2,961 matches
-
nu este menționat nici de egipteni, nici de asirieni și nici de perși, și cînd s-au mai înmulțit, adunînd ceva avere, după ce și-au frecat puchii de la ochi văzînd ce realizări au vecinii lor, au început să-i roadă invidia. Și cum alte surse nu aveau decît minciuna, s-au pus să croiască lumea după aceste născociri, găsindu-și mai tîrziu aliați în lumea grecilor și romanilor. Chiar marele mincinos Ioan pe la sfîrșitul secolului l al erei noastre spun ei
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
au confirmat această sinceritate. Ceea ce se petrecea cu Beldiceanu, par lucruri extraordinare; și Gruber, om inteligent și cu o voință și o putere de muncă neobișnuită, a știut să-l puie la contribuție pentru a-și crea o situație de invidiat în lumea celor învățați. După ce Beldiceanu a recunoscut că are audiție colorată, se făceau ședințe la care asistau numai puțini și dintre cei mai intimi, și când Gruber se arăta, adeseori, ingenios. Beldiceanu percepea o culoare pentru fiecare literă din
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
drumul Golgotei e sus!” (Autorul ) O inimă iubitoare de Dumnezeu și neam, însetată de împliniri mărețe, are la îndemână două puteri invincibile: credința și rugăciunea. Să nu le părăsim! De 2000 de ani supraviețuim în ciuda tuturor răutăților celor care ne invidiază și ne cotropesc. Credința, lupta și rugăciunea ne-au ținut în istorie și nu am primit slugărnicia față de nicio stăpânire. Mișcarea Legionară s-a născut pe pământ românesc și din zbuciumul sufletului românesc, ca o necesitate de supraviețuire în istorie
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
să piardă un singur om.106 România nu părea chemată ca să joace nici un rol în acest război. Mica ei armată stătea concentrată în retragere, țara întreagă până aproape de Olt era pe mâna rușilor 107; situația noastră nu era deloc de invidiat. Ceva mai anul 1876 317 104. În momentul mobilizării generale (6/18 aprilie 1877) armata activă română număra 58 700 de militari, dintre care 1062 ofițeri și asimilați. 105. V. mai departe, p. 340. 106. Armata rusă de est a
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
certă valoare socială și politică, de care se și abuza. Am văzut destui fără vreo meserie, care nu știau ce-i munca, locuiți în interiorul lor de moftangii, mîncînd cozonac datorită revendicării de la breaslă. Coexistența n-a fost ușoară. N-am invidiat pe nici unul, dar prezența lor, mai ales a celor infatuați, îmi provoca vigilența. Cunoscîndu-le precaritatea mijloacelor, cîtorva și vacuitatea (căci nu o dată m-am „luptat” cu textele lor ca să le fac publicabile), i-am ascultat ori de cîte ori dădeau
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
despre „sosul epocii”. Scriitorii cu succese pe plan social (Adrian Păunescu, de pildă) „fac parte din sosul epocii”, zice el. „Sînt trecători”: nu vor rezista Timpului, poate nici timpului vieții lor. Numai că sarcasmul său nu reușește să ascundă total invidia față de ei. Eu chiar îl suspectez că trage cu ochiul spre „sosul” care-i provoacă atîta dezgust. Dacă i s-ar oferi, n-ar da cu piciorul, cred, unui post mai bun decît cel de redactor-șef adjunct pe care
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ținea o căciulă de miel, cum nu cred că l-am văzut vreodată. L-a chemat o doamnă, alta decît nevastă-sa. Plecînd, mi-a întins mîna. M-am trezit agitat sau, și mai exact spus, speriat. Pînă acum, am invidiat sau am rîvnit vreodată bunăstarea ori norocul altuia? Niciodată! Aspirația mea e traiul liniștit, sobru, decent. N-am visat și n-am încercat să devin bogat. (Ani spune că nu pot, că nu sînt născut pentru asta!). De la prima lectură
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
faza următoare, mă simt sec, cu reacții intelectuale lente și mediocre. Iată, afară ziua e frumoasă, cu soare și fără pic de vînt, dar conflictul din mine mi a anulat orice plăcere de a o contempla. Am ajuns să-i invidiez pe nepăsători și să cred că destinderea e curată binecuvîntare. *În literatură, ca și în politică, „nu ești mort decît atunci cînd te au îngropat” (Georges Pompidou). Și nici atunci, aș adăuga. Mai există „postumele”, care pot înnoi sau nuanța
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
înainte de ora nouă, aproape sigur nu mi-ar plăcea. Mă satisfac doar frazele pe care le-am așternut în deplinătatea puterilor fizice și intelectuale. Cînd gîndul nu-mi este îndeajuns de bine conturat, parcă și mîna mi-i moale. Îi invidiez pe cei cu gestație scurtă, care pot scrie oricînd și oriunde, cu aceeași înlesnire. Oameni de cerneală, deschid robinetul, și gata! Pe unii dintre ei trebuie, vorba cuiva, să-i tragi de cot ca să-i oprești. „Scriu ca și cum ar fuma
