24,408 matches
-
de la restaurant. Îi spuse: — Arăți minunat, Claire. Claire îi șopti: — Lasă astea pentru mai târziu. Apoi îl luă de braț și îl conduse în camera de zi, decorată ușor ostentativ cu afișele înrămate ale unor filme: titluri comuniste, bune de livrat pentru marele juriu. Trei bărbați stăteau în picioare, ținând în mâini pahare cu băutură: un tip cu o fizionomie semitică, în costum de tweed, un altul mai mititel, într-un jerseu de tenis și pantofi albi de tenis, și sosia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
lăsase un mesaj - așteaptă-mă pe Canon Drive -, dar mașina lui Buzz nu mai apărea, iar el era pe punctul de a năvăli pe ușă, cu pistolul în mână. Santa Monica, apoi înapoi spre Canon. Mal văzu un băiat ce livra ziare, aruncându-le pe peluzele caselor și în verande, și îi veni o idee. Trase mașina la trei case după locuința lui Claire și fixă imaginea verandei ei în oglinda retrovizoare. Băiatul aruncă ziarul, care lovi ușa. Ușa se deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
asta o mascaradă! Se apropie amiaza, Harnum se aliniază cu Limelob. Mă așez pe piatra rotundă și pentru prima dată mă gîndesc că ar fi bine ca specia lor să dispară... Oare cîți mai gîndesc ca mine? Eu le-am livrat cunoștințele acumulate, ca de obicei, eliberate de subiectivitate, tendențiozitate ori umbre de intoleranță. În cursul zilei am văzut că mulți atilieni aveau căutătura hotărîtă ce însoțește o decizie capitală. Au venit cu trei nave-catedrale. Roiuri de nave-biserici sînt răspîndite acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85073_a_85860]
-
dar Mitsuhide era singur, stând așezat țeapăn, cu privirea spre lac. — Aș dori să-ți ofer un ceai, spuse Mitsuharu. Mitsuhide se întoarse spre vărul său, murmurând, ca și cum s-ar fi trezit dintr-un vis: — Ceai... Tocmai mi-a fost livrată o piesă pe care i-o comandasem lui Yojiro, la Kyoto. Nu are modelele elegante ale unui ceainic Ashiya, dar are un farmec rustic care încântă ochiul. Se spune că ibricele noi nu sunt bune de nimic, dar, așa cum te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
el informația asta... - Căpitane, îl cunoști pe preonorabilul Poha, nu? Chiar tu mi-ai spus că e unul dintre clienții tăi. - Sigur că-l cunosc. - Și din câte arată actele de drum, ultimul transport de artefacturi lui i le-ai livrat nu-i așa? - Da. - Iar de acolo nu ai mai făcut nici un fel de opriri până aici. Corect? - Corect. Dar nu văd rostul interogatoriului ăsta. - Nu e vorba de nici un interogatoriu. Dar ai căzut în propria-ți plasă. Din câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
întrebări și răspunsuri pe care eu am considerat-o chinuitor de dureroasă, deși eram doar în poziția de spectator, Chaquie a recunoscut că, într-adevăr, inaugurase covorul cel nou cu o partidă de sex în compania tipului care i-l livrase. Detaliile n-au fost obscene și nici fascinante. Au fost, pur și simplu, sordide. A spus c-a făcut-o doar fiindcă era beată și tânjea cu disperare după un strop de afecțiune. Am simțit cum mi se rupe inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
după ce, o perioadă atât de îndelungată, eu însămi fusesem asistenta cuiva - dar David mă ajuta atât de mult, era atât de inteligent și de atent, încât eram convinsă că aveam să mă obișnuiesc rapid cu noua situație. — Tocmai au fost livrați niște trandafiri pentru tine, m-a anunțat David, zâmbind și deschizând ușa larg, ca să scoată în față un buchet enorm, format din trei duzini de trandafiri roșii, cu cozi lungi. Am alergat să citesc biletul și am simțit un fior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
i-am publicat cărțile, dar e un cretin. Îl urăsc. E o târfă publicitară umflată în pene, dezgustătoare și cretină. Fă-mi o listă de autori pentru o carte care să-l desființeze. Ar trebui să fie gata să-mi livreze materialul în cel mult patru săptămâni... Vivian mi-a mai înșirat încă cinci potențiale proiecte, înainte să-mi declare c-a ajuns „la studio“ și c-o să mă sune înapoi peste câteva ore pentru un nou raport. Mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
asupra mea. — Trebuie să vorbim, s-a răstit Vivian. Am patru cărți abia intrate, de care vreau să te ocupi. Pentru fiecare, ai un termen de producție de trei săptămâni, iar autorii au trei săptămâni, începând din secunda asta, ca să livreze manuscrisul complet. Te descurci? Aș fi preferat să mă fi pocnit. Ba chiar aș fi ales și niște așchii de bambus înfipte sub unghii. Patru cărți abia intrate, fiecare cu același program nebunesc, cu nici un cuvânt încă scris, însemna că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
