3,251 matches
-
n-ar face decât să creeze neplăceri. Așadar, cum în liceu am avut numai note maxime la chimie și matematică, m-a repartizat tehnician de probe la Divizia de Investigații și Analize Criminalistice. Postul era unul cvasi-civil - presupunea să port halat în laborator și costum gri pe teren. Stabileam grupa sangvină, căutam amprente și scriam rapoarte balistice, răzuiam sângele prelins pe pereți la locul unei crimei și-l examinam la microscop, iar apoi îi lăsam pe băieții de la Omucideri să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
albicioasă îndreptându-se spre sufragerie. Peste câteva secunde zgomotul scos de o ușă care se deschidea se auzi până în capătul aleii. Am dat colțul casei, hotărât s-o înfrunt pe femeie. Ramona stătea în pragul ușii, părând o fantomă în halatul ei inform din mătase. Avea părul răvășit, iar fața îi era buhăită și plină de pete roșii - probabil de la plâns și nesomn. Ochii ei căprui închis - aceeași culoare ca ai mei - erau neliniștiți. Scoase dintre faldurile halatului un pistol de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
o fantomă în halatul ei inform din mătase. Avea părul răvășit, iar fața îi era buhăită și plină de pete roșii - probabil de la plâns și nesomn. Ochii ei căprui închis - aceeași culoare ca ai mei - erau neliniștiți. Scoase dintre faldurile halatului un pistol de damă și îl îndreptă spre mine. — I-ai spus Marthei să mă părăsească, mă acuză ea. I-am zburat pistolul din mână. Arma a aterizat pe covorașul din paie de la ușă, pe care era scris FAMILIA SPRAGUE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Arma a aterizat pe covorașul din paie de la ușă, pe care era scris FAMILIA SPRAGUE. Ramona își mușcă buzele și rămase cu privirea pierdută în gol. — Martha merită ceva mai bun decât o criminală, i-am replicat. Ramona își netezi halatul și își aranjă coafura. I-am etichetat reacția drept un semn de distincție al unei drogate bine-crescute. Vocea ei sună rece, în buna tradiție a familiei Sprague: Nu i-ai spus, nu-i așa? Am ridicat arma și am vârât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
germani. 18% americani, 9% englezi și 30% sud-americani - citi inspectorul pe o fișă. — Cam mulți sud-americani, observă pedagogul. — Am notat, răspunse inspectorul. Apoi apăsă pe un buton și se aplecă spre microfonul de pe masă: profesore, când ieși, ia-ți un halat pe tine, că am oaspeți. Silueta de sub duș încremeni o clipă, apoi în încăpere se auzi un sunet cald, stereo: „Am înțeles, să trăiți”. Cam asta ar fi, așa, în mare, spuse pedagogul luând-o spre ușă. Ei, ce ziceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
ăia trei în porumb? făcu tractoristul, apoi se-ntoarse spre cei doi pământeni care așteptau stânjeniți mai în spate: Poftiți încoace, vă rog! O luară printre cișmele spre un grup de cazane masive în jurul cărora roboteau câțiva mediocri îmbrăcați în halate albe. Cei veniți de la câmp îi priveau curioși și cu vie simpatie pe eroii noștri care, cu un cap mai înalți decât toți, se vedeau cât colo că nu sunt din partea locului. În special femeile și fetele mediocre îi urmăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
ca să iasă din încurcătură. Dar n-am contrazis-o. Învățasem, în împrejurări foarte pedagogice, să nu-i contrazic pe cei ce reprezentau autoritatea și să nu intru în conflict cu nimeni îmbrăcat în uniformă, chiar dacă era vorba doar de un halat alb. Când un doctor îmi da o rețetă, o băgam în buzunar, prefăcându-mă că voi înghiți ce mi se recomanda să înghit. Cu atât mai mult n-avea rost s-o înfrunt pe Moașa; ea se ocupa de administrația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zgârcite, mici, și acoperișul de tablă vopsită în roșu putred. Câteva trepte de piatră suiau spre singura intrare. La capătul lor, imediat la stânga, se afla ghereta portarului, din fața căreia pornea un coridor întunecos. O femeie tânără, înaltă, strânsă într-un halat alb, a trecut pe lângă mine, lăsând în urmă o dâră de parfum - țin minte asta fiindcă Laura avea parfumuri fine, curioase într-un azil - dar n-am apucat să-i văd fața. Câțiva bătrâni se plimbau sau stăteau pe trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lăsând în urmă o dâră de parfum - țin minte asta fiindcă Laura avea parfumuri fine, curioase într-un azil - dar