4,097 matches
-
a timpului. De altminteri, obiectul însuși, devenit acum fenomen datorită sintezei intuitive prin spațiu și timp (intuițiile pure), schematizat, printr-o sinteză nouă imaginativă, trebuie să participe la ordinea "logică" a unei categorii, care, supusă ea însăși principiilor pure ale intelectului, exprimă sinteza tuturor fenomenelor, însă nu în mod actual imposibil, de altfel ci doar în forma experienței posibile. În cunoștința despre orice fenomen se află și sinteza tuturor fenomenelor ca experiență posibilă.115 Dar aceasta înseamnă că însăși legarea percepțiilor
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
imposibil, de altfel ci doar în forma experienței posibile. În cunoștința despre orice fenomen se află și sinteza tuturor fenomenelor ca experiență posibilă.115 Dar aceasta înseamnă că însăși legarea percepțiilor într-o experiență urmează regulile înlănțuirii logice a conceptelor intelectului. Experiența posibilă este element constitutiv al cunoștinței veritabile judecata sintetică a priori alături de schema imaginativă (posibilă ea însăși prin "lucrarea" intelectului) și de sinteza intuitivă spațio-temporală. Fără aceastea din urmă, care exprimă, în esență, raporturi de timp, nu este posibilă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
experiență posibilă.115 Dar aceasta înseamnă că însăși legarea percepțiilor într-o experiență urmează regulile înlănțuirii logice a conceptelor intelectului. Experiența posibilă este element constitutiv al cunoștinței veritabile judecata sintetică a priori alături de schema imaginativă (posibilă ea însăși prin "lucrarea" intelectului) și de sinteza intuitivă spațio-temporală. Fără aceastea din urmă, care exprimă, în esență, raporturi de timp, nu este posibilă cunoștința veritabilă; dar nu este posibil nici fenomenul, adică obiectul cunoștinței. Raportul de timp determină fenomenul, potrivit celor trei moduri temporale
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unitatea sintetică reprezentată de o categorie și care poate fi aplicată unei intuiții empirice numai prin intervenția apercepției originare; b) obiect-fenomen care poate fi cunoscut, adică poate deveni "obiectul" unei intuiții modelate sensibil prin spațiu și timp, prin aplicarea princiilor intelectului pur, ținând seama de experiența dobândită deja și așezată în cunoștințe; ceea ce dovedește, de asemenea, necesitatea apercepției transcendentale și posibilitatea, pe această bază, a judecăților sintetice a priori. c) obiect posibil ca fenomen, corespunzător în mod analogic relațiilor logice susținute
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dar acest soi de timp conceput ca idealitate nu este, de fapt, numic. Și poate tocmai pentru că el nu este nimic devine cu putință aparența. Analitica transcendentală kantiană, care stabilește reguli privind posibilitatea experienței, deducând transcendental categoriile și formulând principiile intelectului pur, constituie, totodată, o teorie a timpului. Acesta este un motiv puternic pentru a interpreta construcția critică a lui Kant din perspectiva convențiilor judicativului, în fapt, de a vedea în ea o dovadă a reconstrucției dictaturii judicativului. Concluzia ultimei discuții
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
recurge la un alt procedeu argumentativ pentru a institui conștiința existenței lucrurilor din afara subiectului: circularitatea dovezii. Pe de o parte, conștiința determinată empiric despre propria mea existență dovedește existența lucrului, așa cum el susține în celebra teoremă care încheie prezentarea principiilor intelectului pur din Analitica transcendentală: "Conștiința simplă, dar determinată empiric, a propriei mele existențe dovedește existența obiectelor exterioare mie în spațiu." Pe de altă parte, tocmai existența lucrurilor îmi garantează existența mea, ca subiect determinat, așa cum Kant susține chiar în "Dovada
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
proiectul critic în orizontul judecății de predicație, dat fiind faptul că această conștiință, ca "obiect" al unei intuiții categoriale, are sensul unor elemente ale structurii judecății. 3.2.1.6. Necondiționatul, cunoștința aparentă și precomprehensiunea non-judicativului Conceptul, ca formă a intelectului, are o semnificație transcendentală constând în disponibilitatea sa de a se "încărca (umple) obiectiv" chiar și atunci când intelectul îl aplică, potrivit regulilor sale, unui obiect căruia nu-i poate corespunde nici o intuiție; altfel spus, atunci când conceptul este aplicat la "lucrul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
categoriale, are sensul unor elemente ale structurii judecății. 3.2.1.6. Necondiționatul, cunoștința aparentă și precomprehensiunea non-judicativului Conceptul, ca formă a intelectului, are o semnificație transcendentală constând în disponibilitatea sa de a se "încărca (umple) obiectiv" chiar și atunci când intelectul îl aplică, potrivit regulilor sale, unui obiect căruia nu-i poate corespunde nici o intuiție; altfel spus, atunci când conceptul este aplicat la "lucrul în sine". Aplicația aceasta are aceleași condiții de posibilitate ca și aplicația propriu-zis transcendentală, prin care conceptul își