unul dintre primii proprietari. Uau, propriul lui avion. Super. știam c-ar fi trebuit să par mult mai entuziasmată, mai impresionată. De jucăriile strălucitoare, de proporțiile astea, păreau să intre în căminul familiei Cox cu frecvența cu care le era livrată ediția de duminică a New York Times-ului. * * * După mai puțin de o oră, eram la bordul sus-numitului avion - pe noi aveam pături de cașmir, iar alături se odihneau castronele de porțelan cu migdale sărate și încălzite. — Când survolezi New York-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
în voce. — Ca asta. Am despăturit o fotografie cu o rochie simplă, strânsă pe trup, cu o bordură delicată de mărgelușe, în jurul decolteului. O rupsesem din mormanul din ce în ce mai consistent de pornografii de nuntă pe care Lucille comandase să-mi fie livrate acasă, în fiecare săptămână. Era 3:00 p.m. și trecusem deja, cu viteza vântului, pe la Angel Sanchez, Carolina Herrera, Bergdorf, Saks și Reem Acra. Eu eram epuizată, muream de foame și pe cale să-i sucesc gâtul lui Lucille. Cu fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
vă cunosc. De fapt, semănați cu un unchi al meu. Tată n-am, amcrescut prin orfelinate. Să-l dea afară sau doar să adoarmă, să adoarmă, pur și simplu, pur și simplu, învins de lene, de lehamite, în timp ce profesionistul își livrează aria? Acum, de când s-a decis să preiau eu administrația, nu mai plătim un angajat din afară, avem pe cineva care chiar locuiește aici. Voce moale, timidă, dinți mărunți, gălbui, un obraz îngust, anemic, cu mustața subtire și cu cicatricea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
bine amploarea degenerării, când am un obiectiv știut în detalii. Dispun de o întruchipare imediată, accesibilă. Și ambiguă, mai ales. În ambiguitatea care ne și face complici, ne întinde mereu oglinda și capcana? Să ne dovedească precaritatea? Să ne umilească? Livrându-ne, o, Doamne, culpei și disperării și slăbiciunilor prea multe, pierzându-ne pierzându-ne... Vezi, professore, despre frică și suspiciune semenii noștri se feresc a vorbi. Nu și despre plictiseală, cum bine știi și exemplifici zilnic. Ai fidescoperit, iată, dureroasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
melancolii scrutătoare, pulsație verzuie, sângerie în care se concentrase, pentru o instantanee incursiune de contact, vecina Veturia. Simulacre jur-împrejur, capete de carton și cenușă! Echivocul în care se intersectau releele clipei, plictiseala otrăvită, isteriile amânate, măștile, măștile gata să te livreze, din neatenție, între colții malaxorului. La catedră și amvon, în cazărmi și birouri și alcovuri și sedii oficiale și stadioane, pe estrade și la pupitre și în chiliile evaziunii, măștile la pândă: să afle, să transmită, să joace jocul obligat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
batjocoritor, desigur. Îi semnalau, poate, că nici sceneta cu Vasilica nu o privea doar pe biata Vili? Știau că reacția lui Tolea era imprevizibilă. Putea să tacă, aferat, ca și cum nu observase nimic sau să declanșeze spectacolul vanității rănite. Sau să livreze, pur și simplu, cel mai năstrușnic discurs, fără vreo aparentă legătură cu ceva din preajmă. „Cum i-or fi primit nenorociții pe eliberatorii lagărelor Dachau, Maidanek, Auschwitz? Ca pe niște zei! Dar după aia, cum s-or fi uitat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
noastre de identitate. Iar celălalt, Răufăcătorul, sosia, cu care împarte jocul, Înalt Prea Păcătoșenia Sa, geamănul, bastardul, seamănă și el cu biata noastră făptură. Așa că: încă și încă o dată, o mie de ori, forțăm norocul, nenorocul? Da, Cușa Octavian, va livra adevărul! Martorul potrivit pentru crima încâlcită. Doar tot nu poate vorbi și nici de găsit nu poate fi găsit. Prin urmare, Tolea incearca numărul miracol. Miercuri la prânz, seara, noaptea, dimineața, să zăpăcim adversarul. În orele amnezice, încolăcite, lenevoase, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să joace actul secund, reprezentându-se pe sine, absentul nu voia să se trezească a fi el însuși, vibrațiile ventuzei nu-l vor trezi, nu, nevroza pământului și zidurilor și lunii somnambule nu-l vor obliga a redeveni el însuși, livrat neantului. Da, îi era dor de Irina, de ce să nu recunoască. Ar fi fost o pereche, poate. Frați, cine știe, ar