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
care se pregătește „memoriala”. În trecut, vrînd-nevrînd, s-au suportat, acum se dușmănesc atroce. Sînt două cazuri ciudate. În timpul vieții acestuia, Saveta a fost mereu, pentru toată lumea, „sora lui Camilar”, după moartea lui, Catrina (care și-a înăbușit cu greu invidia) i-a luat locul, a devenit ea „sora lui Camilar”. Frustrare, pe de o parte; autocompensare, pe de altă parte. Lucru cert, relațiile lor sînt definitiv otrăvite. Sub o mască liniștită, dar frămîntîndu-și continuu palmele în poală, mătușa mi-o
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
într-o geacă albă, groasă, cu fermoare multe și late, Corneliu arăta, la acea întîlnire, ca un om care a parvenit la o stare materială bună. Sînt convins că nu puțini din cei ce l-au văzut atunci l-au invidiat. Acum, cînd notez în jurnal despre moartea lui, nu mă pot abține să nu subliniez că a avut un destin nefericit. A munci încă din școală (cu mîinile lui, liceean fiind, a ridicat pereții casei de pe strada Carpați), a alerga
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ieri eram încrezător, azi sînt dezabuzat. Parcă nu mai știu nimic, parcă am secat. Ceva mă ridică, apoi ceva mă apasă. Urc și cobor. Dar, deși sufăr că nu o dată mă îndoiesc, că sînt nesigur, atins de nimicnicie, nu-i invidiez pe cei prea siguri de ei înșiși. vizita lui Gorbaciov la București. „Reformatorul” s-a lăsat manipulat de „Oltenașul cel isteț”. Mulți au crezut (am fost printre ei) că vine să pună lucrurile la punct, că va respinge „potemkiniada” și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Moldova” din Iași: ei, bărbați mai rezistenți, au un aer proaspăt, dar pe fața mea se vede, ca un abur, amețeala. Dintre noi toți, Nicu era cel mai distins fizic, înalt, atletic. „Tip bine”, se impunea atenției: remarcat de femei, invidiat de bărbați. îngrijit, chiar elegant (lucru rar pe acele vremuri), avea, mai ales pe stradă, o mină ironică, deopotrivă curioasă și disprețuitoare. Sentimentul superiorității masculine și intelectuale era însă, la el, nu o dată, dublat de comprehensiune: se silea și adesea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și străinătate. Gheorghe Sprințeroiu, de pildă, în studenție un „pontagiu” simpatic, ce nu se prea omora cu cartea, e azi doctor în filologie (ceea ce eu încă nu sînt) și director al Agerpres (ceea ce eu nu voi fi nicicînd). Nu l invidiez și n-am ce-i reproșa, deși, prin comparație, eu par cel care s-a ratat. Am suferit și sufăr nedreptăți, cu toate astea, nu judec oamenii otova, pe categorii, ci individual. Securiștii care au „răspuns” pînă acum (sar peste
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
-i nici o perspectivă”, decît „crucea în mînă și drumul spre lumea cealaltă”. Dacă ar fi fost ceva de capul meu, realizam pînă acum, dar nu e! Ar vrea să facă schimb oricînd cu alea care, judecîndu mă după aparențe, o invidiază. Să vadă „binele” lîngă mine, în casa asta ca un depozit de cărți. E convinsă că „n-ar rezista nici o lună”, căci „altul mai puțin descurcăreț și mai indiferent nici că mai există”: nimic nu mă urnește, nimic nu mă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
toată activitatea culturală desfășurată prin „Liga Culturală” și Universitatea populară, care au fost „Prietenii Culturii”, a fost neglijată, sau, când a fost vag pomenită (fără numele instituțiilor) a fost dată ca fiind executată de niște profesori anonimi. Ramolisment, spun unii; invidie și rea credință, zic eu. Dar... să trec peste aceasta! Sărbătorirea celor 75 de ani ai „Junimii” piteștene s-a amânat pentru la toamnă, la deschiderea cursurilor. Am fost invitat de pe acum de organizatori, scriindu-mi că voi fi „vioara
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
critice, știa În cine merită să crezi. „N-are talent, n-are talent”, repeta despre cutare celebritate. „Prost, e prost de tot”, bombănea. Îl Îngrețoșa ciocoismul, de oriunde venea, dinspre cei cocoțați ierarhic sau dinspre cei care nu-și ascundeau invidia față de aceștia, chiar când afișau „principii” cu totul opuse. Sub aparența sa conciliantă, rămânea neclintit În refuzul unor „impertinențe” ale pragmatismului. Despre un tânăr debutant talentat putea vorbi cu aceeași Însuflețire ca despre un nou sau vechi mare autor, tocmai
