3,181 matches
-
variabile. Mortalitatea este cel mai ușor de determinat. Tehnicile demografice moderne ne oferă posibilitatea să prevedem numărul deceselor într-o populație dacă cunoaștem structura ei pe vârste și pattern-urile curente ale mortalității. Exceptând cazurile catastrofelor, mortalitatea se schimbă numai gradual. Fertilitatea este mai greu de prevăzut, deoarece nu cunoaștem dacă femeile aleg în viitor să aibă mai mulți sau mai puțini copii. Migrația este cel mai greu de prevăzut dintre cele trei variabile deoarece ea depinde de dinamica forțelor economice
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
produc în același timp, fiecare dintre aceste schimbări formând-o pe cealaltă. De multe ori micro-schimbările, cum ar fi popularitatea schimbătoare a unui grup rock, au consecințe mici pentru schimbările lente. Alteori micro-schimbările construiesc macro-schimbarea, așa cum este cazul cu creșterea graduală a numărului femeilor căsătorite care lucrează în afara casei. Prin aceasta multe familii individuale au contribuit la schimbări majore în pattern-urile căsătoriei și mai ales la modificarea rolurilor partenerilor în familie. În general, macro-schimbările sunt așa de lente încât devin
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
pare deloc hazardat enunțul potrivit căruia cultura textuală a făcut națiunea politică. Bibliile tipărite în românește în loc de slavonă, activitatea cărturărească a corifeilor Școlii Ardelene, iar mai apoi publicistica de secol al XIX-lea din țările române - toate acestea au precizat gradual un simț identitar al românității, formând humusul cultural care a accelerat rodirea revendicărilor de ordin politic cuprinse în doctrina matură a naționalismului. Cartea de față abordează critic memoria națională românească, urmărind, cu instrumente deconstrucționiste, să înțeleagă geneza culturală și prefacerile
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
repercusiuni ce răzbat dincolo de granițele specifice ale cazului românesc. Din acest motiv, desfășurarea argumentului nostru va urma traseul ce duce de la general la particular. Plecând de la considerații teoretice generale asupra legăturii dintre memoria istorică, naționalism și statul-națiune, ne vom delimita gradual sfera de cuprindere pentru a ajunge, în cele din urmă, la examinarea aprofundată a situației autohtone. Problematica relației dintre memoriei și națiune își găsește un teoretician percutant în figura lui E. Renan. Adresând întrebarea stringentă pentru sfârșitului secolului al XIX
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
mijloacele prin care națiunea română a fost "descoperită". Schema triptică propusă de M. Hroch pornește de la momentul genezei identității naționale, însă după cum am argumentat în rândurile de mai sus, aceasta nu este produsul unei "generări spontane", ci rodul unei metamorfoze graduale a identității etnice într-una de tip național. Ca urmare a acestui fapt, pentru a urmări procesul cristalizării identității naționale în conștiința colectivă a unei comunități este necesară lărgirea evantaiului temporal fixat drept cadru de analiză. Rolul istoriografiei în concretizarea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
trecut la concepția poporului ca purtător al suveranității și sursă a legitimității. Prin această conversie semantică, Greenfeld afirmă că s-a produs o "revoluție conceptuală" care a "lansat era naționalismului" (p. 6). Noua înțelegere a națiunii ca popor suveran, precizată gradual în contextul socio-politic britanic, avea să fie consfințită politic prin Revoluția franceză. Înstăpâniți de idealurile democratismului, de dreptul popoarelor la autodeterminare și de principiul suveranității populare, doctrinarii revoluției au definit națiunea ca "un corp de asociați ce trăiesc sub aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a rodi în principatele dunărene, ale căror intelighenții vor prelua sarcina devenirii naționale a românimii. Răzuind toate elementele de detaliu pentru a ajunge la scheletul schematic, geneza conștiinței naționale din mult mai difuza conștiință de neam, urmată de precizarea sa graduală în matricea social politică și istorică a Transilvaniei secolului al XVIII-lea, ar putea arăta ca în figura de mai jos. Figura 2. Geneza și evoluția conștiinței naționale la românii transilvăneni Sursa: elaborare proprie după D. Prodan (1984) și L.