n-am apucat să-i văd fața. Câțiva bătrâni se plimbau sau stăteau pe trepte la soare. Toți îmbrăcați în halate vișinii, uzate, decolorate de prea mult spălat. Un câine, pripășit probabil, jigărit ca vai de el, alb și cu o pată neagră între urechi, moțăia lipit de trepte, scheunând când îl lovea cineva cu piciorul. Nimeni nu se sinchisea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sosirea mea și să mă lungesc pe un pat. Am rătăcit însă vreo oră fără să nimeresc birourile administrației, timp în care prin fața mea a defilat un șir nesfârșit de uși vopsite în alb murdar, identice. Întâlneam bătrâni, înfășurați în halatele lor vișinii și uzate, îi rugam să mă lămurească încotro s-o apuc, unii îmi arătau direcția cu mâna, alții nu-mi răspundeau, și eram gata să revin la portar, să recunosc că nu mă descurcasem, când un infirmier lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de înger, la care numai ochii sumbri te nelinișteau. Femeia grasă, cu părul puternic oxigenat, era Moașa. Arhivarul stătea în spatele ei, respectuos și tăcut. Blondă, masivă, cu buzele violent rujate, ca niște lipitori roșii, cu sânii mari, umflându-i provocator halatul, Moașa mă cântărea fără menajamente din priviri. În mod ciudat, nu părea foarte încântată de venirea mea. Nici nu m-a invitat să iau loc. Mi-a întins o cheie, explicându-mi pe același ton autoritar că urma să discutăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fiind de obicei discretă, și n-aș putea spune mai nimic despre ei. Când încerc să le reconstitui figurile, abia reușesc să-mi amintesc câte un amănunt: un tic, o privire, o voce. În rest, nu mai văd decât aceleași halate de un vișiniu spălăcit de care mă izbeam în fiecare zi. Am cunoscut mai bine numai un grup de bătrâni care, pe fundalul tăcerii celorlalți, umpleau scena cu bârfelile și curiozitățile lor. Ei constituiau, ca să zic așa, viața vizibilă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
convingător cu un bețiv gălăgios și îi spărsese timpanul. Noroc că a doua zi individul nu și-a mai adus aminte în ce împrejurări fusese lovit. Masiv, lat în umeri, cu un gât ca de taur, Dominic își purta și halatul de la azil ca pe vremuri uniforma cu fireturi; cu o ușor ridicolă importanță. Mopsul îi zicea în batjocură uneori „dragul nostru idiot”, dar, bineînțeles, nu de față cu Dominic. „Are și acum mână grea, mi-a suflat Domnul Andrei, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și acum mână grea, mi-a suflat Domnul Andrei, și când te apucă... Nu s-a dezbărat de asta și de un vechi tic profesional: să urmăriți că face și acum cu ochiul tuturor femeilor pe care le întâlnește”. Același halat vișiniu, ars la spălat, părea o haină de doliu pe umerii lui Dodo, un fost pianist, cu degete încă frumoase și cu gene lungi, de femeie. Dodo era sfios, blând și ros de o tristețe tăcută. Se vorbea despre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se supere. Cel mai simpatic mi se părea Siminel. Poate și fiindcă am citit într-o carte că vidanjorii seamănă cu zeii. Siminel suferea de angină pectorală. Nu ieșea niciodată afară pe vreme rece fără să îmbrace un pulover pe sub halat. Visa să vadă țările calde, a fost dealtfel primul care m-a rugat să-i vorbesc despre deșert, și avea un suflet de copil. Râdea cu mare plăcere, sincer și contagios. Când auzeai pe cineva râzând în hohote, știai precis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aibă de-a face cu el deoarece se răspândise părerea că prea multă intimitate cu Victor aducea nenoroc. Poate că era, însă, singurul înțelept dintre noi, cine știe? Domnul Andrei mi-a șoptit că nu trebuia să-l judec după halatul mâncat de molii; fusese un om cult, un filosof, devenise ciudat din prea multă învățătură. Și, ce-i drept, ochii miopi și trupul încovoiat ca o paranteză (poate din pricină că stătuse ani în șir aplecat deasupra cărților) se potriveau cu această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dincolo de întâmplările care se umflaseră în timp, cu sângele supt, ca niște lipitori crescute pe trupul realității. Uneori, seara, când coridoarele se goleau de lume, îl vedeam pe câte unul dând târcoale prin apropierea arhivei, singur, tăcut, cu gulerul la halat ridicat ca să nu fie recunoscut, de parcă adevărul aflat înlăuntru, în hârțoagele Arhivarului, păstrat ca plantele presate în ierbar, putea fi mirosit, adulmecat. După care cei care se învârteau pe-acolo se duceau pe țărm, se uitau la stânci și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
