2,975 matches
-
manifestare (doctrină, propagandă, ideologie, publicitate) legitimează cunoașterea politică și, prin aceasta, puterea politică"57. Consubstanțială puterii, legitimitatea prezintă un puternic substrat simbolic, care pune în mișcare o recuzită extrem de variată. P.L. Berger și T. Luckman indică patru mijloace principale de legitimare a puterii politice: 1. prin limbaj; 2. prin propoziții teoretice rudimentare (proverbe, zicători, maxime); 3. prin teorii explicite și 4. prin universuri simbolice care pun în scenă valorile fundamentale ale unei societăți 58. Cuvântul oferă emitentului politic șansa de a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Ultima trăsătură indicată de Olivier Reboul vizează relația dintre ideologie și putere: autorul subliniază că ideologia nu este o simplă viziune asupra lumii, ci se află întotdeauna în serviciul unei puteri pe care o legitimează. Esențială în procesul de justificare/legitimare a puterii, ideologia construiește un cadru explicativ rațional actelor pe care le desfășoară puterea, ocultând tot ceea ce nu corespunde valorilor promovate de ea. "A înțelege ideologia, presupune a înțelege raportul ambiguu între forma sa, care este rațională, și conținutul său
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
raportul ambiguu între forma sa, care este rațională, și conținutul său, care nu este rațional"60. Dintre formele de manifestare ale ideologiei (instituții, acte, practici, simboluri ș.a.), limbajul constituie un domeniu privilegiat, fiind locul predilect de exersare a funcției de legitimare a puterii politice, de disimulare a actelor de violență la care recurge aceasta: "prin limbaj ideologia legitimează violența când puterea recurge la aceasta, făcând-o să apară ca dreaptă, necesitate de stat, pe scurt, disimulând caracterul ei de violență"61
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
limbajul politic se află pe treapta superioară a ierarhiei, din punct de vedere al caracterului ideologic, limbajul științific se situează, cel puțin la nivel teoretic 64, la polul opus. Caracterul ideologic al limbajului politic derivă, în principal, din scopul urmărit: legitimarea puterii, justificarea accesului/menținerii la putere a locutorului. În literatura de specialitate, orice limbaj politic este considerat prin definiție ideologic și propagandistic, având ca finalitate susținerea unor interese individuale sau de grup, prin câștigarea adeziunii auditoriului. În opinia lui Olivier
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
largi de receptori; caracterul disimulat al mesajului, dat fiind că între intențiile locutorului și ceea ce spune și face acesta nu există niciodată suprapunere totală, rămânând în permanență lucruri ascunse receptorului; tonalitatea imperativă, vizând suscitarea unei reacții din partea auditoriului, în sensul legitimării grupului de putere pe care îl reprezintă emitentul; substratul explicit polemic al discursului politic care traduce interesele și aspirațiile emitentului, confruntându-le în același timp cu acelea ale adversarilor politici. Performată între o serie de libertăți și de constrângeri dictate
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
parte, principiul accesibilității impune emitentului politic folosirea lexicului comun, care nu solicită eforturi deosebite pentru înțelegere. Diferențe se înregistrează și la nivelul problematicii abordate: dacă în cazul limbajului politic emitentul abordează o arie tematică este extrem de largă, în încercarea de legitimare a statutului, comunicării științifice îi este caracteristică limitarea la o singură temă și tratarea exhaustivă a acesteia. În cazul limbajului politic, problematica este tributară dimensiunii pragmatice, selecția subiectelor realizându-se prin prisma efectelor, a atitudinilor pe care omul politic le
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
obiectiv, limbajul religios se apropie de autoreflexivitatea limbajului poetic. Dacă la prima vedere limbajul religios și cel politic par radical distincte, ele se apropie la nivelul relațiilor simbolice pe care le construiesc, ambele justificându-și existența prin mecanismele discursive de legitimare pe care le pun în mișcare. Ele propun individului o lectură a realității, prin prisma ideologiei împărtășite în cazul politicului, și din unghiul sacralității, în cazul limbajului religios. Ca și politica, religia recurge la manifestări discursive pentru a-și face
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
a limbajului de secol XXI, limbajul politic aduce în atenție problematica statutului locutorului, a legitimității acestuia și a competențelor discursive pe care le deține. În comunicarea politică, actele de limbaj se constituie în spațiu al edificării propriei identități politice, al legitimării/ justificării actelor politice, și au ca finalitate construirea autorității în plan local deținerea controlului absolut asupra cuvântului, prin manevrarea abilă a mecanismelor discursive. Perceput de unii cercetători ca o dimensiune a limbajului publicitar 109, datorită componentei pragmatice accentuate, limbajul politic
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
