547,468 matches
-
Nu m-am ocupat niciodată În mod expres de moartea fizică a lui Eminescu, interesându-ma ceea ce În timpul sau se chema „moarte civilă”. Acum, odată cu această reconvocare a documentelor, ipoteza de lucru va fi aceasta, a dublei lovituri, și voi lua În considerație posibilitatea că ea să fi fost evitată pentru că pe de o parte aruncă o lumină defavorabilă asupra corpului medical iar pe de altă indică premeditarea, insistența chiar, În atac a acestui enigmatic Petrea Poenaru. Profesorul Ion Nica reia
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
poate că ne băgam în seamă, nu foarte mult, nu prea unul pe altul. Cel puțin așa-mi place să cred. După atâția ani, bunica tot îndrăgostită de el a rămas. Iar eu continui să fiu îndrăgostit de bunica: duminica luam masa la ea, îmi amintesc cum mă lua de mână și parcă văd și acum mâna ei pe fața de masă. Și inelele cu nestemate. Bunicuța. Ce prostie să-i spun bunicuța, nu avea nimic de bunicuță. Când se plictisea
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
mult, nu prea unul pe altul. Cel puțin așa-mi place să cred. După atâția ani, bunica tot îndrăgostită de el a rămas. Iar eu continui să fiu îndrăgostit de bunica: duminica luam masa la ea, îmi amintesc cum mă lua de mână și parcă văd și acum mâna ei pe fața de masă. Și inelele cu nestemate. Bunicuța. Ce prostie să-i spun bunicuța, nu avea nimic de bunicuță. Când se plictisea, umbla prin salon dintr-un capăt într-altul
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
însă fără nici o înrîurire formală), autorul Fiarei trăiește drama unui concret acaparant ce ajunge a se îndoi de sine, provocînd o similară îndoială a spiritului. Criza concretului e și criza spiritului, împovărînd o ființă scindată care se apropie și totodată ia distanțe de ea însăși, care zadarnic năzuiește la o unitate fatalmente refuzată. Ființă plină în aceeași măsură de abstracția zărilor și de concretul lucrurilor: „Văzduhul umblă, apa stă de veghe,/ totul e patimă și nepereche;/ un dor de Unul infinit
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
iambii superbi Care-n piept de păduri se-nfior Călătorule-oprește aici e Răscrucea Marii Tăceri Lumea-i un luthier Rândul tău să afli ce zice Toate laolaltă de-a valma Când apusul își lasă Cortina violet-aurie Amintirile, rând pe rând Mă iau de mână Mă duc Pe tărâmul sufletului Unde lumina Orbitoare a zilei Se mai subție. Cât de mult seamănă-apusul cu-n răsărit! Sete după lucruri nemaivăzute, Sete după toate câte se sting... Toate noi! Cele vechi, prăfuite de timp. În
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
dintre cei patru camarazi, cu detaliile privitoare la mărimea sumelor vehiculate de „foarte enervatul” casier („Sute de mii, boule!... Milioane, neghiobule!”) și la timpul impardonabil de lung de când nimeni nu i-a verificat casa („De acum unsprezece ani, de când am luat-o în primire...” ), urmat de ieșirea violentă la auzul vorbelor „corect” și „cinstit” („ - Corect! De unde știu dumnealor că sunt corect?... Canaliile!” și, respectiv: „Cinstit!... Când aude acest cuvânt, d. Anghelache se scoală drept în picioare cu paharul ridicat în sus
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
seara fatală că destinul a făcut din el, fără putință de dubiu, un delapidator irevocabil? Un răspuns - cam năstrușnic, recunosc - ar suna astfel: casierul blestemat este un cititor comprehensiv și pertinent al începutului nuvelei lui Caragiale Inspecțiune; acolo i se ia ultimul văl de pe ochi și înțelege că este iremediabil și definitiv condamnat! Lăsând gluma la o parte, voi spune că autorul înțelege să respecte până la capăt regulile jocului de-a ghicitoarea, nelăsând nimic neelucidat. Există în text, drapat cu grijă
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
speculativ”. Ion Vartic își mărturisește cu insistență programatică, de altfel, opțiunea pentru un anume manierism - stilistic și conceptual deopotrivă - al construcției critice în cartea sa Clanul Caragiale. Descoperind în enigmaticul text matein Remember “o profesiune de credință în spirit manierist (luînd termenul în accepția lui Gustav René Hocke)”, care constă în “potențarea tainei prin taină” și în elaborarea unei estetici și chiar etici a tainei așadar, Ion Vartic își face de fapt propria profesiune de credință. În eseurile sale dedicate clanului
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