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cartea și cum o vede astăzi. Urmau Întrebările și comentariile studenților, dialogul dintre profesor, invitat și clasă. Claudio pregătise incitante scurte eseuri În jurul temei și subtemelor fiecărui volum, dar și lapidare incursiuni biografice, conectând fermecător anecdoticul cu semnificația. I-am invidiat, din nou, grația elegantă a stilului, erudiția firească, gentilețea convivială, curtoazia cărturărească. În ciuda unor poticneli fonetice, pe care exilatul din mine le simpatiza și pe care musafirul le ironiza, amuzat, Într-o seducătoare lipsă de morgă academică sau când Îmi
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
au devastat apartamentul. Greu s-a mai scurs timpul! Aveam impresia că totul se întâmplase cu mai bine de zece ore în urmă. Prin fața mea treceau gospodine întoarse de la cumpărături. Ceapa verde și ridichile uriașe tronau deasupra sacoșelor. Le-am invidiat un pic. N-aveau frigiderele stricate și burta spintecată. Lumea lor - cu ceapă verde, ridichi, notele copiilor - era pașnică. Ele nu se gândeau la cranii de unicorni, la coduri secrete și permutări complicate. Duceau o viață cât se poate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mergem aplecați ca să nu ne lovim de ea. Îndreptasem lanterna spre fată și o urmăream îndeaproape. Mi-era cumplit de frică să nu o pierd. Deși grasă, era foarte sprintenă, mergea îngrozitor de repede și avea o rezistență fizică demnă de invidiat. Speram să nu simt rana, dar începuse să mă doară. Mă împungeau mii de ace în burtă și transpirasem tot. O sudoare rece. Cu toate astea, îmi era mai frică să nu o pierd pe ea și să rămân singur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cum nu există aparate care să funcționeze, în principiu, o veșnicie. Entropia e în creștere. Pe unde crezi că se evacuează? Recunosc că toți oamenii de aici - cu excepția Paznicului - își văd de ale lor și nu supără pe nimeni, nu invidiază și nu râvnesc la nimic. Trăiesc liniștiți. Dar știi de ce? Pentru că nu mai au suflete. Știu asta. — Pentru că nu mai au suflete, nu mai au nici noțiunea timpului. Mintea lor e tabula rasa. Trăiesc pe vecie. Ți-am mai spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de tip borderline care agravează deficitul adaptativ. Tendințele manipulativ-dominatorii din relațiile interpersonale nu pot fi altfel orientate decât spre satisfacerea propriilor dorințe. Comportamentul arogant invocă admirația celor din jur, în contrast cu faptul că narcisicul este el însuși invidios, dar se consideră invidiat pentru calitățile sale. El caută și obține succesul doar în acele profesii care îi cultivă dominantele structurale, iar comportamentul este constant hiperpragmatic, cu intoleranță la critică. Narcisicul mimează aderența la normele și valorile comunitare, având o moralitate conjuncturală, iar plictiseala
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
creație și consumul de opere se plătește pe versantul negativ prin gelozie. Iar Asachi, deplin conștient de importanța acestor pulsiuni în stabilirea unei noi economii a literarului, dar și de ambivalența lor, încheie textul cu un lung avertisment. În literatură invidia nu trebuie nici ignorată, nici neutralizată - ci suportată, ca o forță (negativă) indispensabilă: Ochiul său, nespăriet, nu-l va întoarce de la triumvul altora; glasul faimei (laudei) nu va fi pentru sufletul său un neplăcut sunet și, în loc ca neastâmpărata mediocritate
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
dezvoltate de râvnă și implicate în fondarea literaturii române țin în esența lor de o sociologie generală (nu literară). În acest cadru vorbim de raportul simplu dintre două ființe umane, de afecțiunea care le justifică acțiunile solidare, de dorință și invidie ca generatoare ale țesutului social. Suntem încă departe de specializarea instrumentelor, de constituirea "autonomă" a unei societăți literare și a unui univers de pasiuni literare. Practic, literatura se bazează pe același suport care constituie și societatea. Ca să vedem mai clar
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
mod normal spre valori materiale sau erotice să fie canalizate spre opere. Angajamentul în câmpul literar nu e justificat în virtutea tradiției prestigioase, a autorităților consacrate, a memoriei multiseculare, ci în virtutea unei gelozii naive: pentru că alții o fac și tu o invidiezi. Avem de-a face, într-un fel, cu gradul zero al legitimării prezenței operelor literare, când "prețul" nu e dictat de legi interne ale domeniului, ci de ceea ce dă valoare oricărui lucru din universul social. Implicarea în literatură e stimulată
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]