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nici o intuiție; altfel spus, atunci când conceptul este aplicat la "lucrul în sine". Aplicația aceasta are aceleași condiții de posibilitate ca și aplicația propriu-zis transcendentală, prin care conceptul își găsește, prin schema corespunzătoare furnizată de imaginația transcendentală, obiectul empiric potrivit, fenomenul. Intelectul poate lucra, corespunzător regulilor proprii, în două feluri, odată ce a legat de un concept al său un asemenea obiect ce nu poate fi dat în experiență: a) fie se menține în limitele gândirii "negative", în sensul că acel concept este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o semnificație transcendentală a conceptului în cauză, despre folosirea sa transcendentală și despre producerea unei cunoștințe (veritabile); b) fie poate desprinde obiectul "negativ" al acelui concept de orice condiție sensibilă, obiectul negativ transformându-se în ceva "pozitiv", caz în care intelectul își folosește conceptul său pur într-un mod transcendent, ca și cum ar fi vorba despre o aplicație transcendentală, pretinzând, așadar, că poate produce o cunoștință despre un obiect care nu este dat în intuiția sensibilă. Primei situații îi corespunde un fapt
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lucrul-în-sine; cea de-a doua este sursa aparenței, pentru că, deși conceptul al cărui obiect nu poate fi dat în experiență are o semnificație transcendentală, el nu are, legitim, și o folosire transcendentală (obiectul neputând fi dat și în experiență), iar intelectul îl înzestrează tocmai cu o asemenea folosire.121 Ideea din urmă aruncă o lumină și asupra problemei cunoștinței aparente. Se înțelege că aceasta rezultă ținând seama doar de cele spuse până acum din folosirea transcendentală a categoriilor (conceptelor pure) ale
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
îl înzestrează tocmai cu o asemenea folosire.121 Ideea din urmă aruncă o lumină și asupra problemei cunoștinței aparente. Se înțelege că aceasta rezultă ținând seama doar de cele spuse până acum din folosirea transcendentală a categoriilor (conceptelor pure) ale intelectului în legătură cu obiecte care nu corespund intuiției sensibile; așadar, este vorba de o funcționare a intelectului dincolo de limitele experienței, în felul acesta apărând niște "obiecte" care nu pot avea niciodată statut de fenomen, care nu fac parte din experiență și pe
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
asupra problemei cunoștinței aparente. Se înțelege că aceasta rezultă ținând seama doar de cele spuse până acum din folosirea transcendentală a categoriilor (conceptelor pure) ale intelectului în legătură cu obiecte care nu corespund intuiției sensibile; așadar, este vorba de o funcționare a intelectului dincolo de limitele experienței, în felul acesta apărând niște "obiecte" care nu pot avea niciodată statut de fenomen, care nu fac parte din experiență și pe care le-am putea accepta numai dacă ar fi posibilă, printre facultățile noastre de cunoaștere
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
statut de fenomen, care nu fac parte din experiență și pe care le-am putea accepta numai dacă ar fi posibilă, printre facultățile noastre de cunoaștere, o intuiție intelectuală (totuși, imposibilă, potrivit condiționărilor intuitive stabilite de Kant), care să permită intelectului aplicarea conceptelor sale la lucrurile în sine. Legarea unui asemenea obiect de o categorie, într-o judecată, conduce la cunoștința aparentă. La fel se întâmplă și atunci când conceptul pur rațional ("Ideea") primește o asemenea aplicație. De altminteri, conceptul rațiunii pure
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la cunoștința aparentă. La fel se întâmplă și atunci când conceptul pur rațional ("Ideea") primește o asemenea aplicație. De altminteri, conceptul rațiunii pure are el însuși un anumit rol (regulativ) în constituirea cunoștinței veritabile, dar numai prin aplicarea sa la conceptele intelectului, nu și la cele ale sensibilității sau, și mai rău, la lucrurile în sine. Într-un fel, sursa veritabilă a cunoștinței aparente este reprezentată atât de intelect, cât și de rațiune. Dar în vreme ce intelectul produce aparență prin amfibolia transcendentală, care
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rol (regulativ) în constituirea cunoștinței veritabile, dar numai prin aplicarea sa la conceptele intelectului, nu și la cele ale sensibilității sau, și mai rău, la lucrurile în sine. Într-un fel, sursa veritabilă a cunoștinței aparente este reprezentată atât de intelect, cât și de rațiune. Dar în vreme ce intelectul produce aparență prin amfibolia transcendentală, care confundă un obiect al intelectului cu un fenomen, rațiunea produce aparență prin paralogisme, antinomii, "idealul rațiunii pure", tipuri de raționamente care alcătuiesc împreună condițiile de posibilitate ale
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
numai prin aplicarea sa la conceptele intelectului, nu și la cele ale sensibilității sau, și mai rău, la lucrurile în sine. Într-un fel, sursa veritabilă a cunoștinței aparente este reprezentată atât de intelect, cât și de rațiune. Dar în vreme ce intelectul produce aparență prin amfibolia transcendentală, care confundă un obiect al intelectului cu un fenomen, rațiunea produce aparență prin paralogisme, antinomii, "idealul rațiunii pure", tipuri de raționamente care alcătuiesc împreună condițiile de posibilitate ale unei "lumi aparente", nu doar ale cunoașterii