încurajase stupida convingere că eu eram făcut din alt lut, mai tare, că aveam dreptul să-mi impun părerile și umorile, datoria lui fiind, în relația noastră, să joace rol de ecran... Mi-l amintesc cum trecea pe coridoare: cu halatul pe umeri, lăsându-l să fluture ca două aripi albe la fiecare mișcare. Dădea impresia unui ins afectat, blazat, semănând cu vocea lui moale, incapabilă de stridențe. Venea des la mine în cameră, se așeza pe marginea patului și discutam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la femei, iar coniacul nu-mi place decât să-l beau, i-am zis lui Dinu, care a râs.) Omul mi-a fost nesuferit chiar din clipa când și-a făcut prima oară apariția în camera mea, îmbrăcat într-un halat imaculat, călcat ireproșabil și împodobit, deasupra buzunarului de la piept, cu o monogramă complicată. Avea alura unui ins din categoria „virililor”, cu fălci puternice, mustața subțire și părul strălucind de briantină. Din toate mișcările lui reieșea că se credea irezistibil. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rog, dar eu trebuie să-mi fac meseria. Ați avut febră de când ați venit aici? — Nu. — Dar amețeli? — Nu. — Dar greață? — Nu. Adică, uneori. Acum, de pildă, m-am corectat ca să-l iau peste picior. Netulburat, a scos din buzunarul halatului un carnet de rețete și un stilou elegant și a început să scrie fără să-mi mai dea nici o atenție. Când s-a ridicat, a lăsat rețeta pe masă. Sonia mirosea numai a coniac pur, neamestecat cu parfum. Cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
niciodată barbă. „Nu, n-am purtat.” Și mă așed pe scaunul din fața biroului, în timp ce el ridică telefonul care are un fir lung ca să poată fi utilizat în ambele încăperi (în spatele meu e o cameră unde lucrează două funcționare îmbrăcate în halate albe). Doctorul B. examinează analizele. Zice: „Par bune. Una singură îmi dă de gândit. N-ar strica, poate, să le repetăm”. 11 ianuarie Înoți într-un râu, fiind în același timp dus de curenții apei. Așa e viața. Chiar dacă am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ei. Ca să fie sigură, prefera să se extenueze. Alerga toată ziua de la bucătărie la poartă, de la poartă la arhivă, de la arhivă la infirmerie și la laborator. Călca apăsat, încântată de ea însăși, transpirând abundent și săltându-și sânii umflați sub halat, dar păstrându-și aerul semeț, la care contribuiau probabil și formele ei pline. Aștepta să fie salutată de cei cu care se întâlnea și nimic n-o făcea mai fericită decât sentimentul că nu lăsase nimic la întâmplare. Încât, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și, uitându-mă afară, am înțeles că nu era noapte. Deasupra mării învinețite de frig coborâse un cer negru, amenințător, de furtună. Am vrut să mă întorc în pat, când am zărit-o pe Laura stând singură pe țărm, cu halatul pe umeri, fără să-i pese de ploaia care se apropia sau poate chiar așteptând-o. O vedeam destul de bine, era chiar în dreptul ferestrei mele, la câțiva pași de clădire, și m-am dat puțin înapoi ca să nu mă observe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mi l-a iertat niciodată. Ca un făcut, imediat după aceea m-am pomenit asaltat de Tuberculosul. Era neras, ceea ce făcea ca obrazul lui supt de boală să pară și mai scofâlcit. Avea ochii tulburi, arși de febră și nici halatul nu mai ascundea că trupul scuturat din când în când de accese de tuse se încovoia frânt. „De ce nu stai, omule, în pat pe o asemenea vreme ticăloasă?” l-am certat. Tuberculosul a vrut să-mi explice că în pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
asemenea vreme ticăloasă?” l-am certat. Tuberculosul a vrut să-mi explice că în pat se simțea la fel de rău, dar se opri, ducându-și mâna la pieptul scobit ca să oprească o criză de tuse. Când se liniști, scoase din buzunarul halatului o broșură soioasă, cu horoscoape și, după ce-și fixă ochelarii pe nas, căută o pagină unde scria că luna grăbea procesul bolilor incurabile; deci, bolnavii trebuiau să fie deosebit de atenți, să nu întrerupă cumva tratamentul care le era indicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]