curgătoare/ În flăcări verzi să mă adormi pe șoapte/ S-ajung În goană căilor de-un vis/ La basmele de crin cu mere coapte,/ Pădure-i tot ce am și te mai rog/ Când setea se răstoarnă În răcoare/ Haidul arc al dorului nomad/ Să mă arunce-n piscurile goale./ Îngenuncheat pe cer
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
fantasme”, mâncarea favorită a poetului ce spune realului un „Hai sictir” și Își vede de spectralele-i preocupări. De remarcat apoi o senzualitate bine deghizata În „răceli” provizorii, o feminitate ce izbucnește când te aștepți mai puțin („Cravase nervoase”, „Deslușire”, „Goana după păcat” și, mai presus de toate, „Desfrâul sacru”, un fel de „Cantare a cântărilor”, despre munți care „iubesc rotunjimile gemene”, despre „jocul de-a cercul/ Pe versanții funambuli” etc.). Alină Tăcu nu se rușinează nici de tentația jocului (a
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
furat de perspectiva neașteptată care se des chide din vârful Palatinului asupra unei vaste porțiuni din peri feria Romei! O umbră de malițiozitate îi flutură pe buze. Uite cum bunăstarea și creșterea populației s au răsfrânt și asupra naturii. Ce goană nebună după proprietăți în suburbii, transformate la iuțeală în terenuri luxuoase, unde fiecare încearcă din răsputeri să-și etaleze opulența. Se indispune. Și Narcissus al lui și-a ieșit din minți din cauza bucății de pământ pe care o au dincolo de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
căuta o soluție satisfăcătoare: „Adică noi toți locuitorii din satili ocolului Vrăncii ne-am adunat toati satili la un loc și înaintea Vornicii am hotărât, cu primire de obștie tuturor, ca mai bine să ne învoim și să disbracăm toate goanele dintre noi”, și anume, decide ca muntele Mușa să fie dat înapoi poienarilor, luându-l de la nerejeni, și „să rămâie fieștecare hotar în stăpânirea veche ce au urmat până acum, după cuprinderea usăbitelor țidule ce avem la mână fiișticari trup
Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Horia Paul Terpe () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1821]
-
gratis. Inconștientul Îi mușcă până și pe paznicii lui. Povestea marchizului Lantenac din Quatrevingt-treize. Corabia Vandeenilor rătăcește pe furtună În largul coastelor bretone; deodată, un tun se desprinde din lăcașul lui și, În timp ce corabia rulează și tanghează, o ia la goană de la un bord la altul și, ca un monstru uriaș ce este, riscă să desfunde babordul și tribordul. Un tunar (vai, tocmai cel din neglijența căruia tunul nu fusese asigurat cum trebuie), cu un curaj fără seamăn, cu un lanț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Lorenza Îl sărută pe păr și Belbo Își Încreți puțin nasul. Știa că Învinsese prin interpuși. În realitate, el asistase la un film. Însă preț de o clipă, riscând să primească glontele ricoșat, intrase În film. Cu greu și În goana mare, ca În Hellzapoppin’, când se confundă peliculele și un indian ajunge călare În mijlocul unui bal și Întreabă Încotro au luat-o, cineva Îi spune „Încolo” și ăla dispare În altă istorie. 56 Începu să sune din minunata-i trâmbiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
comic la gîndul că or să se Întoarcă a doua zi să ia totul de la capăt. După aceea, Viv o porni agale, de parcă n-ar fi avut nici o treabă, privind la vitrinele magazinelor, dorind ca momentul cel mai neplăcut al goanei spre casă să se termine Înainte ca ea să Încerce să se urce În tren. De obicei lua un autobuz și mergea mult pînă acasă, În Streatham. Astăzi Însă era marți seara, și marțea lua metroul și se ducea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ca o stea de cinema, spuse Reggie cînd Viv urcă În mașină. O examină demonstrativ. Îmi dați un autograf? — Hai, dă-i drumul odată! zise ea. Îl așteptase o jumătate de oră În soare. O porniră și se sărutară În goană. El apăsă frîna și mașina o luă din loc. Viv era Îmbrăcată Într-o rochie ușoară din bumbac și un cardigan de culoarea prunei; avea ochelari cu rame deschise din plastic, iar În loc de pălărie Își pusese un batic alb pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
diferite. Am crezut că, dacă voi proceda așa... Începu să se simtă stînjenită. Pare o aiureală, nu-i așa? Știu că așa pare. Chiar e o aiureală. Dar știi, cînd am văzut-o ultima oară, Înainte, am luat-o la goană Într-un fel. Apoi mi-am dorit să n-o fi făcut. S-a purtat cu mine frumos cîndva. Teribil de frumos. A făcut ceva pentru mine. — Și ai pierdut legătura cu ea? o Întrebă Fraser după scurtul moment de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
nou agenda și numără a treia oară. Poate că făcuse o greșeală cu ultima dată. Nu era nici o greșeală, și ea știa bine. Se gîndi Nu se poate. Nu pot fi Însărcinată. Dar dacă ar fi... GÎndurile o luară la goană nebunește. Pentru că, dacă ar fi, atunci nu se Întîmplase ultima oară cînd Îl văzuse pe Reggie, ci cu o dată Înainte, și asta fusese acum o lună... Nu, Își zise. Nu-i venea să creadă. O să fie bine, Își spuse. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
bruscă. — Porumbei sau șoareci, se Întoarse Julia și zise Încet: Nu te deranjează, nu-i așa? — Nu-s șobolani? Întrebă Helen cu teamă. — O, nu. Cel puțin, nu cred. Merse mai departe și deschise o ușă. Zgomotul de plecare În goană deveni unul de bătut din palme. Uitîndu-se peste umărul Juliei, Helen văzu o pasăre zburînd, apoi dispărînd ca prin miracol. Acoperișul În pantă avea o gaură, pe unde pătrunsese o bombă incendiară. Bomba aterizase pe o saltea din puf, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o voce tristă. Hai să coborîm. Ieșiră În coridor și o luară În jos pe scări. Mergeau atît de Încet că, În momentul În care o ușă se Închise undeva jos, o auziră și se opriră. În loc să o ia la goană, inima lui Helen părea că tremură. — Ce-i asta? șopti ea, apuncînd nervos balustrada. Julia se Încruntă. — Nu știu. Apoi un bărbat strigă vesel spre scări. — Julia? Ești acolo? Și fața i se lumină. — E tata, zise ea, apoi răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]