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale sensibilității sau, și mai rău, la lucrurile în sine. Într-un fel, sursa veritabilă a cunoștinței aparente este reprezentată atât de intelect, cât și de rațiune. Dar în vreme ce intelectul produce aparență prin amfibolia transcendentală, care confundă un obiect al intelectului cu un fenomen, rațiunea produce aparență prin paralogisme, antinomii, "idealul rațiunii pure", tipuri de raționamente care alcătuiesc împreună condițiile de posibilitate ale unei "lumi aparente", nu doar ale cunoașterii aparente. În privința operațiilor propriu-zise de constituire a aparenței și a raporturilor
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acest subcapitol, atât cele referitoare la elementele analitice (ale constituirii fenomenale veritabile), cât și cele care se referă la elementele dialectice (regulative și falacioase). Rațiunea reprezintă etajul superior al facultății de cunoaștere și este gândită de Kant asemenea sensibilității și intelectului, adică într-un sens logic și, apoi, într-unul transcendental. Pe de o parte, rațiunea este facultatea raționării, a construcției de raționamente deductive, adică mijlocite, în înțelesul lui Kant (care au două premise, nu doar una); raționamentul deductiv categoric, cel
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
creează să poată fi recunoscută ca atare. În legătură cu cea dintâi problemă dacă rațiunea are propriile sale concepte răspunsul este afirmativ: rațiunea posedă anumite forme a priori, numite de Kant "Idei transcendentale"; ele unifică, având funcție de sinteză, asemenea conceptelor pure ale intelectului (categoriile), numai că nu unifică experiența, adică diversul intuiției empirice prin schemele sintezei imaginației, asemenea categoriilor intelectului, ci chiar conceptele acestuia. Ideile transcendentale țin de rațiune, aparțin acesteia ca forme ale unei facultăți de cunoaștere, dar nu se raportează la
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
răspunsul este afirmativ: rațiunea posedă anumite forme a priori, numite de Kant "Idei transcendentale"; ele unifică, având funcție de sinteză, asemenea conceptelor pure ale intelectului (categoriile), numai că nu unifică experiența, adică diversul intuiției empirice prin schemele sintezei imaginației, asemenea categoriilor intelectului, ci chiar conceptele acestuia. Ideile transcendentale țin de rațiune, aparțin acesteia ca forme ale unei facultăți de cunoaștere, dar nu se raportează la experiență, fiind transcendente și aducând alături de condiționatul propriu experienței, care capătă "formă" prin categoriile intelectului, necondiționatul. Atunci când
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
asemenea categoriilor intelectului, ci chiar conceptele acestuia. Ideile transcendentale țin de rațiune, aparțin acesteia ca forme ale unei facultăți de cunoaștere, dar nu se raportează la experiență, fiind transcendente și aducând alături de condiționatul propriu experienței, care capătă "formă" prin categoriile intelectului, necondiționatul. Atunci când există pretenția imanenței Ideilor prin raportare la experiență, se produce cunoaștere aparentă; și se întâmplă astfel, pentru că rațiunea, în funcționarea sa pură prin Idei, "nu se raportează niciodată de-a dreptul la obiecte, ci la conceptele intelectului despre
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
categoriile intelectului, necondiționatul. Atunci când există pretenția imanenței Ideilor prin raportare la experiență, se produce cunoaștere aparentă; și se întâmplă astfel, pentru că rațiunea, în funcționarea sa pură prin Idei, "nu se raportează niciodată de-a dreptul la obiecte, ci la conceptele intelectului despre ele."122 În legătură cu cea de-a doua problemă dacă poate fi indicată aparența pe care o creează raționamentele dialectice răspunsul este la fel ca la cea dintâi, afirmativ: printr-o "critică a rațiunii pure", care cercetează facultatea de cunoaștere
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate fi indicată aparența pe care o creează raționamentele dialectice răspunsul este la fel ca la cea dintâi, afirmativ: printr-o "critică a rațiunii pure", care cercetează facultatea de cunoaștere în privința formelor sale pure și a competențelor și limitelor sensibilității, intelectului și rațiunii, poate fi scoasă la iveală aparența creată de raționamentele dialectice, a căror producere este, cumva, "naturală", susține Kant. Pentru a limpezi problema legată de raționamentele dialectice, este necesar un alt cadru de discurs, anume cel din parte a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de a vorbi despre un temei mai profund decât ambele. Termenii noii diferențe au fost anunțați: este vorba despre fenomen și aparență. Fenomenul este obiectul preluat și prelucrat (constituit) de facultățile noastre de cunoaștere, mai bine-zis, de sensibilitate și de intelect. El este "obiectul nedeterminat al unei intuiții empirice"123, dar și obiectul unui concept, în măsura în care obiectul în cauză aparține unei experiențe posibile, iar conceptul este aplicat empiric.124 Fenomenul condiționează cunoștința veritabilă: numai el poate fi "obiect" al acesteia. Gândirea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]