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
români într-o singură formațiune statală (i.e., împlinirea principiului naționalismului enunțat de Gellner) trebuie luate ca reprezentând mai degrabă pâlpâiri ideatice, licăriri intelectuale, decât expresia unui program politic bine articulat. Programul unirii politice avea să se configureze progresiv, precizându-se gradual, în decursul primei jumătăți a secolului al XIX-lea, urmând ca ulterior mișcărilor revoluționare de la 1848, tema unirii să devină o chestiune stringentă aflată în capul listei pe agenda politică a elitelor românești. Preocuparea supremă a membrilor Școlii Ardelene a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Începuturi de o unire mai de aproape între amândouă Prințipaturile" (art. 371-379). Doctrina naționalismului românesc își are astfel originea în prima jumătate a secolului a XIX-lea, moment în care idealul unirii tuturor românilor într-o singură formațiune politică începe gradual să se profileze, programul unionist căpătând accente sporite spre momentul revoluționar 1848. "Îngerul mântuirii" naționale, invocat în Proclamația de la Islaz din 1848, s-a întrupat în unirea Moldovei și Țării Românești din deceniul următor. Ulterior acestui moment al triumfului ideii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
românești. Înainte de 1850, instrumentele pedagogice utilizate în școlile primare au fost bucoavna, ceaslovul, octoihul și catehismul, ceea ce a conferit învățământului un caracter aproape exclusiv religios (Ianoș, 2010, p. 213). Ulterior acestui moment, se resimte din ce în ce mai puternic un curent de laicizare graduală a literaturii didactice, prin substituirea bucoavnelor, prin excelență religioase, de către abecedare, cărți de citire și în cele din urmă cu manuale specializate al căror conținut este din ce în ce mai puțin manifest religios. Perioada de tranziție, câtă vreme bucoavna (religioasă) și abecedarul (laicizat
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
decât materializarea progresivă a planului divinității. Cele "două temelii ale ordinii absolute, perfecte, ale ordinii divine", care sunt dreptatea și frăția, sunt principiile care trebuie să ghideze și devenirea istorică, întrucât direcția pe care s-a înscris istoria omenirii conduce gradual, dar inevitabil, către ordinea divină. În aceste condiții, misiunea oricărei națiuni este aceea de a lucra la acest progres continuu care duce la aproximarea pe pământ a legilor dreptății și frăției, adică a ordinii perfecte a divinității. "Dacă fiecare nație
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
După cum s-a văzut mai devreme, la Școala Ardeleană doar Budai-Deleanu exprimă în formă completă această năzuință spre unitate politică, în timp ce, în avangarda reflecției romantice, diversele dimensiuni ale unității, inclusiv cea politică, se înmănunchează într-un program care se precizează gradual. Toate dimensiunile constitutive ale unității sunt prezente pregnant în prima generație de manuale de istorie din țările române, mai puțin ideea unității politice - cea mai potentă și consecințională dintre ele. Fără excepție, este lăudată armonia "naturală", granițele "firești" și organicitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
253 19.526 8.946 28.472 Sursa: A. Manolache și G. Pârnuță (1993, p. 233) Comparativ cu perioada regulamentară, se pot constata progrese constante. Adevărat, ele nu sunt spectaculare, însă ilustrează un proces anevoios, dar totuși progresiv, de extindere graduală atât a rețelei unităților de învățământ, cât și a populației angrenată în circuitul educațional. Evoluții similare sunt reperabile și în dinamica învățământului secundar, alcătuit din licee, gimnazii, școli comerciale, școli profesionale etc. și a celui particular, care a funcționat în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ortodoxe, prin coruperea purității etnice, și se desăvârșește prin înstrăinarea pământului strămoșesc românesc. Sub biciul evenimentelor succedate pe scena geopolitică a Europei, care au constituit amorsa pentru prima conflagrație mondială, discursul naționalist și-a accelerat evoluția pe calea patetizării sale graduale. Din mijlocul unui cazan de fierbere, care erau societatea și cultura românească în anii neutralității (1914- 1916), Barbu Ștefănescu Delavrancea clocotea oratoric despre necesitatea fatală de a intra în războiul sfânt de reîntregire a Patriei, a cărei ființă etnică era
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
așază bazale teoretice printr-o expoziție de concepte elementare care vor fi ulterior mobilizate întru croirea antropologică a Românului patriot. Națiunea este, pe de o parte, înrădăcinată biologic, arătându-i-se evoluția pe filiera Rasse-Ginți-Națiuni în care s-au precizat gradual în decursul timpului deosebirile inițiale dintre oameni (pp. 7-9). Pe de altă parte, națiunea este nu doar un organism colective evoluat istoric, ci și o realitate sufletească. Factorul spiritual care, întrupat în cel biologic, alcătuiește națiunea este dat de "simțământul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de arestări și intensificarea ofensivei ideologice. Ulterior cutremurului revoluționar ungar din 1956 ale cărui replici s-au făcut simțite și pe teritoriul românesc, autoritățile române au inițiat îndepărtarea de Moscova și de politicile anti-staliniste antrenate de Hrușciov. Disensiunile latente, acumulate gradual, care tensionau relațiile româno-ruse au fost aduse la suprafață de așa numitul "plan Valev" din 1964 prin care URSS dorea să impună o diviziune statală a muncii în interiorul lagărului socialist, României fiindu-i conferit rolul de producător agricol pentru celelalte
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