completă a creației acestei poete din Craiova, cu resignare intitulată Zilele una cu alta (Ed. Aius, Craiova, 2002), n-a avut darul a risipi indiferența din jurul unei autoare nu de toate zilele, ajunsă acum pe o treaptă a bilanțului. Ne luăm sarcina, în prezenta cronică, o sarcină, mărturisim, impregnată de nostalgie, a comenta menționatul volum, cuprinzînd și textele de odinioară, din paginile Stelei, ce ne stîrneau o neveninoasă, emulativă invidie... Un prim aspect al poeziei oferite de Sina Dănciulescu o constituie
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
criză, o asemenea deplețiune a eului care nu se mai poate sprijini decît pe umbrele irealității, ar putea avea parte de o contrapondere, de o consolare. În măsura în care existența eșuează, în care realul se lasă mistuit de gol, cuvîntul poetic își ia avînt, își arogă libertatea, o libertate solară ce-l echivalează cu sine într-o teurgie estetică: „Prea important Cuvîntul prea izvodit din sine/ prea neînvățat cu nimeni” (Soare). Sina Dănciulescu se dovedește a fi o poetă de remarcabil har în
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
nu le-a călcat. În principiu, însă, e legalist și crede în Dumnezeu din superstiție. Dacă legile n-ar fi respectate de ceilalți, ce halviță ar mai avea el cînd le calcă? Iar bunul Dumnezeu, drăguțul, pe el l-a luat în ochi de bine, ca Mai Marele din cer al băieților de cartier din lumea asta și din cea de apoi. Cei care-l compară pe Gigi Becali cu Silvio Berlusconi nu greșesc. Deosebirea e de amplitudine - Berlusconi are și
Fenomenul Becali by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13202_a_14527]
-
Concina prădată (1939) nu e un scriitor ignorat de contemporani, dacă ne gândim că a fost recenzat favorabil de Al. A. Philippide, Paul Zarifopol, D. I. Suchianu, Perpessicius, Mihail Sebastian, Mircea Eliade. Nici posteritatea nu a fost cu totul ingrată, dacă luăm în seamă faptul că romanele au avut norocul a două reeditări: una în 1982, despre care am vorbit, la Editura Dacia, și alta în 1997, sub îngrijirea lui Aureliu Goci, la Editura Gramar, în colecția „Capodopere ale romanului românesc”. Ultima
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
în dragostea pentru mult mai tânăra Ioana, fiica unui prieten al său, stabilit definitiv la Istanbul și pe cale de a se converti la budism. Ioana, frumoasă și altruistă, își consacră aproape tot timpul îngrijirii bolnavilor din Galata și chiar îl ia la ea pe un tânăr grec paralizat, ignorat de logodnica lui până la intenția de a-l părăsi datorită infirmității irecuperabile. Între Ștefan și Ioana (parc-am vorbi de două personaje din Noaptea de Sânziene, dar e o falsă impresie!) se
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
ajungem la o cunoaștere deplină, sigură, definitivă dar, pe de altă parte, există și dorința de libertate, de judecată personală, de interpretare și reinterpretare. Până la urmă, istoria e un joc... - Jocul cu trecutul... - Un joc serios, dar care nu trebuie luat excesiv în serios și care presupune personalitate, talent și abordări mereu noi. Nimic nu trebuie absolutizat. La fel cum nimic nu trebuie bagatelizat, fiindcă toate lucrurile sunt serioase pe lumea asta. Dar să fim serioși, fără a deveni solemni ! Uneori
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
în sine, demne să devină literatură prin propria lor existență. Realitatea se compune, în ritm grăbit, din acumulări de imagini care pătrund în interioritatea personajului-narator, ca în romanele lui Blecher. Lipsește însă starea de perplexitate și de exasperare. Absurdul îi ia agresiv locul. Naratorul lui Răzvan Petrescu e un personaj solitar, cu identitate seacă, indiferent față de tot ce-l înconjoară. Citez începutul din Jazz: „Mă duceam să cumpăr sifoane. Mă gîndeam la copilărie și n-aveam nici cel mai mic chef
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
proporții instalează pustiul din fiecare și peste pustiitul oraș Dogville. Pe urmă, totul te doare. Nu rămîne colțișor din corp și din minte nedureros. Și se instalează tăcerea. Nu intuiești nici o secundă ce va urma, situațiile și succesiunea lor te iau absolut prin surprindere. Felul cum este realizat filmul diferă fundamental de conținutul tragediilor pe care le însumează. Atmosfera este patriarhală în acel cătun uitat parcă de lume, se instalează o poezie tulburătoare a luminii, a imaginilor, a anotimpurilor, a gesturilor
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
purificator. Pe Marius Manole, Kurt aici, îl văd în a treia montare. Prima oară a fost în spectacolul Drept ca o linie, la Brăila, în regia lui Radu Apostol, o interpretare care mi-a atras atenția. Felix Alexa l-a luat, recent, pentru Puck în Visul unei nopți de vară de la Teatrul Național din București, unde i-a speculat mai ales corporalitatea expresivă. Aici, n-am înțeles exact de ce a fost nevoie de Marius Manole. Tehnica rostirii, situarea în personajul complicat