acțiunea, conferindu-i sens. Omul politic este obligat la o permanentă acoperire discursivă a actelor pe care le desfășoară în spațiul politic, atât pentru a-și asigura vizibilitatea, cât și pentru a oferi temeiuri acțiunilor sale. În calitate de mijloc de obținere/ legitimare a puterii politice, limbajul politic poartă amprenta funcțiilor pe care le îndeplinește în cadrul comunicării politice și a condițiilor concrete de generare. Aflat la incidența a trei discipline subsumate (sintaxă, semantică și pragmatică), demersul semiotic urmărește: descrierea parametrilor sintactici ai limbajului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
este inerentă oricărui act discursiv, constituind premisa elaborării structurilor de suprafață, care mediază și opacizează în același timp accesul la nivelul de adâncime. Dacă la nivelul structurii de profunzime, limbajele politice variază extrem de puțin, datorită obiectivului major care le guvernează legitimarea actelor politice, ele înregistrează variații în manifestările structurii de suprafață, determinate atât de competențele discursive ale locutorului, cât și de configurațiile contextuale particulare ale situațiilor de comunicare. Structura sintactico-logică a limbajului politic relevă temeiul invariant al acestuia și coeziunea secvențelor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
valori, doxa, interdiscurs etc.). Constituirea semnificațiilor limbajului politic stă sub semnul finalităților, iar controlul fenomenului de receptare devine imperios pentru realizarea unei manifestări discursive eficiente, cu atât mai mult cu cât comunicarea politică nu vizează prioritar transmiterea de informații, ci legitimarea, justificarea actelor politice, promovarea valorilor ideologice și reconstrucția referențialului politic prin prisma acestora. Distingând între comunicarea în sens de transmitere de semnificații și comunicarea în sens de transmitere de convingeri, Adam Schaff opinează că nu este suficientă înțelegerea semnificației cuvintelor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
un vocabular al discursurilor politice. Diferențele sunt generate de finalitățile manifestărilor discursive specifice: în vreme ce științele politice apelează la un vocabular conceptual pentru descrierea realității politice, în cazul oamenilor politici, vocabularul servește unor obiective radical diferite, vizând reconfigurarea realității prin prisma legitimării accesului la putere. Lexicul politic înregistrează variații în funcție de zona geografică, de cultura politică care îl generează, de epoca în care circulă, de regimul politic care îl exprimă, de ideologia pe care o reprezintă, de finalitățile vizate etc. Diferențele diatopice se
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
demisiei unui om politic sau deschiderea unei ședințe parlamentare, ilustrând condiția actelor performative, din teoria lui Searle 130. Manifestările discursive din spațiul politic se caracterizează prin apelul locutorilor la o serie de teme comune, care permit formularea unor argumente favorabile legitimării actelor politice. Pentru eficientizarea actelor de discurs, se recurge la rețete discursive prefabricate, al căror efect este deja demonstrat. Politicianul nu își permite riscul unor performări discursive originale, fiind constrâns la parcurgerea unor trasee cunoscute, verificate, validate de practica discursivă
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
dintre dimensiunile sintactică, semantică și pragmatică, ale manifestărilor discursive din spațiul politic, și asupra articulărilor lor specifice. Demersul semiotic pleacă de la premisa că, în calitate de sistem de semne specific exprimării raporturilor de forță de pe scena politică, limbajul politic are ca scop legitimarea actelor desfășurate de emitentul politic. Prin analiza și descrierea parametrilor contextuali, cu numeroasele și variatele lor dimensiuni (obiectul supus analizei nu mai este eminamente verbal, ci eterogen, iar informațiile privind subiectul și cadrul enunțiativ adaugă fațete noi, care îmbogățesc/ clarifică
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
creației ar afecta imaginii geniului eminescian. Fenomenul receptării critice a publicisticii eminesciene a înregistrat de-a lungul timpului atitudini variate. Atunci când nu face obiectul unor interpretări în marginile textelor, articolele jurnalistului oferă prilejul unor anexări ideologice generate de obiectivele de legitimare ale autorilor. O tendință manifestă constă în proliferarea unor judecăți de valoare radicale (reacționarism, antisemitism, naționalism extremist ș.a.), generate, în mare parte, de eludarea orizontului istoric al epocii eminesciene. În zilele noastre, remarcăm eforturile unor interpreți de a reabilita imaginea
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
vedere statutul aparte al limbajului-obiect: aflat la intersecția dintre domeniul comunicării publicistice și al celei politice, limbajul politic eminescian prezintă trăsături și funcții specifice ambelor categorii discursive. Dacă esența limbajului politic constă în prescrierea unui curs general de acțiune, în vederea legitimării accesului/ menținerii la putere a emitentului sau a grupului din care face parte acesta, limbajul publicistic vizează în principal informarea publicului receptor, fără a eluda însă funcțiile evaluativă și prescriptivă în prezentarea realității. Din perspectiva taxonomiei jakobsoniene a funcțiilor limbajului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ce caracterizează societatea românească a veacului al XIX-lea, exprimând în același timp atitudinile și opțiunile jurnalistului față de problemele timpului. Limbajul politic eminescian îndeplinește funcția de mediere, de "traducere" a actelor de pe scena politică, și nu mai are rolul de legitimare a accesului/ menținerii la putere, ca în cazul manifestărilor discursive specifice actorilor politici. Din perspectivă pragmatică, publicistica eminesciană este expresia unor acte perlocutorii care vizează persuadarea cititorului, în sensul acceptării afirmațiilor jurnalistului și al responsabilizării privind deciziile politice. La o