naționalist al istoriei românești (1848-1947), ideea națională a suferit o serie de torsiuni concepționale, toate în sensul unic al radicalizării progresive a naționalismului românesc. Astfel, de la concepția primă a unui patriotism civic și a unui naționalism inclusiv, s-a trecut gradual către articularea din ce în ce mai strânsă a unui naționalism etnic exclusivist, fundamentat pe sânge și sol (Blut und Boden), cu puternice accente xenofobice. Expresia supremă a acestui "fanaticism naționalistic" îl reprezintă, desigur, antisemitismul devenit ideologie oficială a "Statului Național-Legionar" (1940-1941). Cariera seculară
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Patriei reflectă în mod eclatant această mutație cultică: locul portretului lui Lenin a fost luat de cel al "tovarășului Nicolae Ceaușescu, președinte al R.S.R." (1979, p. 183). De remarcat este progresia constantă a cultului ceaușist, care a avut o evoluție graduală mai curând decât o dezvoltare fulminantă. În 1979, portretul lui N. Ceaușescu continua să fie plasat în partea de final a manualelor (la pagina 183), dominând faza istorică a construcției socialismului în România. Manualele anilor '80, pe fondul intensificării cultului
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
programată de sus-în-joc de autoritățile statale și executată cu brutalitate simbolică la adresa tradiției instituite de aducere aminte. În schimb, revoluția mnemonică națională, derulată în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, întruchipează modelul revoluției procesuale - cu dezvoltare graduală, dar cu efecte la fel de radicale ca și cele produse de revoluția instantanee. Mutațiile operate în cursul regimului național-comunist prezintă caracteristicile unei astfel de revoluții procesuale, începută ca o reformare timidă, dobândind un impuls progresiv pe parcurs, și sfârșind prin crearea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
este țesută ceea ce am numit a fi o martirologie. Regimul comunist și-a elaborat propriul său panteon proletar-partinic, prin canonizarea eroilor muncitori care s-au sacrificat în numele idealului luptei sociale. Răsturnarea regimului din 1989 a basculat și panteonul său proletar-partinic. Gradual, pe măsură ce manualele au început să abordeze subiectul regimului comunist (prima generația de manuale stopau narațiunea istoriei românilor odată cu sfârșirea celui de-al Doilea Război Mondial), a început să prindă contur atât o martirologie a disidenței anti- comuniste, cât și, corelativ
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
aceea cu memoria". La o analiză mai atentă, concluzia trasă de A. Cioflâncă, potrivit căreia comunismul a pierdut bătălia cu istoria, dar nu și pe aceea cu memoria, trebuie revizitată. Raportul Tismăneanu, ca încununare a "procesului comunismului" revendicat și preparat gradual încă din zorii postcomunismului românesc, arată de fapt că comunismul a pierdut lupta cu memoria publică, i.e., acea imagine sau narativă a trecutului oficializată în documente de stat, transpusă în manuale de istorie, materializată în memoriale, statui și monunente, și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
parțială a dacilor în fondul roman (în paradigma romantismului pașoptist), apoi prin formula xenopoliană a daco-romanismului și prin paradigma trială ad-strat-substrat (Iorga), pentru ca în perioada postbelică să fie definită de "maximalismul slav", urmând ca în național-comunism elementul slav să fie gradual epurat din genetica istorică românească. Memoria istorică românească își are încorporați proprii săi rezistori structurali care îi asigură continuitatea temporală. Pe de altă parte, analiza empirică arată gradul masiv de manevrabilitate politică a trecutului, precum și intesitatea cu care memoria colectivă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de a face blatul, de a trișa 24. Căci pare că întotdeauna vor fi și vor apărea indivizi care trișează, care profită de bună-credința semenilor. Elinor Ostram a descoperit faptul că impunerea unor sancțiuni împotriva trișorilor, "blatiștilor", făcând acest lucru gradual, reprezintă cheia cooperării. Pedepsirea profitorilor este "o forță foarte importantă pentru stabilirea cooperării la scară largă", a declarat cercetătorul elvețian Ernst Fehr. Înr-un fel, fiecare individ este un mic polițist. • De asemenea, într-un mediu în care predomină strategiile bazate
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
și legii exhaustivității, implicând, pe lângă necesitatea optimizării, la nivel informativ, a mesajului transmis, și raportarea informațiilor noi la cele deja existente în universul referențial al interlocutorului; * maxima modalității/a manierei corespunde legii modalității și legii litotei, presupunând o organizare logică, graduală, coerentă a mesajului; * maxima relației corespunde legii interesului/pertinenței, impunând subsumarea mesajului, pe de o parte, contextului/ domeniului implicat de tema discursului și, pe de altă parte, sferei de interes a interlocutorului. Continuând particularizările la nivelul aspectelor normative ale construirii
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
debutul prin salut și dezvoltarea ulterioară a discuției, despre cele întâmplate pe parcursul zilei, despre planurile pentru săptămâna în curs etc.; sau în comunicarea didactică captarea atenției, anunțarea subiectului lecției și a obiectivelor operaționale, secvențe urmate de dirijarea învățării, implicând transmiterea graduală de noi informații: titlu, exemple, definiție, tipologii etc.); (c) repere clare, necontroversate (de exemplu, în comunicarea interpersonală, stările contradictorii ale locutorului și formulările aferente acestora îl dezarmează, cel mai frecvent, pe interlocutor, în încercarea sa de a decoda mesajele receptate
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]