4,922 matches
-
un cadru grotesc, / câteva scrisori, o telegramă, / degetele tale cuprinzând ceașca de ceai, / sarea uscată sub pleoape / de fiecare dată când plecai, / surâsul revederii - un joc de limpezi ape. / Și calmul amintirii ne va învălui / ca o ploaie molcomă caldă.” Lirica de dragoste capătă în Spectacol de pantomimă dimensiuni mitice, îndrăgostiții regăsindu-se într-un timp fabulos al începuturilor, în care fiecare gest devine deschizător de lumi: „Eu eram Adam și tu erai Eva. / Și nimeni nu ne-a alungat cu
MORARIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288241_a_289570]
-
de onoare al municipiului Timișoara (1999). Component al generației optzeciste, refuzând orice fel de compromis, M. își amână debutul editorial până dincolo de limitele vieții. Locus periucundus cuprinde o serie de poeme scrise în perioada 1975-1989, într-o selecție de autor. Lirica impulsivă, abruptă și adesea contradictorie, ca și scriitura funciar contestatară întrețin o permanentă stare conflictuală, dând seamă de experiența unui spirit liber („sunt un băiat furtunos”), neînțeles. Etichetată ca „poezie biografică”, antologia permite depistarea principalelor trepte lirice. Prima etapă este
MONORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288238_a_289567]
-
bacoviană, diminuată, persistă încă: „Cu aripi mari și cu gheare/ deschis-am lada nopții/ și-n mica obscuritate/ cu tuse măruntă/ ce-ar fi putut fi plâns/ debarcarăm cu toții” (De la o temă bacoviană), în timp ce impulsivitatea neîmblânzită aduce la lumină o lirică „disidentă”, precum în această epistolă către poezie: „a cam sosit momentul să-ți schimbi puțin câte puțin concepțiile/ și să nu te mai bâlbâi prin câte-un poem în care Ștefan cel Mare/ și Mihai Viteazul măcelăresc turcii în frunte
MONORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288238_a_289567]
-
și, implicit, tipologia afectivă. Aceeași formulă se întâlnește și în Dimineața nuanțelor (1989), unde decorul marin devine scena confruntărilor dintre elementul masculin și cel feminin, ale căror consecințe dramatice se traduc prin singurătate și melancolie. Dublu manierizante, mai întâi față de lirica universală, apoi față de concepția proprie, volumele de versuri Poem scris pe suflarea pământului (1975), Anamorfoze (1983), Fragilități (1996) și Provocări imergente (2000) reiau fără variații prea marcate registrul tematic caracteristic autorului. O ușoară schimbare se înregistrează în Fragilități, unde se
MOTOC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288261_a_289590]
-
său volum, Rost de poezii adecă stihuri (1820), îl apropie pe M., prin accentele neoanacreontice și sentimentalismul lăutăresc, de Conachi și de poeții Văcărești. Poeziile exaltă un hedonism împrumutat din At. Christopoulos, lipsindu-le însă nota de senzualitate grațioasă caracteristică liricii acestuia, chiar dacă unele versuri sunt de-a dreptul traduceri. Stihurile bachicești preiau tonul cântecului de lume, dar patetismul (tânguiri, blesteme) le scade valoarea. Odă râvnitoare spre învățături, scrisă cu prilejul deschiderii la București a Școlii de la „Sf. Sava”, indică orientarea
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
Mihai Eminescu, în Epigonii M. fiind evocat ca un „glas de durere”. Sub influența unor lecturi din Gray, Young, Joseph Thomson, Lamartine, M. adoptă față cu natura și eternitatea atitudinea contemplativă a romanticului (Poezii, 1837). Nestatornicia vieții omenești devine motivul liricii sale (Memoria celor trecute, Toamna, Vremea, Greierele, Clopotul, Mormîntul). Utilizarea stângace a mijloacelor de transpunere a sentimentului, absența fiorului și a transfigurării mențin meditația în exterioritate și cadrul în decorativ. Frecventele aluzii mitologice atestă preromantismul poetului. Înrâurit direct de Joseph
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
asupra decăderii prin civilizație, iar Omul, construită pe antiteze și amintind de Alexander Pope, este interesantă prin reflecția asupra măreției și neputinței existențe umane trecătoare. Pesimism și melancolie sunt notele caracteristice ale acestui volum postum, prin care, cu ecouri din lirica occidentală, M. deschidea drumul meditației. Tot el, prin Caracteruri, după I. Budai-Deleanu și înainte de Gr. Alexandrescu, a consolidat satira. Scrierile sale schițează drumul urmat de întreaga lirică românească în secolul al XIX-lea. SCRIERI: Rost de poezii adecă stihuri, București
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
melancolie sunt notele caracteristice ale acestui volum postum, prin care, cu ecouri din lirica occidentală, M. deschidea drumul meditației. Tot el, prin Caracteruri, după I. Budai-Deleanu și înainte de Gr. Alexandrescu, a consolidat satira. Scrierile sale schițează drumul urmat de întreaga lirică românească în secolul al XIX-lea. SCRIERI: Rost de poezii adecă stihuri, București, 1820; ed. 2, București, 1822; Caracteruri, București, 1825; Plângerea și tânguirea Valahiei asupra nemulțemirii streinilor ce au derăpănat-o, Buda, 1825; Poezii, București, 1837; Scrieri, îngr. și pref.