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
enorm de mulți tineri și amici. Într-o sălița din dreapta dau cu ochii de Mașa Dinescu - acum zece ani, tot ea mi-a ieșit, luminoasă, în cale -retrasă și calmă. M-am gîndit că ea știe de ce stă acolo. Ne luăm cu vorba, mă uit la ceas, ca să nu pierd discursurile de lansare. Mașa mă liniștește, într-un fel, nici nu aveam cum să mai înaintez vreun pas, mărturisindu-și credința că discursurile se vor auzi de peste tot. Curg valuri de
După ziua de miercuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13195_a_14520]
-
că nerevelate încă) a modelului ce-i stă în față. (Iar Charles Surface, cel, ca și don Ruy Gomez de Silva, încă fără de portret, este fidel - fără a o ști prea bine - acelui spirit de familie pe care tocmai îl lua în derîdere.) Odată confruntat cu propriul portret, deci cu adevăratul sine, Sir Oliver-modelul este obligat să lase artificiile deoparte. Portretul e atoatesalvator. Nicicînd o oaie neagră, în literatură, nu și-a avut portretul agățat în galeria de portrete. De mortuis
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
buza gropii, drept care, ca să prindă cît mai bine scena, capacul sicriului va fi așezat și ridicat de trei ori la rînd! (microcosmosul reproduce macrocosmosul: aceeași e relația dintre televiziune și evenimentele planetare) A doua zi Înainte de Înviere. Cuscrul diabolic îi ia pe tineri la mare; “vă urez la amîndoi un Christos a-nviat anticipat”, le spune bătrînilor rămași acasă. După ce și-a înmormîntat un fiu, Niki realizează, difuz, că își pierde și fiica. A treia zi Ca o presimțire stilistică, un preludiu
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
Dimisianu Au apărut Memoriile lui Nicolae Breban, primul volum, redactate recent, în intervalul de după 7 februarie 2003, ziua în care la Paris, după cum menționează, a început să le scrie. Iată o inițiativă surprinzătoare a prozatorului, contrariantă, oricum, pentru cine a luat act de rezervele pe care tot el le-a exprimat, în numeroase ocazii, față de genul memorialistic, față de jurnal mai ales, ce e drept, dar și în general față de etalarea brută, neprelucrată artistic a biograficului. A privit cu neîncredere către această
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
mai mult. Un kitsch cu morgă suficient sieși. De aici și expresia absurd de consum. Cititorii mai pretențioși vor zâmbi însă, forțat, ca la un banc infantil spus fără intonație. Diferențele de calitate dintre proze se văd imediat. De pildă, luând exemple din volumul Noapte bună, tâmpitule!, una e să asculți confesiunile de un haz nebun, cu pretenții de filozofie a meseriei, ale unei stripteuse de mâna a treia, fostă muncitoare la Textile (în Textile și conserve) și cu totul altceva
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
unui deșert lugubru. Chiar am înnebunit? Chiar trebuie să mă feresc, atunci când merg pe stradă, de tot al treilea om? Chiar trebuie să-mi pun pe față o mască împotriva ciumei, a leprei și-a podagrăi ce pare să fi luat mințile unei treimi din compatrioții mei? Chiar ne-a blestemat Dumnezeu în halul ăsta? Lovitura de imagine a lui Vadim, dezvelirea la Brașov a statuii lui Yitzhak Rabin, mi-a adus aminte de una din anecdotele copilărirei: „Știi bancul cu
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
din compatrioții mei? Chiar ne-a blestemat Dumnezeu în halul ăsta? Lovitura de imagine a lui Vadim, dezvelirea la Brașov a statuii lui Yitzhak Rabin, mi-a adus aminte de una din anecdotele copilărirei: „Știi bancul cu statuia?” „Nu!” „Statu’ ia tot!” Așa s-a întâmplat mereu, așa se va întâmpla întotdeauna. Mai rămâne de văzut cine interpretează, în acest scenariu dubios, rolul statului și cine al statuii. Chiar dacă nu și-au propus, pesedeii îl au acum în mână pe Vadim
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
Eugen Negrici, Literatura română sub comunism este fundamental pentru cunoașterea fenomenului literar românesc din a doua jumătate a secolului al XX-lea și, mai ales, pentru primii ani de după instalarea „puterii populare”. Practic, nu există nici un studiu critic demn de luat în considerare, referitor la această perioadă. Explicațiile acestei situații sînt cît se poate de simple. Spre sfîrșitul perioadei comuniste criticii aveau toate motivele să evite în marile sinteze referirile la perioada proletcultismului frenetic de la începutul anilor ’50. Pe de o
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]