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
asuma ceea ce spunem) și perlocuționare (acțiunea de a determina schimbări în comportamentul interlocutorului). Din această perspectivă, utilizarea unui limbaj și a unor categorii lingvistice individuale echivalează cu producerea unor efecte particulare la nivel de receptare. Guvernată de finalități specifice, vizând legitimarea ideilor și opțiunilor politice, educarea și persuadarea publicului cititor, responsabilizarea opiniei publice cu privire la problemele țării, exprimarea atitudinii și a opțiunilor politice ale gazetarului ș.a., publicistica eminesciană se remarcă prin strategii discursive particulare, în concordanță cu obiectivele jurnalistului. 5.3.2
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
D. Irimia, "Azi despre Eminescu", în Cronica, nr. 2, 1990, p. 5. -----------------------------------------------------------------------2 1 4 3 10 Prolegomene 9 9 AUREL CODOBAN Prefață LIMBAJUL POLITIC EMINESCIAN Prolegomene 62 91 17 LIMBAJUL POLITIC EMINESCIAN Limbajul politic spațiu al construcției identității și legitimării LIMBAJUL POLITIC EMINESCIAN Dimensiuni ale analizei semiotice a limbajului politic 92 67 LIMBAJUL POLITIC EMINESCIAN Publicistica eminesciană în orizontul receptării 128 173 99 LIMBAJUL POLITIC EMINESCIAN Semioza limbajului politic eminescian 174 137 LIMBAJUL POLITIC EMINESCIAN Analiza semiotică a limbajului politic
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Definind postmodernul drept "starea culturii în urma transformărilor care au afectat regulile de joc ale științei, literaturii și artelor, începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea", și, mai general, drept "neîncrederea în metapovestiri"119, Lyotard va aduce în prim plan problema legitimării și a crizei marilor povestiri precum dialectica spiritului, hermeneutica sensului, emanciparea subiectului rațional etc. În acest context, după cum bine subliniază Rorty, "din punctul de vedere al lui Lyotard, Habermas oferă o metapovestire ca oricare alta, o "povestire despre emancipare" mai
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
văzută ca un sistem specific, care interacționează în mod relativ cu limba vorbită)248, vor fi reluate și reinterpretate (în special de Jacques Derrida). Conceptul de scriitură, așa cum poate fi desprins din cercetările postmodernilor, va cunoaște o masivă înclinație spre legitimarea celei de-a treia tendințe prezentate, minimalizând orice rațiune de a-l defini în raport cu vreo altă entitate, fie ea vocea, fonetica, muzica. Scriitura, ca și limbajul, se reîntorc la sine și, ignorând reperele sau referința clasică, se "auto-examinează", se "auto-produc
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Discursul filosofic al modernității. 12 prelegeri, p. 316. 118 Jean-François Lyotard, Postmodernul pe înțelesul copiilor. Corespondență 1982-1985, traducere și postfață de Ciprian Mihali, Biblioteca Apostrof, Cluj, 1997, p. 24. 119 Jean-François Lyotard, Condiția postmodernă, p. 11. Chiar dacă marile povestiri de legitimare și-au pierdut orice credibilitate în opinia filosofului francez, el oferind exemple concrete în vederea demolării unor principii moderne de tipul "tot ceea ce e real e rațional, tot ceea ce e rațional e real" sau "tot ceea ce e democratic e prin popor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
În termenii lui Eliade din același Tratat 56... anterior invocat, oamenii viețuiau în microcosmosul înconjurător. ,,Trăiau" în ape, peșteri, munți și ... dealuri. Ulterior, ,,o magică atingere" (Mircea Eliade) i-a proiectat în pântecul matern. Paternitatea ulterioară dobândită era o simplă legitimare a adopțiunii copilului. Deci părinții săi naturali surveneau întotdeauna după, formându-ne conștiința apartenenței noastre la specia biologică. Or, prima noastră specie a fost una cosmică, mai precis telurică. Realmente straniu și fabulos este faptul că o parte din aceste
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
simplu spus, de saltul de la conștiința de individ la cea de cetățean. Cu drepturi și datorii, dar mai ales cu profunda convingere că el există, trăiește și acționează dincolo, alături și uneori chiar împotriva statului. Că are acest drept și legitimare. Că este, efectiv, liber și independent. Că nu poate fi umflat niciodată în mod samavolnic de acasă sau de pe stradă. La noi, statul este văzut mereu, din nefericire, ca un supraorganism autoritar, agresiv și represiv. periculos și arbitrar. Te poate
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
din anul respectiv. ... Articolul 13 Pentru pensionarii care au primit taloane speciale de călătorie și ale căror date de identificare se modifică în cursul anului - schimbări de nume, de adresa, mutarea în altă localitate - nu se mai emit noi taloane, legitimarea făcându-se pe baza actelor respective. Articolul 14 (1) Pentru pensionarii repuși în drepturi în cursul anului calendaristic, precum și pentru pensionarii veniți prin transfer de la alte case teritoriale de pensii sau din alte sisteme de pensii și asigurări sociale, care
EUR-Lex () [Corola-website/Law/164478_a_165807]