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
românesc, cât și prin studii fie incluse în lucrări colective, fie autonome. Bine primită de critică a fost cartea Die rumäniendeutsche Lyrik nach 1944 (1980), în care perspectiva istorică este corelata cu cea estetică. Autorul procedează la o periodizare a liricii germane, subliniază interdependentele cu poezia românească interbelică, ajunsă pe atunci la un nivel european, distinge înrâuririle exterioare și tradiția endogena, descrie diversitatea tematica și pluralitatea formelor de expresie, stabilește liniile majore de evoluție ale liricii germane din România în perioada
MOTZAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288262_a_289591]
-
procedează la o periodizare a liricii germane, subliniază interdependentele cu poezia românească interbelică, ajunsă pe atunci la un nivel european, distinge înrâuririle exterioare și tradiția endogena, descrie diversitatea tematica și pluralitatea formelor de expresie, stabilește liniile majore de evoluție ale liricii germane din România în perioada contemporană. Critic mereu avizat, la curent cu noutățile din teoria și critica literară, în Lesezeichen (1986) el își amplifica aria de cuprindere. Pe langă studii despre Oscar Walter Cisek și Adolf Meschendörfer, își fac loc
MOTZAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288262_a_289591]
-
a timpului în multiplele sale forme de apariție), criticul dovedindu-se un cunoscător al literaturii române nu numai pe coordonată istorică, ci și în privința subtilităților de interpretare. De altfel, M. a intenționat să-i familiarizeze pe cititorii germani și cu lirica românească, prin traduceri îndeosebi din poeții contemporani, unele rămase în publicațiile la care a colaborat, și îndeosebi în „Neue Literatur”, altele reunite în volum, ca un gest de a crea o punte de cunoaștere între cele două culturi. Nu în
MOTZAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288262_a_289591]
-
din Scarlat Callimachi, Ilarie Voronca, Eugen Ionescu, Ștefan Roll, Gherasim Luca, si Gefährliche Serpentinen. Rumänische Lyrik der Gegenwart (Berlin, 1998), cu texte din Traian Ț. Coșovei, Daniela Crăsnaru, Mircea Dinescu, Dinu Flamand, Virgil Mihaiu, Nicolae Prelipceanu, care pun în valoare lirica românească din secolul al XX-lea. După plecarea din țară, M. s-a remarcat că editor al unor masive volume de studii privind spațiul germanic „străin”, așa-zisa „literatura germană regională” (Worte als Gefahr und Gefährdung, 1993, Die deutschen Regionalliteraturen
MOTZAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288262_a_289591]
-
pe mai multe etaje (Dinu Flămând), dar în care se distinge mai ales delimitarea privind „marea trecere”(râul) văzută la nivelul materiei cvasianonime, desemnată ca „viață fără nume”. Tema de adâncime și obsesia fundamentală constă într-o meditație, caracteristică pentru lirica modernă, care își conține și comentează propria definiție. Discursul liric interogativ este susținut de lanțul tensional „între ființa rostitoare și lucruri, între verb și lumea obiectelor, între poet și cuvintele moștenite” (Ion Pop). Fiind un virtuoz al imaginii, M. realizează
MOLDOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
contrastelor, rupturile de sintaxă, modul insolit de a exploata alegoria, ermetismul distilat, forța de concentrare a expresiei și construcția supravegheată. Vreme de două decenii, de la Viața fără nume la Tratat de oboseală (1999), nu se pot observa schimbări spectaculoase în lirica lui M., care și-a găsit de la început direcția proprie, dar se înnoiește cu discreție și inteligență, experimentând semnificativ, fără să-și trădeze amprenta inițială. În Exerciții de transparență (1983) el își cultivă predispozițiile ca poet al realului surprins în
MOLDOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
Joi de februarie, Luni de noiembrie ș.a.) intensifică concretețea stării agonice. Coerența universului poetic și solidaritatea autorului cu ipostazele sale anterioare sunt confirmate de antologiile Avantajele insomniei (1997) și O uitare de texte și Interioarele nebune (2002). Afirmația de la începuturile liricii lui M., „noi însă avem scurte rezumate sub stern / o bibliotecă unduitoare / și nu putem pătrunde cu tot trupul în spărtura zilei”, își găsește un ecou târziu în „uitarea de texte”, care înseamnă de fapt o rememorare de texte în
MOLDOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
Afirmarea”, „Curentul magazin” ș.a. După ce își tipărește la Craiova placheta Versuri (1937), îi apar în colecția „Adonis”, printre ai cărei fondatori se numără, volumele Țărm sacru (1938), Iulia Hasdeu (1939), Critice (I, 1939), Soare pe Prut (1941), Brățări (1944) și Lirica lui Virgil Treboniu (1944). Poezii ale sale sunt incluse în antologiile Primăvara, vara, destinul, Dumnezeu, toamna, iarna (1938), Dragostea văzută de șapte poeți (1939), scoase în aceeași colecție. Mai multe pasteluri, în genere autumnale (Stanțe, Teama, Sfârșit, Final, Umbre), din
MUNTEANU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288295_a_289624]
-
mai semnat și câteva texte pretins critice, în fapt laude exagerate aduse fratelui său ori prietenilor. SCRIERI: Versuri, Craiova, 1937; Țărm sacru, București, 1938; Iulia Hasdeu, București, 1939; Critice, I, București, 1939; Soare pe Prut, București, 1941; Brățări, București, 1944; Lirica lui Virgil Treboniu, București, 1944. Repere bibliografice: G. Călinescu, „Versuri”, ALA, 1937, 881; N. Gr.[Camil Petrescu], Cel dintâi volum, „Fotbal”, 1937, 4; D. Petrescu, „Versuri”, „Bugeacul”, 1937, 2-3; Virgil Despin, „Versuri”, „Drum”, 1937, 3; Leonida Secrețeanu, „Versuri”, „Sbucium”, 1937
MUNTEANU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288295_a_289624]
-
care celebrează tractoarele, uzina nouă și, mai ales, iarăși și iarăși, partidul unic, ca în Coboară munții (1955), La marginea câmpiei (1957), Amiezile veacului (1961) ș.a. Poetul se socotește „slobod” să cânte, și în cântecul lui abundă locurile comune ale liricii epocii: 23 August, armata clasei muncitoare, Grivița ’33, cu deosebire „era roșie a comunismului”, „era incandescenței”. O poezie lozincardă, grandilocventă, scrisă mai toată pentru brigăzile artistice de agitație. Ceva mai mult firesc aduce M. în versurile pentru copii din cărțile
MURESANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288310_a_289639]
-
poeziei și al cuvântului, poetul imaginează o lume în care acesta dobândește corporalitate: „trup alb de cuvinte ne ducem / pe-o rână când ne întoarcem plângând pe canale / între versuri sclipesc cranii dacă-i lumină” (Cimitir de cuvinte). Există în lirica lui o fascinație a literei, a cuvântului, un întreg ciclu din primul său volum fiind dedicat alfabetului. În culegerile recente, Lumina absentă (2000) și Ceremonia ruinelor (2003), tema morții devine dominantă. Eseurile publicate de M. în reviste vizează mai ales
MURESAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288307_a_289636]
-