fi rezistat presiunii de anulare care îi tot anulase. Acum, măcar acum, în noaptea de cataclism, când se zguduise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și mai lungi. Venea acum nu numai marțea și joia, ci și sâmbăta, gata să vină zilnic, dacă Venera ar fi locuit în casa Cușa. Virtuoasa Venera păru copleșită și incomodată de evocarea trecutului, așa că profesorul schimbă subiectul. Începu să livreze amănunte despre tot ce i se întâmpla în zilele când nu se vedeau. Istorisea, vivace, poznele hazlii și vinovate petrecute la hotelul TRANZIT, explica felul cum împărțea vecinul Gafton cotele de întreținere și lumina între locatarii apartamentului, povestea despre Gina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Sandale, laba piciorului imensă. Piciorul, un corp în sine, independent. — Dumneata? — Pentru soț, Vlădescu Dragoș. Doctorul Marga caută dosarul Vlădescu Dragoș, îl găsește, se adâncește în lectură, ridică în sfârșit ochelarii din hârtii, scrutează zdrahonul din fața sa, reia lectura, zâmbește, livrează, până la urmă, concluzia celor citite. — Cam opuși. Vă aflați la poli opuși, înțeleg. Dumneata și soțul, vreau să zic... cam opuși. Soția Vlădescu pleacă, rușinată, privirea. Tace, strânge în pumnul drept un corn. — N-ai avut răbdare. Te-ai dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mai face Curvoiul, cum te mai descurci cu sublima, spurcata? Dar nu mai are timp, mâinile și lacrimile și scâncetul pornesc simultan și bărbatul e acolo, la un pas. O glumă idioată, pe care nu mai are timp s-o livreze, s-o elibereze. O glumă din care nu mai rămâne decât un zâmbet rânjet plânset, un surâs angelic, tembel, stingher, pe chipul în transă. Mâinile bâjbâie în întuneric, tremurând. Când se dezmeticește, bărbatul se află din nou în același loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ținând cenaclu - fiindcă pe lângă Cișmigiu trec numai seara). Vine încă o iarnă rusească, dependentă adică de gazele de la ruși; într-o iarnă trecută, un tovarăș ministru chiar punea frigul crâncen din case pe seama presiunii slabe la gazele ce ni le livrau rușii, pe când încă n-aveam Tratatul cu ei. Acum avem Tratatul, dar temperatura crește tot unilateral, în lumea mea interioară, care devine tranzitivă pe măsură ce scriu. Am început fără să mă mai așez pe scaun, uitând că el nu era lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
magazine din Londra și se vând foarte bine! A apărut în reviste și tot tacâmul. Ceea ce nu e deloc de mirare, pentru că ramele ei sunt atât de cool. Ultimele pe care le‑a lansat sunt de tweed grena și sunt livrate în cutiile alea gri strălucitoare și superbe, împachetate în foiță de hârtie turcoaz aprins. (Apropo, eu am ajutat‑o să aleagă culoarea exactă.) Are atâta succes cu ele, că acum nici nu mai e nevoie să le facă ea; își trimite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
nimic de pachetul meu primit prin Special Express. Evident, își dau seama că e o chestiune care necesită discreție. Își dau seama că o fată nu vrea neapărat ca prietenul ei să știe totul despre orice pachet care i se livrează ei - și o să aștepte până când Luke nu e prin preajmă, înainte de a‑mi spune despre el. Așa serviciu personal mai zic și eu! De‑asta merită să vii la un hotel bun. — Domnișoară Bloowood, dacă mai aveți nevoie de orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
auzi zgomot de pași. Era santinela de serviciu. Mersul cu pași mari se opri din cauza unui strigăt. Căzu ceva. Vreo sacoșă grea. Garda dădu fuga. Apoi se auziră doi bărbați vorbind. Un șofer de camion, care se afla acolo ca să livreze pește viu. Santinela îi spuse că a nimerit greșit locul. Șoferul îl întrebă încotro să o ia ca să ajungă la intrarea principală a bucătăriei. Garda îi răspuse într-un dialect puternic de Shan-dong. Șoferul întrebă dacă poate folosi toaleta, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
fraze. Nu insistase. Ar fi fost o impolitețe și nu dorea să-și supere nici prietenul, nici omul care ajuta efectiv armata. Banii trimiși de la Sankt Petersburg pentru hrana soldaților și a cailor ajungeau, mai mereu, cu întârziere. Dar prințul livra cu aceeași regularitate oi, porci, făină, orz, ovăz, unt, cerviș, seu și toate celelalte, în cantitatea cerută. Îl cunoștea bine pe Manuc Bei. Îl remarcase încă de pe vremea când el, Kutuzov, era doar atașat pe lângă Ambasada rusă de la Constantinopol. Manuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]