tragic a melancoliei. Poemele sunt fine arabescuri, muzicale, cu modulații sinuoase, în care ochiul și auzul fantasmează în marginea realului (în al doilea ciclu, dedicat satului și copilăriei, memoria - duioasă - joacă rolul unui al cincilea organ al percepției). Este o lirică unde natura, peisajul, rural sau citadin, este însuflețită, totul fiind perceput într-o continuă, incandescentă sau somnolentă mișcare, în care se amestecă regnurile, senzațiile, amintirile - ca într-un haiku elaborat, iar peisajul (păsări, flori, copaci, dealuri, zăpada, ploaia) se transformă
MURESAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288308_a_289637]
-
scrieri beletristice originale și la rolul educativ al literaturii naționale. I. Ioviță a avut intenția de a scoate un periodic cu același titlu, în continuarea almanahului, dar condițiile materiale nu i-au fost favorabile. La M. r. au colaborat cu lirică erotică și patriotică, alături de literații transilvăneni At. M. Marienescu, Aron Densușianu, Carol Grama, Iulian Grozescu, George Marchiș, Iosif Vulcan, Vincențiu Babeș și moldoveanul Gheorghe Tăutu sau bucovineanul Vasile Bumbac. Nuvele istorice și articole politice dau Vincențiu Babeș și G. Marchiș
MUZA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288338_a_289667]
-
un „episod ostășesc” într-un act, Sergentul Soare (1938), și Cântecul străjerilor (1939). Anunțate în mai multe rânduri, volumul Covoare basarabene și romanul Cetatea moartă nu au mai apărut. Versurile de început ale lui M. par să refacă îndeaproape evoluția liricii maestrului său, Al. Macedonski. Romantismul „decadenților” și parnasianismul se împletesc astfel în Anacreontica („Lângă lotusul albastru/ Poartă amforele pline,/ Astă seară beau cu tine/ Din pocale de- alabastru/ Cercuite cu argint/ Vinul negru de Corint”), în Seară albastră, Noaptea amorului
MUNTEANU-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288297_a_289626]
-
Orizont”. Este redactor-șef la ziarul „Dunărea”. Poezia lui M. înregistrează, într-o notație simplistă, spațiul câmpiei Dunării de Jos, câteva metafore și motive aflându-se în centrul poemelor: apa ca reflex al trecerii, singurătatea ș.a. Fără mari tulburări metafizice, lirica se naște și din observarea ritmurilor naturii, a perindării anotimpurilor. Versurile sunt variațiuni pe tema tristeții lumii, poetul devenind un aed melancolic și epicureu. El aparține cetății dunărene, a cărei imagine este apropiată de cea a cetății grecești antice (Agora
MUSTAŢA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288333_a_289662]
-
imagine este apropiată de cea a cetății grecești antice (Agora, Triptic). Metaforic, câmpia este asociată limbii: „E-o câmpie necuprinsă limba română / pas cu pas o străbatem până la moarte” (Limba română). Ciclul Nopțile disperării din volumul Corăbii pierdute (1994) abordează lirica de dragoste, creându-se un spațiu halucinant, în care poetul, asemenea lui Orfeu, pendulează între certitudine și suferința pierderii iubitei. SCRIERI: Un fluviu cu nume sfânt, Galați, 1990; Dropii în amiază, Galați, 1993; Corăbii pierdute, Galați, 1994; Singurătatea țărmului, Galați
MUSTAŢA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288333_a_289662]
-
potolită și cuminte exaltare patriotică. Oarecum în aceeași notă se trasează linia interioară a celorlalte poeme, autoarea uzând de aceleași figuri cărora nu le lipsește un anume filigran metaforic, fie că e vorba de tribulații sentimentale, fie de meditații lirice. Lirica din Ars amandi (1980) este una a fiorului erotic. Eul liric se întruchipează ca iederă care invadează ființa celuilalt, ca o dorință de lumină (metaforă obsedantă), uneori îngemănată cu suferința. În placheta De față cu desăvârșirea (1983), lirismul se naște
MUSAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288323_a_289652]